ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1915/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată că prin Sentința comercială nr. 5976 din 15 aprilie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a admis excepția de necompetență generală a instanțelor române și s-a respins cererea reclamantei SC A.R.A SA București împotriva pârâtei A.S.I. CO Dubai ca nefiind de competența instanțelor române. Prin Decizia comercială nr. 495 din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul declarat de SC A.R.A. SA împotriva sentinței tribunalului. Curtea de apel a calificat calea de atac declarată ca fiind apel și nu recurs, având în vedere strict obiectul căii de atac declarate, respectiv sentința de fond prin care nu s-a dispus declinarea de către prima instanță de fond nefiind vorba despre o sentință de declinare conform art. 158 C. proc.

civ. Curtea a reținut din interpretarea normelor legale speciale că, în litigiile de drept internațional privat, competența instanței judecătorești este, în principiu, de ordine publică, aspect ce reiese și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 105/1992, modificată și republicată, care reglementează în art. 148 - 156, competența instanțelor române în soluționarea litigiilor de drept internațional privat. Din interpretarea dispozițiilor art. 149 din Legea 105/1992, republicată, Curtea de apel a reținut că norma arătată nu reglementează competența exclusivă a instanțelor din România, ci prevede mai multe cazuri de competență alternativă. Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente: Instanța de apel în mod corect a reținut faptul că, litigiul nu este de competența instanțelor judecătorești din România, întrucât contractul de reasigurare ce face obiectul dosarului a fost încheiat în forma MAR 91, forma supusă exclusiv legii engleze și jurisdicției instanțelor engleze. Astfel, în temeiul art. 296 C. proc. civ. a respins apelul SC A.R.A SA ca nefondat. Instanța de apel a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar atât de către reclamantă, cât și de către pârâtă, înscrisuri din care rezultă forma MAR 91 în care a fost încheiat contractul de reasigurare dintre SC A.R.A SA și A.S.I.

CO, formă ce atrage competența exclusivă a instanțelor britanice. Sunt neîntemeiate și nu pot fi primite susținerile recurentei SC A.R.A SA referitoare la faptul că hotărârea instanței este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și este lipsită de temei legal - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Sunt neîntemeiate și nu pot fi primite susținerile recurentei SC A.R.A SA cu privire la faptul că instanța de apel calificând contractul de reasigurare ca fiind un contract de adeziune, a încălcat prevederile art. 973 C. civ. Instanța de apel nu a încălcat prevederile art. 973, așa cum susține recurenta, față de caracterul adezionar al acestui contract în raport cu contractul de asigurare inițial, în lipsa unor clauze exprese derogatorii.

Înscrisurile depuse de pârâta A.S.I. CO vin în susținerea celor afirmate și cuprind corespondența purtată pe e-mail în vederea încheierii contractului precum și condițiile de reasigurare ce au fost acceptate de reasiguratorul SC A.R.A SA. Astfel, A.S.I CO prin intermediul broker-ului Z.S. Beirut a făcut o ofertă de reasigurare către SC A.R.A SA, ofertă la care a atașat condițiile contractului de reasigurare. SC A.R.A SA a acceptat oferta de reasigurare în conformitate cu termenii și condițiile din polița propusă de A.S.I. CO. Definiția preluată de instanță și oferită în motivarea soluției nu statuează faptul că asigurarea inițială încheiată între A.S.I CO și armator se "încorporează" celei facultative, așa cum susține recurenta în motivele de recurs.

Dimpotrivă, instanța susține că clauzele din contractul de asigurare se vor aplica automat în contractul de reasigurare, în lipsa unor clauze exprese, derogatorii de la cele inserate în contractul inițial de asigurare. Condițiile de reasigurare prevăd în mod expres forma MAR 91 în care urma să fie încheiat contractul de reasigurare. Nu poate fi primită critica recurentei cu privire la faptul că din niciun înscris depus la dosar nu rezultă că s-ar fi ales automat sau explicit competența prin contract. De asemenea, recurenta susține nefondat că "simpla referire" la forma MAR 91 nu implică automat legea și competența engleză. Contractul de reasigurare, așa cum a fost calificat și de instanța de apel în speța de față, este un contract de adeziune.

În mod corect, instanța de apel l-a calificat ca fiind unul de adeziune, raportat la faptul că dacă părțile nu au inclus în contract prin prevederi exprese, clauze derogatorii de la cele inserate în contractul inițial de asigurare, atunci nici nu pot fi invocate. În mod evident, atunci, prevederile asigurării originare sunt preluate de către contractul de reasigurare facultativă și în mod automat, clauzele contractului de asigurare se aplică și în contractul de reasigurare.

