ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2182/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești, declinată în favoarea Tribunalului Argeș, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A., S.C. C. S.A. - Agenția Găvana, D. - prin reprezentant E., au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din contractul de credit ipotecar nr. x 10961 din 18 mai 2007 de la art. 4 din contract, constând în dobânda variabilă așa cum este stabilită la art. 4.1, a clauzelor de la art. 4.11 constând în comision de acordare credit de 1,00 % din valoarea creditului, comisionul de evaluare a garanției în sumă de 360 RON; comisionul de rambursare anticipată de 2,50% calculat la suma plătită anticipat care poate fi modificat oricând de către bancă, pe întreaga perioadă de creditare, comisionul de administrare lunară a creditului în cuantum de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului, dispozițiile art. 4.3 și 4.4 din contract; obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din actul adițional nr. x din 19 ianuarie 2010 la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 - condiții speciale constând în art. 2 - valoarea dobânzilor și a comisioanelor bancare, art. 2.2 marja fixă este de 8 p.p.; art. 2.3, dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere prin adăugarea a 15 p.p. la rata dobânzii curente plătită lunar de împrumutat; art. 3.3 din condiții speciale de creditare care prevăd că "(...) suma totală plătită de către împrumutat, respectiv costul total al creditului, pot varia în funcție de, printre altele, operațiunile efectuate de către împrumutat în conformitate cu prevederile acestui contract ori respectarea prevederilor contractuale de către împrumutat sau de variația RD"; obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din actul adițional nr. x din 27 iunie 2012 la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 - condiții speciale constând în art. 2 - valoarea dobânzilor și a comisioanelor bancare, art. 2.2 marja fixă este de 6,40%; art. 2.3 dobânda anuală efectivă la data semnării contractului are valoarea de 7.9853%; art. 2.4 dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere prin adăugarea a 2% peste valoarea ratei dobânzii curente plătită lunar de împrumutat; obligarea pârâtelor la anularea clauzelor abuzive din actul adițional nr. x din 1 octombrie 2014 la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 - condiții speciale constând în art. 2 - valoarea dobânzilor și a comisioanelor bancare, art. 2.2 marja fixă este de 6,40%; art. 2.3 dobânda anuală efectivă la data semnării contractului are valoarea de 6.7373%; art. 2.4 dobânda penalizatoare se calculează pentru fiecare zi de întârziere prin adăugarea a 2% peste valoarea ratei dobânzii curente plătită lunar de împrumutat, a comisioanelor percepute de creditor de la pct. 2.5 din contract precum și alte costuri percepute de creditor evidențiate la pct. 2.6 din contract; obligarea pârâtelor la modificarea convențiilor de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive; obligarea pârâtelor la restituirea către reclamanți a sumelor plătite nedatorat în temeiul clauzelor abuzive de la data încheierii convenției până la data înlăturării acestor clauze din convenții, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației până la data plății efective și dobânda legală de la data sesizării instanței până la data plății efective și menținerea dobânzii fixe prevăzută în contractele de credit mai sus arătate.

Ulterior, reclamanții au formulat cerere de modificare a acțiunii în care au arătat că au încheiat cu pârâta S.C. C. S.A. - Agenția Găvana, contractul de credit nr. x din 18 mai 2007, prin care le-a fost acordată suma de 64.000 CHF. La momentul contractării creditului, valoarea unui CHF era de 1,9770 RON, ajungându-se în prezent la 4,086 RON, de două ori mai mult decât valoarea cu care au contractat, astfel că rata către bancă a devenit destul de împovărătoare pentru reclamanți.

Valoarea dobânzii de la 4,60% în primul an a crescut foarte mult, iar comisioanele de administrare, acordare credit și cele arătate în acțiune sunt împovărătoare și abuzive. Fiind vorba de un contract cadru, de adeziune, clauzele inserate atât la condițiile generale cât și la cele speciale nu au fost negociate în mod direct cu reclamanții din prezenta cauză, râmânându-le doar posibilitatea de a semna acest contract de credit.

