ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1973/2014

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 25 martie 2013 (în urma declinării în favoarea acestei instanțe, prin sentința civilă nr. 233 din 11 martie 2013 a Judecătoriei Lipova), reclamantele N.E. și O.M.V., în contradictoriu cu pârâții S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.) au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, prin restabilirea situației anterioare de carte funciară și revenirea în proprietatea Statului Român, imobilul în suprafață de 24.000 m.p. situat în Lipova, str. A.I., evidențiat în CF veche nr. xx Lipova, nr. top AA; să se constate încetarea prin reziliere a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între N.L.T. și pârâți, conform pct. 5 din înscrisul sub semnătură privată; să se dispună obligarea O.C.P.I.

- B.C.P.I. Lipova la efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF nr. xx Lipova, cu plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere. În drept, reclamantele au invocat aplicarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., art. 563, art. 566 C. civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin mai multe precizări succesive, reclamantele au arătat că înțeleg să se judece în condițiile Legii nr. 10/2001; să cheme în calitate de pârâți pe S.L., S.N., B.S., L.Ș., F.N.F. și F.E.M., în calitate de terți cumpărători a căror valabilitate a titlului de dobândire subsecvent să fie analizată prin prisma bunei sau relei credinței; că înțeleg să susțină acțiunea în revendicare pe prevederile art. 563 - 566 Noul C. civ., raportat la terenul de 24.000 m.p., situat în Lipova, str. A.I., evidențiat în CF nr. xx Lipova, nr. top AA, însă cu privire la pârâții S.L.

și S.N., B.S., L.Ș., F.N.F. și F.E.M. Pârâții prin întâmpinare (dosar Judecătoria Lipova), au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, pe cale de excepție invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.S. și, parțial a pârâților C.A. și C. (B.) A. și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru rezoluțiunea (rezilierea) contractului pentru neplata prețului. Prin sentința civilă nr. 1984 din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 144/250/2013, s-a admis excepția de procedură a tardivității modificării acțiuni, în concret lărgirea cadrului procesual cu pârâții S.L., S.N., B.S., L.Ș., F.N.F.

și F.E.M., în calitate de terți cumpărători a căror valabilitate a titlului de dobândire subsecvent, să fie analizat prin prisma bunei sau relei credinței a acestora. Prima instanță a admis e xcepția prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii cererii reclamantelor pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970 de defunctul N.L.T. cu pârâții pentru neplata prețului. De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor N.E. și O.M.V., în contradictoriu cu pârâții S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.), având ca obiect revendicare imobiliară și în consecință a respins acțiunea ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., a apreciat că prioritară este excepția procedurală de tardivitate a modificării acțiunii, în condițiile în care pârâții nu au fost de acord cu această modificare peste termenul prevăzut de art. 132 alin. (1) raportat la art. 3 C. proc. civ., iar în cauză modificarea de acțiune a fost depusă după prima zi de la înfățișare - 11 martie 2013, când părțile au fost legal citate și în măsură să pună concluzii. Instanța, raportat la ordinea de soluționare a excepțiilor în cazul invocării concomitente, în cadrul procesului civil, a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și a lipsei de calitate procesuală - active/pasive s-a pronunțat, mai întâi, asupra excepției de prescripție a dreptului la acțiune pentru rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare, urmând ca apoi să fie analizată excepția privitoare la calitatea procesuală activă a reclamantelor.

În prezentul cadru procesual, înlăturarea specificului real al acțiunii în rezoluțiune introdusă de antecesorii vânzătorului (defunctul N.L.T.) pentru neplata parțială a prețului, consacrat prin art. 1368 C. civ., se justifica prin aceea că, norma legală primește aplicare doar raportat la actele juridice prin care s-a transmis însuși dreptul real de proprietate, nu și la cele încheiate în forma provizorie și care creează numai obligația de a se încheia în viitor un contract perfect. În consecință, cererea reclamantelor pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat în anul 1970 de defunctul N.L.T.

