ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3439/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3439/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2008

reclamanta SC E.H. SRL București a chemat în judecată pe pârâta Primăria

Municipiului Câmpulung Muscel solicitând obligarea pârâtei la returnarea

completă a echipamentului furnizat, achitarea sumelor cheltuite pentru montarea

și demontarea centralei termice automată sau plata valorii acesteia în

echivalent în sumă de 200.000 Euro și daune compensatorii datorate conform art.

10-1 din contractul de prestări servicii, calculate pentru 14 ani rămasă de

derulat din contractul întrerupt unilateral din culpa beneficiarilor în cuantum

de 300.000 Euro.

În motivarea cererii s-a arătat că

între SC E.H. SRL, în calitate de furnizor pe de o parte și Primăria

Municipiului Câmpulung Muscel și Regia Autonomă Edilul Câmpulung Muscel, în

calitate de beneficiar, pe de altă parte, a fost încheiat Contractul de

prestări servicii înregistrat sub nr. 4699 din 1 iunie 1998 de Regia Autonomă

Edilul Câmpulung Muscel, având ca obiect, în conformitate cu art. 1 din

contractul de prestări servicii: - contractul unei centrale termice noi cu o

putere termică instalată de 3Gcal/h în incinta clădirii centralei termice

„Automată" care va fi amenajată corespunzător de beneficiar; - furnizarea

energiei termice pentru încălzire și apă caldă de consum, consumatorilor care

vor fi racordați de către beneficiar, cu acordul furnizorului, la noua centrală

termică; - achiziționarea combustibilului necesar noii centrale termice,

comanda, supravegherea și întreținerea materialelor și echipamentelor necesare

producerii de energie termică pentru consumatorii racordați la noua centrală

termică.

În baza actului adițional la

contractul de prestări servicii s-a derulat activitatea de livrare de

echipamente și a fost construită centrala termică, s-au realizat lucrările de

montaj și asigurarea protecției și integrității echipamentelor de către

beneficiar prin R.A. Edilul Câmpulung Muscel.

Echipamentele au fost livrate de

către furnizorul SC E.H. SRL în perioada 1998 - 2000 așa cum reiese din

Procesele-verbale de recepție nr. 1669 din 28 decembrie 1998, nr. 61 din 12

ianuarie 1999, nr. 265 din 22 februarie 1999, nr. 262 din 18 februarie 1999,

nr. 203 din 15 februarie 1999, nr. 1408 din 27 decembrie 1999, nr. 67 din 26

ianuarie 2000, nr. 492 din 19 mai 2000, nr. 26 din 17 ianuarie 2000, nr. 508

din 24 mai 2000.

Prin adresa nr. 3826 din 18 mai

2000, beneficiarul R.A. Edilul Câmpulung Muscel a solicitat punerea în

funcțiune a centralei termice, lucru ce a fost realizat, consemnându-se acesta

în procesul-verbal de punere în funcțiune și stabilindu-se ca data de inaugurare

a Centralei Termice „Automată" Vișoiu să fie 25 mai 2000.

Prin punerea în funcțiune și

inaugurării menționate mai sus, furnizorul SC E.H. SRL precizează ca și-a

îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contractul de prestări

servicii încheiat cu Primăria Câmpulung Muscel și RA Edilul Câmpulung Muscel.

Beneficiarul RA Edilul Câmpulung

Muscel nu a asigurat posibilitatea preluării Centralei termice de către

furnizorul SC E.H. SRL, pentru începerea activității de furnizare a energiei

termice conform obligațiilor asumate prin art. 2, 3 și 4 din contract, în

principal, neputând asigura obligațiile de distribuire a energiei termice de la

limita centralei termice până la consumatori, motivul principal invocat fiind

starea precară a rețelelor de distribuție, lipsa documentelor cât și intrarea

în incapacitate de plată, urmată de falimentul RA Edilul Câmpulung Muscel.