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința nr. 465 din 19 februarie 2017, Tribunalul Argeș a admis în parte acțiunea, astfel cum a fost modificată; a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze: art. III, pct. 2, 3, 7 din condițiile generale, respectiv art. 2, pct. 2.1, 2.2, 2.3 din condițiile speciale la contractul de credit x 10961 din 18 mai 2007 (actul adițional nr. x din 19 ianuarie 2010), referitoare la rata anuală a dobânzii, marja fixă și dobânda penalizatoare; art. III pct. 8 din condițiile generale, referitor la comisionul de acordare credit; art. III pct. 9, 10, 11, din condițiile generale, respectiv art. 2 pct. 2.5.2, 2.5.4 din condițiile speciale, referitoare la comisionul de administrare credit, comisionul de rambursare anticipată, comisionul de administrare cont; a obligat pârâtele să restituie către reclamanți următoarele sume: 14.686,49 CHF (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând diferența de dobândă, 640 CHF (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând comision acordare credit; 41,87 CHF (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând comision de administrare cont; 2009,86 CHF (la cursul BNR din ziua plății), reprezentând comision administrare credit, 7397,43 RON, reprezentând dobânda legală aferentă comisionului de acordare credit, a celui de administrare credit și a diferenței de dobândă; a înghețat cursul de schimb valutar CHF-LEU, la valoarea în RON de la data semnării contractului, respectiv 18 mai 2007, pe toată perioada derulării acestuia și obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de 45.779,35 RON, percepută la un alt curs decât cel de la data acordării împrumutului; a respins celelalte solicitări, referitoare la celelalte comisioane bancare; a obligat aceleași pârâte să plătească reclamanților, în solidar, suma de 3970,4 RON, cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței Tribunalului Argeș a formulat apel pârâta C. S.A. București, solicitând admiterea apelului, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 744/A-COM din 22 noiembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea modificatoare și a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul din 18 mai 2007: clauze privind dobânda (art. 4.1 partea a II-a privind indicele de referință stabilit de bancă, 4.2, 4.3), dobânda penalizatoare (4.9), clauze privind comisionul de rambursare anticipată în ce privește posibilitatea băncii de a-l modifica (4.11 lit. d); a dispus restituirea sumelor achitate în plus în temeiul clauzelor constatate nule; a respins în rest cererea.

E. Considerentele instanței de apel.

Referitor la clauza privitoare la riscul valutar s-a reținut că, potrivit art. 5.5 din contract, rambursarea ratelor lunare se va face în valuta în care s-a acordat creditul. Față de principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract, iar dacă se întâmplă o sporire sau o scădere a prețului monetar înainte de epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, în speciile aflătoare în curs la momentul plății.

CJUE a reținut că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător și consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze (C-618/10 Banca Espaniol de Credito).

Cu privire la clauza referitoare la dobânda variabilă și dobânda penalizatoare, respectiv la posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, Curtea a reținut că raportat la clauza conținută la art. 4.1 partea a II-a privind indicele de referință stabilit de bancă, 4.2, 4.3 din contractul de credit - condiții generale, nu rezultă îndeplinirea cerințelor art. 9 indice 3 lit. g) pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorului, potrivit cărora:

"formula după care se calculează variația dobânzii trebuie indicată în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia".

Pentru perioada cuprinsă între al doilea an de creditare și data când s-au adus primele modificări contractului (19 ianuarie 2010) Banca a stabilit un criteriu subiectiv anume indicele de referință al băncii, pentru care nu se poate constata posibilitatea intimatului de a cunoaște modul concret de formare și care a produs consecința unui dezechilibru între prestațiile părților, ținând seama de concluziile raportului de expertiză.

În ce privește perioada ulterioară datei de 19 ianuarie 2010, Curtea a constatat că aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noțiunea referitoare la indicele de referință stabilit de bancă, ceea ce atrăgea determinarea cuantumului la dispoziția băncii.

Asupra clauzei privind comisionul de administrare, menționat în art. 4.11 lit. b) din contract, Curtea a constatat că în contract nu se prevede justificarea acestui comision de administrare lunar, aplicat la valoarea creditului (1.00 %), însă, pe de o parte această clauză este clară, iar pe de altă parte este justificată de prestațiile pe care banca trebuie să le realizeze în vederea administrării creditului.

Faptul că în contract nu s-au prevăzut aceste contraprestații, ceea ce a determinat lipsa de informare corespunzătoare a reclamanților cu privire la acest comision, nu are relevanță din perspectiva constatării clauzei ca fiind abuzivă, pe de o parte, în contextul în care cuantumul acestui comision este arătat în mod cert, fiind determinabil în raport de soldul creditului, iar pe de altă parte, față de faptul că neindicarea în contract a contraprestațiilor nu reprezintă cauza dezechilibrului care s-ar fi creat între prestațiile părților.

