ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2318/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată, la data de 16 decembrie 2009, pe rolul

Curții de Apel București, reclamantul D.E., în contradictoriu cu

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

a solicitat obligarea pârâtului

să

analizeze/avizeze, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii,

cererea privind redobândirea cetățeniei române, precum și

obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii

în valoare de 100 lei/zi de

întârziere,

de la data introducerii cererii și până la avizarea dosarului.

Totodată, reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului Ministerul de

Justiție, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de

daune morale, precum și la

plata

cheltuielilor de judecată, în solidar cu d-na E.N.C.,

director al

Direcției de Cetățenie.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în

anul 2003 s-a adresat

Ministerului Justiției cu o cerere de redobândire

a cetățeniei române, însă

nici după

trecerea unei perioade de 6 ani, nu a primit niciun răspuns.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive, arătând, totodată, că acțiunea a rămas fără

obiect, întrucât cererea

reclamantului

a fost examinată și avizată pozitiv în ședința din 02 noiembrie 2009.

De asemenea,

reclamantul a formulat la data de 23 iunie 2009, o

cerere prin care a solicitat să se ia act că acțiunea a rămas fără

obiect.

Prin sentința nr. 2464 din 25 mai 2010, Curtea de

Apel București a

respins excepția

lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția rămânerii

fără

obiect a acțiunii, respingând acțiunea formulată de reclamantul D.E., în

contradictoriu cu Ministerul Justiției și E.N.C., ca rămasă fără obiect.

Totodată, instanța a obligat pârâtul la plata

către reclamant a sumei de

500 de lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în

esență, că excepția lipsei calității procesuale

pasive, invocată de pârâtul

Ministerul

Justiției, este neîntemeiată, întrucât cererea de redobândire a

cetățeniei române a fost adresata Direcției de

Cetățenie a pârâtului, în raport

cu

care reclamantul solicită constatarea nesoluționării în termen rezonabil a

cererii sale, iar nu cu autoritatea nou înființată care a preluat dosarele

fostei

Direcții.

În raport de Ordinul ANC nr. 11 /P din 12 aprilie

2010 prin care a fost avizată pozitiv cererea reclamantului de redobândire a

cetățeniei române, instanța de

fond a constatat că acțiunea a rămas fără

obiect.

Totodată, prima instanță a apreciat, că în raport

de prevederile art. 274

C. proc. civ., se impune obligarea pârâtului la

plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o

netemeinică și nelegală, a

declarat recurs Ministerul Justiției,

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a arătat că, în mod greșit,

instanța de fond e respins

excepția lipsei calității procesuale pasive,

întrucât dosarul reclamantului a

fost

preluat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, iar ordinul prin care i

s-a

acordat cetățenia română a fost emis de Președintele Autorității Naționale

pentru Cetățenie.

În al doilea rând, recurentul a criticat sentința

de fond sub aspectul

obligării sale la plata cheltuielilor de judecată,

arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, față de

împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu

actele și lucrările

dosarului precum

și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este întemeiat numai sub aspectul obligării

pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Sub aspectul criticii din recurs privind greșita

respingere a excepției

lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

de Justiției, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este

temeinică și legală, având în

vedere că O.U.G.

nr. 5/2010 prin care s-a înființat Autoritatea Națională pentru

Cetățenie

este ulterioară momentului introducerii acțiunii de către reclamant și nu are

putere retroactivă.

Referitor la critica privind obligarea pârâtului

la plata cheltuielilor de

judecată, Înalta

Curte constată că aceasta este fondată, pentru următoarele

motive:

Într-adevăr,

potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

, „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să

plătească

cheltuielile de judecată".

În cauză, însă, nu sunt îndeplinite prevederile

legale citate, acțiunea

reclamantului fiind respinsă.

Mai mult decât

atât, pârâtul a recunoscut dreptul solicitat de reclamant, avizând pozitiv

cererea acestuia înainte de introducerea acțiunii

în instanță, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată în cauză și din

adresa

nr. 3251/DC din 03 mai 2010, depuse la dosarul de fond înaintea singurului

termen de judecată, când a și fost soluționată acțiunea.

Pentru considerentele arătate, constatând că

soluția instanței de fond este

greșită,

în ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâtului la plata către

reclamant a cheltuielilor de judecată, va fi admis

recursul și modificată, în

parte,

sentința atacată, în sensul înlăturării dispoziției susmenționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite

recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva

sentinței nr. 2464 din 25 mai 2010 a Curții de

Apel București, secția a

VIII-

a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul

că înlătură obligarea

pârâtului

Ministerul Justiție la plata către reclamantul D.E. a

sumei de 500 lei

cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie

2011.