cu pârâții pentru neplata prețului, este o acțiune personală supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen ce a început să curgă de la data la care trebuia achitată ultima rată - 01 iulie 1973. Privitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, s-a reținut, raportat la înscrisurile depuse, la dosar că prin sentința civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994, pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. 14772/1993, a fost admisă acțiunea reclamanților (respectiv pârâții din acest dosar S.S., C.A. și C.Au. - căsătorită B.) împotriva pârâților (reclamanta din prezentul dosar) N.E., Statul Român și R.A.L.L. Arad și a fost obligată pârâta N.E.

să încheie cu reclamanții contractul de vânzare - cumpărare autentic cu privire la porțiunea de 24.000 m.p. teren situat în Lipova, str. A.I., evidențiat în CF nr. xx Lipova, nr. top AA din suprafața totală de 29.942 m.p., iar în caz de refuz, hotărârea ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare; totodată s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților din acest litigiu, pârâților din prezentul litigiu fiindu-le atribuită parcela care face obiectul dosarului de față. Prin aceeași sentință, contrar celor susținute de reclamante, prin acțiune s-a reținut în considerente faptul că prețul de 60.000 RON din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970 de la N.T.L. a fost achitat în întregime de către pârâți.

Conform extrasului de cartea funciară depus la dosar nr. vechi xx, nou zz Lipova, pârâții s-au intabulat, conform acestei sentințe, sub nr. B51-53, în cotă de 1/3 fiecare, iar conform mențiunii de sub B54 imobilul înscris în această carte funciară a fost dezmembrat în două parcele, în baza aceleiași hotărâri judecătorești. Prin sentința nr. 662 din 30 septembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Lipova, în Dosar nr. 783/1997 având ca obiect prestație tabulară și ieșire din indiviziune, se constată că la termenul din 2 martie 1995, au intervenit în cauză, în calitate de intervenienți, cei trei pârâți S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.), solicitând respectarea drepturilor lor constatate prin hotărâre judecătorească.

Din această sentință mai rezultă faptul că, au fost mai multe procese pe rolul Judecătoriei Lipova, în perioada 1994 - 1997, admise având ca obiect acțiuni în prestație tabulară privind imobilul din CF nr. xx, care fost parcelat, în 7 parcele diferite, dispunându-se inclusiv radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestui imobil. Față de conținutul art. 565 Noul C. civ. care stipulează că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor N.E. și O.M.V., în contradictoriu cu pârâții S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.), având ca obiect revendicare imobiliară și respinsă acțiunea ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă, considerându-se de prisos soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

În plus, s-a reținut că noțiunea de proces echitabil presupune că, dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar. De vreme ce problema dedusă judecății într-un litigiu între aceleași părți, prin sentința civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994 pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. 14772/1993, irevocabilă s-a constatat, în considerente, faptul că prețul de 60.000 RON din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970 de la N.T.L.

a fost achitat în întregime de către pârâți, aspect ce a dobândit putere de lucru judecat. Apelul declarat de reclamantele N.E. și O.M.V. împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 188/AP din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, apelantele-reclamante fiind obligate să plătească intimaților S.S., C.A. și C.Au. câte 300 RON pentru fiecare, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În motivarea prezentului demers judiciar, reclamantele au susținut că, după decesul lui N.L.T., au descoperit între documentele familiei antecontractul de vânzare-cumpărare pe care l-au contestat din punct de vedere al valabilității sale și pentru soluționarea unei notificări depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată pentru redobândirea în proprietate a imobilului înscris în CF nr. xx Lipova, în suprafață de 3 ha și 442 m.p., ceea ce impune rezoluțiunea acestui act de vânzare-cumpărare. Din susținerile reclamantelor, se desprinde ideea că acestea nu au avut cunoștință de această înstrăinare, însă, din ansamblul înscrisurilor depuse în cauză, a rezultat faptul că reclamantele au cunoscut înstrăinarea terenului în suprafață de 24.000 m.p., încheiată de autorul lor cu pârâții.

