ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1973/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1973/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin cererea

înregistrată la Tribunalul Arad la data de

25

martie

2013 (în urma declinării în favoarea acestei instanțe,

prin sentința civilă nr. 233 din 11 martie 2013 a Judecătoriei Lipova), reclamantele

N.E. și O.M.V., în contradictoriu cu pârâții S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.)

au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie, prin restabilirea situației anterioare de carte funciară și revenirea în

proprietatea Statului Român, imobilul în suprafață de 24.000 m.p. situat în Lipova,

str. A.I., evidențiat în CF veche nr. xx Lipova, nr. top AA; să se constate încetarea

prin reziliere a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între N.L.T. și pârâți,

conform pct. 5 din înscrisul sub semnătură privată; să se dispună obligarea O.C.P.I.

- B.C.P.I. Lipova la efectuarea cuvenitelor mențiuni în CF nr. xx Lipova, cu plata

cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.

În drept, reclamantele

au invocat aplicarea dispozițiilor art. 112 C. proc. civ., art. 563, art. 566 C.

civ., art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin mai multe precizări

succesive, reclamantele au arătat că înțeleg să se judece în condițiile Legii

nr. 10/2001; să cheme în calitate de pârâți pe S.L., S.N., B.S., L.Ș., F.N.F. și

F.E.M., în calitate de terți cumpărători a căror valabilitate a titlului de dobândire

subsecvent să fie analizată prin prisma bunei sau relei credinței; că înțeleg să

susțină acțiunea în revendicare pe prevederile art. 563 - 566 Noul C. civ., raportat

la terenul de 24.000 m.p., situat în Lipova, str. A.I., evidențiat în CF nr. xx

Lipova, nr. top AA, însă cu privire la pârâții S.L. și S.N., B.S., L.Ș., F.N.F.

și F.E.M.

Pârâții prin întâmpinare

(dosar Judecătoria Lipova), au solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantelor

la plata cheltuielilor de judecată, pe cale de excepție invocând excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor, excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei S.S. și, parțial a pârâților C.A. și C. (B.) A. și excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru rezoluțiunea (rezilierea) contractului pentru neplata

prețului.

Prin sentința civilă

nr. 1984 din 17 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 144/250/2013,

s-a admis excepția de procedură a tardivității modificării acțiuni, în concret lărgirea

cadrului procesual cu pârâții S.L., S.N., B.S., L.Ș., F.N.F. și F.E.M., în calitate

de terți cumpărători a căror valabilitate a titlului de dobândire subsecvent, să

fie analizat prin prisma bunei sau relei credinței a acestora.

Prima

instanță a admis e

xcepția

prescripției dreptului la acțiune, cu consecința respingerii cererii reclamantelor

pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970

de defunctul N.L.T. cu pârâții pentru neplata prețului.

De asemenea, a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantelor N.E. și O.M.V., în contradictoriu

cu pârâții S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.), având ca obiect revendicare imobiliară

și în consecință a respins acțiunea ca fiind promovată de persoane fără calitate

procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., a apreciat că

prioritară este excepția procedurală de tardivitate a modificării acțiunii, în condițiile

în care pârâții nu au fost de acord cu această modificare peste termenul prevăzut

de art. 132 alin. (1) raportat la art. 3 C. proc. civ., iar în cauză modificarea

de acțiune a fost depusă după prima zi de la înfățișare - 11 martie 2013, când părțile

au fost legal citate și în măsură să pună concluzii.

Instanța, raportat la

ordinea de soluționare a excepțiilor în cazul invocării concomitente, în cadrul

procesului civil, a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune și a lipsei de

calitate procesuală - active/pasive s-a pronunțat, mai întâi, asupra excepției de

prescripție a dreptului la acțiune pentru rezoluțiunea contractului de vânzare -

cumpărare, urmând ca apoi să fie analizată excepția privitoare la calitatea procesuală

activă a reclamantelor.