Asupra clauzei din contract ce prevede în favoarea băncii comision de administrare a creditului, Curtea a reținut că, în contractul de credit s-a stabilit că se va plăti de către client un comision de administrare lunară a creditului de 0,10 %, aplicat la valoarea soldului creditului.

În actul adițional nr. x din 19 ianuarie 2010 - condiții speciale, nu s-a prevăzut un comision de administrare a creditului, ci un comision de administrare a contului curent în valoare de 1,5 RON/lună.

Curtea a reținut cu privire la comisionul de administrare a creditului că acesta face parte din costul total al creditului pentru consumator.

Nu s-a dovedit inserarea respectivei clauze cu rea credință, iar legea nu declară de plano astfel de clauze ca fiind abuzive, natura abuzivă fiind relevată în concret, în cazul fiecărui contract și a fiecărui consumator, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000.

Perceperea comisionului de administrare nu creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Pentru stabilirea naturii abuzive a unei clauze, legea are în vedere existența unui dezechilibru semnificativ, iar nu o oarecare creștere a prețului total pe care consumatorul trebuie să îl plătească pentru prestația creditorului.

În ce privește comisionul de rambursare anticipată a creditului, s-a reținut că potrivit art. 1it. b) și d) - condițiile generale ale contractului de credit, atunci când clientul face rambursări anticipate parțiale sau totale, acesta va datora băncii un comision de rambursare anticipată de 2,5% din suma plătită anticipat, care poate fi modificat oricând de bancă, pe întreaga perioadă de creditare.

În contextul în care clauza nu a produs efecte până în prezent, iar prin Actul adițional nr. x din 1 octombrie 2014, acest comision nu a mai fost convenit de părți, nu se poate vorbi despre un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților pentru a se reține caracterul abuziv al acestei clauze.

F.Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta.

Reclamanții A. și B. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la clauza privind riscul valutar, în mod greșit a reținut instanța de apel că o astfel de clauză ține de prestația esențială a consumatorului și nu poate fi considerată ca abuzivă, decât dacă nu este exprimată în mod clar și inteligibil în contractul de credit.

Clauza de efectuare a plăților în moneda creditului cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat, nu a fost negociată direct cu reclamanții, având un caracter prestabilit, fără ca aceștia să aibă posibilitatea de a influența natura clauzelor din acest punct de vedere.

Potrivit dispozițiilor art. 966-970 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, părțile trebuie să acționeze cu bună-credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe parcursul executării acestuia, neputându-se înlătura această obligație.

S-a reținut în mod greșit că stabilirea cursului de schimb valutar la un anumit nivel, reprezintă o soluție aleatorie, fără suport legal, înlăturând cu totul dispoziția instanței de fond care înghețase cursul de schimb valutar CHF-LEU la valoarea în RON la data semnării contractului.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod greșit că ulterior datei de 19 ianuarie 2010, aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei privind dobânda variabilă și dobânda penalizatoare nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noțiunea referitoare la indicele de referință stabilit de bancă.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză a reieșit că dobânda plătită la credit este cu mult peste ratele achitate de reclamanți.

Expertiza efectuată a arătat că pârâta C. S.A. trebuie să plătească pe lângă dobânda percepută în plus și comisioanele arătate de reclamanți și o dobândă remuneratorie calculată la diferența de dobândă plătită în plus, aferentă comisionului de acordare credit și a celui de administrare credit.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii pronunțate în apel și, pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și modificată potrivit celor arătate în dispozitivul hotărârii de la instanța de fond cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

În cauză, pârâta C. S.A. a fuzionat cu F. S.A., astfel că F. S.A. a preluat calitatea procesuală a C. S.A. prin efectul fuziunii prin absorbție.

F. S.A. critică decizia pronunțată de Curtea de Apel sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Clauza privind dobânda variabilă nu este abuzivă întrucât nu este îndeplinită cerința caracterului nenegociat al acesteia. În contract s-a prevăzut în mod clar periodicitatea modificării dobânzii de referință variabilă, element esențial într-un contract de credit. Intimații nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de legea specială pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate, motiv pentru care acțiunea trebuie respinsă ca neîntemeiată.

Dobânda contractuală este parte semnificativă din prețul contractului, astfel că în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000.