Ulterior, prin Adresa nr. 11012 din

30 mai 2005 Consiliul Local al Municipiului Câmpulung a solicitat furnizorului

SC E.H. SRL demontarea utilajelor instalate de către acesta în Centrala Termică

„Automată", în baza contractului de prestări servicii ca urmare a

falimentului RA Edilul Câmpulung Muscel și a vânzării clădirii în care fusese

montată centrala termică. Arată reclamanta că reprezentanții săi s-au deplasat

în data de 29 iulie 2005 la pârâtă pentru a verifica centrala, instalațiile și

echipamentele furnizate, și cu această ocazie a fost încheiat un proces-verbal

semnat de reprezentanții ambelor părți în care s-a consemnat că centrala termică

a fost vandalizată, din echipamente și instalații rămânând doar o parte,

respectiv, cea greu demontabilă și transportabilă, aceste aspecte fiind fixate

și prin fotografiere.

Aprecierea că solicitarea de

demontare a utilajelor instalate în cadrul obiectivului Centrala Termică,

constituie în fapt o solicitare de reziliere anticipată a contractului, aceasta

neputând fi o nerespectare a clauzelor contractuale prevăzute în contractul de

prestări servicii încheiat furnizorul SC E.H. SRL pe de o parte și beneficiarul

Primăria Câmpulung Muscel și RA Edilul Câmpulung Muscel în calitate de

beneficiar, pe de altă parte, ca responsabilitate pentru vandalizarea centralei

revine acestora și că în ansamblu responsabilitatea neexecutării prevederilor

contractuale astfel cum au fost ele precizate prin cererea de chemare în

judecată aparține beneficiarului Primăria Câmpulung Muscel.

La data de 20 martie 2008, pârâta a

depus o cerere prin care a invocat excepția de necompetență în raport de

dispozițiile art. 5 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale pasive

în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Reclamanta a depus la dosar cerere

precizatoare a acțiunii, prin care a menționat că solicită obligarea pârâtei la

plata sumei de 500.000 Euro, respectiv, 1.835.000 RON reprezentând pretenții,

acestea fiind date de contravaloarea echipamentului furnizat precum și valoarea

operațiunilor de montare și demontare a centralei termice automate (734.940

RON, respectiv, 200.000 Euro) și daune compensatorii calculate conform art.

11.1 din contract (1.102.410 RON, respectiv, 300.000 Euro).

Prin încheierile de ședința din data

de 28 mai 2008 și, respectiv, 14 ianuarie 2009 instanța a respins excepția

necompetenței teritoriale (excepție care, deși respinsă a fost reiterată la

momentul preluării completului de judecată de un alt judecător), pentru

considerentele reținute în cuprinsul acestora.

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială prin Sentința nr. 14388 din 23 decembrie 2009 a admis acțiunea și a

obligat pârâtul la plata sumei de 663.598 RON contravaloarea echipamentului și

montajului aferent centralei termice automate Vișoiu Câmpulung, cât și la plata

sumei de 5.307.907,44 RON cu titlu de daune-interese potrivit Contractului de

prestări servicii nr. 4531 din 17 iunie 1998 respectiv echivalentul nerealizat

ca urmare a denunțării contractului cu cheltuielile de judecată aferente.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că în cauza reclamanta și-a îndeplinit obligațiile

contractuale asumate, aceasta furnizând echipamentele necesare realizării

centralei termice în discuție, o parte a operațiunilor de montaj fiind

realizate de SC C.T. SA (societatea fiind succesoarea RA Edilul Câmpulung

Muscel, aflată în subordinea Consiliului Local Câmpulung, conform Adresei nr.

17529 din 2 septembrie 2005 și H.G. nr. 597/1992), societate căreia reclamanta

i-a achitat în totalitate serviciile prestate, astfel cum rezultă din

fotocopiile facturilor fiscale depuse la dosar. Faptul că societatea reclamantă

și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii este

dovedit atât de procesele-verbale de predare primire încheiate cu SC C.T. SA

cât și din procesul-verbal de punere în funcțiune a cazanelor și arzătoarelor

aferente centralei termice Vișoiu Câmpulung, proces-verbal semnat de

reprezentantul RA Edilul Câmpulung Muscel.

