ÎCCJ, Decizia nr. 453/2011

Ședința publică de la 31 octombrie 2011

Asupra recursului de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentința nr. 875

din 20 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.I. împotriva rezoluției

din 11 ianuarie 2010, dispusă în dosarul nr. 1040/P/2009 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică; a fost menținută rezoluția atacată, iar petentul obligat la

plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin plângerea

înregistrată la această instanță la data de 1 martie 2010, petentul A.I. a

contestat în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen.,

legalitatea și temeinicia rezoluției nr. 1040/P/2009 din data de 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție considerând că intimatul R.V., în

calitate de procuror, ar fi săvârșit infracțiunea de fals intelectual.

Examinând plângerea

în raport cu actele și lucrările cauzei, prima instanță a constatat că este

nefondată.

S-a reținut că

intimatul A.I. s-a adresat cu plângere penală directă la Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva procurorului R.V. care ar fi săvârșit

infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 26 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu prilejul soluționării

dosarului penal nr. 20/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara.

Prin sentința penală

nr. 1154 din 9 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

dispozițiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen. a înaintat plângerea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și

Criminalistică, spre competentă soluționare.

În fapt, prin

rezoluția nr. 20/P/2009 din 6 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, procurorul R.V. a dispus neînceperea urmăririi penale față de

prim procurorul M.O.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și J.A.,

procuror în cadrul aceluiași parchet, sub aspectul infracțiunii prevăzută de

art. 246 C. pen., pretins a fi săvârșită cu ocazia soluționării dosarului penal

nr. 643/P/2007 în cadrul căreia petentul a reclamat că SC I.C.R. SRL Arad, deși

este radiată din Registrul Comerțului, își primește corespondența la cutia sa

poștală din Arad, , județul Arad. Cei doi procurori au constatat că fapta

reclamată nu cade sub incidența legii penale.

Împotriva rezoluției

nr. 20/P/2009, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluția nr.

305/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Timișoara aceasta a fost respinsă, ca nefondată.

Ulterior, petentul

l-a reclamat pe procurorul R.V. pentru pretinsa comitere a trei infracțiuni,

fără legătură cu rezoluția nr. 20/P/2009, pe care acesta a adoptat-o față de

cei doi procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, legal și

temeinic, prin rezoluția nr. 1040/P/2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, a dispus

soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru inexistența faptelor, din

moment ce nu au rezultat indicii privind existența vreunui act de conduită

contrar atribuțiilor sale de serviciu.

Soluția a fost

menținută, în cadrul controlului ierarhic și prin rezoluția nr.

687/513/II/2/2010, adoptată de către procurorul șef de secție din cadrul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a concluzionat că

nefiind posibil un control al soluțiilor procurorului de netrimitere în

judecată în afara cadrului legal și în condițiile inexistenței vreunei fapte

care să intre în sfera ilicitului penal rezoluțiile adoptate în cauză sunt

legale și temeinice, plângerea petentului fiind nefondată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul; recursul nu a fost

motivat.

Analizând recursul

sub toate aspectele, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se

constată că acesta este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce

urmează.

Astfel după cum

rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 228 C. proc. pen. începerea

urmăririi penale presupune îndeplinirea, cumulativă, a unei condiții pozitive,

privind existența de date referitoare la comiterea unei infracțiuni și a unei

condiții negative, a inexistenței cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare

a acțiunii penale, prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu distincțiile

reglementate de norma precitată.

În cauza de față, din verificarea

actelor dosarului, se constată că în mod întemeiat procurorul, în baza actelor

premergătoare realizate potrivit art. 224 C. proc. pen., a concluzionat în

sensul inexistenței infracțiunilor reclamate, ceea ce a determinat adoptarea

față de intimatul procuror a soluției de neîncepere a urmăririi penale.

Nemulțumirile petentului

referitoare la soluțiile dispuse de magistrat nu conferă activității legal

desfășurată de acesta conotații penale, deoarece interpretarea și aplicarea

legii, precum și adoptarea unor soluții într-o cauză instrumentată de procuror

constituie acte de esența profesiei sale, care, prin ele însele, nu pot fi

circumscrise sferei ilicitului penal.

Împrejurarea că o

soluție legal dispusă este defavorabilă pentru o parte nu poate constitui decât

temei pentru parcurgerea procedurii de control judiciar a acesteia (în speță,

cel reglementat de dispozițiile art. 278 C. proc. pen. și art. 278

1

C.

proc. pen.), procedură care nu poate fi nici completată și nici înlocuită prin

formularea de plângeri penale, care constituie instituții juridice distincte,

cu finalitate diferită.

Așa fiind, se constată că în mod

just prima instanță, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților (care

au fost legal citate având posibilitatea reală și concretă de a formula

apărările apreciate ca utile cauzei), dând o evaluare proprie corectă

materialului dosarului, rezoluției atacate și plângerii petentului a menținut

soluția anterior dispusă de către procuror, faptele reclamate neexistând în

materialitatea lor.

Pentru considerentele ce preced,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul A.I. împotriva sentinței nr. 875 din 20

mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în

dosarul nr. 1825/1/2010.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.