ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1340/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 iunie 2011 pe rolul Judecătoriei Câmpulung Muscel, reclamanta SC L.M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA - prin lichidator judiciar Societatea Lichidări I.C. Sprl - pentru a se constata că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin avizul de mediu și programul de conformare și pentru a fi obligată aceasta la preluarea cantităților de șlam galvanic în vederea neutralizării lor până la epuizarea celor existente, pe seama și cheltuiala sa. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 109, 111 și 112 C. proc. civ., pe dispozițiile O.U.G. nr. 195/2005 și Ordinului nr. 1798/2007 privind procedura emiterii autorizației de mediu.

La data de 7 octombrie 2011, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare și precizatoare a capătului doi de cerere, prin care solicită obligarea pârâtei la preluarea cantităților de șlam galvanic, în vederea neutralizării acestora, până la epuizarea cantităților existente, pe seama și cheltuiala acestora, în vederea remedierii viciilor apărute. Tot la data de 7 octombrie 2011, pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită instanței să pună în vedere reclamantei să precizeze obiectul cererii în concret, în sensul de a stabili și califica acest obiect. Prin sentința comercială nr. 507/2011, Judecătoria Câmpulung și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Argeș, reținând în motivare incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. și a dispozițiilor art. 223 din Legea nr. 71/2011, Tribunalul Argeș, la rândul său, declinând competența de soluționarea a cauzei prin sentința nr. 443/2011 în favoarea Tribunalului Specializat Argeș, motivat de natura comercială a cauzei. Învestit prin declinare, Tribunalului Specializat Argeș, prin sentința nr. 2060 din 23 noiembrie 2012, a respins acțiunea completată, formulată de reclamanta SC L.M. SRL, reținând concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, respectiv faptul că întocmirea bilanțului de mediu s-a făcut în temeiul documentației existente în arhiva societății, societate care nu dispunea de fonduri, însă există fonduri pentru despăgubiri de această natură. În motivare, prima instanță, urmare administrării probatorului în cauză, a reținut că reclamanta prin procesul verbal de adjudecare din 29 iunie 2007 a devenit adjudecatar al SC A. SA Câmpulung, societate aflată în procedura falimentului și reprezentată prin Societatea Lichidări I.C.

Sprl Ulterior, la data de 17 august 2007, prin actul adițional la procesul verbal de adjudecare din 2007, reclamanta se obliga, ca odată cu transmiterea dreptului de proprietate, să preia și stocurile de substanțe chimice și deșeuri (șlamuri) rezultate din activitatea SC A. SA, prin aceasta transmițându-se și obligațiile privind protecția mediului înconjurător către adjudecatarul SC L. SRL prin monitorizarea apelor menajere și pluviale și a forajelor depozitelor de șlamuri cuprinse în "Bilanțul de mediu I și II " și a respectării măsurilor din "Programul de conformare" întocmit de A.R.P.M. Pitești.

S-a reținut că, anterior încheierii procesului verbal de adjudecare, lichidatorul judiciar al SC A. SA a întocmit documentația necesară vânzării societății, în sensul că prin intermediul unei societăți specializate și recunoscute în domeniu (SC I. SA București) a întocmit raportul la bilanțul de mediu unde, pe baza documentației existențe în arhiva societății, s-a stabilit că deșeurile ce necesită a fi neutralizate sunt în cantitate de 350 tone. S-a constatat că SC A. SA nu dispune de fonduri pentru a putea derula operațiuni de neutralizare a cantităților de deșeuri reclamante de SC L.M. SRL, având în vedere starea de faliment a societății. Raportul de expertiză întocmit în cauză, a conchis că la nivel mondial au mai existat asemenea situații, indicând faptul că există un fond de despăgubiri creat în acest sens, expertul menționând și legislația ce guvernează aceste obligații.

