ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1062/2011

Ședința publică de la 10 martie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

această instanță la data de 2 septembrie 2008, sub nr. 5865/62/com/2008,

reclamantul C.P. Cuciulata a chemat în judecată pârâta D.S. Brașov, solicitând,

în principal, să se constate rezilierea de drept a contractului de administrare

nr. 2467 din 29 martie 2007 începând cu data de 1 aprilie 2008 și a

contractului de servicii publice nr. 206 din 9 ianuarie 2007 încheiat între

părți, iar în subsidiar, să se dispună rezilierea celor două contracte de mai

sus pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâtă a obligațiilor asumate,

obligarea pârâtei la predarea pe bază de proces-verbal a

posesiei suprafeței de fond forestier de 529,5 ha ce face obiectul contractului

de administrare și a celui de servicii silvice, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de

6 octombrie 2008 pârâta a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al

reclamantei în persoana numitului V.S.

La termenul de judecată

din data de 8 decembrie 2008 reclamantul a arătat că renunță la petitul având

ca obiect predarea fondului forestier.

Prin sentința nr. 193

din 22 februarie 2010 Tribunalul Brașov a respins excepția lipsei calității de

reprezentant invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamantul C.P. Cuciulata

în contradictoriu cu pârâta D.S. Brașov; a constatat desființat de drept

contractul de administrare nr. 2462 din 29 martie 2007 încheiat între părți; a

dispus rezilierea contractului de servicii nr. 206 din 9 ianuarie 2007 încheiat

între părți; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 27,3 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel

tribunalul a reținut dispozițiile legale în materie.

Împotriva sentinței comerciale nr. 193

din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov a declarat apel D.S.

Brașov care a fost respins prin decizia nr. 62 Ap din 24 iunie 2010.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut în principal că apelanta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale prevăzute în contractele nr. 2462/2007, 206 din 9 ianuarie 2007.

Împotriva deciziei nr. 62 Ap din 24

iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs R.N.P.R.

arătând că decizia este nelegală și netemeinică întrucât instanța a aplicat

greșit legea rezultat al interpretării eronate a probelor administrate în

cauză. Motivele de recurs arată recurenta se încadrează în prevederile art. 304

1

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor recurenta

arată în esență că cele două contracte au fost semnate de către reprezentanții

legali ai părților, iar instanța de fond a reținut greșit modul în care au fost

executate cele două contracte.

Intimata A.C.P. Cuciulata a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei

pronunțată de Curtea de Apel Brașov ca fiind temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările

dosarului prin prisma motivelor invocate Înalta Curte reține că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la critica de nelegalitate

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte reține că

este neîntemeiată deoarece în cauza de față hotărârea recurată cuprinde

motivele pe care se sprijină fiind arătate motivele de fapt și de drept care au

condus la soluția pronunțată, așa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Cu alte cuvinte din perspectiva art.

304 pct. 7 C. proc. civ. precum și din considerentele deciziei supuse

controlului judiciar, Înalta Curte reține că aceasta este motivată fiind

stabilită corectă, în formă clară și concisă situația de fapt, arătându-se

adevăratele raporturi între părțile aflate în conflict.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit întrucât instanța de apel și-a

fundamentat soluția pe raportul juridic dintre părți născut ca urmare a

încheierii atât a contractului de administrare nr. 2462 din 29 martie 2007 cât

și a contractului de servicii nr. 206 din 9 ianuarie 2007 și s-a pronunțat în

raport de acestea constatând în mod corect că recurenta nu și-a îndeplinit

obligațiile stipulate în cele două convenții, neschimbând natura și înțelesul

clauzelor contractuale care au fost interpretate conform voinței părților.

În cadrul susținerii consacrate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta nu

arată concret în ce ar consta schimbarea naturii sau înțelesul actului juridic,

ci face aprecieri legate de probatoriul administrat cu privire la obligațiile

rezultate din acesta.

Critica invocată în susținerea

motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

privește o chestiune de fapt care a fost tranșată de instanța de apel prin

motivarea situației de fapt reținând într-o ordine cronologică în ce a

constatat neîndeplinirea obligațiilor prevăzute în art. 25, art. 26 și art. 27

din contractul nr. 2462/2007 și a art. 3 din contractul de servicii silvice nr.

206 din 9 ianuarie 2007. Or, această chestiune se circumscrie aspectelor de

netemeinicie și nu de nelegalitate încât nu pot fi supuse controlului instanței

de recurs.

Referitor la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

este neîntemeiat față de dispoziția legală invocată și de motivele arătate de

recurentă.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Doctrina juridică a statuat că

hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a

fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată

ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea

legii.

Din această perspectivă și din

criticile recurate, Înalta Curte reține că decizia instanței de apel a fost

pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod

corect a reținut instanța de apel că pârâta D.S. Brașov nu a dovedit

îndeplinirea obligațiilor contractuale izvorâte din cele două contracte supuse

controlului judiciar și în consecință a menținut sentința comercială nr. 193/C

din 2 februarie 2010 prin care s-a constatat desființat de drept contractul de

administrare nr. 2462 din 29 martie 2007 și s-a dispus rezilierea contractului

de servicii nr. 206 din 9 ianuarie 2007.

În acest context nu este lipsit de

relevanță de a sublinia faptul că recurenta nu arată în mod concret ce

dispoziții legale au fost încălcate, ci criticile recurentei privesc o reapreciere

a înscrisurilor („actele depuse la dosar”, „toate actele întocmite de către

subsemnata au fost avizate și însușite de către reprezentantul legal al

reclamantei, L.V.”), stare de fapt necenzurabilă în recurs. Aceste critici se

circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii

recurate, astfel încât nu pot fi cenzurate în recurs.

Având în vedere considerentele

arătate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (3)

C. proc. civ. recurenta va fi obligată să plătească intimatei doar suma de

5.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată având în vedere obiectul

litigiului și activitatea domnului avocat în condițiile în care acesta s-a

prezentat la un singur termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta R.N.P.R. prin D.S. Brașov împotriva deciziei nr. 62/Ap

din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatei A.C.P. Cuciulata, suma de 5000 lei cu titlul de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2011.