ÎCCJ, Decizia nr. 453/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 875 din 20 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției din 11 ianuarie 2010, dispusă în dosarul nr. 1040/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 1 martie 2010, petentul A.I.

a contestat în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia rezoluției nr. 1040/P/2009 din data de 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând că intimatul R.V., în calitate de procuror, ar fi săvârșit infracțiunea de fals intelectual. Examinând plângerea în raport cu actele și lucrările cauzei, prima instanță a constatat că este nefondată. S-a reținut că intimatul A.I. s-a adresat cu plângere penală directă la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva procurorului R.V. care ar fi săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 174 C. pen.

cu prilejul soluționării dosarului penal nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin sentința penală nr. 1154 din 9 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen. a înaintat plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, spre competentă soluționare. În fapt, prin rezoluția nr. 20/P/2009 din 6 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, procurorul R.V. a dispus neînceperea urmăririi penale față de prim procurorul M.O.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și J.A., procuror în cadrul aceluiași parchet, sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., pretins a fi săvârșită cu ocazia soluționării dosarului penal nr. 643/P/2007 în cadrul căreia petentul a reclamat că SC I.C.R.

SRL Arad, deși este radiată din Registrul Comerțului, își primește corespondența la cutia sa poștală din Arad, , județul Arad. Cei doi procurori au constatat că fapta reclamată nu cade sub incidența legii penale. Împotriva rezoluției nr. 20/P/2009, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluția nr. 305/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara aceasta a fost respinsă, ca nefondată. Ulterior, petentul l-a reclamat pe procurorul R.V.

pentru pretinsa comitere a trei infracțiuni, fără legătură cu rezoluția nr. 20/P/2009, pe care acesta a adoptat-o față de cei doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, legal și temeinic, prin rezoluția nr. 1040/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistența faptelor, din moment ce nu au rezultat indicii privind existența vreunui act de conduită contrar atribuțiilor sale de serviciu. Soluția a fost menținută, în cadrul controlului ierarhic și prin rezoluția nr. 687/513/II/2/2010, adoptată de către procurorul șef de secție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a concluzionat că nefiind posibil un control al soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată în afara cadrului legal și în condițiile inexistenței vreunei fapte care să intre în sfera ilicitului penal rezoluțiile adoptate în cauză sunt legale și temeinice, plângerea petentului fiind nefondată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost motivat. Analizând recursul sub toate aspectele, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive, privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc.

pen., cu distincțiile reglementate de norma precitată. În cauza de față, din verificarea actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în baza actelor premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat în sensul inexistenței infracțiunilor reclamate, ceea ce a determinat adoptarea față de intimatul procuror a soluției de neîncepere a urmăririi penale. Nemulțumirile petentului referitoare la soluțiile dispuse de magistrat nu conferă activității legal desfășurată de acesta conotații penale, deoarece interpretarea și aplicarea legii, precum și adoptarea unor soluții într-o cauză instrumentată de procuror constituie acte de esența profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi circumscrise sferei ilicitului penal.

Împrejurarea că o soluție legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speță, cel reglementat de dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și art. 278 1 C. proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată și nici înlocuită prin formularea de plângeri penale, care constituie instituții juridice distincte, cu finalitate diferită. Așa fiind, se constată că în mod just prima instanță, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților (care au fost legal citate având posibilitatea reală și concretă de a formula apărările apreciate ca utile cauzei), dând o evaluare proprie corectă materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului a menținut soluția anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în materialitatea lor.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 875 din 20 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 1825/1/2010. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.