Elocventă în acest sens fiind împrejurarea că pe rolul instanțelor de judecată s-au purtat mai multe procese civile, legate de acest teren, încă din anul 1994 (Dosar nr. 14.772/2004 al Judecătoriei Lipova), pârâții din cauza de față, obținând împotriva pârâtei N.E. (în calitatea sa de succesoare legală a lui N.L.T.) o hotărâre în prestație tabulară, ce ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pentru terenul de 24.000 m.p., revendicat azi de cele două reclamante. Legat de această hotărâre de prestație tabulară (sentința civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994 a Judecătoriei Lipova), în mod concret instanța de fond a reținut - contrar susținerilor reclamantelor privind neplata prețului cuvenit - că s-a luat act de achitarea integrală de către pârâți, în anul 1970, către vânzătorul N.L.T., a sumei de 60.000 RON, ca preț al vânzării terenului de 24.000 m.p.

Prin urmare, susținerile reclamantelor s-au apreciat ca nefondate și infirmate de hotărârile judecătorești pronunțate în procesele civile anterioare (Dosar nr. 14.772/1993 al Judecătoriei Lipova, Dosar nr. 783/1997 al Judecătoriei Lipova - ieșire din indiviziune), care, cu puterea lucrului judecat, au statuat irevocabil asupra validității antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de autorul reclamantelor N.L.T. în anul 1970 cu pârâții, procedându-se judiciar și la sistarea stării de indiviziune a reclamantelor și a pârâților și intabularea ulterioară a pârâților în cartea funciară, ca proprietari prin cumpărare.

În raport de această situație de fapt și de drept, s-a considerat că în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în promovarea și susținerea unei acțiuni în revendicare, pornind tocmai de la definirea juridică a acesteia, ca principal mijloc de apărare a dreptului de proprietate la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau a altei persoane care deține bunul respectiv, fără drept. Ori, în condițiile în care pârâții S.S., C.A. și C.Au. sunt intabulați deja în cartea funciară, cu dreptul lor, dobândit irevocabil în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești irevocabile de prestație tabulară și mai apoi, de sistare a indiviziunii cu reclamantele, acestea nu mai pot invoca și susține, cu succes, o acțiune civilă în revendicare - imobil contra pârâților, întrucât, pe de o parte nu mai au calitatea de proprietare a bunului revendicat, iar pe de alta, pârâții sunt proprietari tabulari.

Față de hotărârile judecătorești menționate anterior, reclamantele nu mai pot readuce în analiză aspecte tranșate irevocabil, privind nevalabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, neplata prețului, etc. Puterea de lucru judecat reprezintă o prezumție legală absolută, irefragabilă, ce dispensează de orice dovadă pe acela în favoarea căruia operează, respectiv, dacă într-un proces anterior s-a recunoscut un drept, titularul acestuia nu va mai trebui să dovedească, într-un litigiu ce ar pune în discuție existența acelui drept, faptele pe care se sprijină dreptul său, și, deci, o să repete probele deja administrate într-un alt cadru procesual, fiind suficient a proba că dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă.

Prezumția de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut și constituie instrumentul juridic ce consacră regulile potrivit cărora, pe de o parte, o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar pe de altă parte, o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.

Această stare de fapt și de drept existentă și pe deplin dovedită în cauză, a dus în mod corect și la admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, al reclamantelor, pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970, supusă regimului juridic al prescripției reglementat de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958 (termenul general de 3 ani), având în vedere caracterul real al acțiunii în rezoluțiune, pentru neplata prețului, și dispozițiile art. 1368 C. civ. Din această perspectivă, apare ca nefondată și nelegală susținerea reclamantelor potrivit cu care nu sunt incidente prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, motivat că ele nu au formulat o acțiune în revendicare, ci în constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâților.