În prezentul cadru procesual,

înlăturarea specificului real al acțiunii în rezoluțiune introdusă de antecesorii

vânzătorului (defunctul N.L.T.) pentru neplata parțială a prețului, consacrat prin

art. 1368 C. civ., se justifica prin aceea că, norma legală primește aplicare doar

raportat la actele juridice prin care s-a transmis însuși dreptul real de proprietate,

nu și la cele încheiate în forma provizorie și care creează numai obligația de a

se încheia în viitor un contract perfect.

În consecință, cererea

reclamantelor pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat

în anul 1970 de defunctul N.L.T. cu pârâții pentru neplata prețului, este o acțiune

personală supusă termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul

nr. 167/1958, termen ce a început să curgă de la data la care trebuia achitată ultima

rată - 01 iulie 1973.

Privitor la excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor, s-a reținut, raportat la înscrisurile

depuse, la dosar că prin sentința civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994, pronunțată

de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. 14772/1993, a fost admisă acțiunea reclamanților

(respectiv pârâții din acest dosar S.S., C.A. și C.Au.  - căsătorită B.) împotriva

pârâților (reclamanta din prezentul dosar) N.E., Statul Român și R.A.L.L. Arad și

a fost obligată pârâta N.E. să încheie cu reclamanții contractul de vânzare - cumpărare

autentic cu privire la porțiunea de 24.000 m.p. teren situat în Lipova, str. A.I.,

evidențiat în CF nr. xx Lipova, nr. top AA din suprafața totală de 29.942 m.p.,

iar în caz de refuz, hotărârea ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare;

totodată s-a dispus ieșirea din indiviziune a părților din acest litigiu, pârâților

din prezentul litigiu fiindu-le atribuită parcela care face obiectul dosarului de

față.

Prin aceeași sentință,

contrar celor susținute de reclamante, prin acțiune s-a reținut în considerente

faptul că prețul de 60.000 RON din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat

în anul 1970 de la N.T.L. a fost achitat în întregime de către pârâți.

Conform extrasului de

cartea funciară depus la dosar nr. vechi xx, nou zz Lipova, pârâții s-au intabulat,

conform acestei sentințe, sub nr. B51-53, în cotă de 1/3 fiecare, iar conform mențiunii

de sub B54 imobilul înscris în această carte funciară a fost dezmembrat în două

parcele, în baza aceleiași hotărâri judecătorești.

Prin sentința nr. 662

din 30 septembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Lipova, în Dosar nr. 783/1997

având ca obiect prestație tabulară și ieșire din indiviziune, se constată că la

termenul din 2 martie 1995, au intervenit în cauză, în calitate de intervenienți,

cei trei pârâți S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.), solicitând respectarea drepturilor

lor constatate prin hotărâre judecătorească.

Din această sentință mai

rezultă faptul că, au fost mai multe procese pe rolul Judecătoriei Lipova, în perioada

1994 - 1997, admise având ca obiect acțiuni în prestație tabulară privind imobilul

din CF nr. xx, care fost parcelat, în 7 parcele diferite, dispunându-se inclusiv

radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra acestui imobil.

Față de conținutul

art. 565 Noul C. civ. care stipulează că, în cazul imobilelor înscrise în cartea

funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară,

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor N.E. și

O.M.V., în contradictoriu cu pârâții S.S., C.A. și C.Au. (căsătorită B.), având

ca obiect revendicare imobiliară și respinsă acțiunea ca fiind promovată de persoane

fără calitate procesuală activă, considerându-se de prisos soluționarea excepției

lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

În plus, s-a reținut că

noțiunea de proces echitabil presupune că, dezlegările irevocabile date problemelor

de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate,

au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul

securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale

și a reducerii încrederii justițiabililor în sistemul judiciar.

