ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 966/2012

Ședința publică de la 24 februarie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC B. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC D.L.I.I. SRL solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 126.926,66 lei reprezentând contravaloarea de înlocuire a 570 ml țeavă de inox livrată cu defecțiuni. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca nedovedită. Totodată, prin cererea de chemare în garanție pârâta a solicitat chemarea în judecată a SC S.D.X.

S.P.A. Italia , producătorul mărfii de la care a cumpărat țevile de inox ce fac obiectul litigiului și care este obligat la garantarea produselor pentru vicii ascunse. Tribunalul Timiș, considerând că este competent a soluționa litigiul, prin sentința civilă 609 din 21 mai 2010, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție. Instanța de fond a reținut că potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acțiune privitoare la viciile ascunse ale unui lucru sau lucrări se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni în condițiile în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie, iar ascunderea cu viclenie a viciilor presupuse executarea unor manopere apte să înlăture posibilitatea cumpărătorului de a observa în urma unor verificări, deficiențe de bunuri.

Completând dispozitivul sentinței astfel pronunțate, la cererea pârâtei și chematei în garanție, tribunalul, prin sentința civilă nr. 1175 din 12 noiembrie 2010, a admis cererile și a completat dispozitivul sentinței 609 din 12 aprilie 2010 în sensul respingerii cererilor pârâtei și chematei în garanție privind plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Timișoara, sesizată cu apelurile declarate de părți, prin decizia civilă 96/A din 31 martie 2011, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința nr. 609/2010 și a trimis cauza spre rejudecare. Apelurile pârâtei și chematei în garanție au fost respinse ca rămase fără obiect.

Instanța de apel a reținut, în esență, că stabilirea obiectului litigiului este de natura certificării jurisdicționale a instanței de control, calificarea acțiunii impunându-se a fi supusă din oficiu controlului; iar instanța de fond greșit a considerat acțiunea ca fiind în atragerea răspunderii pentru vicii, în condițiile în care reclamanta nu a invocat prevederile art. 1352 C. civ. ci a solicitat acoperirea prejudiciului generat de executarea necorespunzătoare a contractului, acțiune supusă termenului general de prescripție față de care cererea de chemare în judecată nu era prescrisă. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta și chemata în garanție au declarat recurs, fiecare întemeindu-și cererea pe aceleași argumente și criticând hotărârea atacată în raport de prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Recurentele susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1352 C. civ. și ale art. 5 și art. 11 din Decretul nr. 167/1958, a aplicat derogator de la normele procedurale imperative art. 129 C. proc. civ. calificând din oficiu acțiunea și încălcând principiul disponibilității. Mai susțin recurentele că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 294 și art. 295 C. proc. civ. conform cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată iar verificarea se poate face numai în limitele cererii de apel.

În situația în care prin apelul declarat apelanta reclamantă a criticat numai calificarea viciilor ascunse stabilite de instanța de fond ca fiind ,,fără viclenie”, instanța de apel se afla în fața unei excepții procesuale, dizolvarea motivelor de apel fiind inadmisibilă la termenul din 27 ianuarie 2011. Astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 287 alin. (2) art. 292 alin. (1), când nu a ținut cont de motivele de apel care se refereau la viciile ascunse cu viclenie și a avut în vedere dezvoltarea motivelor de apel, care a modificat cauza juridică a litigiului și a recalificat acțiunea introductivă, depășind astfel atribuțiile instanței judecătorești. Învederând situații de fapt, corespondența părților și acordul de principiu la înlocuirea unora dintre țevile de inox ce se constatau în urma unor inspecții ca fiind defecte, recurentele susțin că factura emisă pentru înlocuirea produselor este absurdă și exorbitantă.

Totodată se susține că în raport de definirea viciilor ascunse, ,,neconformitatea mărfii vândute despre care se menționează în dezvoltarea motivelor de apel nu constituie altceva decât eventuale vicii ascunse ale mărfii. Iar această neconformitate este rezultatul utilizării necorespunzătoare a mărfii, astfel cum rezultă din concluziile Buletinului de analiză 1851/2007. Marfa a corespuns tuturor standardelor de calitate la momentul predării însă manoperele defectuoase de montare au produs defectele. Revenind asupra criticii deciziei atacate relative la temeiul acțiunii, recurenta susține, din nou, greșita interpretare a clauzelor contractuale și ale art. 70 C. com. și art. 1352 C. civ. privind viciile ascunse și a termenelor de prescripție stabilite în art. 5.8 și art. 11 din Decretul 167/1958.