Așa fiind, instanța de fond a apreciat că nu se poate imputa pârâtei SC A. SA cât și Societății Lichidări I.C. Sprl cantitatea suplimentară de deșeuri reclamate, motiv pentru care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC L.M. SRL a declarat apel, care, prin Decizia nr. 19/A din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca nefondat. Opinia separată a doamnei judecător C.G.N. a fost în sensul admiterii apelului, cu consecința schimbării sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și constatării că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin avizul de mediu și programul de conformare, respectiv obligării pârâtei să preia cantitățile suplimentare de șlam galvanic până la epuizarea cantităților existente pe cheltuiala sa, cu 928 lei cheltuieli de judecată la fond și 20.142 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî în sensul respingerii apelului, instanța de control judiciar, examinând criticile apelantei privind nulitatea sentinței, a apreciat că acestea nu sunt fondate. S-a reținut, în esență, că hotărârea apelată întrunește cerințele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și s-a arătat că instanța nu este obligată să trimită la fiecare din probele administrate în cauză, fiind suficient ca aceasta să exprime raționamentele ce au determinat hotărârea adoptată, iar în cauză nu există elemente care să determine aprecierea existenței în considerentele sentinței a unor motive de fapt și de drept străine pricinii. Instanța de apel a pus în discuție două excepții, respectiv excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privind constatarea îndeplinirii obligațiilor și de tardivitate a capătului doi de cerere, în raport și de precizarea acestuia și de motivul de apel privind răspunderea pentru vicii ascunse.

Sub acest aspect s-a susținut de către reclamantă că instanța nu este îndreptățită să pună în discuție, din oficiu, cele două excepții, acestui demers al instanței opunându-se dispozițiile art. 282 C. proc. civ. Sub aspectul inadmisibilității invocării excepțiilor s-a apreciat că acestea sunt excepții de ordine publică în raport și de momentul nașterii raportului obligațional și promovării litigiului de față. Astfel, potrivit art. 298 C. proc. civ., dispozițiile privind judecata în prină instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura compatibilității, compatibilitate care se apreciază că nu este încălcată de aplicarea prevederilor art. 162 din același act normativ.

Textul consacră regula că excepțiile de ordine publică pot fi ridicate inclusiv în fața instanței de recurs (dreptul instanței sub acest aspect regăsindu-se și în art. 306 alin. (2)). Așadar, fiind posibil ca excepțiile de ordine publică să fie invocate de către instanță, din oficiu, inclusiv în faza recursului, față și de trimiterea realizată de textul precitat, s-a constatat că astfel de incidente procedurale pot fi aduse în discuția părților și în apel. În ceea ce privește excepția de prescripție s-a apreciat că aceasta impune o discuție specială determinată de intrarea în vigoare a noului C. civ. care, în art. 2512 statuează că prescripția poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge și nu de instanță, din oficiu.

S-a reținut că aceste prevederi legale sunt inaplicabile în speță, raportat la momentele nașterii raportului obligațional și cel al promovării acțiunii, dar și la dispozițiile art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora: „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit". Așa fiind, dacă prescripțiilor începute anterior datei de 1 octombrie 2011 le sunt aplicabile regulile sub care au debutat, cu atât mai mult un astfel de raționament se impune pentru prescripțiile deja încheiate. Acestei aprecieri i se poate obiecta faptul că ceea ce se discută este o normă de procedură nu una de drept material, însă, pe de o parte că textul tranzitoriu nu face nicio distincție, iar pe de altă parte că în noul C. civ.

se rezolvă mai multe aspecte de procedură, așa cum de altfel s-a întâmplat și în Codul de la 1864, inclusiv în materia discutată (art. 1841). S-a reținut, în esență, că în cauză pot fi invocate ambele excepții, întrucât sunt de ordine publică și că acestea sunt identice în cauză, cu precizarea că analiza prescripției pentru vicii ascunse este subsidiară. Primul capăt de acțiune este reprezentat de solicitarea reclamantei de a se constata că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin avizul de mediu și programul de conformare. S-a arătat că, singura pârâtă în cauză este SC A. SA - prin practicianul în lichidare - și deci, raportul procesual subiectiv nu s-a legat și cu autoritatea pentru protecția mediului, cea care, de altfel, a impus obligațiile de protecție în acest domeniu și care are competențe sancționatorii.

În raport de prevederile art. 111 C. proc. civ., instanța de apel a apreciat că, în cauză, constatarea îndeplinirii obligațiilor se poate realiza prin dovedirea de către reclamantă, cu ocazia imputării nerespectării sarcinilor impuse, că acestea au fost realizate. Dincolo de acest aspect, în raport de actuala pârâtă, constatarea îndeplinirii obligațiilor este parte a obligării acesteia la preluarea diferenței de șlam galvanic. Astfel, pârâta nu ar putea fi obligată să preia o cantitate de șlam, determinată, decât după ce s-ar stabili că reclamanta și-a îndeplinit propriile obligații. Conchizând, s-a apreciat că, așa cum este formulată, inclusiv din punctul de vedere al raportului procesual subiectiv, cererea de constatare, este inadmisibilă.