Cu toate că societatea reclamantă

și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate, reținem că pârâtul nu a

înțeles să adopte o atitudine similară, deoarece nu a realizat racordarea

consumatorilor la centrala termică, la dosar nefiind depusă nicio dovadă în

acest sens, deși potrivit art. 1169 C. civ., pârâtul avea o asemenea obligație.

Mai mult, s-a constatat că în anul 2005, societatea reclamantă a fost

notificată de Județul Argeș, prin Consiliul Local al Municipiului Câmpulung cu

privire la ridicarea echipamentelor aferente centralei termice, după ce, în

prealabil, SC I.P. SRL a adresat aceleiași reclamante o somație (nr. 23 din 2

mai 2006) prin care i se solicită să elibereze spațiul în discuție, spațiu

cumpărat de la Consiliul Local Câmpulung la data de 20 aprilie 2005.

S-a considerat că notificarea

adresată de pârât societății reclamante (referitoare la ridicarea

echipamentului) echivalează cu o denunțare a contractului încheiat de părți

înainte de termenul pentru care el a fost încheiat, această calificare fiind

întărită și de Adresa nr. 11012 din 30 mai 2005, adresă prin care i se aduce la

cunoștință reclamantei că, față de împrejurarea că SC C.T. SA a intrat în

faliment și sistemul de încălzire centralizat nu mai poate produce efecte iar

spațiul în cauză a fost înstrăinat, se impune ca societatea reclamantă să își

ridice echipamentele centralei termice.

Tribunalul a arătat că pentru

angajarea răspunderii civile contractuale este necesară întrunirea cumulativă a

următoarelor condiții: existența unor raporturi contractuale stabilite între

părți, neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor

contractuale, existența unui prejudiciu patrimonial, existența unei legături de

cauzalitate între prejudiciu și nerespectarea obligațiilor contractuale, precum

și vinovăția părții care a cauzat prejudiciul.

Potrivit disp. art. 46 C. com.

obligațiile comerciale pot fi probate cu orice mijloace de probă, inclusiv cu

facturi acceptate. Prin urmare, existența raporturilor contractuale dintre

reclamanta și pârât este dovedită de contractul încheiat între părți, contract

ce a fost semnat de reprezentanții legali ai parților și care nu a fost

contestat în niciun mod de către pârât.

Or, față de materialul probator

administrat în cauză, s-a reținut că reclamanta a probat și existența

prejudiciului, acesta constând în contravaloarea echipamentelor aferente

centralei termice (asupra cărora dreptul de proprietate revenea pârâtului abia la

momentul expirării duratei contractului de prestări servicii, cu condiția

achitării tuturor sumelor datorate) dar și în lipsirea reclamantei de încasarea

contravalorii prețului datorat pentru cei 13 ani, până la expirarea duratei

contractului de prestări servicii, ca urmare a denunțării acestuia, de pârât.

În aceste condiții, răspunsurile

pârâtului din interogatoriu, potrivit cărora contractul încheiat de părți nu

este valabil încheiat, au fost reținute de Tribunal, având în vedere că acel

contract a fost semnat pentru pârât de reprezentantul legal, adică de Primarul

Municipiului Câmpulung, fiind respectate în totalitate dispozițiile art. 42

alin. (2) din Legea nr. 69/1991 privind administrația publică locală. Nici

susținerea aceluiași pârât potrivit căruia contractul încheiat de părți nu a

început să își producă efecte a fost reținută de tribunal ca fiind pertinentă,

deoarece, se apreciază că, în lipsa stipulării unei condiții sau a unui termen

suspensiv paria la împlinirea căreia (căruia părțile să amâne nașterea/exercitarea

drepturilor/obligațiilor asumate, rezultă fără vreun dubiu că respectivul

contract, în integralitatea sa, a intrat în vigoare la momentul realizării

acordului de voință, respectiv la data semnării sale, 1 iunie 1998.

S-a apreciat că prejudiciul efectiv

constă în contravaloarea echipamentelor aferente centralei termice, echipamente

ce trebuiau să devină proprietatea pârâtului la finalul perioadei de derulare a

contractului, cu condiția achitării tuturor sumelor datorate, contravaloare care

a fost stabilită potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză

(potrivit și listei cu prețurile fiecărui echipament incorporat în centrala

termică, precum și din ofertele de preț anexate), la suma de 663.598 lei

(contravaloare actualizată cu indicele de inflație).

Cât privește beneficiul nerealizat,

ca urmare a încetării raporturilor contractuale cu 13 ani înainte de

finalizare, acesta constă în faptul că societatea reclamantă nu va mai încasa

echivalentul cantității minime anuale garantate sub aspectul preluării, suma

supusă indexării conform art. 6 din contractul de prestări servicii. În ceea ce

privește cuantificarea beneficiului nerealizat, se apreciază că aceasta trebuie

să fie făcută prin raportare la art. 12 din contract, articol ce instituie o

clauză penală (întrucât este vorba despre o convenție accesorie prin care

părțile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca

urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a

obligației de către debitorul său).

În dovedirea cuantumului

prejudiciului, s-au reținut concluziile raportului de expertiză tehnică

întocmit în cauză (obiectivul nr. 2), prin care s-a stabilit că, între momentul

denunțării contractului de prestări servicii de către pârât, respectiv data de

30 mai 2005, și momentul expirării duratei acestuia, astfel cum această durată

a fost stabilită de părți, respectiv, data de 1 iunie 1998, cantitatea minimă

de energie garantată în conformitate cu art. 12 din contract este de 65.000

Gcal.

Răspunzând criticilor formulate în

motivele de apel de către pârât, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială prin Decizia nr. 184 din 20 aprilie 2011 a admis apelul, a schimbat

în parte sentința criticată și a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la plata către reclamantă de daune interese compensatorii. A admis în

parte cererea de plată a cheltuielilor de judecată la fond și obligă pârâta la

suma de 23.590 RON.

S-a menținut totodată celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

În fundamentarea soluției instanța

de control judiciar a avut în vedere dispozițiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ.

care prevăd că pe lângă instanțele competente de la domiciliul pârâtului mai

sunt competente și instanțele unde obligația a luat naștere sau aceea a locului

plății (în cazul obligațiilor comerciale) ne aflăm în situația unei competențe

alternative iar cum în cauză, conform art. 5 din contract plata facturilor se

face prin virament în contul bancar al furnizorului - aflat la BRD – Sucursala

Unirea București, conform extrasului aflat la fila 63 dosar T.B. – rezultă că

în mod corect competența de soluționare a cauzei revine instanței de la locul

plății, respectiv Tribunalului București.

Cu privire la natura comercială a

litigiului date fiind dispozițiile art. 4 și art. 56 C. com., Curtea a apreciat

caracterul comercial al contractului încheiat între părți.

Cu privire la susținerile apelantei

referitoare la faptul că potrivit dispozițiilor art. 9 din contract acesta nu a

intrat niciodată în vigoare, neexistând acte adiționale ulterioare încheierii

sale, sau că acest contract era afectat de o condiție suspensivă, Curtea a

considerat că acest contract a intrat în vigoare la data semnării sale și anume

1 iunie 1998.

Această împrejurare rezultă din

faptul că părțile nu au stipulat în contract o condiție sau un termen suspensiv

până la împlinirea căruia să se fi amânat nașterea drepturilor și obligațiilor

asumate prin contract, din contră au stipulat diferite termene referitoare la

condițiile de plată a prețului, condiții de reziliere, de curgere a

penalităților, etc.