De vreme ce problema dedusă

judecății într-un litigiu între aceleași părți, prin sentința civilă nr. 4003 din

25 aprilie 1994 pronunțată de Judecătoria Arad, în Dosarul nr. 14772/1993, irevocabilă

s-a constatat, în considerente, faptul că prețul de 60.000 RON din antecontractul

de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970 de la N.T.L. a fost achitat în întregime

de către pârâți, aspect ce a dobândit putere de lucru judecat.

Apelul declarat de reclamantele

N.E. și O.M.V. împotriva hotărârii instanței de fond a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 188/AP din 5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

I civilă, apelantele-reclamante fiind obligate să plătească intimaților S.S.,

C.A. și C.Au. câte 300 RON pentru fiecare, cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut următoarele:

În motivarea prezentului

demers judiciar, reclamantele au susținut că, după decesul lui N.L.T., au descoperit

între documentele familiei antecontractul de vânzare-cumpărare pe care l-au contestat

din punct de vedere al valabilității sale și pentru soluționarea unei notificări

depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 formulată pentru redobândirea în proprietate

a imobilului înscris în CF nr. xx Lipova, în suprafață de 3 ha și 442 m.p., ceea

ce impune rezoluțiunea acestui act de vânzare-cumpărare.

Din susținerile reclamantelor,

se desprinde ideea că acestea nu au avut cunoștință de această înstrăinare, însă,

din ansamblul înscrisurilor depuse în cauză, a rezultat faptul că reclamantele au

cunoscut înstrăinarea terenului în suprafață de 24.000 m.p., încheiată de autorul

lor cu pârâții. Elocventă în acest sens fiind împrejurarea că pe rolul instanțelor

de judecată s-au purtat mai multe procese civile, legate de acest teren, încă din

anul 1994 (Dosar nr. 14.772/2004 al Judecătoriei Lipova), pârâții din cauza de față,

obținând împotriva pârâtei

N.E. (în calitatea sa de succesoare legală a lui N.L.T.) o

hotărâre în prestație tabulară, ce ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare,

pentru terenul de 24.000 m.p., revendicat azi de cele două reclamante.

Legat de această hotărâre

de prestație tabulară (sentința civilă nr. 4003 din 25 aprilie 1994 a Judecătoriei

Lipova), în mod concret instanța de fond a reținut - contrar susținerilor reclamantelor

privind neplata prețului cuvenit - că s-a luat act de achitarea integrală de către

pârâți, în anul 1970, către vânzătorul N.L.T., a sumei de 60.000 RON, ca preț al

vânzării terenului de 24.000 m.p.

Prin urmare, susținerile

reclamantelor s-au apreciat ca nefondate și infirmate de hotărârile judecătorești

pronunțate în procesele civile anterioare (Dosar nr. 14.772/1993 al Judecătoriei

Lipova, Dosar nr. 783/1997 al Judecătoriei Lipova - ieșire din indiviziune), care,

cu puterea lucrului judecat, au statuat irevocabil asupra validității antecontractului

de vânzare-cumpărare încheiat de autorul reclamantelor N.L.T. în anul 1970 cu pârâții,

procedându-se judiciar și la sistarea stării de indiviziune a reclamantelor și a

pârâților și intabularea ulterioară a pârâților în cartea funciară, ca proprietari

prin cumpărare.

În raport de această situație

de fapt și de drept, s-a considerat că în mod corect a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor în promovarea și susținerea unei acțiuni

în revendicare, pornind tocmai de la definirea juridică a acesteia, ca principal

mijloc de apărare a dreptului de proprietate la îndemâna proprietarului bunului

împotriva posesorului sau a altei persoane care deține bunul respectiv, fără drept.

Ori, în condițiile în

care pârâții

S.S.,

C.A. și C.Au. sunt intabulați deja în cartea funciară, cu dreptul lor, dobândit

irevocabil în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești irevocabile de prestație

tabulară și mai apoi, de sistare a indiviziunii cu reclamantele, acestea nu mai

pot invoca și susține, cu succes, o acțiune civilă în revendicare - imobil contra

pârâților, întrucât, pe de o parte nu mai au calitatea de proprietare a bunului

revendicat, iar pe de alta, pârâții sunt proprietari tabulari. Față de hotărârile

judecătorești menționate anterior, reclamantele nu mai pot readuce în analiză aspecte

tranșate irevocabil, privind nevalabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare,

neplata prețului, etc.