în ceea ce privește capătul doi de cerere, deși potrivit art. 137 C. proc. civ., instanța este datoare să verifice cu prioritate excepțiile a căror incidență în cauză poate face inutilă verificarea fondului, s-a arătat că o astfel de analiză este subsidiară, întrucât ea este dependentă de statuarea asupra întinderii obligației reclamantei. Așa cum, de altfel, s-a susținut și nu s-a contestat de către părți reclamanta a dobândit activul SC A. SA prin procesul-verbal de adjudecare din 29 iunie 2007 (filele 9-13). Ulterior, respectiv la 17 august 2007, părțile au încheiat un act adițional, convenind că „Odată cu transmiterea dreptului de proprietate adjudecatarul SC L.M. SRL a preluat și stocurile de substanțe chimice, precursori și deșeuri (șlamuri) rezultate din activitatea SC A. SA - în faliment.

De asemenea, se transferă și obligațiile privind protecția mediului înconjurător către adjudecatarul SC L.M. SRL, prin monitorizarea apelor menajere și pluviale și a forajelor depozitelor de șlamuri cuprinse în „Bilanțul de mediu I și II" și a respectării măsurilor din „Programul de conformare" întocmit de A.R.P.M. - Pitești, mai puțin conservarea surselor proprii de apă." Din modul de redactare s-a constatat că înțelegerea părților, încheiată ulterior vânzării activului, a privit două aspecte: primul - preluarea tuturor obligațiilor privind stocurile de substanțe chimice, inclusiv șlamuri; și al doilea - îndeplinirea obligațiilor privind protecția mediului, raportat și la deșeurile toxice, inclusiv cele de șlam.

Tocmai de aceea s-au formulat două categorii de obligații și s-a folosit adverbul „de asemenea" ilustrând că este o altă obligație decât cea de preluare odată cu bunurile în proprietate și a deșeurilor toxice. S-a apreciat, în esență, că reclamanta s-a obligat să preia toate deșeurile toxice, inclusiv șlamurile, fără nicio limitare de cantitate sau concentrație și s-a mai obligat „de asemenea" să îndeplinească și cerințele de protecție a mediului, așa cum ele au fost impuse prin actele autorităților specializate, aspecte care însă nu se discută în cauză. Față de această concluzie, reținând că reclamanta este obligată să preia întreaga cantitate de șlam, capătul doi al cererii de chemare în judecată a fost apreciat ca fiind nefondat, întrucât în sarcina pârâtei nu se poate localiza o obligație sub acest aspect.

Or, și în situația în care s-ar trece peste înțelesul neîndoielnic al actului adițional ar urma să se observe că acțiunea este prescrisă în raport de cauza juridică ce a învestit instanța, respectiv dispozițiile art. 1352 C. civ. Această cauză nu poate fi schimbată, iar instanței nu-i poate fi recunoscut acest drept, nefiind aplicabile dispozițiile art. 84 C. proc. civ. Cauza cererii de chemare în judecată - alta decât cauza acțiunii (reprezentată de scopul spre care se îndreaptă voința reclamantului) - temeiul juridic, este cea care leagă instanța, în raport de care se apără pârâtul și care interesează instituția puterii lucrului judecat. Singura cauză juridică a cererii de chemare în judecată, invocată atât la fond, cât și în apel, a fost reprezentată de răspunderea pentru vicii ascunse, adică acea răspundere a vânzătorului de a asigura cumpărătorului nu numai folosința liniștită, dar și utilă a lucrului.

O astfel de răspundere poate să ducă fie la o acțiune redhibitorie, fie la acțiune estimatorie, cea din urmă fiind cea de care se apropie acțiunea reclamantei. În ceea ce privește obiectul față de care se pretind viciile, acesta nu poate fi reprezentat decât de activul „A.", respectiv ansamblul ce a fost vândut reclamantei cu ocazia lichidării falitei SC A. SA. Așadar, viciul constând în existența unei cantități de șlam mai mare decât cea estimată de către reclamantă, în baza documentației întocmite de SC I. SA (întrucât îngropate s-au găsit bazine cu funduri duble), privește ansamblul activului.