Din cuprinsul acțiunii civile introductive de instanță, a rezultat atât natura juridică a acțiunii civile - în revendicare, cât și obiectul concret dedus judecății (obligarea pârâtelor să le lase deplina proprietate și liniștită folosință a terenului de 24.000 m.p. din CF nr. xx Lipova, rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiată între pârâți și antecesorul reclamantelor în anul 1970 și rectificare CF). Instanța de apel a apreciat și faptul că, prima zi de înfățișare, în sensul art. 132 alin. (1) raportat la alin. (3) C. proc. civ., reținută ca fiind cea de la termenul de judecată din 11 martie 2013, a fost corectă, întrucât, la termenul de judecată anterior, din 18 februarie 2013, la cererea pârâților s-a acordat un termen de judecată pentru apărare - întâmpinare, fiind astfel îndeplinite condițiile legale reglementate de textul de lege menționat, ce impun - pentru modificarea obiectului acțiunii - acordul pârâților.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală evidentă a reclamantelor, au fost obligate să plătească pârâților S.S., C.A. și C.Au. câte 300 RON pentru fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu de avocat. Împotriva deciziei pronunțate în apel, reclamantele N.E. și O.M.V. au declarat recurs prin care au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Recurentele arată că nu au renunțat niciun moment la judecata cu pârâții S.S., C.Au. și C.A., și că data la care au luat cunoștință de faptul că o parte din terenul solicitat a fost notat în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătorești a fost cea de la termenul de ședință din 22 aprilie 2013. Consideră că s-a făcut o greșită aplicare a art. 132 C. proc.

civ., întrucât prima zi de înfățișare a fost la 22 aprilie 2013, iar la 20 mai 2013, următorul termen acordat, au depus precizare la acțiune prin care au chemat în judecată și pe terții subdobânditori. Termenul de la 11 martie 2013 de la Judecătoria Lipova nu poate fi primul termen de judecată, pentru că, încă nu era determinată competența legală a Judecătoriei Lipova, iar pârâții S.S., C.Au. și C.A. au solicitat termen pentru apărare. Cererile la care se referă art. 132 alin. (2) C. proc. civ. pot fi formulate în tot cursul judecății până la încheierea dezbaterilor, fără să fie nevoie de consimțământul pârâtului, iar norma înscrisă în art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ.

În mod eronat s-a privit că precizarea din 20 mai 2013, este făcută peste termen, deoarece instanța, în baza rolului activ prevăzut de art. 135 C. proc. civ., avea obligația să disjungă precizarea de acțiune; instanța nu s-a pronunțat asupra criticilor prin care s-a solicitat să se analizeze dacă precizarea depusă la 20 mai 2013 reprezintă o cerere prin care se produc „modificări esențiale ale acțiunii”. Cu privire la prescrierea dreptului material la acțiune, recurentele susțin că dispozițiile art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, au fost greșit aplicate în cauză, pentru că, obiectul acțiunii îl constituie, inexistența dreptului de proprietate al intimaților pârâți, încetat prin rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare și nu rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, situație în care acțiunea este imprescriptibilă.

Arată că dreptul lor de proprietate nu le poate fi îngrădit de existența altor procese în perioada 1994 - 1997, întrucât niciuna din hotărâri nu le este opozabilă, pentru că nu au participat la judecată. Efectul acestor hotărâri judecătorești, în prescripția tabulară, este că vin să țină loc de acord al cumpărătorului pentru cazul refuzului de a încheia în formă autentică actul translativ de proprietate și nu recunoașterea dreptului de proprietate al intimaților-pârâți. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active se arată că a fost admisă în mod greșit, deși prin efectul Legii nr. 10/2001, erau proprietari de drept ai imobilului, în calitate de moștenitori tabulari după N.L.T. al cărui drept de proprietate era notat în cartea funciară.