Părțile nu au modificat dispozițiile privitoare la jurisdicția căreia trebuie să îi fie supuse litigiile legate de contractul de reasigurare - de vreme ce nu le-au negociat în mod expres - aplicabilă rămânând norma de alegere a competenței cuprinsă în polița MAR 91. Reasigurarea nici nu putea fi încheiată într-o altă formă decât MAR 91, atât timp cât condițiile asigurării au fost stabilite prin Institute Time Clauses, precum și alte clauze, “Institute Clauses”, care prevăd în mod expres în cuprinsul lor că se pot utiliza numai cu formularul actual de asigurare MAR, în speța de față formularul MAR 91. Atât formularul MAR 91 cât și "Institute Clauses", prevăd în mod expres în cuprinsul lor faptul că sunt supuse legii și jurisdicției britanice, atât timp cât părțile nu prevăd altfel.

Făcând trimitere directă către această formă de reasigurare, părțile au avut în vedere toate aspectele legate de aceasta, inclusiv acelea privind jurisdicția și legea aplicabilă contractului astfel încheiat. Între reclamanta SC A.R.A SA și pârâta A.S.I. CO s-a încheiat un contract de reasigurare facultativă. Astfel, brokerul numit de către A.S.I. CO, respectiv Z.S. Beirut, i-a transmis reasiguratorului o ofertă fermă de a subscrie un procent de risc aferent asigurării maritime originare încheiate de către A.S.I. CO cu armatorul. Unicul aspect asupra căruia s-a purtat negocierea dintre broker și reasigurător a fost cota cedată, așa cum o dovedește corespondența părților și practica reasigurărilor.

Motivul pentru care reasigurarea aceasta poartă denumirea de "facultativă" este acela că reasiguratorul poate doar sa accepte sau să refuze întreaga afacere așa cum este ea oferită pe piață. Odată încheiat contractul de reasigurare prin acceptarea expresă a ofertei - ca în speță - reasiguratorul devine răspunzător de acoperirea daunelor plătite de către reasigurat asigurătorului originar (armatorul), în limita cotei procentuale cedate. Reasiguratul (prin broker) si reasiguratorul nu au negociat nici un alt element al poliței, cu excepția cotei cedate. Reasiguratorul nu poate modifica condițiile asigurării originare pe care o subscrie, condiții care reglementează și raporturile dintre reasigurat și reasigurator cu caracter obligatoriu.

În aceste condiții, atât timp cât părțile nu au prevăzut în mod expres o altă jurisdicție, devine pe deplin aplicabilă regula competenței exclusive a instanțelor engleze, impusă de tipul de poliță de reasigurare pentru care părțile au optat, respectiv forma MAR 91. Așadar, atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat în acest sens în mod corect, iar dacă s-ar fi dorit o derogare de jurisdicție conferită de formularul MAR 91, părțile ar fi trebuit sa facă o mențiune absolut obligatorie și să prevadă în mod expres jurisdicția instanțelor din România. Motivarea instanței de apel este clară în ceea ce privește aceste susțineri, regula fiind a competenței exclusive a jurisdicției instanțelor engleze, iar excepția o reprezintă competența altei jurisdicții de drept, care trebuia însă să fie stipulată în mod expres.

În aceste condiții, instanța de apel în mod corect a apreciat faptul că părțile au ales legea și jurisdicția britanică să guverneze raporturile contractuale dintre ele din moment ce nu au optat în mod expres pentru jurisdicția instanțelor romane. Cu privire la criticile privind încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor legale direct aplicabile în România, ca efect al aderării României la Uniunea Europeană, nici acestea nu pot fi reținute. În ceea ce privește Regulamentul CE nr. 44/2001, art. 4 arată că în ipoteza în care pârâtul este domiciliat într-un stat membru, competența jurisdicțională se stabilește de normele interne în materie ale statului reclamantului. În speță, pârâtul are sediul în Emiratele Arabe Unite, iar reclamanta are sediul în România.

Prin urmare, competența jurisdicțională se stabilește potrivit Legii nr. 105/1992 care în Cap XII, secțiunea I, art. 148 - 157 stabilește normele de competentă jurisdicțională, adică normele pentru determinarea competenței instanțelor judecătorești române pentru soluționarea proceselor dintre o parte română și o parte străină. Instanța de apel nu a încălcat prevederile internaționale în materie, fiind investită în judecarea apelului cu privire la excepția necompetenței instanțelor judecătorești române. Recurenta susține, prin invocarea art. 23 al Regulamentului CE nr. 44/2001, imposibilitatea alegerii în mod valabil de către părțile asigurării inițiale a instanțelor britanice, raportat la norma MAR 91, ceea ce ar atrage inclusiv necompetența instanțelor britanice.