Conform art. 9 din contract rezultă

că acesta intra în vigoare la data convenită între părți, iar data încheierii

contractului a fost stipulată ca fiind 1 iunie 1998, neexistând o altă dată

care să poată fi interpretată ca fiind data încheierii contractului astfel cum

prevăd dispozițiile art. 982, art. 979, art. 978 C. civ.

Din modul în care a fost redactat

contractul că voința reală, intenția comună a părților contractante a fost

încheierea lui la data de 1 iunie 1998, astfel cum prevăd și dispozițiilor art.

977 C. civ. cu atât mai mult cu cât ne aflăm în situația încheierii unui

contract între prezenți, momentul încheierii fiind marcat de realizarea

acordului cu ocazia semnării contractului.

Pe de altă parte, nu s-a făcut nici

o probă în sens contrar acestei interpretări legată de momentul încheierii

contractului.

Susținerile apelantei referitoare la

încheierea unor acte adiționale ulterioare se aplică tocmai în cazul art. 11 și

anume în cazul încetării contractului - art. 11-1 alin. (2) referitoare mai

ales la valoarea daunelor.

Tocmai acest articol (art. 11-1)

este invocat de reclamantă atunci când solicită daune compensatorii pentru

încetarea anticipată a contractului însă valoarea acestor daune va fi stabilită

după definitivarea proiectului și va fi specificată în actul adițional.

Nu există nici un act adițional în

care să se specifice valoarea daunelor.

Această prevedere contractuală nu

poate fi coroborată cu dispozițiile art. 12 din contract pentru că în alin. (2)

al art. 12 se prevede că beneficiarului îi va fi plătită o daună compensatorie

pentru fiecare Gcal nepreluată.

Deci art. 12 reglementează modul de

acordare a daunelor compensatorii pentru beneficiar - adică Primăria

Municipiului Câmpulung (și se va determina conform prevederilor alin. (3) din

art. 2 și nu se aplică furnizorului.

Daunele compensatorii se pot acorda

furnizorului în condițiile art. 11 cu condiția desființării actului (care s-a

realizat) și cu condiția specificării într-un act adițional al valorii

daunelor.

Ca urmare, în mod greșit în

expertiza tehnică contabilă efectuată în fața instanței de fond s-au calculat

daunele compensatorii în favoarea furnizorului prin aplicarea dispozițiilor

art. 12 din contract; când de fapt aceste dispoziții sunt aplicabile

beneficiarului.

În ceea ce privește celelalte

susțineri ale apelantei referitoare la competența primarului de a semna

contractul de prestări servicii - se constată că acesta a fost aprobat prin

Hotărârea nr. 5 din 29 mai 1998 a Consiliului de administrație al RA EDILUL

Câmpulung Muscel, aflat în subordinea Consiliului Local al Municipiului

Câmpulung (ulterior fiind reorganizată), astfel cum rezultă din Hotărârile nr.

29 din 18 iunie 1998 și Hotărârea nr. 69 din 26 noiembrie 1998 a Consiliului

Local (hotărârea nr. 62 din 29 octombrie 1998) - consiliul de administrație al

RA EDILUL Câmpulung Muscel fiind împuternicit de Consiliul Local cu aducerea la

îndeplinire a hotărârilor.

În acest sens susținerile apelantei

în sensul că acest contract nu a fost aprobat de Consiliul Local nu sunt

întemeiate.

În ce privește solidaritatea

obligațiilor născute din contract între Primăria Municipiului Câmpulung și RA

EDILUL, reclamanta a ales să cheme în judecată doar pe unul dintre debitori -

deoarece în cazul obligațiilor plurale solidare pasive (între debitori) este

permis creditorului să ceară oricărui codebitor executarea integrală a

prestației ce formează obiectul obligației (alegând pe cel mai solvabil) art.

1039 C. civ., art. 42 C. com.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs în termen și legal timbrat atât reclamanta cât și pârâta.

