ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2318/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 16 decembrie 2009, pe rolul Curții de Apel București, reclamantul D.E., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, a solicitat obligarea pârâtului să analizeze/avizeze, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cererea privind redobândirea cetățeniei române, precum și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în valoare de 100 lei/zi de întârziere, de la data introducerii cererii și până la avizarea dosarului. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Ministerul de Justiție, la plata sumei de 1000 lei cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în solidar cu d-na E.N.C., director al Direcției de Cetățenie.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 2003 s-a adresat Ministerului Justiției cu o cerere de redobândire a cetățeniei române, însă nici după trecerea unei perioade de 6 ani, nu a primit niciun răspuns. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând, totodată, că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv în ședința din 02 noiembrie 2009. De asemenea, reclamantul a formulat la data de 23 iunie 2009, o cerere prin care a solicitat să se ia act că acțiunea a rămas fără obiect. Prin sentința nr. 2464 din 25 mai 2010, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, respingând acțiunea formulată de reclamantul D.E., în contradictoriu cu Ministerul Justiției și E.N.C., ca rămasă fără obiect.

Totodată, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, este neîntemeiată, întrucât cererea de redobândire a cetățeniei române a fost adresata Direcției de Cetățenie a pârâtului, în raport cu care reclamantul solicită constatarea nesoluționării în termen rezonabil a cererii sale, iar nu cu autoritatea nou înființată care a preluat dosarele fostei Direcții. În raport de Ordinul ANC nr. 11 /P din 12 aprilie 2010 prin care a fost avizată pozitiv cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, instanța de fond a constatat că acțiunea a rămas fără obiect.

Totodată, prima instanță a apreciat, că în raport de prevederile art. 274 C. proc. civ., se impune obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Ministerul Justiției, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul-pârât a arătat că, în mod greșit, instanța de fond e respins excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât dosarul reclamantului a fost preluat de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, iar ordinul prin care i s-a acordat cetățenia română a fost emis de Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie. În al doilea rând, recurentul a criticat sentința de fond sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, arătând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, față de împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat numai sub aspectul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Sub aspectul criticii din recurs privind greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului de Justiției, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, având în vedere că O.U.G. nr. 5/2010 prin care s-a înființat Autoritatea Națională pentru Cetățenie este ulterioară momentului introducerii acțiunii de către reclamant și nu are putere retroactivă.

Referitor la critica privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, pentru următoarele motive: Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. , „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". În cauză, însă, nu sunt îndeplinite prevederile legale citate, acțiunea reclamantului fiind respinsă. Mai mult decât atât, pârâtul a recunoscut dreptul solicitat de reclamant, avizând pozitiv cererea acestuia înainte de introducerea acțiunii în instanță, așa cum rezultă din întâmpinarea formulată în cauză și din adresa nr. 3251/DC din 03 mai 2010, depuse la dosarul de fond înaintea singurului termen de judecată, când a și fost soluționată acțiunea.

Pentru considerentele arătate, constatând că soluția instanței de fond este greșită, în ceea ce privește dispoziția de obligare a pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, va fi admis recursul și modificată, în parte, sentința atacată, în sensul înlăturării dispoziției susmenționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 2464 din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiție la plata către reclamantul D.E. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2011.