ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2043/2020

HOTĂRÂRE

21.10.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2043/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 04.12.2019 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referință sectorială de 440,16 RON (ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4%, începând cu 01.04.2008 și 4,5%, de la 01.10.2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/2008), începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu 01.12.2015; de asemenea, au solicitat obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferențelor dintre indemnizația efectiv încasată și cea cuvenită, sume actualizate cu rata inflației și dobânda legală penalizatoare, de la momentul scadenței lunare până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 188/20.02.2020, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că Tribunalul Dâmbovița este învestit cu soluționarea unui litigiu supus jurisdicției muncii, iar potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Totodată, a reținut că și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar conform art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competentei teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Constatând că reclamantele au calitatea de grefieri în cadrul Curții de Apel Pitești, iar din actele dosarului rezultă că își au domiciliul în circumscripția Tribunalului Argeș, instanța inițial învestită a apreciat că se impune admiterea excepției necompetenței sale teritoriale și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Argeș.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 19.05.2020.

Prin sentința civilă nr. 1476/22.07.2020, Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a dispus suspendarea cauzei și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel Pitești, a evocat dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a tras concluzia că acestea nu ar fi putut sesiza Tribunalul Argeș, ci un tribunal aflat în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Așa fiind, a apreciat că, față de considerentele expuse anterior, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Dâmbovița, ca instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Reclamantele, grefieri la Curtea de Apel Pitești, au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Ministerul Justiției și Curtea de Apel Pitești.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.", iar conform alin. (3) al art. 127 C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

În speță, reclamantele dețin funcția de grefier la Curtea de Apel Pitești, iar competența materială aparține, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului.

Așadar, reclamantele își desfășoară activitatea la o instanță superioară celei competente să soluționeze cauza, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., conform cărora vor sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

Or, învestind cu soluționarea cererii Tribunalul Dâmbovița, aflat în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel Pitești, reclamantele și-au manifestat opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea litigiului.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Dâmbovița.