Cu privire la legalitatea clauzei privind dobânda penalizatoare, recurenta-pârâtă arată că în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 potrivit cărora "clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi".

Clauza referitoare la dobânda penalizatoare produce efecte doar în situația în care împrumutatul nu plătește ratele de credit la scadențele convenite, deci atunci când se află în culpă.

Cu privire la comisionul de rambursare anticipată se arată că acesta este reglementat în cuprinsul art. 93 lit. c) din Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. De asemenea, acesta este prevăzut în cuprinsul dispozițiilor art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010. Clauza care stipulează comisionul de rambursare anticipată nu este abuzivă.

Solicitarea reclamanților privind obligarea băncii la restituirea sumelor plătite încalcă principiul libertății contractuale și principiul forței obligatorii a contractului întrucât aceste sume de bani au fost încasate în temeiul unui contract de credit valabil încheiat între părți.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cauză au declarat recurs în calitate de pârâte G. S.A. și D., criticând decizia sub următoarele motive de nelegalitate.

Clauzele ce reglementează comisioanele și dobânda nu pot face obiectul cercetării caracterului abuziv, întrucât acesta reprezintă prețul contractului. Consumatorul nu poate profita de calitatea sa de consumator pentru a obține diminuarea prețului la achitarea căruia s-a obligat.

Clauzele contractuale referitoare la comisioane exprimă în mod clar și neechivoc, componentele de cost/preț individualizate distinct unele de altele. Acestea sunt formulate într-un limbaj clar și inteligibil, nefiind posibilă cercetarea pretinsului lor caracter abuziv.

Comisioanele și dobânzile intră în sfera noțiunii de "preț al contractului de credit" de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.

În cauză nu se poate reține caracterul nenegociat al clauzelor. Astfel, debitorii nu a formulat în nici un moment o cerere de modificare a clauzelor contestate, pe care banca să o ignore, nici în perioada precontractuală de la data punerii la dispoziție a ofertei de creditare și până la data semnării contractului de credit și nici pe parcursul derulării contractului.

Consumatorii nu s-au prevalat de dreptul de a solicita lămuriri sau de a formula o eventuală contraofertă, apreciind oferta băncii ca fiind mulțumitoare și potrivită pentru nevoile acestora. Așa fiind, aceștia nu au avut obiecțiuni cu privire la clauzele contractuale.

În ceea ce privește existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în jurisprudența CJUE s-a reținut că aprecierea existenței unui astfel de dezechilibru nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte.

Între obligațiile asumate de părți în temeiul contractului de credit nu s-a creat un dezechilibru semnificativ ca urmare a clauzelor contestate de către debitori.

Legiuitorul alătură criteriului dezechilibrului semnificativ pe cel al bunei-credințe. Creditoarea a procedat la reglementarea clauzelor contractuale cu respectarea dispozițiilor legale în materie, astfel încât nu poate fi pusă sub semnul îndoielii buna-credință a sa.

Cu privire la clauzele ce reglementează dobânda din Contractul de credit nr. x 10961 din 18 mai 2007, instanța de apel a reținut în mod greșit că acestea sunt clauze abuzive. Modificarea dobânzii în funcție de costurile resurselor băncii corespunde întru totul prevederilor legale aplicabile în momentul încheierii contractului de credit, astfel încât nu se poate reține caracterul abuziv al clauzei. Modificările intervenite pe piața financiară reprezintă un motiv întemeiat care dă dreptul creditoarei de a modifica unilateral dobânda.

În ceea ce privește clauza ce reglementează dobânda penalizatoare în mod greșit s-a reținut caracterul abuziv al acesteia. Dobânda penalizatoare a fost percepută și calculată în cazul în care împrumutatul întârzie plata sumelor de bani restante. Perceperea unei penalități pentru întârzierea la plată nu este exclusă de O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului care, la art. 117 alin. (2) face referire la penalitățile stipulate în contract.

Cu privire la caracterul presupus abuziv al clauzei care instituie comisionul de rambursare anticipată se arată că, în prezent, perceperea acestui comision este expres reglementată de O.U.G. nr. 50/2010. Rațiunea instituirii acestui comision constă în faptul că rambursarea anticipată reprezintă practic o renunțare la beneficiul termenului de plată.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare a cererii de apel și, pe cale de consecință, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B..

G. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la recursul declarat de reclamanții A. și B., aceștia critică decizia recurată referitor la clauza privitoare la riscul valutar. Aceste critici sunt nefondate și nu pot fi primite.

