ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.V.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă, admiterea cererii de recunoaștere a faptului că care calitatea de luptător în rezistența anticomunistă în temeiul O.U.G. nr. 214/1999. Prin sentința civilă nr. 2539 din 6 octombrie 2008, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. 32325/3/2008. Prin încheierea de ședință din 4 noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 242 punctul 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților. A constatat instanța de fond că la dosar nu a fost depusă cerere de amânare sau de judecare a cauzei în lipsă, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 242 punctul 2 C. proc. civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta D.V.D., fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 punctele 1-9 C. proc.

civ., indicând ca temei de drept dispozițiile art. 244 alin. (2) și ale art. 245 C. proc. civ. Recurenta critică încheierea atacată prin prisma faptului că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că reclamanta are termen în cunoștință, deși la termenul din 4 noiembrie 2009, apărătorul desemnat din oficiu nu s-a putut prezenta fiind reținut în alte cauze. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, la termenul de judecată din 24 iunie 2009 reclamanta a fost prezentă personal și asistată de avocat, aspect consemnat în încheierea de ședință de la aceeași dată aflată la fila 93 din dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța amânând cauza la data de 23 septembrie 2009, termen de judecată pe care reclamanta l-a luat în cunoștință.

Potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar împuternicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare". Instanța de fond, în mod corect, a făcut aplicarea acestor dispoziții procedurale, în sensul că la termenul de judecată din 23 septembrie 2009, când s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru termenul din 4 noiembrie 2009, a dispus citarea doar a părții care nu avea termenul în cunoștință, respectiv pârâtul Ministerul Justiției.

Cum din actele dosarului nu rezultă că vreuna dintre părți a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. și nici nu s-a făcut dovada vreunei justificări pentru absența acestora la strigarea cauzei la termenul din 4 noiembrie 2009, Înalta Curte constată temeinicia măsurii suspendării judecării cauzei dispusă de instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 242 punctul 2 C. proc. civ. Referitor la temeiul de drept invocat de recurentă în susținerea recursului, se reține că dispozițiile art. 244 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt aplicabile situației din speță, deoarece vizează un alt caz de suspendare a judecării cauzei, ci nu pe cel pentru lipsa părților, iar dispozițiile art. 245 punctul 1 din același cod reglementează posibilitatea formulării unei cereri de redeschidere a judecății, cerere pe care reclamanta nu a înțeles să o formuleze în fața instanței de fond, deși avea această posibilitate legală.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constată că încheierea atacată este temeinică și legală și, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.V.D., împotriva încheierii din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.