ÎCCJ, Decizia nr. 512/2011

Ședința publică de la 12 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 783 din 5 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul E.F., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că petentul a sesizat instanța cu o plângere împotriva rezoluției nr. 23926/5241/VIII/1/2009 din 23 noiembrie 2009 și a rezoluției nr. 12025/6191/VIII/1 2009 din 28 decembrie 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a constatat, totodată că petiționarul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva judecătorilor Curții Constituționale care au pronunțat decizia nr. 820 din 26 mai 2009, referitoare la excepția de neconstituționalitate invocată de susnumitul în dosarul nr. 581/32/2008 al Curții de Apel Bacău, precizând că aceștia, în mod intenționat, și-au încălcat atribuțiile de serviciu atunci când au respins excepția privind neconstituționalitatea art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002. Prin rezoluția nr. 23926/5241/VIII/2009 din 23 noiembrie 2009 procurorul a respins plângerea petiționarului, cu motivarea că simpla afirmație că „magistrații au săvârșit fapte penale” în legătură cu o anumită activitate, nu este întemeiată pentru a contura cadrul procesual penal.

Plângerea petiționarului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică prin rezoluția nr. 12025/6191/VIII/1/2009 din 28 decembrie 2009. Examinând legalitatea învestirii prima instanță a constatat că plângerea petiționarului E.F. este inadmisibilă deoarece soluția de respingere a plângerii petiționarului prin rezoluțiile atacate nu face parte dintre cele împotriva cărora, potrivit legii, se poate introduce plângere în fața judecătorului, soluția procurorului fiind de refuz al declanșării actelor premergătoare și, după caz, a urmăririi penale pentru neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 222 C. proc. pen., soluție care nu este supusă controlului judecătorului.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor de recurs (filele 2-3 dosar recurs) pentru încălcarea dreptului la apărare prin neeliberarea copiilor rezoluțiilor atacate, prezidarea completului de judecată de judecători diferiți la cele două termene de judecată, nelegalitatea și netemeinicia obligării petentului la plata cheltuielilor judiciare statului. Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 275 și următoarele C. proc.

pen., împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală orice persoană poate face plângere, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime, plângerea fiind soluționată potrivit distincțiilor prevăzute de art. 275 alin. (3) C. proc. pen. și art. 278 alin. (1) și (2) C. proc. pen. În materia soluțiilor de netrimitere în judecată legiuitorul a prevăzut nu doar posibilitatea exercitării controlului ierarhic (potrivit art. 278 C. proc. pen.), dar și pe cea a controlului judecătoresc, în procedura specială reglementată de art. 278 1 C. proc. pen. Rezultă așadar că în situația în care într-o cauză concretă nu s-a dispus una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen. și nici nu sunt incidente alte cazuri de excepție în care legiuitorul a prevăzut dreptul de a se supune o soluție /măsură a procurorului cenzurii instanței, nu există dreptul de a ataca prin plângere actul procurorului. În cauza dedusă judecății se constată că petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen. împotriva unor soluții ce excedau celor expres și limitativ prevăzute de alin. (1) al normei anterior indicată, prin rezoluțiile atacate fiind respinse plângerile anterior formulate de către petent, una dintre ele pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de legea procesuală pentru acest mod de sesizare, iar cealaltă ca neîntemeiată. Astfel, în mod just prima instanță a apreciat că plângerea petentului este inadmisibilă, hotărârea pronunțată fiind legală, temeinică și riguros motivată, dând o justă aplicare și interpretare prevederilor legale incidente în speță.

În ceea ce privește critica petentului referitoare la compunerea completului de judecată se constată că aceasta nu poate fi primită deoarece, în speță, aceasta a respectat dispozițiile art. 307 C. proc. pen., precum și principiul continuității completului, care privește compunerea acestuia, iar nu stricta identitate a persoanei care prezidează acel complet. Critica privind încălcarea dreptului la apărare al petentului este, de asemenea, nefondată, la termenul din 10 martie 2010 judecata fiind amânată la cererea petentului, pentru a se acorda acestuia posibilitatea de a-și pregăti apărarea. Se reține, totodată, că în mod just față de soluția pronunțată petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului, având în vedere culpa procesuală a acestuia, petentul investind instanța cu o cerere care a fost respinsă.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul E.F. împotriva sentinței nr. 783 din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 594/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2011.