Prin întâmpinare, intimata reclamantă solicită să se constate că nici unul dintre motivele invocate nu se circumscrie cerințelor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. iar în privința criticilor întemeiate pe greșita interpretare și aplicare a legii (art. 304 pct. 9) nu se poate reține inadmisibilitatea motivelor de apel dezvoltate care au în vedere greșita calificare a acțiunii, întrucât la instanța de fond nu s-a pus în discuție caracterul estimatoriu sau redhibitoriu al acțiunii pentru a fi calificată ca acțiune în răspundere pentru vicii ascunse. Pe de altă parte intimata consideră că dacă temeiul răspunderii ar fi pentru vicii ascunse, pârâta cu rea-credință nu s-a conformat prevederilor contractuale ce stipulau ca la predarea mărfii, aceasta să fie însoțită de certificatul de calitate al producătorului.

Recursul chematei în garanție va fi anulat ca insuficient timbrat. Dispozițiile art. 20 din Legea 147/1996 sancționează netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererilor adresate instanțelor judecătorești , cu anularea acestora. Citată la sediul ales, cu mențiunea achitării taxelor de timbru, recurenta chemată în garanție SC S.D.X. S.P.A. Italia , nu a îndeplinit obligațiile cerute de art. 3 din Legea nr. 147/1996 astfel încât cererea acesteia urmează a fi anulată ca insuficient timbrată. Recursul pârâtei va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca în temeiul art. 969 C. civ., pârâta să fie obligată la despăgubiri pentru înlocuirea unor segmente din marfa vândută, ținând cont că art. 9 din contract prevedea livrarea însoțită de certificatul de calitate, iar art. 13 obliga vânzătorul la înlocuirea mărfurilor defecte.

Termenii în care acțiunea a fost formulată, conduc la concluzia, judicios sesizată de instanța de apel, că reclamanta a avut în vedere înlocuirea mărfurilor defecte atât ca obligație de garanție a vânzătorului contra evicțiunii și viciile ascunse, cât și ca obligație de executare întocmai a contractului [alin. (5) fila 4 dosar fond]. Fără a trimite la temeiul juridic al răspunderii pentru vicii ascunse respectiv art. 70 C. com. și art. 1352 C. civ., instanțele sunt obligate să califice acțiunea introductivă în raport de conținutul ei, în limitele respectării principiului disponibilității. Instanța de fond, deși își întemeiază motivarea în drept a hotărârii pe adresa din 12 iunie 2007, ajunge la concluzia greșită că reclamanta solicită exclusiv atragerea răspunderii pentru vicii ascunse.

Conținutul adresei menționate relevă atenționarea vânzătorului că, urmare a analizei chimice efectuate, ,,materialul testat s-a constatat că nu corespunde standardului” (fila 10 dosar fond), ceea ce a condus la concluzia instanței de apel, potrivit căreia acțiunea este întemeiată pe executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate prin contract. De aceea sub aspect procedural critica deciziei atacate prin recurs nu este întemeiată, nefiind schimbat obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată prin dezvoltarea motivelor de apel, ce au fost depuse în termenul stabilit de art. 287 C. proc. civ. - până cel târziu la prima zi de înfățișare. Așadar, în mod greșit recurenta consideră inadmisibil motivul de apel ce are în vedere greșita calificare a temeiului acțiunii.

În aplicarea dispozițiilor art. 287, art. 292 și art. 294 C. proc. civ., instanța de apel exercitându-și atribuțiile conferite de art. 129 C. proc. civ. a stabilit cadrul procesual al acțiunii la care era obligată. Aspectele de fond expuse în motivarea recursului pârâtei nu pot face obiectul analizei, excepțiile de procedură care au determinat soluționarea pricinii fără a intra în dezbaterea fondului, limitând cercetarea recursului numai la aceste rezolvări. Apreciind judicios, asupra conținutului acțiunii și al corespondenței părților, instanța de apel a considerat că aceasta nu are caracterul unei acțiuni redhibitorii sau estimatorii, ci a unei în pretenții pentru prejudiciul creat întemeiată pe neexecutarea obligațiilor asumate, astfel încât prevederile art. 5 și art. 11 din Decretul 167/1958 nu sunt incidente.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 147/1996 Înalta Curte de Casație și Justiție va anula ca insuficient timbrat recursul chematei în garanție declarat împotriva deciziei civile 96/A din 31 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași decizii. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în considerarea culpei procesuale a recurentei, instanța de recurs va obliga pe recurenta pârâtă SC D.L.I.I. SRL la plata sumei de 15.183 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.L.I.I. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 96/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de chemata în garanție SC S.D.X. S.P.A. ITALIA împotriva deciziei civile nr. 96/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta pârâtă SC D.L.I.I. SRL CLUJ NAPOCA, la plata sumei de 15.183 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC B. SRL TIMIȘOARA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2012.