Consideră că intimații pârâți S.S., C.Au. și C.A. nu au titlu valabil, iar instanța reține aspecte străine de obiectul cauzei, cu privire la faptul că au aflat de existența actului sub semnătură privată cu ocazia decesului autorului lor, deși conviețuind cu acesta cunoștea faptul că vânzare-cumpărare nu a mai avut loc. Cu privire la condițiile exercitării acțiunii în revendicare, apreciază că motivarea instanței de apel este nelegală, aceasta nepronunțându-se asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților S.S., C.Au. și C.A., ignorând apărările acestora cu privire la faptul că, în baza Legii nr. 10/2001 erau repuși în dreptul de a-și revendica imobilele preluate de stat, calitatea lor de proprietari după autorul lor nepierzându-se niciodată, astfel că singura modalitatea ce se impunea era cea a comparării titlurilor.

Legat de motivarea instanței prin prisma excepției autorității lucrului judecat și a prezumției puterii lucrului judecat, se susține că nu este legală, în condițiile în care le este opusă o hotărâre judecătorească despre care nu au avut cunoștință. Instanța nu a luat în considerare faptul că pentru o parte din suprafață de 24.000 m.p., intimații pârâți S.S., C.Au. și C.A. încă dețin dreptul de proprietate intabulat în CF, astfel că, pentru acea parte de teren acțiunea în revendicare are suport legal, iar calitatea lor procesuală pasivă subzistă. Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru rezilierea contractului față de neplata prețului, se arată că rezilierea contractului nu a fost solicitată pentru acest aspect, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a încetat din anul 1971, operând art. 5, din contract- clauză prevăzută de părți, convenția părților fiind legea aplicabilă.

În final se solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul Arad. Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Contrar celor susținute de recurent, termenul de judecată de la 22 aprilie 2013, nu poate fi considerat prima zi de înfățișare, ci cel de la 11 martie 2013, așa cum în mod corect a fost reținut de către instanțele anterioare. Precizarea reclamantelor depusă la 20 mai 2013, prin care s-a solicitat introducerea în cauză a terților cumpărători și constatarea desființării contractelor subsecvente ale terților pentru reaua lor credință, în caz contrar obligarea pârâților la plata despăgubirilor valorii de circulație a terenului înstrăinat terților, reprezintă o modificare esențială a acțiunii, pentru care era necesar acordul pârâților.

Conform art. 132 alin. (1) și (2) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, instanța poate da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii și pentru a propune noi dovezi, iar cazurile în care cererea nu se socotește modificată sunt prevăzute la pct. 1-4 alin. (2) din art. 132 C. proc. civ. La primul termen de judecată acordat în cauză, 18 februarie 2013, instanța a amânat cauza, de termenul acordat beneficiind atât reclamantele cât și pârâții. În mod corect s-a reținut că termenul de la 11 martie 2013 reprezintă prima zi de înfățișare, în sensul art. 134 C. proc. civ., pentru că la această dată, părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii. După această dată, potrivit art. 135 C. proc.

civ., pentru cererea reconvențională și introducerea unei alte persoane în judecată este necesar acordul comun al părților. În ceea ce privește critica potrivit căreia instanța în virtutea rolului activ trebuia să disjungă soluționarea acestui capăt de cerere, formulat prin precizare, se constată că disjungerea are loc doar în cazurile anume prevăzute de lege, iar la 20 mai 2013, cererea principală nu se afla în stare de judecată pentru a opera dispozițiile procedurale care reglementează această separare a capetelor de cerere. Cu privire la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între autorul reclamantelor și pârâții S.S., C.Au. și C.A., în mod corect s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța făcând o legală aplicare a dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.

Se constată că reclamantele recurente au solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea pct. 5 din contract, în care era menționat faptul că în cazul în care după 3 luni prețul nu este plătit, contractul va fi reziliat fără restituirea sumelor încasate, ultima dată pentru plata prețului fiind 01 iulie 1973. Potrivit art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție în termenul de 3 ani; conform art. 1368 C. civ., acțiunea vânzătorului pentru rezoluțiunea vânzării este reală.

