ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 45/A/2015

Asupra apelurilor de față;

În baza acelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185/PI din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 292 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, iar, în temeiul art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. s-a impus condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Consiliului Local al Orașului Lipova, județul Arad sau Consiliul Local al com. Șiștarovăț, județul Arad, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 292 alin. (4) C. pen. s-a constatat că nu există vreo sumă de bani supusă confiscării.

În baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara nr. x/P/2014 din 13 mai 2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A., avocat în Baroul Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență, că inculpatul A., în calitatea sa de apărător ales al suspectului B., cercetat în stare de reținere sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, a promis la data de 12 martie 2014 ofițerului de poliție judiciară C. din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Arad - Poliția Oraș Lipova, că îi va remite suma de 500 de euro pentru ca aceasta să intervină la procurorul care avea spre instrumentare dosarul pentru a-l determina pe acesta să efectueze demersurile astfel încât să îi asigure clientului său cercetarea în continuare în stare de libertate.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele probe: denunț formulat la data de 11 martie 2014 de către C.; declarație martor C.; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 12 martie 2014; declarație suspect din 12 martie 2014; declarație de inculpat A. din 12 martie 2014; proces verbal din 15 martie 2014 de redare rezumativă a unor convorbiri ambientale efectuate de A. cu C. la 12 martie 2014; proces verbal din 21 martie 2014 de redare a convorbirilor ambientale interceptate și înregistrate în cauză; xerocopie Dosar nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova privind pe B.; declarație martor D. din 31 martie 2014, declarație martor B. din 31 martie 2014, suport magnetic digital tip DVD-R, inscripționat Direcția Națională Anticorupție Dosar nr. x/P/2014 Serviciul Teritorial Timișoara, copie conținând înregistrări audio video din data de 12 martie 2014, conversații ambientale efectuate de A. cu C., suport magnetic tip DVD-R conținând înregistrări audio-video efectuate cu prilejul constatării infracțiunii în flagrant.

Prin încheierea din camera de consiliu din 18 iunie 2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, în baza art. 374 C. proc. pen., la interpelarea instanței, după ce i s-au adus la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpat a precizat că solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, s-a procedat la audierea inculpatului, în potrivit art. 375 C. proc. pen.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv denunțul formulat la 11 martie 2014 de către C.; denunț formulat la data de 11 martie 2014 de către C.; declarație martor C.; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 12 martie 2014; declarație suspect din 12 martie 2014; declarație de inculpat A. din 12 martie 2014; proces verbal din 15 martie 2014 de redare rezumativă a unor convorbiri ambientale efectuate de A. cu C. în data de 12 martie 2014; proces verbal din 21 martie 2014 de redare a convorbirilor ambientale interceptate și înregistrate în cauză; xerocopie Dosar nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova privind pe B.; declarație martor D. din data de 31 martie 2014, declarație martor B. din 31 martie 2014, suport magnetic digital tip DVD-R, inscripționat Direcția Națională Anticorupție, Dosar nr. x/P/2014 Serviciul Teritorial Timișoara, copie conținând înregistrări audio video din data de 12 martie 2014, conversații ambientale efectuate de A. cu C., suport magnetic tip DVD-R, conținând înregistrări audio-video efectuate cu prilejul constatării infracțiunii în flagrant, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 11 martie 2014 s-a înregistrat la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara denunțul martorei C., ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Arad - Poliția Oraș Lipova, prin care se învedera că, la 10 martie 2014, ora 5:00, numitul B. a fost depistat în trafic de către agenții de siguranță publică, acesta având permisul de conducere anulat și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Susnumitului i s-a întocmit Dosar penal sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la legea privind circulației pe drumurile publice, fiind înregistrat sub nr. x/P/2014 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova și repartizat spre soluționare comisarului de poliție D. din cadrul Poliției Oraș Lipova (colegul martorei C.), sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova.

