ÎCCJ, Decizia nr. 130/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1480 din 1 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.C.V., împotriva sentinței penale nr. 39 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 9649/1/2008. A fost obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, numitul M.C.V.

a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistraților V.C. și M.G., procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen. În plângerea sa, petentul a arătat că cei doi procurori au emis rezoluții de neîncepere a urmăririi penale față de un judecător de la Curtea de Apel Ploiești. Prin Rezoluția nr. 8015/5033/VIII-I din 4 noiembrie 2008 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a constatat că plângerea formulată de petent nu respectă cerințele impuse de art. 222 C. proc. pen., referitoare la descrierea faptei și arătarea mijloacelor de probă, motiv pentru care s-a solicitat acestuia să înainteze actele care stau la baza plângerii sale.

Deoarece petentul nu a precizat elementele concrete și concludente ale faptei penale reclamate, de natură să-i cauzeze o vătămare a intereselor legale prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, plângerii petentului nu i s-a dat curs, în sensul că nu a fost înregistrată în registrul cauzelor penale pentru a se forma dosar penal, astfel încât aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei lucrări petiționarul M.C.V. a formulat plângere, care, prin sentința penală nr. 39 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că prin lucrarea atacată nu s-a dispus una dintre soluțiile prevăzute de art. 278 1 C. proc.

pen. Împotriva sus-arătatei sentințe, petiționarul a declarat recurs, care, prin decizia penală nr. 549 din 6 iulie 2009 a Completului de 9 Judecători a fost respins ca nefondat. La 14 iulie 2009, petentul a formulat cerere de revizuire a deciziei instanței de recurs, cerere care a fost înregistrată pe rolul Completului de 9 Judecători. Prin decizia penală nr. 875 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, - în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. La 2 iulie 2010 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. 5847/1/2010, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 39 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Secția Penală împreună cu concluziile procurorului, potrivit art. 397 C. proc.

pen. Cu privire la cererea de revizuire cu soluționarea căreia a fost investită, prima instanță a reținut că petentul M.C.V. a formulat o cerere de revizuire împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o plângere care viza o „lucrare a procurorului” în care caz soluția acestuia putea fi atacată numai în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., cererea fiind inadmisibilă având în vedere și dispozițiile art. 393 C. proc. pen. și art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Analizând recursul declarat de petent sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei rezolvând raportul juridic de drept substanțial, formulându-se o soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal. Această concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiții în care pot fi invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen. Astfel, prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare” iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”. Rezultă, așadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situațiile în care hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului. Se va reține, totodată că în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., analizează plângerea formulată împotriva unei soluții de netrimitere în judecată în baza actelor premergătoare efectuate, verificând rezoluția sau ordonanța atacată, plângerea formulată și orice înscrisuri depuse de părți. Soluțiile ce pot fi adoptate în această procedură sunt cele prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. și nu includ stabilirea vinovăției și nici a existentei fapte în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de persoana trimisă în judecată. Față de aspectele prezentate se va considera că soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de revizuire este justă, petentul formulând cerere de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a soluționat fondul cauzei.

Calea extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor judecătorești ce nu cuprind o soluție asupra fondului cauzei, față de specificul procedurii în care sunt pronunțate. A accepta o soluție contrară ar determina o încălcare gravă a dispozițiilor art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Pentru considerentele ce preced în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul M.C.V. împotriva sentinței nr. 1480 din 1 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5847/1/2010. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.