Puterea de lucru judecat

reprezintă o prezumție legală absolută, irefragabilă, ce dispensează de orice dovadă

pe acela în favoarea căruia operează, respectiv, dacă într-un proces anterior s-a

recunoscut un drept, titularul acestuia nu va mai trebui să dovedească, într-un

litigiu ce ar pune în discuție existența acelui drept, faptele pe care se sprijină

dreptul său, și, deci, o să repete probele deja administrate într-un alt cadru procesual,

fiind suficient a proba că dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă

și irevocabilă.

Prezumția de lucru judecat

reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea

ce a fost dezlegat jurisdicțional nu mai poate fi combătut și constituie instrumentul

juridic ce consacră regulile potrivit cărora, pe de o parte, o acțiune nu poate

fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar pe de altă parte, o constatare

făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul și nu

trebuie contrazisă printr-o altă hotărâre.

Această stare de fapt

și de drept existentă și pe deplin dovedită în cauză, a dus în mod corect și la

admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, al reclamantelor,

pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1970,

supusă regimului juridic al prescripției reglementat de art. 3 din Decretul-lege

nr. 167/1958 (termenul general de 3 ani), având în vedere caracterul real al acțiunii

în rezoluțiune, pentru neplata prețului, și dispozițiile art. 1368 C. civ.

Din această perspectivă,

apare ca nefondată și nelegală susținerea reclamantelor potrivit cu care nu sunt

incidente prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, motivat că ele nu au

formulat o acțiune în revendicare, ci în constatarea inexistenței dreptului de proprietate

al pârâților.

Din cuprinsul acțiunii

civile introductive de instanță, a rezultat atât natura juridică a acțiunii civile

- în revendicare, cât și obiectul concret dedus judecății (obligarea pârâtelor să

le lase deplina proprietate și liniștită folosință a terenului de 24.000

m.p. din CF nr. xx Lipova, rezilierea contractului de vânzare-cumpărare încheiată

între pârâți și antecesorul reclamantelor în anul 1970 și rectificare

CF).

Instanța de apel a apreciat

și faptul că, prima zi de înfățișare, în sensul art. 132 alin. (1) raportat

la alin. (3) C. proc. civ., reținută ca fiind cea de la termenul de judecată din

11 martie 2013, a fost corectă, întrucât, la termenul de judecată anterior, din

18 februarie 2013, la cererea pârâților s-a acordat un termen de judecată pentru

apărare - întâmpinare, fiind astfel îndeplinite condițiile legale reglementate

de textul de lege menționat, ce impun - pentru modificarea obiectului acțiunii

- acordul pârâților.

În baza art. 274

alin. (1) C. proc. civ., având în vedere culpa procesuală evidentă a reclamantelor,

au fost obligate să plătească pârâților S.S., C.A. și C.Au. câte 300 RON pentru

fiecare, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu de avocat.

Împotriva deciziei pronunțate

în apel, reclamantele N.E. și O.M.V. au declarat recurs prin care au invocat motivele

de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurentele arată că nu

au renunțat niciun moment la judecata cu pârâții S.S., C.Au. și C.A., și că

data la care au luat cunoștință de faptul că o parte din terenul solicitat a fost

notat în cartea funciară în baza unei hotărâri judecătorești a fost cea de la termenul

de ședință din 22 aprilie 2013.

Consideră că s-a făcut

o greșită aplicare a art. 132 C. proc. civ., întrucât prima zi de înfățișare

a fost la 22 aprilie 2013, iar la 20 mai 2013, următorul termen acordat, au depus

precizare la acțiune prin care au chemat în judecată și pe terții subdobânditori.