În vederea justei soluționări a dosarului și în exercitarea atribuțiunilor de serviciu martora C. l-a contactat în data de 10 martie 2014 pe inculpatul A., care asigura asistența juridică în calitate de avocat pentru B. La solicitarea martorei C. de a se prezenta împreună cu clientul în vederea administrării de probe, inculpatul A. i-a solicitat acesteia amânarea întâlnirii, invocând faptul că numitul B. se află încă sub influența băuturilor alcoolice, cei doi stabilind ca prezentarea să aibă loc a doua zi, 11 martie 2014 la sediul Poliției Orașului Lipova.

În ziua de 11 martie 2014, în jurul orelor 11:00, martora C. a fost contactată telefonic de către inculpatul A., ocazie cu care martora i-a explicat acestuia că se află la sediul Administrației Finanțelor Publice Lipova și l-a îndrumat să se prezinte cu clientul său la comisarul de poliție D.

În ciuda celor sugerate de către martoră, inculpatul A. s-a deplasat la locul unde se afla martora și la ieșirea acesteia din sediu a abordat-o, afirmând, conform denunțului și declarației martorei, că este dispus să dea oricât pentru a-și scăpa clientul de dosarul penal, făcând în același timp și un semn cu mâna din care martora a înțeles că era vorba de remiterea unei sume de bani în sensul celor de mai sus. Imediat după ce inculpatul i-a dat de înțeles explicit ofițerului de poliție judiciară că intenționează să remită sume de bani în schimbul încălcării atribuțiunilor de serviciu de către organele judiciare, martora C. i-a transmis acestuia că se vor vedea oficial la sediul Poliției Orașului Lipova și a formulat denunțul astfel cum a fost descris.

În urma denunțului formulat de către ofițerul de poliție judiciară C., prin ordonanța serviciului Direcției Naționale Anticorupție emisă în Dosarul nr. x/P/2014 la 12 martie 2014, s-a dispus autorizarea pe o durată de 48 de ore începând cu data de 12 martie 2014 ora 10:30 a următoarelor metode de supraveghere tehnică: supravegherea video, audio sau prin fotografiere a numitului A. ori a altor participanți la săvârșirea infracțiunilor cercetate în prezenta cauza penală sau care ar putea fi inițiate de către persoanele mai sus arătate; localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice a numitului A. ori a altor participanți la săvârșirea infracțiunilor cercetate în prezenta cauza penală sau care ar putea fi inițiate de către persoanele mai sus arătate.

În urma punerii în aplicare a ordonanței a rezultat că inculpatul A. s-a întâlnit în ziua de 12 martie 2014 de trei ori în orașul Lipova cu martora C., ocazii cu care cei doi au purtat discuții din care a rezultat activitatea infracțională desfășurată de către inculpat în scopul asigurării unui tratament preferențial pentru clientul său, în schimbul oferirii unor sume de bani organelor judiciare care instrumentau dosarul în care era cercetat numitul B.

S-a făcut precizarea că, independent de discuțiile și înțelegerile inculpatului A. cu martora C., colegul acesteia din urmă, comisarul de poliție D., dispusese, la data de 11 martie 2014 prin ordonanță, reținerea suspectului B. (clientul inculpatului A.) pe o durată de 24 ore începând cu ora 13:00, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin. (2) și art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Din conținutul convorbirii din 12 martie 2014, în jurul orelor 12:30, a rezultat că inculpatul A. încearcă să reitereze martorei C. propunerea făcută cu o zi în urmă, ferindu-se să abordeze subiectul cu colegul acesteia care dispusese reținerea clientului său. Din discuțiile purtate s-a observat că inculpatul A. insistă față de martora C. pentru ca numitul B. să nu fie propus instanței de judecată în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă, fără a avansa încă suma de bani pe care este dispus să o remită în schimb, afirmând însă că acesta se va "revanșa" cu siguranță.

Cea de a doua discuție purtată în mediul ambiental, interceptată și înregistrată în baza ordonanței procurorului a avut loc între cei doi în aceeași zi, 12 martie 2014, în jurul orei 14:30 în incinta Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova. La finalul discuției purtată de cei doi, inculpatul A., conștient de faptul că B., clientul său, va fi trimis oricum în judecată, a insistat din nou asupra martorei ca acesta să nu fie propus instanței în vederea luării măsurii arestării preventive, invocând de data aceasta suma de 500 euro pe care este dispus să i-o remită în acest sens, lăsând să se înțeleagă că martora C. poate remite această sumă, dacă consideră de cuviință, chiar procurorului de caz.

O ultimă discuție purtată în mediul ambiental la data de 12 martie 2014 în jurul orei 15:45 în fața Judecătoriei Lipova între inculpatul A. și martora C. a relevat faptul că inculpatul a dat dovadă, ca și în discuțiile anterioare, de prudență, ferindu-se să remită suma de 500 de euro înainte de luarea hotărârii cu privire la clientul său, insistând ca acest lucru să se petreacă la biroul său, atunci când va avea certitudinea că B. va fi cercetat în stare de libertate.

După încheierea ultimei discuții purtate între cei doi s-a realizat intervenția organelor de urmărire penală și conducerea persoanelor, inițial la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova și apoi la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, în vederea continuării urmăririi penale.

Din declarația martorului D., ofițer de poliție judiciară cu grad profesional de comisar în cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Arad - Poliția Orașului Lipova, a rezultat că acesta a lucrat la instrumentarea dosarului privind pe B. cu inspectorul principal de poliție C., însă nu a avut cunoștință despre activitatea desfășurată de inculpat, precum și că asupra sa nu au fost exercitate nici un fel de acte de influență în legătură cu soluționarea respectivului dosar. De asemenea, au fost audiați în calitate de martori B. și mama acestuia E., aceștia declarând la rândul lor că nu au avut nici o legătură cu activitatea infracțională a inculpatului A.

Fiind audiat, în cursul urmăririi penale, inculpatul A. a recunoscut în totalitate fapta săvârșită, arătând că, în calitatea sa de avocat ales al numitului B., care era cercetat în stare de reținere într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul având permisul anulat și refuzul recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și având convingerea că va fi propus instanței de judecată în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă, a abordat-o pe martora C., ofițer de poliție judiciară în cadrul Poliției Orașului Lipova, despre care știa că instrumenta dosarul, propunându-i acesteia remiterea sumei de 500 de euro pe care eventual să o remită la rândul ei procurorului de caz pentru ca acesta să nu sesizeze instanța de judecată cu propunere de arestare preventivă față de clientul său. Inculpatul a mai precizat că urma să o mai recompenseze ulterior valorificării favorabile a demersului său infracțional pe martora C. pentru "sprijinul" pe care urma să i-l acorde.

Aceeași poziție de recunoaștere a avut-o inculpatul și în cursul judecății, recunoaștere ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În drept, fapta inculpatului A., care în calitatea sa de apărător ales al suspectului B., cercetat în stare de reținere sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, a promis în data de 12 martie 2014 ofițerului de poliție judiciară C. din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Arad - Poliția Oraș Lipova, că îi va remite suma de 500 de euro pentru ca aceasta să intervină la procurorul care avea spre instrumentare dosarul, pentru a-l determina pe acesta să efectueze demersurile astfel încât să îi asigure clientului său cercetarea în continuare în stare de libertate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 292 C. pen., prima instanță a reținut că elementul material constă în acțiunea făptuitorului care promite direct ofițerului de poliție judiciară C. suma de 500 euro, pentru ca aceasta să intervină la procurorul de caz, pentru a-l determina pe acesta să efectueze demersurile astfel încât să îi asigure numitului B. cercetarea în continuare în stare de libertate. Acțiunea inculpatului, realizează elementul material al infracțiunii de cumpărare de influență, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la activitatea de serviciu, relații care sunt incompatibile cu orice intervenție de natură a-i știrbi prestigiul și a-i perturba normala desfășurare, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză din săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, prima instanță a reținut că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

Din fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul nu a mai fost condamnat și a avut un comportament bun în societate.

La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. În concret, instanța are în vedere gradul de pericol ridicat al faptei, prin raportare la valorile sociale încălcate prin săvârșirea faptei, dar și împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine sinceră și cooperantă cu organele judiciare, că nu are antecedente penale, are studii superioare, de profesie este avocat în Baroul Mehedinți.