Reținând și dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958, precum și prevederile art. 11 din același act normativ, raportat la împrejurarea că, în cauză, nu s-a pretins existența decât a unor vicii ascunse și nu a ascunderii cu viclenie, instanța de control judiciar a reținut că termenul de prescripție este de 6 luni și a început să curgă de la momentul subiectiv al cunoașterii viciilor, dar nu mai târziu de un an de la predarea lucrului. Răspunderea pentru vicii realizează un echilibru între protecția cumpărătorului, cu o diligentă normală, dar și a vânzătorului, prin aceea că celui dintâi i se cere ca într-un termen rezonabil să descopere viciile, fie ele și ascunse, protejând siguranța circuitului civil.

S-a apreciat că, în speță, nu există niciun motiv pentru determinarea unui alt moment al predării bunului - activul SC A. SA - decât cel al adjudecării, dar chiar trecându-se peste acest aspect se impune să se observe adresa emisă de reclamantă la 17 decembrie 2010, prin care aceasta solicita A.R.P.M. Pitești să-i fie prelungit termenul inițial în care nu se poate încadra, asigurând neutralizarea șlamului, date fiind concentrațiile de cianură și metale grele și șlamul galvanic. Așadar, fie că cele 6 luni se calculează începând cu data de 29 iunie 2008, fie chiar și începând cu 17 decembrie 2010, acțiunea introdusă la 27 iunie 2011 este tardivă. În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamanta SC L.M.

SRL a declarant recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea recursului, reclamanta susține, în esență, că instanța de apel a încălcat principiul non reformatio in peius în soluționarea excepțiilor inadmisibilității și a prescripției dreptului la acțiune, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În raport de prevederile art. 295 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că, prin admiterea celor două excepții invocate pentru prima dată în apel, instanța a nesocotit atât limitele învestirii sale, cât și principiul neagravării situației apelantului în propria cale de atac. Este adevărat că excepțiile de ordine publică pot fi invocate și în apel, dar aceasta doar în cadrul motivelor de apel și nu cu titlu de apărare față de motivele de apel indicate de partea adversă.

De asemenea, solicită instanței de recurs, să constate că, așa cum s-a statuat în jurisprudența sa anterioară, pentru a lua măsura trimiterii cauzei spre rejudecare altei instanțe decât cea care a pronunțat hotărârea casata, nu este necesar să se formuleze cerere de strămutare, ci se procedează astfel atunci când se consideră că interesele bunei administrări a justiției o cer, în cauză, fiind de notorietate relațiile de rudenie ale avocatului părții adverse cu magistrații argeșeni, precum și notorietatea și bunele relații ale lichidatorului judiciar cu aceiași magistrați. Sub un alt aspect, critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, apreciind că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii în soluționarea excepției inadmisibilității, ceea ce atrage incidența pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. Astfel, consideră că statuarea instanței cu privire la raporturile cu autoritatea de mediu sunt străine de natura cauzei și de obiectul cererii de chemare în judecată, autoritatea de mediu nefiind parte în prezentul litigiu. Dacă instanța de apel ar fi considerat că, față de natura și obiectul cererii de chemare în judecată, ar fi fost necesar ca în proces să figureze și autoritatea de mediu ar fi trebuit să pună acest lucru în discuția părților și apoi să pronunțe o soluție cu privire la excepția lipsei litisconsorțiului procesual pasiv. Raportat la prevederile art. 111 C. proc. civ., critică, în esență, decizia atacată pentru greșita aplicare a legii în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În opinia recurentei-reclamante, instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin încălcarea principiului disponibilității în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Aceasta întrucât, pentru acțiunile având ca obiect obligația de a face, termenul de prescripție este cel general de 3 ani, prin raportare la care dreptul material al reclamantei nu este prescris. Așa fiind, apreciază că decizia recurată este nelegală, în raport de aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța de apel reținând în mod greșit incidența în cauză a prevederilor art. 5 teza inițială din Decretul nr. 167/1958 și a prevederilor art. 11 alin. (1) din același act normativ.