Termenul de la 11

martie 2013 de la Judecătoria Lipova nu poate fi primul termen de judecată, pentru

că, încă nu era determinată competența legală a Judecătoriei Lipova, iar pârâții

S.S., C.Au. și C.A. au solicitat termen pentru apărare. Cererile la care se referă

art. 132 alin. (2) C. proc. civ. pot fi formulate în tot cursul judecății până la

încheierea dezbaterilor, fără să fie nevoie de consimțământul pârâtului, iar norma

înscrisă în art. 132 alin. (1) C. proc. civ. nu are caracter imperativ.

În mod eronat s-a privit

că precizarea din 20 mai 2013, este făcută peste termen, deoarece instanța, în baza

rolului activ prevăzut de art. 135 C. proc. civ., avea obligația să disjungă precizarea

de acțiune; instanța nu s-a pronunțat asupra criticilor prin care s-a solicitat

să se analizeze dacă precizarea depusă la 20 mai 2013 reprezintă o cerere prin care

se produc „modificări esențiale ale acțiunii”.

Cu privire la prescrierea

dreptului material la acțiune, recurentele susțin că dispozițiile art. 1 și 3 din

Decretul nr. 167/1958, au fost greșit aplicate în cauză, pentru că, obiectul acțiunii

îl constituie, inexistența dreptului de proprietate al intimaților pârâți, încetat

prin rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare și nu rezoluțiunea antecontractului

de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, situație în care acțiunea este imprescriptibilă.

Arată că dreptul lor de

proprietate nu le poate fi îngrădit de existența altor procese în perioada 1994

- 1997, întrucât niciuna din hotărâri nu le este opozabilă, pentru că nu au participat

la judecată.

Efectul acestor hotărâri

judecătorești, în prescripția tabulară, este că vin să țină loc de acord al

cumpărătorului pentru cazul refuzului de a încheia în formă autentică actul translativ

de proprietate și nu recunoașterea dreptului de proprietate al intimaților-pârâți.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active se arată că a fost admisă în mod greșit, deși

prin efectul Legii nr. 10/2001, erau proprietari de drept ai imobilului, în calitate

de moștenitori tabulari după N.L.T. al cărui drept de proprietate era notat în cartea

funciară.

Consideră că intimații

pârâți S.S., C.Au. și C.A. nu au titlu valabil, iar instanța reține aspecte străine

de obiectul cauzei, cu privire la faptul că au aflat de existența actului sub semnătură

privată cu ocazia decesului autorului lor, deși conviețuind cu acesta cunoștea faptul

că vânzare-cumpărare nu a mai avut loc.

Cu privire la condițiile

exercitării acțiunii în revendicare, apreciază că motivarea instanței de apel este

nelegală, aceasta nepronunțându-se asupra excepției lipsei calității procesuale

pasive a intimaților S.S., C.Au. și C.A., ignorând apărările acestora cu privire

la faptul că, în baza Legii nr. 10/2001 erau repuși în dreptul de a-și revendica

imobilele preluate de stat, calitatea lor de proprietari după autorul lor nepierzându-se

niciodată, astfel că singura modalitatea ce se impunea era cea a comparării titlurilor.

Legat de motivarea instanței

prin prisma excepției autorității lucrului judecat și a prezumției puterii lucrului

judecat, se susține că nu este legală, în condițiile în care le este opusă o hotărâre

judecătorească despre care nu au avut cunoștință.

Instanța nu a luat în

considerare faptul că pentru o parte din suprafață de 24.000 m.p., intimații pârâți

S.S., C.Au. și C.A. încă dețin dreptul de proprietate intabulat în CF, astfel că,

pentru acea parte de teren acțiunea în revendicare are suport legal, iar calitatea

lor procesuală pasivă subzistă.

Referitor la excepția

prescripției dreptului material la acțiune, pentru rezilierea contractului față

de neplata prețului, se arată că rezilierea contractului nu a fost solicitată pentru

acest aspect, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a încetat din anul 1971,

operând art. 5, din contract- clauză prevăzută de părți, convenția părților fiind

legea aplicabilă.