În cauză, prin acest capăt de cerere, reclamantele solicită desființarea unui contract de vânzare-cumpărare care nu a fost încheiat în formă autentică, înscrisul încheiat de părți în anul 1970 reprezentând o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil, această promisiune nu are drept consecințe transmiterea unui drept real asupra bunului ci reprezintă o obligație de a face, care conferă doar un drept de creanță celui în favoarea căruia există (decizia nr. 1819/2011 secția com. a Înaltei Curți de Casație și Justiție). Prin valorificarea acestui drept de creanță acțiunea reclamantelor este în realitate una personală, care se prescrie în termenul de 3 ani, începând cu data ultimei rate de plată a prețului, respectiv 01 iulie 1973, caracterul real conferit de art. 1368 C. civ., fiind înlăturat, în această situație, pentru motivele arătate.

Acțiunea reclamantelor nu poate fi nicio acțiune în constatare declaratorie așa cum susțin recurentele, de constatare a inexistenței unui drept al pârâților, pentru că prin precizarea formulată s-a solicitat în raport de alte dispoziții legale, introducerea în cauză a altor persoane și s-au formulat alte capete de cerere, ceea ce reprezintă o modificare esențială a acțiunii. Nefondată este și critica privind greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor față de capătul de cerere prin care se solicită revendicarea imobilului. Într-o acțiune în revendicare, calitatea procesuală activă o are titularul dreptului de proprietate; potrivit art. 565 Noul C. civ. în cazul imobilelor înscrise în CF, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de CF. Din extrasul de CF cu nr. zz Lipova nr. vechi xx, la mențiunea B51-53, rezultă că pârâții S.S., C.A.

și C.Au. și-au intabulat fiecare cota de 1/3 din teren, conform sentinței civile nr. 4003 din 25 aprilie 1994 a Judecătoriei Arad. Prin urmare, respingerea acțiunii reclamantelor pentru lipsa calității procesuale active este legală, întrucât dreptul de moștenire înscris în favoarea reclamantei N.E. a fost intabulat la 6 octombrie 1994 sub nr. 171, în favoarea celor 3 pârâți cu titlu de cumpărare. Prin respingerea apelului declarat de reclamante și reținerea faptului că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, inclusiv asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de apel a menținut implicit și motivarea instanței de fond în sensul că o analiză a excepției lipsei calității procesuale pasive în aceste condiții este de prisos.

Procedând în acest fel, în raport de dezbaterile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală. În raport de această regulă enunțată de textul menționat, judecătorii trebuie să țină cont de o ordine logică și de o succesiune rațională a chestiunilor care au prioritate. Astfel, verificând dacă reclamantele au folosința dreptului și deci calitate procesuală activă, instanța a stabilit corect ordinea soluționării excepțiilor, aceasta fiind o excepție de fond, care are legătură cu încetarea dreptului la acțiune și stabilirea cadrului procesual ce trebuia luată cu prioritate.

Cu privire la nelegalitatea hotărârii față de faptul că prin hotărârea recurată s-a reținut că le este opusă o hotărâre judecătorească despre care nu au avut cunoștință, se constată și această ultimă critică nefondată. Hotărârea irevocabilă produce pe lângă efectele obligatorii între părți și efecte de opozabilitate față de terți. Opozabilitatea nu poate fi ignorată de către terți pe motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea hotărârii. Față de aceștia, aceasta se va opune cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de prezumție relativă. Este și ceea ce a reținut instanța de apel atunci când s-a referit la puterea de lucru judecat, întrucât statuările unor hotărâri judecătorești irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților.

Pentru că recurentele reclamante, nu au participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce i se opune, ele aveau posibilitatea ca în cadrul acestui proces, prin probele administrate să răstoarne această prezumție cu valoare relativă față de ele, dar cu caracter absolut față de părțile din hotărâre. Cum acestea nu și-au legitimat calitatea procesual activă, iar pârâții au dovedit dreptul lor de proprietate asupra terenului în litigiu, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a celor dispuse prin hotărârile judecătorești anterioare, făcând astfel o răsfrângere sub forma opozabilității a statuărilor cuprinse în hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate anterior.

Pentru considerentele arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamante va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții N.E. și O.M.V. împotriva deciziei nr. 188/Ap din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2014.