Acest aspect nu poate fi pus în discuție, obiectul dedus judecății fiind tocmai contractul de reasigurare, iar nu valabilitatea contractului de asigurare inițial, încheiat între A.S.I. CO cu armatorul. Cu privire la valabilitatea contractului de asigurare, se va pronunța instanța competentă, respectiv cea britanică. Nu poate fi primită susținerea SC A.R.A SA referitoare la aplicabilitatea art. 4 din Regulamentul CE nr. 44/2001, respectiv încălcarea lui de către instanța de judecată, întrucât i se opune textul de excepție prevăzut în art. 23 al aceluiași Regulament. Părțile au derogat prin convenție (MAR 91) de la regulă, stabilind convențional competența jurisdicțională. În aceste condiții, atât instanța de fond cât și instanța de apel, în mod corect au apreciat faptul că părțile au ales legea și jurisdicția britanică să guverneze raporturile contractuale dintre ele, și, pe cale de consecință, a respins cererea.

În mod eronat recurenta SC A.R.A SA își fundamentează apărarea depunând la dosar opiniile juridice ale diferiților judecători din Anglia cu experiență amplă la Secția Maritimă a Înaltei Curți de Justiție din Londra. Precum în mod corect a reținut și instanța de apel, opiniile exprimate de specialiști englezi în urma consultanței juridice solicitate de către SC A.R.A SA, nu pot avea ca efect înlăturarea condițiilor concrete în care a fost încheiat contractul de reasigurare. De asemenea, trebuie avută în vedere și rezerva exprimată chiar de către experți, în sensul că opiniile de specialitate au fost exprimate fără prezentarea tuturor polițelor de asigurare și de reasigurare inițiale, ci doar în baza expunerilor privind situația de fapt și de drept ale reclamantei SC A.R.A SA.

Nu pot fi primite nici susținerile SC A.R.A SA că polița nu este validă întrucât nu este semnată și stampilată de către autoritățile engleze. Obligația ca polița să fie ștampilată de către Departamentul Polițe de Asigurări al Institutului Asigurătorilor Maritimi din Londra, operează doar în ipoteza în care această asigurare este emisă de Institut. În speță, reasigurarea a fost emisă de A.S.I. CO, care a făcut trimitere la prevederile cuprinse în formularul MAR 91. Astfel, dispoziția privind aplicarea ștampilei Institutului este inaplicabilă - polița va fi semnată și ștampilată de către A.S.I CO, în calitate de emitent al reasigurării. Valabilitatea încheierii contractului în forma MAR 91 va fi apreciată de către instanțele britanice, potrivit dispozițiilor privitoare la jurisdicție cuprinse în formular, și nu de către instanțele române.

În ceea ce privește susținerile recurentei SC A.R.A SA asupra faptului că la dosarul cauzei intimata A.S.I. CO ar fi depus doar un formular în alb MAR 91, în mod corect instanța de apel a reținut că acest formular nu este unul în alb, pe formular fiind menționate toate datele de identificare a navelor asigurate, sumele asigurate, destinațiile comerciale acoperite de asigurare și condițiile de asigurare (Oferta finală referitoare la Reasigurare pentru corpul navei si mașini). Examinând înscrisurile depuse, Curtea de Apel în mod corect a reținut faptul că între părți s-a încheiat un contract de reasigurare facultativă în forma MAR 91, formă ce atrage jurisdicția exclusivă a instanțelor britanice, cu excepția cazului în care în cuprinsul poliței părțile optează pentru o altă jurisdicție.

Sunt de asemenea neîntemeiate și nu pot fi primite criticile recurentei referitoare la faptul că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, în mod greșit apreciază recurenta SC A.R.A SA că instanța de apel a reținut ca izvor de drept practica maritimă engleză. Soluția instanței de apel se fundamentează pe forma contractului de reasigurare încheiat de părți, si nicidecum pe practica maritimă engleză. Curtea de Apel în mod corect a reținut faptul că între părți s-a încheiat un contract de reasigurare facultativă în forma MAR 91, formă ce atrage jurisdicția exclusivaă a instanțelor britanice, cu excepția cazului în care în cuprinsul poliței părțile optează pentru o altă jurisdicție.

În oferta de reasigurare propusă de brokerul Z.S. Beirut în numita A.S.I. CO, se face trimitere expresă la formularul MAR 91 al Institute of London Underwriters (Institute of London Underwriting Companies Marine Policy Form – MAR 91). Pentru aceste considerente conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R. A. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 495 din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE: Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 495 din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă.