ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 966/2012

Ședința publică de la 24 februarie 2012

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta

SC B. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC D.L.I.I. SRL

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 126.926,66 lei reprezentând

contravaloarea de înlocuire a 570 ml țeavă de inox livrată cu defecțiuni.

Prin

întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

Timiș, excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de

dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 iar pe fond a cerut respingerea

acțiunii ca nedovedită. Totodată, prin cererea de chemare în garanție pârâta a

solicitat chemarea în judecată a SC S.D.X. S.P.A. Italia

,

producătorul mărfii de la care a cumpărat țevile de inox ce fac obiectul

litigiului și care este obligat la garantarea produselor pentru vicii ascunse.

Tribunalul

Timiș, considerând că este competent a soluționa litigiul, prin sentința civilă

609 din 21 mai 2010, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a

respins acțiunea și cererea de chemare în garanție.

Instanța

de fond a reținut că potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la

acțiune privitoare la viciile ascunse ale unui lucru sau lucrări se prescrie prin

împlinirea unui termen de 6 luni în condițiile în care viciile nu au fost

ascunse cu viclenie, iar ascunderea cu viclenie a viciilor presupuse executarea

unor manopere apte să înlăture posibilitatea cumpărătorului de a observa în

urma unor verificări, deficiențe de bunuri.

Completând

dispozitivul sentinței astfel pronunțate, la cererea pârâtei și chematei în

garanție, tribunalul, prin sentința civilă nr. 1175 din 12 noiembrie 2010, a

admis cererile și a completat dispozitivul sentinței 609 din 12 aprilie 2010 în

sensul respingerii cererilor pârâtei și chematei în garanție privind plata cheltuielilor

de judecată.

Curtea

de Apel Timișoara, sesizată cu apelurile declarate de părți, prin decizia

civilă 96/A din 31 martie 2011, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința

nr. 609/2010 și a trimis cauza spre rejudecare. Apelurile pârâtei și chematei

în garanție au fost respinse ca rămase fără obiect.

Instanța

de apel a reținut, în esență, că stabilirea obiectului litigiului este de

natura certificării jurisdicționale a instanței de control, calificarea acțiunii

impunându-se a fi supusă din oficiu controlului; iar instanța de fond greșit a

considerat acțiunea ca fiind în atragerea răspunderii pentru vicii, în

condițiile în care reclamanta nu a invocat prevederile art. 1352 C. civ. ci a

solicitat acoperirea prejudiciului generat de executarea necorespunzătoare a

contractului, acțiune supusă termenului general de prescripție față de care

cererea de chemare în judecată nu era prescrisă.

Împotriva

deciziei astfel pronunțate, pârâta și chemata în garanție au declarat recurs,

fiecare întemeindu-și cererea pe aceleași argumente și criticând hotărârea

atacată în raport de prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentele

susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1352

C. civ. și ale art. 5 și art. 11 din Decretul nr. 167/1958, a aplicat derogator

de la normele procedurale imperative art. 129 C. proc. civ. calificând din

oficiu acțiunea și încălcând principiul disponibilității.

Mai

susțin recurentele că instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 294

și art. 295 C. proc. civ. conform cărora în apel nu se poate schimba obiectul cererii

de chemare în judecată iar verificarea se poate face numai în limitele cererii

de apel. În situația în care prin apelul declarat apelanta reclamantă a

criticat numai calificarea viciilor ascunse stabilite de instanța de fond ca

fiind ,,fără viclenie”, instanța de apel se afla în fața unei excepții

procesuale, dizolvarea motivelor de apel fiind inadmisibilă la termenul din 27

ianuarie 2011. Astfel, instanța de apel a încălcat prevederile art. 287 alin.

(2) art. 292 alin. (1), când nu a ținut cont de motivele de apel care se

refereau la viciile ascunse cu viclenie și a avut în vedere dezvoltarea

motivelor de apel, care a modificat cauza juridică a litigiului și a

recalificat acțiunea introductivă, depășind astfel atribuțiile instanței

judecătorești.

Învederând

situații de fapt, corespondența părților și acordul de principiu la înlocuirea

unora dintre țevile de inox ce se constatau în urma unor inspecții ca fiind

defecte, recurentele susțin că factura emisă pentru înlocuirea produselor este

absurdă și exorbitantă. Totodată se susține că în raport de definirea viciilor

ascunse, ,,neconformitatea mărfii vândute despre care se menționează în

dezvoltarea motivelor de apel nu constituie altceva decât eventuale vicii

ascunse ale mărfii. Iar această neconformitate este rezultatul utilizării

necorespunzătoare a mărfii, astfel cum rezultă din concluziile Buletinului de

analiză 1851/2007. Marfa a corespuns tuturor standardelor de calitate la

momentul predării însă manoperele defectuoase de montare au produs defectele.

Revenind

asupra criticii deciziei atacate relative la temeiul acțiunii, recurenta

susține, din nou, greșita interpretare a clauzelor contractuale și ale art. 70 C.

com. și art. 1352 C. civ. privind viciile ascunse și a termenelor de prescripție

stabilite în art. 5.8 și art. 11 din Decretul 167/1958.