Pentru aceste motive în baza art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., prima instanță l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, cuantum suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei, făcând, totodată, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., dar și a dispozițiilor

art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, prima instanță a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 91 C. pen., respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind de 2 ani închisoare, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului, astfel încât s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate.

Totodată, având în vedere soluția pronunțată în cauză, respectiv condamnarea inculpatului la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, în baza art. 241 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., prima instanță a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul A.

În apelul parchetului s-a solicitat aplicarea pedepsei complementare și accesorii a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. (exercitarea profesiei de avocat), având în vedere că inculpatul s-a folosit de calitatea sa de avocat la comiterea faptei, raportat și la modalitatea de săvârșire a acesteia, respectiv maniera în care acuzatul a prezentat implicarea organelor de urmărire penală în săvârșirea unor infracțiuni de corupție, modul în sine fiind unul care aduce atingere sistemului judiciar.

Apelantul inculpat A. a susținut, în esență, pe de o parte, că pedeapsa a fost greșit individualizată, fără a fi respectate criteriile stabilite de dispozițiile art. 74 C. pen., iar, pe de altă parte, că nu a fost reținută circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât provocarea exercitată de organul de urmărire penală (denunțătoarea C.) a fost realizată pentru a-l determină să comită infracțiunea și pentru a fi obținute probe în acest sens, motiv pentru care se impune reducerea cuantumului sancțiunii sub minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare aplicarea art. 91 C. pen.

Examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 C. proc. pen., Înalta Curte constată că apelurile declarate de parchet și inculpatul A. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate din care rezultă atât existența faptei pentru care inculpatul A. a fost trimisă în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de lege, de către acuzat, mijloacele de probă coroborându-se cu declarația de recunoaștere a învinuirii.

Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidențiate de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, respectiv denunțul formulat la 11 martie 2014 de către C.; denunț formulat la data de 11 martie 2014 de către C.; declarație martor C.; proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante din 12 martie 2014; declarație suspect din 12 martie 2014; declarație de inculpat A. din 12 martie 2014; proces verbal din 15 martie 2014 de redare rezumativă a unor convorbiri ambientale efectuate de A. cu C. în data de 12 martie 2014; proces verbal din 21 martie 2014 de redare a convorbirilor ambientale interceptate și înregistrate în cauză; xerocopie Dosar nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova privind pe B.; declarație martor D. din data de 31 martie 2014, declarație martor B. din 31 martie 2014, suport magnetic digital tip DVD-R, inscripționat Direcția Națională Anticorupție Dosar nr. x/P/2014 Serviciul Teritorial Timișoara, copie conținând înregistrări audio video din data de 12 martie 2014, conversații ambientale efectuate de A. cu C., suport magnetic tip DVD-R, conținând înregistrări audio-video efectuate cu prilejul constatării infracțiunii în flagrant

, dar și în raport de poziția de recunoaștere a vinovăției de către apelant, în mod corect s-a reținut și rezultă, în esență, că inculpatul A., în calitatea sa de apărător ales al suspectului B., cercetat în stare de reținere sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, a promis la data de 12 martie 2014 ofițerului de poliție judiciară C. din cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Arad - Poliția Oraș Lipova, că îi va remite suma de 500 de euro pentru ca aceasta să intervină la procurorul ce instrumenta dosarul, pentru a-l determina pe să efectueze demersurile pentru cercetarea în stare de libertate a clientului său.

Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu restul probatoriilor administrate în cauză, Înalta Curte constată că existența faptei și vinovăția apelantului A. sunt în afara oricărui dubiu și ca atare, soluția sa de condamnare este legală, iar sub acest aspect nici nu au fost formulate critici de către autorul faptelor.

Cu atât mai mult, existența faptei și vinovăția apelantului A. sunt confirmate de împrejurarea că, așa cum s-a arătat, acesta a recunoscut și regretat comiterea faptelor așa cum au fost descrise în actul de sesizare al instanței, declarațiile sale coroborându-se cu restul probatoriilor administrate în cauză, judecătorul fondului făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 374 raportat la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în raport de manifestarea de voință exprimată personal de către inculpat.