Instanța de apel, consideră recurenta, a interpretat greșit noțiunile de „lucru vândut", „vicii ascunse cu viclenie" și „predarea lucrului". Prin raportare la bunul afectat de vicii, instanța de apel a aplicat greșit legea, întrucât în speță sunt incidente dispozițiile alin. (2) din art. 11 din Decretul nr. 167/1958, și nu cele ale alin. (1)din același articol. În ceea ce privește viciile, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 teza finală, iar nu prima teză. În opinia recurentei-reclamante, trebuie observat că șlamul galvanic este un deșeu produs de societatea pârâtă în timpul în care aceasta și-a desfășurat activitatea economică în ansamblul respectiv. De asemenea, cantitățile suplimentare nu erau prevăzute în stocurile pârâtei și nici nu au fost prezentate SC I. SA cu ocazia întocmirii bilanțurilor de mediu.

Mai mult, bazinele în care era depozitată cantitatea suplimentară de șlam erau îngropate, sub cele existente. Ori toate aceste constatări, reținute și de instanța de apel, nu pot duce decât la concluzia că viciile au fost ascunse cu viclenie. Fiind ascunse cu viclenie, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este termenul general de 3 ani și nu termenul de 6 luni prevăzut art. 5 din Decretul nr. 167/1958. În ceea ce privește predarea bunului, apreciază că și în situația în care bunul afectat de vicii nu este depozitul de șlam, iar în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție tot nu era împlinit. Existența unor cantități suplimentare de șlam a fost cunoscută cu ocazia preluării acestui deșeu în vederea neutralizării, de către SC G.E.C.

SRL. Data descoperirii existenței unor astfel de cantități suplimentare este 10 mai 2011, data încheierii procesului-verbal, moment la care cantitatea de șlam a depășit cele 350 t prevăzute în bilanțurile de mediu, așa cum în mod judicios s-a reținut și prin opinia separată. Având în vedere că acțiunea a fost promovată la 27 iunie 2011, chiar și în raport de textele de lege reținute de instanța de apel, acțiunea nu era prescrisă. Invocând în drept și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., apreciază că instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului de adjudecare, așa cum a fost modificat și completat prin actul adițional.

Faptul ca respectiva cantitate de 350 de tone este o cantitate estimată nu poate conduce la concluzia că prezența cuvântului estimat are, în vedere orice cantitate în plus față de cele 350 de tone, ci doar că greutatea acesteia nu a fost calculată efectiv (cântărirea fiind posibilă doar cu ocazia preluării spre neutralizare) de SC I. SA, firma care a întocmit bilanțurile de mediu. Prin raportare la caracterul comutativ al contractului de vânzare-cumpărare, este evident că actul adițional nu putea avea în vedere decât cantitățile de șlam galvanic cunoscute de părți, respectiv 350 t. Hotărârea instanței de apel, consideră recurenta, este nelegală și din perspectiva aplicării greșite a legii în dezlegarea fondului cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, arată, în esență, că la interpretarea clauzelor contractuale, în ceea ce privește cantitatea asupra căreia recurenta-reclamantă și-a asumat obligația de îndeplinire a obligațiilor de mediu, instanța nu a ținut cont de dispozițiile codului civil referitoare la forța obligatorie a contractelor și la interpretarea acestora, cuprinse în art. 969, art. 977, art. 979 și art. 982 -984 C. civ. Solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Pitești, iar, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea apelului și schimbarea în totalitate a hotărârea primei instanțe, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă SC A. SA prin Lichidator judiciar lichidări I.C. Sprl a depus concluzii de scrise. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 296 C. proc. civ. „(...) apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată". Textul legal evocat consacră principiul non reformatio în pejus, care presupune ca părții care a exercitat o cale de atac să nu i se agraveze, prin soluția dată de instanța de control judiciar, situația stabilită prin hotărârea atacată. Cu alte cuvinte, hotărârea atacată poate fi schimbată numai în favoarea părții care a exercitat apelul.