Pârâtul Municipiul Câmpulung Mușcel

invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Se consideră că în mod eronat

instanțele anterioare au reținut că litigiul s-a purtat asupra unui contract

comercial, în realitate acesta fiind un contract administrativ încheiat de

autoritatea publică având ca obiect executarea lucrărilor de interes public,

deci cauza a fost soluționată cu încălcarea competenței materiale.

De asemenea se critică faptul că

instanța de apel nu a motivat decizia sa de a califica contractul încheiat

între părți ca având o natură comercială, fiind încălcate dispozițiile art. 261

pct. 5 C. proc. civ., și s-au denaturat înțelesul clauzelor contractuale

agreate de părți și anume înțelesul art. 11 și 12 din contract.

Totodată se arată că deși este

îndreptățită la recuperarea integrală a prejudiciului suferit instanța de apel

a ignorat și dispozițiile art. 1084 C. civ.

Recursurile sunt nefondate.

Contractul a fost încheiat anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Actul normativ în discuție este

inaplicabil, neputând retroactiva.

Încheierea contractului a intervenit

în anul 1998, sub imperiul Legii nr. 29/1990 a contenciosului administrativ,

act normativ care nu reglementa contractele administrative.

Ulterior încheierii contractului,

printr-o dispoziție expresă a legiuitorului - art. 2 lit. c) din Legea nr.

554/2004 -, a fost reglementată categoria contractelor administrative, adică a

unor contracte care îndeplinesc anumite condiții pentru a fi asimilate actelor

administrative, supuse competenței jurisdicționale a contenciosului

administrativ.

În consecință, motivul de recurs

raportat la natura juridică a contractului, din perspectiva incidenței Legii

nr. 554/2004, nu poate fi reținut. A admite teza contrară ar echivala cu a

accepta ideea retroactivității legii, cu încălcarea art. 15 alin. (2) din

Constituție și art. 1 C. civ.

Natura comercială a contractului

rezultă prin raportare la cadrul legal incident la data încheierii sale: art. 4

C. com. art. 56 C. com.

Dispozițiile legale relevante

stabilesc că:

„Se socotesc, afară de acestea, ca

fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă

nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul”.

(art. 4 C. com.);

„Dacă un act este comercial numai

pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act,

legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoană chiar a

comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel”. (art. 56 C.

com.).

În cazul de față, contractul a fost

încheiat de o societate comercială, cu consecința că acest act juridic

reprezintă o faptă de comerț pentru E.H.. Nu se poate reține incidența

niciuneia dintre situațiile de excepție reglementate de art. 4 C. com., care să

atragă înlăturarea aplicării regulii calificării, ca act comercial, a

contractului încheiat de un comerciant.

În aceste condiții, în aplicarea

art. 56 C. com., contractul va fi supus legii comerciale pentru toate părțile.

De altfel, obiectul contractului nu

vizează punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice.

Cu privire la criticile reclamantei

Înalta Curte reține că art. 11-1 indică în mod clar că valoarea daunelor va fi

stabilită după definitivarea proiectului și va fi specificată în actul

adițional. Instanța de apel a reținut în mod corect că nu există nici un act

adițional în care să se specifice valoarea daunelor, lucru recunoscut tacit și

de E. prin neprezentarea unui astfel de act adițional și expres prin răspunsul

la interogatoriul administrat în cadrul judecării cauzei în apel.

În consecință, în raport de această

clauză contractuală, instanța de apel a făcut o corectă interpretare a voinței

părților, reținând că valoarea daunelor compensatorii nu poate fi stabilită

contractual în lipsa unui act adițional și că art. 11-1 nu se poate corobora cu

art. 12 din Contract. De altfel, E. nu a făcut dovada unui alt prejudiciu în

afara celui constituit de contravaloarea echipamentelor instalate în clădirea

centralei.

Față de cele arătate văzând

dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamanta SC E.H. SRL București și pârâtul Municipiul Câmpulung Muscel prin

Primar împotriva Deciziei nr. 184 de la 20 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 3 noiembrie 2011.