Examinând critica formulată de parchet, referitoare la omisiunea interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie și complementară, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă de drepturi care constă într-o interzicere temporară a exercițiului anumitor drepturi ale condamnatului ca un adaos la sancțiunea închisorii aplicată acestuia. Este o privare relativă care privește numai exercițiul, nu și capacitatea de a dobândi un astfel de drept și temporară fiindcă nu este niciodată definitivă, ci numai limitată în timp.

Interzicerea unor drepturi este, în același timp, o pedeapsă determinată, legea prevăzând exact drepturile al căror exercițiu poate fi interzis, instanța de judecată urmând să stabilească, în concret, dreptul sau drepturile pe care le interzice condamnatului și durata exactă a interzicerii.

În cazul pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii (art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.) interzicerea este limitată la situațiile în care condamnatul s-a folosit de funcția sau profesia sa pentru a săvârși infracțiunea, deci când a exercitat incorect sau abuziv atribuțiile, comițând o infracțiune. Cel decăzut din acest drept nu poate fi încadrat din nou sau nu mai poate continua să exercite funcția sau profesia în exercitarea căreia a comis infracțiunea.

Ca modalitate de aplicare, interzicerea exercitării unor drepturi poate fi obligatorie sau facultativă, aplicarea ei fiind obligatorie atunci când este prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Deși pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., legea prevede în mod obligatoriu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în raport natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, nu este necesară stabilirea interdicției prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 41 alin. (1) din Constituția României și ale art. 3 C. muncii, potrivit cărora libertatea muncii este garantată prin Constituție, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar nimeni nu poate fi obligat să nu muncească într-o anumită profesie, oricare ar fi aceasta.

Totodată, Înalta Curte arată că o restrângere a dreptului la muncă respectiv, de a nu exercita profesia de avocat, pe de o parte, trebuie să corespundă unei nevoi sociale, să fie proporțională cu scopul urmărit și să țină seama de viața profesională a unei persoane, astfel încât să-i asigure cele necesare traiului, iar, pe de altă parte, ar avea consecințe grave pentru inculpatul apelant, întrucât un subiect de drept social (individ) frustrat, fără mijloacele necesare de existenta nu ar fi de folos societății, ci dimpotrivă, ar reprezenta un element dăunător.

De asemenea, trebuie avut în vedere atât faptul că inculpatul este avocat din anul 2003, perioadă de timp în care, în activitatea sa profesională nu a avut niciun conflict de natură penală sau deontologică, ceea ce duce la concluzia că fapta din prezenta cauză are un caracter de excepție, cât și că are o vârsta (52 ani) la care cu greu și-ar putea găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii sale, care să-i asigure cele necesare traiului.

În consecință, având în vedere că pentru majoritatea persoanelor munca este unica sau principala sursă de venit și existență, dar și pentru a respecta inculpatului A. unul din drepturile fundamentale și inalienabile, în speță, dreptul la muncă, Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea pedepsei complementare și a celei accesorii constând în interzicerea exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., astfel cum se solicită în cadrul criticilor formulate de parchet.

Referitor la critica formulată de inculpatul A. cu privire la greșita individualizare a pedepsei principale sub aspectul cuantumului și al modalității de executare, Înalta Curte apreciază că aceste susțineri sunt nefondate, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, iar

pedeapsa stabilită este adecvată, corespunzătoare funcțiilor de constrângere și reeducare, precum și scopului preventiv.

Potrivit art. 74 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În condițiile situației de fapt anterior descrise, Înalta Curte constată că instanța de fond a valorizat în mod corect toate circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii, respectiv că inculpatul a comis o infracțiune de corupție, faptă penală care prezintă un grad ridicat de pericol social prin natura valorilor sociale ocrotite de lege și prin modalitatea de săvârșire a faptei penale, de natură să compromită imaginea justiției în ansamblul său, și pe cele personale reprezentate de lipsa antecedentelor penale, conduita procesuală sinceră, de recunoaștere a vinovăției și simplificare a procedurii judiciare, cât și aspectele ce țin de situația socio-profesională (pregătirea sa profesională, natura profesiei exercitate - avocat, comportament corespunzător în societate, singurul întreținător al familiei sale), astfel încât pedeapsa aplicată este corespunzătoare atât ca întindere, cât și ca modalitate de executare, fiind adecvată necesităților unei juste individualizări, fără a se impune reducerea duratei acesteia.