Contrar susținerilor recurentei, decizia pronunțată nu creează reclamantei SC L.M. SRL o situație mai grea în apel, hotărârea recurată fiind dată cu respectarea principiului non reformatio in pejus consacrat de dispozițiile art. 296 teza a ll-a C. proc. civ. Este de observat că instanța de apel nu pronunță o soluție diferită de cea a primei instanțe, doar argumentează logico-juridic hotărârea pronunțată, potrivit exigențelor unei instanțe de control judiciar, nu face decât să aducă alte argumente de drept, știut fiind că excepțiile de ordine publică pot fi invocate și în apel. Potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea formelor de procedură încălcate este atrasă doar dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, existența vătămării fiind presupusă doar în cazul nulităților exprese.

Fără, însă, a indica în ce constă vătămarea suferită, recurenta invocă o presupusă vătămare rezultat al nemulțumirii sale cu privire la argumentele care au format convingerea instanței, ceea ce nu poate atrage incidența în speță a pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat drepturile procesuale ale recurentei privitoare la exercitarea dreptului la apărare și contradictorialitate, punând în discuția părților excepția inadmisibilității primului capăt al cererii de chemare în judecată referitor la acțiunea în constatare, cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu referire la viciile aparente, aspecte ce rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din 22 mai 2013. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței. De asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții și nici a unor considerente străine de natura pricinii, ci dimpotrivă argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de apel fiind perfect legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Este de reținut, că, în sistemul de drept românesc, instanța nu poate introduce din oficiu în proces o parte, litigiul fiind guvernat de principiul disponibilității, astfel că numai reclamantul este cel care fixează limitele judecății prin indicarea părților cu care înțelege să se judece, instanțele fiind obligate doar să conchidă juridic adecvat, în raport de manifestările de voință ale părților, astfel cum în mod legal a procedat și instanța de apel în cauză.

Prin urmare, nu pot fi primite susținerile recurentei cu privire la introducerea în cauză a autorității pentru protecția mediului, iar simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței de control judiciar, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări sau unei motivări străine de natura pricinii în sensul textului legal anterior evocat ori unei încălcări a principiului disponibilității părților, astfel cum pretinde recurenta. De altfel, instanța, în exercitarea rolului activ, trebuie doar să atragă atenția părților asupra drepturilor și obligațiilor lor procesuale, iar nu să se substituie acestora în exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor, întrucât atunci s-ar ajunge la încălcarea principiul disponibilității, principiu ce a fost pe deplin respectat în speță.

Primul capăt al acțiunii a vizat solicitarea reclamantei de a se constata că și-a îndeplinit obligațiile asumate prin avizul de mediu și programul de conformare. În acest context, instanța de apel a arătat că singura pârâtă în cauză este SC A. SA - societate în lichidare și, prin urmare, raportul subiectiv nu s-a legat și cu autoritatea pentru protecția mediului, cea care a impus obligațiile de protecție în acest domeniu și care are competențe sancționatorii. Pornind de la reglementarea conferită de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și examinând hotărârea atacată din perspectiva criticilor recurentei, se constată corecta soluționare a primului capăt de cerere, întemeiat pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., ca fiind inadmisibil. Potrivit art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Astfel, în lumina textului de lege menționat, acțiunea în constatare este admisibilă atunci când se solicită constatarea existenței sau inexistenței unui drept, deci nu este admisibilă când se solicită constatarea existenței/inexistenței unei situații de fapt. Așadar, este inadmisibilă o acțiune (cerere) în constatare dacă partea are posibilitatea formulării unei acțiuni în realizarea dreptului. Cu alte cuvinte, în mod legal, s-a reținut că, în speță, constatarea îndeplinirii obligațiilor se poate realiza prin dovedirea de către reclamantă, cu ocazia imputării nerespectării sarcinilor impuse, că acestea au fost realizate.

Constatarea îndeplinirii obligațiilor este parte a obligării pârâtei la preluarea diferenței de șlam galvanic, întrucât acesta nu ar putea fi obligată să preia o cantitate de șlam determinată, decât după ce s-a stabilit că reclamanta și-a îndeplinit propriile obligații, aspecte ce au fost corect reținute de instanța de apel. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, or, se constată că sunt nefondate și criticile subsumate acestui motiv de nelegalitate. Este de necontestat că reclamanta SC L.M. SRL a dobândit activul SC A. SA prin procesul-verbal de adjudecare din 29 iunie 2007, încheind ulterior, respectiv la 17 august 2007, un act adițional, prin care părțile s-au înțeles că odată cu transmiterea dreptului de proprietate adjudecatarul SC L.M.