Față de conținutul clauzelor cuprinse în contractul de credit și reținând principiul nominalismului monetar, reglementat de art. 1578 C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii contractului, obligația ce rezultă dintr-un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract, iar dacă se întâmplă o sporire sau o scădere a prețului monedelor înainte de epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată, în speciile aflătoare în curs la momentul plății.

Recurenții-reclamanți au accesat un împrumut în franci elvețieni și aveau obligația de restituire a ratelor în valută contractuală. Valuta se poate aprecia sau deprecia în raport de moneda națională, iar cauzele sunt multiple și greu predictibile. Simplul fapt că pârâtele-bănci sunt profesioniști în domeniul financiar-bancar nu implică în mod necesar cunoașterea de către acestea a modului cum va evolua cursul valutar, mai ales că perioada contractuală este una îndelungată.

Potrivit alin. (2) lit. a) din Anexa Legii nr. 193/2000 dispozițiile alin. (1) lit. a), p) și t) nu sunt aplicabile în cazul tranzacțiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare și altor produse sau servicii, în cazul în care prețul este legat de fluctuațiile cotației bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piața financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla. Legea nu încadrează în clauzele abuzive exemplificativ arătate în anexa Legii nr. 193/2000, clauzele referitoare la prestațiile raportate la rata de schimb pe piața financiară, pe care vânzătorul nu le poate controla.

Referitor la cererea privind stabilizarea cursului CHF la cursul acestei monede din data încheierii contractului, în jurisprudența CJUE s-a reținut că Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive, cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător și consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze - Cauza C-618/10 Banca Espaniol de Credito.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-81/19, potrivit căreia:

"Articolul 1 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, ci reflectă o normă care, potrivit legii naționale, se aplică între părțile contractante în lipsa unui acord diferit în această privință, nu intră în domeniul de aplicare al acestei directive.

Curtea a reținut în considerentele acestei hotărâri faptul că, pe de o parte, împrejurarea că se poate deroga de la o dispoziție de drept național supletivă este lipsită de relevanță în ceea ce privește verificarea aspectului dacă o clauză contractuală care reflectă o asemenea dispoziție este exclusă, în temeiul art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13, din domeniul de aplicare al acestei directive.

Pe de altă parte, faptul că o clauză contractuală care reflectă una dintre dispozițiile vizate la art. 1 alin. (2) din Directiva 93/13 nu a făcut obiectul unei negocieri individuale nu are nici un efect asupra excluderii sale din domeniul de aplicare al acestei directive. Astfel, conform art. 3 alin. (1) din Directiva 93/13, lipsa unei negocieri individuale este o condiție legală de declanșarea verificării caracterului abuziv al unei clauze care nu poate interveni în cazul în care clauza contractuală nu intră în domeniul său de aplicare.

În ceea ce privește clauza privind dobânda variabilă și dobânda penalizatoare, respectiv posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, criticile aduse deciziei sunt neîntemeiate. Astfel, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că ulterior datei de 19 ianuarie 2010, dată la care s-au adus modificări contractului de credit prin act adițional, aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noțiunea referitoare la indicele de referință stabilit de bancă, ceea ce atrage determinarea cuantumului la dispoziția băncii. Prin actele adiționale semnate de părți nu a mai fost lăsată această dobândă la latitudinea exclusivă a băncii pentru a se putea reține caracterul abuziv al clauzelor.

Criticile referitoare la expertiza efectuată în cauză, respectiv la concluziile acesteia care nu ar fi fost reținute de instanța de apel nu sunt critici de nelegalitate, ci de netemeinicie a deciziei recurate, astfel că acestea nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și nu pot face obiectul analizei Înaltei Curți în recurs.

De asemenea, în ceea ce privesc comisioanele, recurenții-reclamanți nu arată decât faptul că acestea au fost percepute abuziv făcându-se trimitere tot la raportul de expertiză efectuat în cauză și nu există critici de nelegalitate referitoare la soluția pronunțată de instanța de apel referitor la comisioane.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de recurenții-reclamanți este nefondat și acesta urmează a fi respins.

În ceea ce privește recursurile declarate de F. S.A., G. S.A. și D., reținând că acestea vizează critici comune privind nelegalitatea deciziei instanței de apel, Înalta Curte urmează a răspunde acestora prin următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, lege care asigură transpunerea în dreptul intern a dispozițiilor Directivei 93/13/CEE:

"O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților".