În final se solicită admiterea

recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare către Tribunalul

Arad.

Recursul va fi respins,

ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Contrar celor susținute

de recurent, termenul de judecată de la 22 aprilie 2013, nu poate fi considerat

prima zi de înfățișare, ci cel de la 11 martie 2013, așa cum în mod corect a fost

reținut de către instanțele anterioare.

Precizarea reclamantelor

depusă la 20 mai 2013, prin care s-a solicitat introducerea în cauză a terților

cumpărători și constatarea desființării contractelor subsecvente ale terților pentru

reaua lor credință, în caz contrar obligarea pârâților la plata despăgubirilor valorii

de circulație a terenului înstrăinat terților, reprezintă o modificare esențială

a acțiunii, pentru care era necesar acordul pârâților.

Conform art. 132

alin. (1) și (2) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, instanța poate da reclamantului

un termen pentru întregirea sau modificarea cererii și pentru a propune noi dovezi,

iar cazurile în care cererea nu se socotește modificată sunt prevăzute la pct. 1-4

alin. (2) din art. 132 C. proc. civ. La primul termen de judecată acordat în cauză,

18 februarie 2013, instanța a amânat cauza, de termenul acordat beneficiind atât

reclamantele cât și pârâții.

În mod corect s-a reținut

că termenul de la 11 martie 2013 reprezintă prima zi de înfățișare, în sensul

art. 134 C. proc. civ., pentru că la această dată, părțile au fost legal citate

și au putut pune concluzii.

După această dată, potrivit

art. 135 C. proc. civ., pentru cererea reconvențională și introducerea unei alte

persoane în judecată este necesar acordul comun al părților.

În ceea ce privește critica

potrivit căreia instanța în virtutea rolului activ trebuia să disjungă soluționarea

acestui capăt de cerere, formulat prin precizare, se constată că disjungerea are

loc doar în cazurile anume prevăzute de lege, iar la 20 mai 2013, cererea principală

nu se afla în stare de judecată pentru a opera dispozițiile procedurale care reglementează

această separare a capetelor de cerere.

Cu privire la rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare, încheiat între autorul reclamantelor și pârâții

S.S., C.Au. și C.A., în mod corect s-a admis excepția prescripției dreptului la

acțiune, instanța făcând o legală aplicare a dispozițiilor art. 1 și 3 din Decretul

nr. 167/1958.

Se constată că reclamantele

recurente au solicitat desființarea contractului de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea

pct. 5 din contract, în care era menționat faptul că în cazul în care după 3 luni

prețul nu este plătit, contractul va fi reziliat fără restituirea sumelor încasate,

ultima dată pentru plata prețului fiind 01 iulie 1973.

Potrivit art. 1 și 3 din

Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge

prin prescripție în termenul de 3 ani; conform art. 1368 C. civ., acțiunea vânzătorului

pentru rezoluțiunea vânzării este reală.

În cauză, prin acest capăt

de cerere, reclamantele solicită desființarea unui contract de vânzare-cumpărare

care nu a fost încheiat în formă autentică, înscrisul încheiat de părți în anul

1970 reprezentând o promisiune de vânzare-cumpărare cu privire la un imobil, această

promisiune nu are drept consecințe transmiterea unui drept real asupra bunului ci

reprezintă o obligație de a face, care conferă doar un drept de creanță celui în

favoarea căruia există (decizia nr. 1819/2011 secția com. a Înaltei Curți de Casație

și Justiție).

Prin valorificarea acestui

drept de creanță acțiunea reclamantelor este în realitate una personală, care se

prescrie în termenul de 3 ani, începând cu data ultimei rate de plată a prețului,

respectiv 01 iulie 1973, caracterul real conferit de art. 1368 C. civ., fiind înlăturat,

în această situație, pentru motivele arătate.