Prin

întâmpinare, intimata reclamantă solicită să se constate că nici unul dintre

motivele invocate nu se circumscrie cerințelor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

iar în privința criticilor întemeiate pe greșita interpretare și aplicare a

legii (art. 304 pct. 9) nu se poate reține inadmisibilitatea motivelor de apel

dezvoltate care au în vedere greșita calificare a acțiunii, întrucât la

instanța de fond nu s-a pus în discuție caracterul estimatoriu sau redhibitoriu

al acțiunii pentru a fi calificată ca acțiune în răspundere pentru vicii

ascunse.

Pe

de altă parte intimata consideră că dacă temeiul răspunderii ar fi pentru vicii

ascunse, pârâta cu rea-credință nu s-a conformat prevederilor contractuale ce

stipulau ca la predarea mărfii, aceasta să fie însoțită de certificatul de

calitate al producătorului.

Recursul

chematei în garanție va fi anulat ca insuficient timbrat.

Dispozițiile

art. 20 din Legea 147/1996 sancționează netimbrarea sau insuficienta timbrare a

cererilor adresate instanțelor judecătorești , cu anularea acestora.

Citată

la sediul ales, cu mențiunea achitării taxelor de timbru, recurenta chemată în

garanție

SC S.D.X. S.P.A. Italia

, nu a îndeplinit

obligațiile cerute de art. 3 din Legea nr. 147/1996 astfel încât cererea

acesteia urmează a fi anulată ca insuficient timbrată.

Recursul

pârâtei va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.

Prin

cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat ca în temeiul art. 969 C.

civ., pârâta să fie obligată la despăgubiri pentru înlocuirea unor segmente din

marfa vândută, ținând cont că art. 9 din contract prevedea livrarea însoțită de

certificatul de calitate, iar art. 13 obliga vânzătorul la înlocuirea mărfurilor

defecte.

Termenii

în care acțiunea a fost formulată, conduc la concluzia, judicios sesizată de

instanța de apel, că reclamanta a avut în vedere înlocuirea mărfurilor defecte

atât ca obligație de garanție a vânzătorului contra evicțiunii și viciile

ascunse, cât și ca obligație de executare întocmai a contractului [alin. (5)

fila 4 dosar fond].

Fără

a trimite la temeiul juridic al răspunderii pentru vicii ascunse respectiv art.

70 C. com. și art. 1352 C. civ., instanțele sunt obligate să califice acțiunea

introductivă în raport de conținutul ei, în limitele respectării principiului

disponibilității.

Instanța

de fond, deși își întemeiază motivarea în drept a hotărârii pe adresa din 12

iunie 2007, ajunge la concluzia greșită că reclamanta solicită exclusiv atragerea

răspunderii pentru vicii ascunse.

Conținutul

adresei menționate relevă atenționarea vânzătorului că, urmare a analizei

chimice efectuate, ,,materialul testat s-a constatat că nu corespunde

standardului” (fila 10 dosar fond), ceea ce a condus la concluzia instanței de

apel, potrivit căreia acțiunea este întemeiată pe executarea necorespunzătoare

a obligațiilor asumate prin contract.

De

aceea sub aspect procedural critica deciziei atacate prin recurs nu este

întemeiată, nefiind schimbat obiectul sau cauza cererii de chemare în judecată

prin dezvoltarea motivelor de apel, ce au fost depuse în termenul stabilit de

art. 287 C. proc. civ. - până cel târziu la prima zi de înfățișare.

Așadar,

în mod greșit recurenta consideră inadmisibil motivul de apel ce are în vedere

greșita calificare a temeiului acțiunii.

În

aplicarea dispozițiilor art. 287, art. 292 și art. 294 C. proc. civ., instanța

de apel exercitându-și atribuțiile conferite de art. 129 C. proc. civ. a

stabilit cadrul procesual al acțiunii la care era obligată.

Aspectele

de fond expuse în motivarea recursului pârâtei nu pot face obiectul analizei,

excepțiile de procedură care au determinat soluționarea pricinii fără a intra

în dezbaterea fondului, limitând cercetarea recursului numai la aceste

rezolvări.

Apreciind

judicios, asupra conținutului acțiunii și al corespondenței părților, instanța

de apel a considerat că aceasta nu are caracterul unei acțiuni redhibitorii sau

estimatorii, ci a unei în pretenții pentru prejudiciul creat întemeiată pe

neexecutarea obligațiilor asumate, astfel încât prevederile art. 5 și art. 11

din Decretul 167/1958 nu sunt incidente.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 147/1996 Înalta Curte de

Casație și Justiție va anula ca insuficient timbrat recursul chematei în

garanție declarat împotriva deciziei civile 96/A din 31 martie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara și va respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtă împotriva aceleiași decizii.

Având

în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în considerarea culpei

procesuale a recurentei, instanța de recurs va obliga pe recurenta pârâtă

SC

D.L.I.I. SRL la

plata sumei de 15.183 lei reprezentând cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta SC D.L.I.I. SRL CLUJ NAPOCA împotriva deciziei civile nr. 96/A din 31

martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Anulează ca insuficient timbrat

recursul declarat de chemata în garanție SC S.D.X. S.P.A. ITALIA împotriva

deciziei civile nr. 96/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială.

Obligă recurenta pârâtă SC D.L.I.I. SRL

CLUJ NAPOCA, la plata sumei de 15.183 lei reprezentând cheltuieli de judecată

în favoarea intimatei SC B. SRL TIMIȘOARA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 februarie 2012.