ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2360/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta D.V.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența

Anticomunistă, admiterea cererii de recunoaștere a faptului că care calitatea

de luptător în rezistența anticomunistă în temeiul O.U.G. nr. 214/1999.

Prin sentința civilă nr. 2539 din 6

octombrie 2008, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

sub dosar nr. 32325/3/2008.

Prin încheierea de ședință din 4

noiembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 242 punctul 2 C.

proc. civ., suspendarea judecării cauzei pentru lipsa nejustificată a părților.

A constatat instanța de fond că la dosar nu a fost depusă cerere de amânare sau

de judecare a cauzei în lipsă, astfel încât devin

incidente dispozițiile art. 242 punctul 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri a declarat

recurs reclamanta D.V.D., fără a invoca vreunul dintre motivele de recurs

prevăzute de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ., indicând ca temei de drept

dispozițiile art. 244 alin. (2) și ale art. 245 C. proc. civ.

Recurenta critică încheierea atacată

prin prisma faptului că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că reclamanta

are termen în cunoștință, deși la termenul din 4 noiembrie 2009, apărătorul

desemnat din oficiu nu s-a putut prezenta fiind reținut în alte cauze.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, prin prisma criticilor formulate și dispozițiilor incidente cauzei,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, la termenul de judecată din 24

iunie 2009 reclamanta a fost prezentă personal și asistată de avocat, aspect

consemnat în încheierea de ședință de la aceeași dată aflată la fila 93 din

dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, instanța amânând cauza la data de 23 septembrie 2009, termen

de judecată pe care reclamanta l-a luat în

cunoștință.

Potrivit dispozițiilor art. 153 alin. (1)

C. proc. civ.

„Partea care a depus cererea

personal sau prin mandatar și a luat

termenul în cunoștință, precum și

partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar

împuternicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul

judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele

ulterioare".

Instanța de fond, în mod corect, a

făcut aplicarea acestor dispoziții procedurale, în sensul că la termenul de

judecată din 23 septembrie 2009, când s-a dispus amânarea judecării cauzei

pentru termenul din 4 noiembrie 2009, a dispus citarea doar a părții care nu

avea termenul în cunoștință, respectiv pârâtul Ministerul Justiției.

Cum din actele dosarului nu rezultă că

vreuna dintre părți a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel cum permit

dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. și nici nu s-a făcut dovada

vreunei justificări pentru absența acestora la strigarea cauzei la termenul din

4 noiembrie 2009, Înalta Curte constată temeinicia măsurii suspendării

judecării cauzei dispusă de instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 242

punctul 2 C. proc. civ.

Referitor la temeiul de drept invocat

de recurentă în susținerea recursului, se reține că dispozițiile art. 244 alin.

(2) C. proc. civ.

nu sunt aplicabile

situației din speță, deoarece vizează

un alt caz de suspendare a

judecării cauzei, ci nu pe cel pentru lipsa părților, iar dispozițiile art. 245

punctul 1 din același cod reglementează posibilitatea formulării unei cereri de

redeschidere a judecății, cerere pe care reclamanta nu a înțeles să o formuleze

în fața instanței de fond, deși avea această posibilitate legală.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, constată că încheierea atacată este temeinică și legală și, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.V.D.,

împotriva încheierii din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 mai 2010.