Într-adevăr, operațiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reține că, un rol primordial în aprecierea stabilirii și aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptei, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea inculpatului, iar pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul avute în vedere de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului.

Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte similare.

Ținând seama de dispozițiile art. 74 C. pen. și reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că aceasta este justă și aptă să conducă la atingerea scopului preventiv și educativ, în mod judicios fiind stabilită o sancțiune cu închisoarea către minimul special, după aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., care are ca efect reducerea limitelor acesteia.

Raportat la datele personale ale inculpatului, la atitudinea procesuală sinceră de recunoaștere a vinovăției, Înalta Curte apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, prin obligațiile impuse, asigură un control regulat al conduitei sale, dar și atenționarea constantă asupra modului în care trebuie să se comporte, pentru a evita săvârșirea unei noi infracțiuni, astfel încât prezenta condamnare să constituie un avertisment suficient pentru ca, în viitor, să nu mai comită alte fapte penale. De altfel, prin criticile formulate, inculpatul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 91 C. pen., modalitate de executare a pedepsei care fusese deja stabilită de judecătorul fondului.

Cu privire la critica formulată de apelantul A. privind nereținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., având în vedere că provocarea exercitată de organul de urmărire penală (denunțătoarea C.) a fost realizată pentru a-l determină să comită infracțiunea, Înalta Curte constată, pe de o parte, că această circumstanță atenuantă este reglementată de dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., iar, pe de altă parte, că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat.

Astfel, pentru a se reține circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ar trebui ca infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ca această stare să fi fost determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, ca actul de provocare să fie produs prin violență sau printr-o atingere gravă a demnității persoanei, iar infracțiunea să fie comisă împotriva provocatorului, și nu împotriva altei persoane, or, în speța de față, raportat la infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina acuzatului, la faptul că această faptă nu a fost îndreptată împotriva martorului denunțător C. (în opinia apărării, provocatorul) și la lipsa oricărui indiciu că s-ar fi recurs la violență (fizică sau psihică) ori la înjosirea demnității inculpatului, nu sunt întrunite niciuna dintre condițiile anterior enumerate.

De altfel, din modalitatea în care apărarea a înțeles să susțină această critică, se deduce faptul că activitatea desfășurată de martorul denunțător (C. - ofițer de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Arad - Poliția Oraș Lipova) se circumscrie noțiunii de provocare la săvârșirea faptei penale de care a fost acuzat, în scopul obținerii de probe, astfel de acțiuni fiind, însă, interzise atât de dispozițiile art. 101 alin. (2) C. proc. pen., cât și de jurisprudența Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sens în care a arătat că sunt îndeplinite cele două condiții în raport cu care instanțele naționale apreciază asupra existenței provocării, respectiv cea referitoare la probarea situației presupus infracționale - existența unei invitații exprese la comiterea faptei din partea denunțătorului - și existența unor indicii că fapta nu ar fi fost săvârșită fără intervenția acestuia.

În aceste condiții, se constată că prin aceste susțineri, se critică, în realitate, sentința atacată pentru greșita sa condamnare, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare pentru infracțiunea ce a format obiectul acuzației penale, împrejurare în care Înalta Curte trebuie să precizeze că o astfel de critică nu va mai fi analizată întrucât nu mai poate fi invocată în calea de atac a apelului, având în vedere că, în fața primei instanțe, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc, potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. proc. pen., respectiv numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, recunoscând, în totalitate, faptele reținute în sarcina sa, cerere admisă ca urmare a constatării, de către judecătorul fondului, a aceleiași situații de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de inculpat.

În concluzie, față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza

art. 421 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 185/PI din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului parchetului rămân în sarcina statului, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., întrucât se află în culpă procesuală, apelantul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 185/PI din 29 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara rămân în sarcina statului.

Obligă apelantul intimat inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12 februarie 2015.