SRL a preluat și stocurile de substanțe chimice, precursori și deșeuri (șlamuri) rezultate din activitatea SC A. SA - în faliment. Au fost transferate și obligațiile privind protecția mediului înconjurător către adjudecatarul SC L.M. SRL, prin monitorizarea apelor menajere și pluviale și a forajelor depozitelor de șlamuri cuprinse în "Bilanțul de mediu I și II" și a respectării măsurilor din "Programul de conformare" întocmit de A.R.P.M. - Pitești, mai puțin conservarea surselor proprii de apă. Prin urmare, cum, în mod legal, a reținut și instanța de control judiciar, înțelegerea părților, încheiată ulterior vânzării activului, a privit două aspecte: preluarea tuturor obligațiilor privind stocurile de substanțe chimice, inclusiv șlamuri și, respectiv, îndeplinirea obligațiilor privind protecția mediului, raportat și la deșeurile toxice, inclusiv cele de șlam.

S-a apreciat cu justețe că reclamanta s-a obligat să preia toate deșeurile toxice, inclusiv șlamurile, fără nicio limitare de cantitate sau concentrație și s-a mai obligat „de asemenea" să îndeplinească și cerințele de protecție a mediului, așa cum ele au fost impuse prin actele autorităților specializate, aspecte care însă nu se discută în cauză. Or, în condițiile în care reclamanta s-a obligat să preia întreaga cantitate de șlam, capătul doi al cererii de chemare în judecată, în mod legal, a fost apreciat ca fiind nefondat, câtă vreme o atare obligație nu incumbă pârâtei, în raport de înțelegerea părților litigante. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a arătat cu justețe că și în situația în care s-ar trece peste înțelesul neîndoielnic al actului adițional ar urma să se observe că acțiunea este prescrisă în raport de cauza juridică ce a învestit instanța, respectiv dispozițiile art. 1352 C. civ.

Cauză juridică a cererii de chemare în judecată a vizat răspunderea pentru vicii ascunse, viciu constând în existența unei cantități de șlam mai mare decât cea estimată de către reclamantă în baza documentației întocmite de SC I. SA (întrucât îngropate s-au găsit bazine cu funduri duble), obiectul față de care se pretind vicii fiind reprezentat de ansamblul activului SC. A. SA, respectiv ansamblul ce a fost vândut reclamantei cu ocazia lichidării SC A. SA. Nu se poate pretinde că instanța a calificat acțiunea reclamantei ca fiind o veritabilă acțiune estimatorie, întrucât instanța a analizat din perspectiva răspunderii pentru vicii ascunse, invocată pe întreaga desfășurare a litigiului, arătând, în mod corect, că o atare acțiune „se apropie" de o acțiune estimatorie, ceea ce nu poate fi combătut, chiar părțile raportându-se în actul adițional la bilanțul de mediu întocmit în baza unor determinări estimative ale SC I. SA.

De asemenea, în cauză nu s-a pretins existența decât a unor vicii ascunse și nu a ascunderii cu viclenie, astfel că termenul de 6 luni instituit de prevederile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 potrivit cărora „dreptul la acțiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau ale unei lucrări executate, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie" este aplicabil și a început să curgă de la momentul subiectiv al cunoașterii viciilor, dar nu mai târziu de un an de la predarea lucrului, conform art. 11 din Decretul nr. 167/1958. Prin urmare, fie că cele 6 luni se calculează începând cu data de 29 iunie 2007 (data procesului-verbal de adjudecare), fie chiar și începând cu 17 decembrie 2010 (data la care reclamanta a emis adresa prin care solicita A.R.P.M.

Pitești să-i fie prelungit termenul inițial în care nu se poate încadra, asigurând neutralizarea șlamului, date fiind concentrațiile de cianură și metale grele și șlamul galvanic), acțiunea introdusă la 27 iunie 2011, în mod legal, a fost apreciată ca fiind prescrisă. Fără a reitera considerentele anterior expuse, se constată că nici motivul de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu-și găsește incidența, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică. Așa fiind, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 5, 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. invocate de recurentă, în raport de argumentele evocate și cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC L.M. SRL împotriva Deciziei nr. 19/A din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.M. SRL împotriva Deciziei nr. 19/A din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2014.