Acțiunea reclamantelor

nu poate fi nicio acțiune în constatare declaratorie așa cum susțin recurentele,

de constatare a inexistenței unui drept al pârâților, pentru că prin precizarea

formulată s-a solicitat în raport de alte dispoziții legale, introducerea în cauză

a altor persoane și s-au formulat alte capete de cerere, ceea ce reprezintă o modificare

esențială a acțiunii.

Nefondată este și critica

privind greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantelor

față de capătul de cerere prin care se solicită revendicarea imobilului.

Într-o acțiune în revendicare,

calitatea procesuală activă o are titularul dreptului de proprietate; potrivit

art. 565 Noul C. civ. în cazul imobilelor înscrise în CF, dovada dreptului de proprietate

se face cu extrasul de CF.

Din extrasul de CF cu

nr. zz Lipova nr. vechi xx, la mențiunea B51-53, rezultă că pârâții S.S., C.A. și

C.Au. și-au intabulat fiecare cota de 1/3 din teren, conform sentinței civile

nr. 4003 din 25 aprilie 1994 a Judecătoriei Arad.

Prin urmare, respingerea

acțiunii reclamantelor pentru lipsa calității procesuale active este legală, întrucât

dreptul de moștenire înscris în favoarea reclamantei N.E. a fost intabulat la 6

octombrie 1994 sub nr. 171, în favoarea celor 3 pârâți cu titlu de cumpărare.

Prin respingerea apelului

declarat de reclamante și reținerea faptului că instanța de fond a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, inclusiv asupra excepției lipsei calității procesuale active

a reclamanților, instanța de apel a menținut implicit și motivarea instanței de

fond în sensul că o analiză a excepției lipsei calității procesuale pasive în aceste

condiții este de prisos.

Procedând în acest fel,

în raport de dezbaterile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că instanța

se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond

care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii, instanța

de apel a pronunțat o hotărâre legală.

În raport de această regulă

enunțată de textul menționat, judecătorii trebuie să țină cont de o ordine logică

și de o succesiune rațională a chestiunilor care au prioritate.

Astfel, verificând dacă

reclamantele au folosința dreptului și deci calitate procesuală activă, instanța

a stabilit corect ordinea soluționării excepțiilor, aceasta fiind o excepție de

fond, care are legătură cu încetarea dreptului la acțiune și stabilirea cadrului

procesual ce trebuia luată cu prioritate.

Cu privire la nelegalitatea

hotărârii față de faptul că prin hotărârea recurată s-a reținut că le este opusă

o hotărâre judecătorească despre care nu au avut cunoștință, se constată și această

ultimă critică nefondată.

Hotărârea irevocabilă

produce pe lângă efectele obligatorii între părți și efecte de opozabilitate față

de terți. Opozabilitatea nu poate fi ignorată de către terți pe motiv că nu au participat

în procesul finalizat prin adoptarea hotărârii. Față de aceștia, aceasta se va opune

cu valoarea unui fapt juridic și cu valoarea unui mijloc de probă, respectiv de

prezumție relativă.

Este și ceea ce a reținut

instanța de apel atunci când s-a referit la puterea de lucru judecat, întrucât statuările

unor hotărâri judecătorești irevocabile, cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng

în mod indirect și asupra terților.

Pentru că recurentele

reclamante, nu au participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească

ce i se opune, ele aveau posibilitatea ca în cadrul acestui proces, prin probele

administrate să răstoarne această prezumție cu valoare relativă față de ele, dar

cu caracter absolut față de părțile din hotărâre.

Cum acestea nu și-au legitimat

calitatea procesual activă, iar pârâții au dovedit dreptul lor de proprietate asupra

terenului în litigiu, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a celor dispuse

prin hotărârile judecătorești anterioare, făcând astfel o răsfrângere sub forma

opozabilității a statuărilor cuprinse în hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate

anterior.

Pentru considerentele

arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat

de reclamante va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții N.E. și O.M.V. împotriva deciziei nr. 188/Ap din

5 decembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 iunie 2014.