ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1797/2020

Ședința publică din data de 1 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții A., prin reprezentanți legali, B. și C. au solicitat instanței în contradictoriu cu pârâții Societatea de Asigurare - Reasigurare D. S.A. prin lichidator, E., F., E. și Fondul de Garantare a Asiguraților, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata următoarelor sume de bani: 5.000.000 Euro cu titlu de despăgubiri materiale calculate de la data de 1 aprilie 2015 și pentru viitor, 500.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale calculate pentru aceeași perioadă de timp anterior arătată, despăgubiri reprezentând o prestație periodică, lunară începând cu data de 1 aprilie 2015 și până la împlinirea vârstei de 18 ani, adică până la data de 5 august 2018, la nivelul salariului minim pe economia națională, despăgubiri reprezentând indemnizația pentru însoțitor în cuantum de 500 Euro lunar începând cu data de 1 octombrie 2014, reactualizarea sumelor de bani mai sus menționate în raport de data efectivă a plății lor, înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile proprietatea pârâților E., F. și E., obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a dispus suspendarea cauzei față de pârâta S.C. Asigurare - Reasigurare D. S.A. în baza art. 262 alin. (4) și art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și a disjuns cererea formulată împotriva restului pârâților.

Prin precizările depuse la data de 12 decembrie 2017, reclamanții au arătat că se solicită suma de 5.000.000 Euro despăgubiri materiale pentru A. calculate de la data de 1 aprilie 2015 și pentru viitor și câte 250.000 Euro calculate pentru aceeași perioadă mai sus arătată pentru B. și C. reprezentând despăgubiri materiale, 500.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru A. calculată pentru aceeași perioadă anterior arătată, câte 250.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru B. și C., începând cu data de 1 aprilie 2015 și pentru viitor.

B.Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 36 din 26 ianuarie 2018, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția autorității de lucru judecat în ce privește pretențiile reclamantei A. cu referire la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata sumei de 500.000 Euro reprezentând despăgubiri morale pentru perioada 1 aprilie 2015 și pentru viitor precum și cu privire la capătul 3 de cerere referitor la prestația periodică aferentă perioadei 1 aprilie 2015 - 5 august 2018, față de sentința civilă nr. 602/2016 a Judecătoriei Bacău astfel cum a rămas definitivă prin decizia Curții de Apel Bacău și a respins aceste capete de cerere pentru autoritate de lucru judecat; a admis excepția inadmisibilității pentru restul capetelor de cerere cu privire la reclamanta A. prin reprezentanții legali C. și B. în contradictoriu cu pârâții E., F., E. - prin reprezentanți legali E. și F. și pârâtul Fondul de Garantare a asiguraților; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acțiunea reclamanților B. și C. și a respins cererea formulată de aceștia ca prescrisă; a respins capătul de cerere referitor la instituirea unui sechestru asigurător, ca rămas fără interes.

C.Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău au declarat apel reclamanții arătând că în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea formulată, pe calea excepțiilor formulate de către pârâți, fără a mai cerceta fondul cauzei.

D.Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 1069 din 21 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 36 din 26 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Bacău.

E.Considerentele instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Bacău a reținut în esență următoarele:

Prin decizia nr. 156 din 9 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost soluționată latura civilă, respectiv făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 1389 C. civ., au fost acordate despăgubiri morale uno ictu apreciindu-se global suma necesară compensării vătămării morale suferite de minora accidentată.

Fondul de Garantare a asiguraților preia, în baza și în limitele legii, obligațiile privind asigurarea civilă obligatorie născute între societățile de asigurare și asigurați și/sau beneficiari, în ambele cazuri evenimentul rutier asigurat reprezentând faptul declanșator al despăgubirilor datorate în baza contractului de asigurare-poliței RCA. S-a reținut că nu poate fi primită critica privind existența unui temei delictual al pretențiilor, atâta timp cât în calitate de pârâți stau tocmai cei care trebuie să asigure despăgubirile datorate conform legii și contractelor de asigurare obligatorie încheiate în temeiul Legii nr. 136/1995.

Critica referitoare la imposibilitatea instanței de fond de a avea în vedere natura contractului de asigurare ca temei al cauzei debendi -cauza cererii de chemare în judecată, nu este întemeiată, întrucât cauza reprezintă situația de fapt juridică prezentată de parte și reglementată de lege, judecătorul nefiind ținut de temeiul juridic invocat de parte, ci din contră, acesta fiind obligat să încadreze în drept situația de fapt pe care partea își întemeiază pretențiile.

Indiferent că reclamanții din prezenta cauză au indicat că operează un anumit tip de răspundere, instanța de fond era obligată să aplice acestei situații de textele de lege care o reglementau, astfel că în ipoteza despăgubirilor care derivă din evenimente rutiere (accidente) cauzate de autoturisme asigurate prin polița RCA, deci care dau naștere la dreptul la despăgubiri, nu puteau fi incidente decât prevederile speciale care reglementează această materie, prevederi speciale care derogă de la dreptul comun și se aplică cu prioritate.

Pretenția părților ca litigiul având ca obiect despăgubiri pentru accidente cauzate de autoturisme cu polița RCA să se judece conform textelor alese de acestea nu poate fi primită.

