ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2624/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 14 februarie 2019, revizuentul A., în contradictoriu cu intimatele B.., C. S.R.L., prin administrator special D. și prin administrator judiciar E. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2605 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 și, pe cale de consecință, anularea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a considerentelor mai multor hotărâri pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, și anume sentințele nr. 4321/02.07.2018, nr. 4322/02.07.2018 și nr. 1152/26.02.2018 pronunțate în dosarele nr. x/2018, nr. y/2018, respectiv nr. 46293/3/2017, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În drept, revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și ale art. 513 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2605 din 13 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 s-a luat act că apelanta-debitoare C. S.R.L., prin administrator special F. a renunțat la judecata apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 4320 din 2 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-creditor A., cu intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator judiciar E. și cu intimata-creditoare B..

A fost admis apelul formulat de apelanta-creditoare B.. împotriva sentinței civile nr. 4320 din 2 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatul-creditor A., cu intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator judiciar E. și cu intimata-debitoare C. S.R.L., prin administrator special F.;

A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la tabelul preliminar modificat nr. 2 al creanțelor publicat în B.P.I. nr. 7092 din 4 aprilie 2018, formulată de creditorul A., în contradictoriu cu creditoarea B.., cu debitoarea C. S.R.L., prin administrator judiciar E. și cu debitoarea C. S.R.L., prin administrator special F., fiind menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

Prin decizia civilă nr. 1013A/2019 din 7 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de repunere în termen formulată de revizuentul A. și, pe cale de consecință a respins ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2605 din 13 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul A..

Motivele de casare

Prin memoriul de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susține că instanța a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest context, recurentul susține că în motivarea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii a arătat că a luat cunoștință de considerentele deciziei nr. 2605/13 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018 la data de 28 ianuarie 2019 când i-a fost comunicată această hotărâre.

Având în vedere că motivul de revizuire vizează încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor unor hotărâri judecătorești anterioare, iar recurentul a putut cunoaște considerentele care au stat la baza pronunțării deciziei contestate abia la data comunicării acesteia, solicită instanței să constate că există motive temeinice pentru exercitarea căii de atac la această dată.

Prin respingerea cererii de repunere în termen, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, art. 186 C. proc. civ. și respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind analizată și aplicabilitatea art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Prin noua reglementare a autorității de lucru judecat, Noul C. proc. civ. prevede în mod expres că autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului, cât și asupra considerentelor pe care se sprijină.

Totodată, art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat; ea fiind la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Așa cum s-a subliniat în mod judicios, în acest caz, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv și considerente, această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

Astfel fiind, având în vedere noua perspectivă asupra efectelor hotărârilor judecătorești expuse de legiuitor în soluția legislativă de la art. 430 alin. (2) C. proc. civ., analiza cererii de revizuire se impunea a se face inclusiv din perspectiva considerentelor hotărârilor menționate de revizuent.

În aceste condiții, pentru a asigura aplicabilitatea dispozițiilor art. 430 alin. (2) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Curtea de Apel ar fi trebuit să facă aplicarea art. 186 C. proc. civ. în considerarea faptului că din motive temeinice nu au fost cunoscute considerentele deciziei anterior datei de 28 ianuarie 2019.

În acest sens, menționează decizia nr. 1351/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a considerat că poate fi analizată o cerere de revizuire motivată pe contrarietate de considerente, formulată ulterior redactării hotărârii, numai în cazul în care este formulată o cerere de repunere în termen.

Prin întâmpinarea depusă, la 5 septembrie 2019, intimata C. S.R.L. prin administrator special D. a solicitate respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 21.11.2019.

Prin încheierea din data de 12.03.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de revizuentul A..

Prin încheierea din 30.07.2020 Înalta Curte a respins cererea formulată de A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de revizuentul A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susținând greșita aplicare a dispozițiilor art. 430 alin. (2) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și art. 186 C. proc. civ.

Se reține că instanța de apel a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată, constatând nerespectarea termenului imperativ prevăzut de lege care atrage sancțiunea procedurală a decăderii, respingând totodată și cererea de repunere în termen.

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună, iar în ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. termenul se socotește de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Se constată că textul citat reia, în mare parte, dispozițiile art. 324 C. proc. civ. din C. proc. civ. de la 1865.

În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, spre deosebire de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede generic că termenul de o lună începe să curgă de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Potrivit dispozițiilor art. 634 C. proc. civ., unele hotărâri sunt definitive chiar de la data pronunțării, iar altele devin astfel de la data expirării termenului de exercitare a unei căi de atac.

Aplicând aceste dispoziții teoretice cauzei de față, se constată că decizia atacată nr. 2605 din 13 decembrie 2018 pronunțată de către Curtea de Apel București este o hotărâre definitivă pronunțată în temeiul art. 43 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014.

În ceea ce privește motivarea revizurii, dispozițiile art. 511 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că aceasta se face prin însăși cererea de revizuire sau înăuntrul termenului de exercitare al acestei căi de atac, ca și în cazul recursului sau al contestației în anulare.

Înalta Curte constată că dispozițiile sus evocate au fost corect aplicate raportat la data pronunțării deciziei civile nr. 2605 din 13 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă în dosarul nr. x/2018 și data formulării cererii de revizuire - 13 februarie 2019, iar instanța care a soluționat cererea de revizuire a respins ca tardiv formulată cererea de revizuire.

Criticile recurentului privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., privind instituția repunerii în termen nu vor fi reținute, având în vedere condițiile cerute pentru ca partea să beneficieze de acestea.

Argumentele invocate de recurent, care vizează depășirea termenului procedural întrucât a formulat calea de atac a revizuirii ulterior comunicării deciziei și cunoașterii considerentelor instanței, nu reprezintă motive temeinic justificate în accepțiunea textului de lege evocat, legiuitorul nedistingând după cum partea a cunoscut sau nu motivarea instanței judecătorești atunci când a reglementat termenul înăuntrul căruia se poate exercita calea extraordinară de atac a revizuirii.

Sub un alt aspect, recurentul corelează dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, cu existența motivelor temeinic justificate legate de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării atacate.

Critica este nefondată, întrucât calea de atac a revizuirii poate fi exercitată pentru motivele limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1-11 C. proc. civ., iar pe calea revizuirii nu se realizează un control judiciar propriu-zis, aspectele examinate pe calea revizuirii fiind diferite de cele examinate în fond.

De altfel, astfel cum a argumentat și instanța care a soluționat cererea de revizuire, soluția legilsativă cuprinsă în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost constatată ca fiind constituțională în jurisprudența Curții Constituționale.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1013 A/2019 din 07 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1013 A/2019 din 07 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații C. S.R.L. prin administrator judiciar E. și administrator special D. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.