În ce privește caracterul nenegociat al clauzelor contestate de consumatori și al căror caracter abuziv a fost constatat de instanța de apel, Înalta Curte reține că acestea nu au fost negociate de părțile în litigiu, ci au avut un caracter preformulat.

Referitor la condiția lipsei negocierii directe a clauzelor, instanța reține că opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contactul nu înlătură caracterul lor abuziv, întrucât art. 4 din Legea nr. 193/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse sau prestează servicii similare. Ceea ce sancționează legea este că, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui comerciant, trebuie să accepte condițiile generale practicate de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii.

Legea presupune că o clauză standard preformulată nu a fost negociată direct cu consumatorul, impunând profesionistului sarcina de a prezenta probe în sensul unei negocieri pretinse de acesta. Împrejurarea că recurenților-reclamanți le-au fost prezentate în etapa precontractuală datele esențiale ale ofertei băncii nu poate fi interpretată în sensul existenței unei negocieri, ci doar în sensul că acestora le-au fost aduse la cunoștință condițiile contractuale practicate de bancă.

Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria acestuia să prezinte probe în acest sens. Ceea ce impune legea este ca profesionistul să probeze că a existat o negociere reală și efectivă a clauzei supusă discuției, împrejurarea că anumite clauze ar fi fost negociate neimplicând în mod necesar că și celelalte clauze au fost tratate în același mod.

Art. 4 alin. (6) din lege nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, precum că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care această clauză să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a apreciat că existența unui eventual dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale.

Critica privind faptul că acele clauze care reglementează comisioanele și dobânda nu poate face obiectul cercetării caracterului abuziv, întrucât acestea reprezintă preț al contractului este nefondată față de prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000. Nu se pot reține criticile referitoare la comisioane în general astfel cum sunt prezentate de recurentele bănci, câtă vreme instanța de apel a constatat că în ce privesc clauzele privind comisionul de administrare, menționat în art. 4.11 lit. b) și comisionul de administrare a creditului, acestea nu sunt clauze abuzive.

Referitor la clauza privind dobânda variabilă și dobânda penalizatoare, respectiv la posibilitatea băncii de a majora unilateral dobânda, instanța de apel a făcut o analiză exhaustivă a acesteia, în diferite etape ale derulării efectelor contractului de credit și reținând încheierea actelor adiționale care au fost semnate de părți și prin care au fost modificate clauzele contractuale.

S-a reținut în mod corect faptul că în privința regulilor stricte cu privire la prezentarea modului de calcul al dobânzii, încunoștințarea cocontractantului despre orice modificare și raportarea la un indice de referință sau la rata dobânzii de referință BNR în funcție de valuta creditului, aceste criterii nu au fost îndeplinite în cauză, pentru perioada cuprinsă între data încheierii contractului și data încheierii Actului adițional nr. x la contractul de credit.

Ulterior însă, aspectele referitoare la caracterul neclar, nedeterminat al clauzei nu mai sunt incidente, lipsind din formulare noțiunea referitoare la indicele de referință stabilit de bancă, ceea ce atrăgea determinarea cuantumului la dispoziția băncii.

De asemenea, s-a reținut în mod corect că stabilirea dobânzii penalizatoare în funcție de dobânda variabilă - dobândă majorată cu 3 p.p. pe an peste dobânda curentă calculată în funcție de indicele de referință stabilit de bancă, impune reținerea caracterului abuziv al clauzei inserate la art. 4.9 din contractul de credit - condiții generale, însă doar până la modificarea acesteia prin Actul adițional nr. x din 19 ianuarie 2010.

Referitor la caracterul abuziv al comisionului de rambursare anticipată, instanța de apel a reținut în mod corect acest caracter abuziv numai în ceea ce privește posibilitatea băncii de a-l modifica - art. 4.11 lit. d).

Așa fiind, criticile aduse deciziei cu privire la acest comision sunt nefondate. Aceasta cu atât mai mult cu cât respectiva clauză nu a produs efecte, iar prin Actul adițional nr. x din 1 octombrie 2014, acest comision nu a mai fost convenit de părți.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate, și pe cale de consecință, recursurile declarate de recurenții-reclamanți și de băncile pârâte urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții A., B. și pârâtele F. S.A. (fostă C. SA), S.C. D. și G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 744/A-COM din 22 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 5 noiembrie 2020.