ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus, în temeiul art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., notar public, la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen., respectiv dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea, adică de a exercita profesia de notar, toate pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 91, 92 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei principale și accesorii aplicate inculpatului A. sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 C. pen., i s-au impus inculpatului măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen., se comunică Serviciului de Probațiune Arad.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială la alegerea Serviciului de Probațiune Arad, derulat și stabilit de acest serviciu.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile în cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad sau al Consiliului Local al Municipiului Arad.

I s-a atras atenția inculpatului asupra art. 96 C. pen., referitoare la sancțiunea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul nu respectă cu rea credință măsurile de supraveghere, nu execută obligațiile impuse sau nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin prezenta hotărâre.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 50.000 euro către această parte civilă cu titlul de daune materiale și a fost respinsă solicitarea de obligare a inculpatului la plata daunelor morale.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținută măsura asiguratorie luată prin ordonanța din data de 9 martie 2016, din dosar nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, referitoare la menținerea măsurii asiguratorii a sechestrului dispus asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului A., respectiv clădire proprietate privată în suprafață de 468 mp și teren în suprafață de 1030 mp, situate în mun. Arad, str. x nr. 142 județ Arad, înscris în CF nr. x, nr. tip x și teren în suprafață de 403 mp situat în mun. Arad str. x nr. x, județ Arad, înscris în CF nr. x, până la concurența sumei de 50.000 euro.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, inculpatul A.

Prin decizia penală nr. 175/A din 17 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 58/PI din data de 19 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția Penală, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, a fost înlăturată din conținutul pedepsei complementare și a celei accesorii, pedeapsa interzicerii exercitării dreptului de a exercita profesia de notar public prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate și totodată, a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 4.100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul - parte civilă C.

*****

Împotriva deciziei din apel, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat, la data de 16.11.2017, prin mail și la data de 17.11.2017, prin poștă, în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 18 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis în principiu, cererea de recurs în casație, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.

La termenul acordat în acest sens, 15 iunie 2018, Înalta Curte a luat concluziile apărării și acuzării asupra recursului în casație de față, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanța de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, în temeiul cazului de casare invocat, apărarea inculpatului A. a solicitat admiterea recursului în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru aplicarea greșită a legii și desființarea deciziei instanței de apel, inclusiv a sentinței de fond pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei penale și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, Curtea de Apel Timișoara.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs în casație, apărarea inculpatului a arătat că, în drept, a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., făcând referire atât la aplicarea greșită a legii cât și la nerespectarea normei de incriminare, susținând că în cauză nu sunt întrunite condițiile de incriminare.

În acest sens, apărătorul inculpatului a invocat Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale, potrivit căreia, în opinia apărării, abuzul în serviciu a suferit modificări majore în ceea ce privește existența condițiilor de incriminare. De asemenea, în apărare, s-a făcut referire și la Decizia nr. 392/2017 a Curții Constituționale.

Așadar, în opinia inculpatului, prin apărător, în lipsa stabilirii unui prag valoric așa cum s-a stabilit prin decizia CCR, consideră că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală. De asemenea, a susținut că, prin decizia CCR s-a stabilit neconstituționalitatea sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", care capătă valențe de normă constituțională doar dacă este interpretată că "îndeplinește prin încălcarea legii", ori, în cazul inculpatului încălcarea art. 144 și art. 171 C. civ. nu are sancțiune în nicio normă penală.

S-a mai susținut prin motivele de recurs în casație că este inadmisibil să se rețină în sarcina inculpatului fapta prev. de art. 297 C. pen., atunci când notarul încalcă art. 9 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor, întrucât Statutul notarilor publici nu este lege.

Concluzionând, apărarea recurentului inculpat A. a arătat că, în cauză, legea a fost greșit aplicată, norma de incriminare nevizând fapta cercetată.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel este legală - conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.

Obiectul cenzurii instanței de casație este limitat la chestiuni de drept, circumscrise, în speță, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a susținerilor vizând neîntrunirea condițiilor de incriminare a faptei reținute în sarcina inculpatului A.

