ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1644/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 311 din 3 iunie 2010 a Tribunalului lași, a fost respinsă ca nefondată plângerea petentei U.M., împotriva rezoluției din 12 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul iași dată în Dosarul nr. 1019/P/2009. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare. Tribunalul a reținut că prin rezoluția din 12 ianuarie 2010 dispusă în Dosarul nr. 1019/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul lași s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea de sub urmărire penală a numitului L.S., ag. șef principal de poliție în cadrul I.P.J. lași pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.

Pentru a motiva această soluție procurorul a reținut că intimatul a făcut demersurile necesare pentru găsirea numitei T.E.. Împotriva acestei soluții, petenta a formulat plângere la prim-procuror, iar după respingerea plângerii de către prim-procurorul al Parchetului de pe lângă Tribunalul lași prin rezoluția nr. 145/11/2/2010 din data de 02 martie 2010, petenta s-a adresat în termen legal instanței cu plângerea ce face obiectul cauzei de față. În accepțiunea dispozițiilor art. 3 și 4 C. proc. pen., în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului,organele de urmărire penală fiind obligate să aibă rol activ în desfășurarea procesului penal.

Conform acestor principii, organele de urmărire penală au obligația nu doar să facă o cercetare penală completă, dar și să procedeze la o justă apreciere și interpretare a probatoriului administrat, interpretarea fiecărei probe impunându-se a fi făcută, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., în urma examinării tuturor probelor. În cauza de față, organele de urmărire penală au respectat aceste dispoziții legale în ceea ce privește justa apreciere și interpretare a probelor și în mod corect s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea de sub urmărire penală a numitului L.S., ag. șef principal de poliție în cadrul I.P.J. lași pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.

Astfel, articolul 249 C. pen. statuează că încălcarea din culpă, de către funcționarul public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau unei instituții de stat ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane constituie infracțiunea de neglijență în serviciu. Aplicând aceste dispoziții în coroborare cu lucrările Dosarului de urmărire penală nr. 1019/P/2009, respectiv, cercetarea la fața locului și în împrejurimile localității, identificarea și audierea rudelor și persoanelor care ar fi putut da relații cu privire la aspectele cercetate, solicitarea de date privind antecedentele medicale ale persoanei dispărute, întocmirea Dosarului de dispariție, difuzarea fotografiei și a semnalmentelor numitei T.E.

pentru căutarea acesteia, realizarea de comparații date prin intermediul Institutului de Criminalistică Serv. Il, dispoziția I.G.P.R. nr. 416200, corespondența de căutare cu toate I.PJ.-urile din țară ori cu spitale care tratează afecțiuni psihice, verificarea în baza de date a Direcțiilor de Asistență Socială din fiecare județ pentru găsirea numitei T.E., compararea semnalmentelor persoanei dispărute cu ale altor persoane cu identitate necunoscută găsite în timp în toată țara după darea în exploatare a programului automatizat de comparații, instanța apreciază că fapta nu există, intimatul îndeplinind atribuțiile de serviciu, în urma demersurilor efectuate stabilindu-se ca o persoană fără identitate găsită decedată este T.E..

Referitor la susținerea petentei în sensul că fiica sa a fost ucisă instanța nu a putut s-o rețină în condițiile în care sarcina de serviciu a intimatului era de identificare și găsire a persoanei dispărute - aspect ce a fost realizat, iar certificatul medico-legal constatator al decesului a precizat că moartea victimei s-a datorat asfixierii mecanice prin înec. Față de aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta U.M. împotriva rezoluției din data de 12 ianuarie 2010 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași în Dosarul nr. 1019/P/2009 și împotriva rezoluției din 02 martie 2010 pronunțată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul lași în Dosarul nr. 145/P/2010 cu privire la intimatul L.S., citat la locul de muncă, I.PJ.

lași, Serviciul de Investigații Criminale - Compartimentul urmăriri. În termen legal, petenta U.M. a recurat sentința penală, fiind nemulțumită de cercetările efectuate în cauză, de faptul că nu i-au fost administrate probele solicitate - probe pe care le solicită și instanței de recurs. Prin decizia penală nr. 746 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel lași, recursul petentei a fost respins ca nefondat. A fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare.

Curtea a reținut că petenta a formulat o plângere penală față de intimatul L.S., care în calitate de agent de poliție a rezolvat necorespunzător reclamația acesteia făcută la data de 07 I.e 2005. S-a mai reținut că procurorul a analizat temeinic motivele invocate de petentă în plângere, memorii, audiere, a desfășurat acte de cercetare (adrese, martori, cercetări la fața locului), (actele medicale constatatoare a decesului), constatând în mod just că agentul de poliție și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, nefiind conturate în cauză niciunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 249 C. pen. Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare petenta fără a preciza motivele pe care își întemeiază cererea.

Cauza înregistrată sub forma acestei căi de atac este de fapt un memoriu în care se descrie o situație de fapt fără a se preciza cazul de contestație în anulare dintre cele invocate la art. 386 C. proc. pen. Întrucât contestația în anulare a deciziei penale nr. 746 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel lași nu cuprindea motivul pe care se sprijină iar în conținutul memoriului petentei nu s-a regăsit niciunul dintre motivele enumerate la art. 386 C. proc. pen., s-a constatat că cererea nu este admisibilă în principiu și pentru aceste considerente; Prin decizia penală nr. 24 din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel lași - secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 391 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petenta U.M.

împotriva deciziei penale nr. 746 din 28 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel lași. Împotriva deciziei penale nr. 24 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs petenta U.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți sub nr. 917/45/2011. Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art. 385 6 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta U.T.M., este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunțată de Curtea de Apel lași este definitivă.

Înalta Curte reține că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera hotărârile precum și încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs. Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate. Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de U.T.M. împotriva deciziei penale nr. 24 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta U.T.M. împotriva deciziei penale nr. 24 din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta revizuienta la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțata în ședința publică, azi 17 mai 2012.