Art. 12 din Legea nr. 213/2015 nu condiționează cererea adresată Fondului de garantare a asiguraților de existența anterioară a unei hotărâri judecătorești definitive, astfel că nu putea fi atras în judecată în calitate de pârât fără ca mai întâi să existe un refuz din partea acestei instituții.

F.Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă au formulat recurs reclamanții A., B. și C., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Hotărârea recurată nu este motivată și în cadrul considerentelor nu se analizează temeiurile juridice invocate și probele administrate.

De asemenea, instanța a interpretat greșit actul dedus judecății. Obiectul cererii de chemare în judecată are ca temei juridic răspunderea civilă delictuală, iar instanța a reținut ca temei răspunderea civilă contractuală, reținând în acest sens, contractul de asigurare.

Instanța de apel nu a analizat criticile aduse hotărârii instanței de fond în sensul că nu a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice, ci a făcut acest lucru direct în considerentele hotărârii pronunțate.

Schimbarea încadrării juridice din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală nu are nici o legătură cu situația de fapt invocată de reclamanți.

Argumentul instanței ca pretențiile au ca obiect despăgubiri pentru accidentul cauzat de autoturism cu polița RCA este total nelegal pentru că daunele au fost produse prin fapta culpabilă a unei persoane, condamnatul penal, care a comis o infracțiune.

În sentința penală nr. 602/2016 se menționează că despăgubirile materiale se acordă de la producerea accidentului de circulație și până în aprilie 2016, urmând ca pentru viitor reclamanții să formuleze o acțiune separată, ceea ce s-a realizat prin prezenta acțiune.

Ca urmare a schimbării temeiului de drept al acțiunii, din răspundere civilă delictuală în răspundere civilă contractuală, instanța a admis excepția prescrierii dreptului la acțiune fără ca această excepție să fie pusă în discuția părților.

Pentru despăgubirile civile cerute, cauza o constituie infracțiunea săvârșită de vătămare corporală din culpă și nu un contract de asigurare.

Se solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

G.Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamanții B. și C. este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți are ca temei juridic răspunderea delictuală, fiind invocate dispozițiile art. 1357, art. 1372, art. 1381 - 1389, respectiv art. 1391, art. 1392 și art. 2199 C. civ.

Instanța de apel a considerat că dreptul la acțiune al reclamanților C. și B. este prescris apreciind că în cauză nu are relevanță temeiul juridic invocat de aceștia întrucât pretenția părților din litigiul având ca obiect, despăgubiri pentru accidente cauzate de autoturisme cu poliță RCA au ca temei contractul de asigurare obligatorie. Din acest punct de vedere, potrivit dispozițiilor art. 2519 C. civ., dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare se prescrie în termen de 2 ani.

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Aceasta deoarece, instanța a reținut în mod greșit că dreptul material la acțiune este prescris întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă contractuală. În realitate, temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este răspunderea civilă delictuală, iar din acest punct de vedere, termenul de prescripție este cel reglementat de art. 1394 C. civ., potrivit cu care:

"În toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspunderea civilă".

Potrivit deciziei penale nr. 156 din 9 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie fapta inculpatului E. care a accidentat-o pe minora A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) C. pen.

Așa fiind, instanța de apel, având în vedere temeiul juridic al despăgubirilor solicitate trebuia să aplice în cauză dispozițiile art. 1394 C. civ. și nu ale art. 2519, așa cum în mod greșit a reținut. Așadar, în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților, aceasta trebuia analizată din perspectiva dispozițiilor art. 1394 C. civ., având în vedere temeiul juridic al cererii de chemare în judecată.

Reținând că sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanții B. și C. urmează a fi admis.

În cauză nu poate fi reținută critica privind nemotivarea hotărârii, nefiind întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii".

În realitate, recurenții sunt nemulțumiți de faptul că nu se face o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate și a probelor administrate.

În ceea ce privește recursul declarat de A., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, în mod corect a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ce privește pretențiile reclamantei A., față de decizia Curții de Apel Bacău.

Potrivit considerentelor respectivei decizii, s-a reținut că sub aspect moral prejudiciul încercat de A. se impune a fi dimensionat prin raportare la dezechilibrul emoțional cauzat acesteia ca urmare a traumelor fizice care i-au afectat libertatea de mișcare și activitatea socială curentă. Cu privire la prestația periodică solicitată s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 1389 C. civ.. A fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea Asigurare Reasigurare S.A. la plata sumei egale cu salariul mediu net, cu titlu de prestație periodică începând cu data de 5 august 2018 când A. a împlinit vârsta de 18 ani. Prin aceeași decizie s-au acordat despăgubiri civile pentru daune materiale în sumă de 417.603 RON și pentru daune morale de 2.300.000 RON.

Față de decizia Curții de Apel Bacău, în mod corect a fost admisă excepția autorității de lucru judecat în ce privește despăgubirile morale și cererea referitoare la prestația periodică.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la daunele materiale invocată de toți recurenții-reclamanți, în sensul că din acest punct de vedere nu a fost motivată hotărârea.

În realitate, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, reținându-se dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/2015.

De altfel, recurenții-reclamanți au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 4 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, iar Înalta Curte a admis cererea și a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanții C. și B. urmează a fi admis; se va casa în parte decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare apelului declarat de C. și B..

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate și va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții C. și B. împotriva deciziei nr. 1069/2018 din 21 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează, în parte, decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare apelului declarat de C. și B..

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași decizii.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 1 octombrie 2020.