În concret, din cuprinsul recursului în casație, rezultă că susținerile inculpatului A. subsumate noțiunii de aplicare a greșită a legii și nerespectarea normei de incriminare sunt raportate de apărarea recurentului inculpat doar la conținutul Deciziei nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale, potrivit căreia, în opinia apărării, abuzul în serviciu a suferit modificări majore în ceea ce privește existența condițiilor de incriminare. Întrucât legiuitorul nu a stabilit un prag valoric așa cum s-a stabilit prin decizia CCR, apărătorul recurentului inculpat a susținut că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul A. nu este prevăzută de legea penală, menționând totodată că, în ceea ce îl privește pe inculpat, încălcarea art. 144 și art. 171 C. civ. nu are sancțiune în nicio normă penală și nu se poate reține în sarcina sa fapta prev. de art. 297 C. pen. atunci când notarul încalcă art. 9 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor, întrucât Statutul notarilor publici nu este lege.

Examinând cauza, instanța de casație constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Astfel, instanțele de fond și apel au stabilit că, fapta inculpatului A., săvârșită în calitate de notar public, care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a autentificat contractul de cesiune de creanță nr. x din 02.07.2012 încheiat între cedentul D. și cesionarul C., deși avea cunoștință că numita E. (garanta) a fost pusă sub interdicție judecătorească, contractul de cesiune fiind semnat doar de către debitorul cedat F., atât în această calitate cât și ca mandatar al fiicei sale (interzisa) E. (garanta), încălcând atât prevederile exprese ale C. civ. ce interzic garantarea de către o persoană pusă sub interdicție fără încuviințarea instanței de tutelă, cât și ale Legii nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, ce îl obligau să verifice dacă actul este contrar legii, și în acest mod a creat o pagubă de 50.000 euro părții civile B., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin prisma cazului de casare invocat în cauză, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază că sintagma "nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, în determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive, ca urmare a intrării în vigoare, la 01 februarie 2014 a noului C. pen., atât instanța de fond cât și instanța de apel au constatat că infracțiunea de abuz în serviciu, așa cum a fost reținută în sarcina inculpatului A. nu a fost dezincriminată și, totodată, transpunând cauzei de față exigențele Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, au dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia nr. 405 din 15.06.2016 a Curții Constituționale, s-a constatat că dispozițiile art. 246 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii". Cele statuate prin această decizie au devenit general obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 08.07.2016 (M. Of. nr. 517 din data de 8 iulie 2016), astfel că instanțele au aplicat norma astfel cum a fost interpretată de Curtea Constituțională.

Referitor la constatarea neconstituționalității unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, Decizia nr. 6/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție precizează că aceasta "poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituționalității unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existența unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituționalității are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanței de contencios constituțional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare" (decizia nr. 110/A din 4 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Totodată, în ceea ce privește decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, se constată că aceasta este o decizie interpretativă. Astfel, după cum s-a arătat și în jurisprudența instanței de contencios constituțional, atunci când Curtea Constituțională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunțate, în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituție, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituția, se menține prezumția de constituționalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituțional toate celelalte interpretări posibile.

Pe cale de consecință, textul care a făcut obiectul controlului de constituționalitate nu este eliminat din fondul activ al legislației, ci își găsește aplicarea în interpretarea stabilită de instanța constituțională.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată neîntemeiată susținerea recurentului, prin apărător, în sensul că infracțiunea de abuz în serviciu reținută în sarcina inculpatului A. a fost dezincriminată ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016.

Referitor la susținerea apărării potrivit căreia fapta inculpatului nu este prevăzută de lege, în condițiile în care, încălcarea art. 144 și art. 171 C. civ. nu sancționată în nicio normă penală, iar în ceea ce privește art. 9 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor, acest act normativ nu este dintre acelea enumerate prin decizia Curții Constituționale nr. 405/2016.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reamintește că, prin decizia anterior menționată, instanța de control constituțional a statuat că în respectarea principiului legalității incriminării doar legiuitorul primar poate stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancțiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înțeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum și ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanțe și ordonanțe de urgență).

În esență, instanța de control constituțional a reținut că orice acuzație având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepțiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislația primară, legi și ordonanțe simple sau de urgență.

Raportând considerentele teoretice anterior reliefate la speța de față, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de apărare nu sunt incidente în cauză, inculpatul fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în forma încălcării legislației primare. În cauză, hotărârile de condamnare enumeră dispozițiile încălcate de inculpat, respectiv art. 144 și art. 171 C. civ. și art. 9 din Statutul Uniunii Naționale a Notarilor.

Prin urmare, instanțele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 175/A din data de 17 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 175/A din data de 17 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 70 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2018.