ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2369/2020

HOTĂRÂRE

18.11.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2369/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 21 februarie 2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanții A., B., C. au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta D. S.A., să dispună constatarea caracterului abuziv și prin urmare nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 1.2 din contractul de credit nr. x din data de 03.04.2007, cu privire la caracterul variabil al dobânzii, la indicele de referință LIBOR la 3 luni la marja de 4,00% puncte procentuale pe an, respectiv la dobânda de 6,29 % puncte procentuale pe an; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate de către pârâtă ca urmare a aplicării acestor prevederi contractuale precum și obligarea pârâtei la plata către reclamanți a dobânzii legale calculate față de aceste sume, începând cu data achitării lor către bancă și până la restituirea integrală; constatarea caracterului abuziv și prin urmare nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit, cu privire la comisionul de acordare de 2.100 CHF; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei de 2.100 CHF, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de comision de acordare credit, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data plății acestui comision și până la data achitării efective; constatarea caracterului abuziv și prin urmare nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 1.3 lit. c) din contractul de credit, cu privire la comisionul de administrare stabilit în procent de 0,03%, aplicat la valoarea de evaluare a imobilelor aduse drept garanție și perceput lunar, la data scadenței odată cu rata lunară de plată; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate de către pârâtă ca urmare a aplicării acestor prevederi contractuale, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamanți a dobânzii legale calculate față de aceste sume, începând cu data achitării lor către bancă și până la restituirea integrală; constatarea caracterului abuziv și prin urmare nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 5.1 din contractul de credit, cu privire la caracterul variabil al marjei băncii și în privința tezei finale a art. 5.1. respectiv prevederea "În cazul în care indicele de referință variază cu minim 0.25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestora/la cea mai recentă modificare, după caz, banca poate modifica dobânda în consecință în orice moment conform deciziei sale"; obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a tuturor sumelor încasate de către pârâtă cu titlu de dobândă în temeiul clauzei 5.1 în privința caracterului variabil al marjei băncii și în privința tezei finale; constatarea caracterului abuziv și prin urmare nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 6.3 din contractul de credit, cu privire la obligația împrumutatului ca, cel târziu în ziua scadenței, să constituie suma necesară rambursărilor în contul curent deschis la bancă, în valuta prevăzută în graficul de rambursare; stabilizarea cursului de schimb CHF/RON pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamanți, la cursul de schimb CHF/RON valabil la data încheierii contractului de credit nr. x/03.04.2007, începând cu data scadenței primei rate și până la rambursarea integrală a creditului; constatarea caracterului abuziv și prin urmare nulitatea absolută a clauzei contractuale prevăzute la art. 8.2 din contractul de credit, cu privire la soluționarea litigiilor de către instanțele judecătorești din București; obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.

Prin sentința civilă nr. 1633 din 26 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, secția Civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că acțiunea dedusă judecății are ca obiect constatare nulitate act, nefiind incidente dispozițiile privind competența exclusivă, în ceea ce privește competența teritorială.

Instanța a arătat că, în acest caz, conform art. 129 C. proc. civ., competența teritorială este de ordine privată, necompetența teritorială a Judecătoriei Satu Mare fiind invocată de către pârâtă prin întâmpinarea depusă în termenul legal.

A reținut instanța că, la momentul încheierii contractului, 03.04.2007, era în vigoare vechiul C. proc. civ., respectiv cel de la 1865 și că, raportat la obiectul litigiului, constatarea nulității unor clauze contractuale, în baza art. 5 și art. 10. pct. 1 din acest cod, la momentul încheierii convenției, părțile contractante aveau posibilitatea alegerii competenței, nefiind reglementate restricții din acest punct de vedere.

A arătat, de asemenea, instanța că, potrivit prevederilor art. 8.2 din contractul de credit în cauză "Orice litigiu în legătură cu prezentul CONTRACT care nu s-a putut soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din București".

Instanța a reținut că prezenta cauză a fost înregistrată sub incidența noului C. proc. civ., care prevede la art. 24 că "Dispozițiile noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", însă, cu toate acestea, potrivit principiului tempus regit actum, actul civil supus judecății rămâne guvernat de legea aplicabilă la momentul încheierii acestuia, or, la data încheierii contractului de credit era în vigoare C. proc. civ. de la 1865, act normativ care nu restricționa posibilitatea părților de a-și alege competența în speța dedusă judecății.

Prin sentința civilă nr. 7484 din 23 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția necompetentei teritoriale. A fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unui regulator de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că dispoziția contractuală, care se regăsește la art. 8.2 din contractul de împrumut nr. 13082 din 03.04.2007, prevede că litigiile în legătură cu prezentul contract vor fi soluționate de instanțele judecătorești din București.

A apreciat instanța că această clauză face parte dintr-un contract standard și că, raportat la hotărârea din 09.11.2010, pronunțată în cauza C-137/08, pronunțată de C.J.U.E., clauza nu poate produce efecte.

Ca atare, instanța a considerat că devin aplicabile regulile de competență prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 116 din același cod.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătorie Satu Mare, secția Civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că obiectul principal al cauzei îl constituie constatarea nulității absolute a unor clauze din contractul de credit nr. x din data de 03.04.2007, încheiat de E., în calitate de împrumutat și de B., în calitate de co-plătitor, în afara unei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale, iar pârâta, bancă comercială, este un profesionist.

Raportat la aceste aspecte și având în vedere prevederile Legii nr. 193/2000, reclamanții A., B., C., în calitate de moștenitori ai lui B., au calitatea de consumatori.

Potrivit dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., care statuează că "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare" și în raport de data învestirii instanței cu prezența cerere, respectiv 21 februarie 2020, litigiul este supus dispozițiilor noului C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamanților, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că, prin art. 8.2 din contractul de credit nr. x/03.04.2007, a fost inserată clauza potrivit căreia, "Orice litigiu în legătură cu prezentul CONTRACT care nu s-a putut soluționa amiabil între părți, va fi soluționat de instanțele judecătorești din București".

O asemenea prevedere este considerată nescrisă (inexistentă) în lumina prevederilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ. și nu poate justifica alegerea instanței în a cărei circumscripție se află sediul central al băncii.

În raport de toate aceste criterii, competența teritorială aparține instanței de la domiciliul reclamanților, instanța inițial învestită și competentă potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Judecătoriei Satu Mare, secția Civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.