ÎCCJ, Decizia nr. 130/2011

Ședința publică de la 28 februarie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1480 din 1 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul M.C.V., împotriva sentinței penale nr. 39

din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 9649/1/2008. A fost obligat revizuentul la plata

cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, numitul M.C.V. a

solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a magistraților V.C. și M.G.,

procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen.

În

plângerea sa, petentul a arătat că cei doi procurori au emis rezoluții de

neîncepere a urmăririi penale față de un judecător de la Curtea de Apel Ploiești.

Prin

Rezoluția nr. 8015/5033/VIII-I din 4 noiembrie 2008 Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, a constatat că plângerea formulată de petent nu respectă

cerințele impuse de art. 222 C. proc. pen., referitoare la descrierea faptei și

arătarea mijloacelor de probă, motiv pentru care s-a solicitat acestuia să

înainteze actele care stau la baza plângerii sale. Deoarece petentul nu a

precizat elementele concrete și concludente ale faptei penale reclamate, de

natură să-i cauzeze o vătămare a intereselor legale prin neîndeplinirea sau

îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, plângerii petentului nu i

s-a dat curs, în sensul că nu a fost înregistrată în registrul cauzelor penale

pentru a se forma dosar penal, astfel încât aceasta a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Împotriva

acestei lucrări petiționarul M.C.V. a formulat plângere, care, prin sentința

penală nr. 39 din 15 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pentru

a se hotărî astfel s-a reținut că prin lucrarea atacată nu s-a dispus una

dintre soluțiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva

sus-arătatei sentințe, petiționarul a declarat recurs, care, prin decizia

penală nr. 549 din 6 iulie 2009 a Completului de 9 Judecători a fost respins ca

nefondat.

La

14 iulie 2009, petentul a formulat cerere de revizuire a deciziei instanței de

recurs, cerere care a fost înregistrată pe rolul Completului de 9 Judecători.

Prin

decizia penală nr. 875 din 23 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 9 Judecători, - în baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.,

cererea de revizuire a fost trimisă spre competentă soluționare Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La

2 iulie 2010 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

sub nr. 5847/1/2010, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 39 din 15

ianuarie 2009 pronunțată de Secția Penală împreună cu concluziile procurorului,

potrivit art. 397 C. proc. pen.

Cu

privire la cererea de revizuire cu soluționarea căreia a fost investită, prima

instanță a reținut că petentul M.C.V. a formulat o cerere de revizuire

împotriva unei sentințe prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o plângere

care viza o „lucrare a procurorului” în care caz soluția acestuia putea fi

atacată numai în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., cererea fiind

inadmisibilă având în vedere și dispozițiile art. 393 C. proc. pen. și art. 394

C. proc. pen.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petentul, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Analizând

recursul declarat de petent sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat și

va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Astfel,

după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., raportat la

art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse

revizuirii în măsura în care acestea au dat o soluționare fondului cauzei

rezolvând raportul juridic de drept substanțial, formulându-se o soluție de

condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

Această

concluzie rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 394 alin. (2) și

alin. (3) C. proc. pen. care reprezintă reglementarea a două condiții în care

pot fi invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și

d) C. proc. pen.

Astfel,

prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de

revizuire la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de

condamnare” iar prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen. se prevede că motivele

prevăzute de art. 394 lit. b), c), d) constituie cazuri de revizuire „dacă au

dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

Rezultă,

așadar, caracterul inadmisibil al cererii de revizuire în situațiile în care

hotărârea a cărei revizuire se solicită nu cuprinde o rezolvare a fondului.

Se

va reține, totodată că în procedura specială reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen., analizează plângerea formulată împotriva unei soluții de netrimitere în

judecată în baza actelor premergătoare efectuate, verificând rezoluția sau

ordonanța atacată, plângerea formulată și orice înscrisuri depuse de părți.

Soluțiile

ce pot fi adoptate în această procedură sunt cele prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. și nu includ stabilirea vinovăției și nici a existentei

fapte în accepțiunea art. 345 C. proc. pen. prin condamnarea, achitarea sau

încetarea procesului penal față de persoana trimisă în judecată.

Față

de aspectele prezentate se va considera că soluția pronunțată de prima instanță

asupra cererii de revizuire este justă, petentul formulând cerere de revizuire

împotriva unei hotărâri prin care nu s-a soluționat fondul cauzei.

Calea

extraordinară de atac a revizuirii nu poate fi extinsă asupra hotărârilor

judecătorești ce nu cuprind o soluție asupra fondului cauzei, față de

specificul procedurii în care sunt pronunțate. A accepta o soluție contrară ar

determina o încălcare gravă a dispozițiilor art. 129 din Constituție, ceea ce

este inadmisibil.

Pentru considerentele ce preced

în

temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul M.C.V. împotriva sentinței nr. 1480

din 1 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 5847/1/2010.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.