ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2013

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2012 la Tribunalul Mehedinți, reclamanții P.I. și L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru a se dispune anularea hotărârii consiliului de administrație din 10 decembrie 2012. Cererea a fost înregistrată în Dosarul nr. 12853/101/2012. Prin încheierea pronunțată în acest dosar Ia data de 23 ianuarie 2013, Tribunalul Mehedinți a constatat că este competent să soluționeze acțiunea cu care a fost învestit. La aceeași dată, 19 decembrie 2012, reclamanții au investit și Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu acțiunea în anularea hotărârii consiliului de administrație din 10 decembrie 2012, fiind înregistrat Dosarul nr. 18791/225/2012.

La 18 decembrie 2012, reclamanții P.I. și L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru a se dispune anularea hotărârii consiliului de administrație din 3 decembrie 20112. Cererea a fost adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și a fost înregistrată sub nr. 18693/225/2012. La 7 ianuarie 2013, reclamanții P.I. și L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru a se dispune și anularea hotărârii consiliului de administrație din 28 decembrie 2012. Cererea a fost adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și a fost înregistrata sub nr. 126/225/2013. Reclamantul P.I.

a mai introdus o acțiune Ia Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la data de 25 ianuarie 2013, care a fost înregistrată sub nr. 1213/225/2013, având ca obiect anularea hotărârii consiliului de administrație din 28 decembrie 2012. Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin încheierea a conexat la Dosarul nr. 18693/225/2012, ca urmare a admiterii excepției de conexitate, Dosarele 126/225/2013 și nr. 18791/225/2012, toate acțiunile în anularea hotărârilor consiliului de administrație din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012 urmând a fi soluționate împreună.

Aceeași instanță, prin încheierea din 4 martie 2013 a conexat la Dosarul nr. 18693/225/2012 și Dosarul nr. 1213/225/2013 care are ca obiect anularea hotărârii consiliului de administrație din 28 decembrie 2012. Prin încheierea din 4 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 18693/225/2012, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a constat că este competentă să soluționeze cauza (cu toate cererile conexate) și că s-a ivit un conflict pozitiv de competență față de faptul că Tribunalul s-a declarat competent să soluționeze acțiunea în anularea hotărârii consiliului de administrație din 10 decembrie 2012, pnn încheierea 23 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 12853/101/2012. Astfel, a învestit Curtea cu soluționarea conflictului pozitiv de competență, conform art. 20 pct. 1 raportat Ia art. 22 alin. (2) C. proc.

civ. de Ia 1864. Regulatorul de competență a fost stabilit prin decizia nr. 12/2013 din 2 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, prin care a fost stabilită în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administrație din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012 ale SC S. SA, formulate de P.I. și L.L.M. Curtea a apreciat că în cauză, față de obiectul cererilor care se întemeiază pe prevederile art. 114 raportat la art. 132 din Legea societăților comerciale, fiind vorba de atacarea hotărârilor organului de conducere ale unei societăți pe acțiuni, competența este determinată de dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 71/2010 pentru punerea în aplicare a noului C. civ.

Potrivit art. 63 din Legea nr. 31/1930 astfel cum este în vigoare, „Cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal”. Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta SC S. SA, fără a-l încadra în drept. În memoriul de recurs, recurenta a susținut faptul că în mod eronat s-a reținut că obiectul cererilor reclamanților se întemeiază pe prevederile art. 114 raportat la art. 132 din Legea nr. 31/1990 și s-a stabilit, în temeiul art. 63, competența de soluționare în favoarea Tribunalului. Recurenta arată că art. 132 reglementează căile de atac împotriva hotărârilor adunării generale a acționarilor, iar nu împotriva hotărârilor consiliului de administrație.

Susține că cererile și acțiunile împotriva hotărârilor consiliului de administrație sunt reglementate de art. 218 și urm. noul C. civ., iar cererile și acțiunile împotriva hotărârilor adunării generale sunt reglementate strict și în mod expres prevăzute în art. 132 din Legea nr. 31/1990. În realitate, acțiunile reclamanților au ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administrație, iar nu anularea unor hotărâri ale adunării generale a acționarilor. Susține că, într-adevăr art. 63 din Legea nr. 31/1990 pe baza căruia instanța de fond stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului, se prevede faptul că „cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege se soluționează de tribunal” însă Legea nr. 31/1990 nu prevede cereri și căi de atac decât împotriva hotărârilor adunării generale (art. 132), cererile și căile de atac împotriva hotărârilor consiliului de administrație fiind prevăzute și reglementate de noul C. civ.

Astfel, recurenta arată că Judecătoria Drobeta Turnu Severin este competentă să soluționeze pricina și nu Tribunalului Mehedinți așa cum în mod greșit a stabilit instanța de fond, motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea deciziei din 2 aprilie 2013 în sensul sabilirii în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a competenței de soluționare a acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administrație. Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Deși, prin recursul declarat, recurenta nu a indicat temeiul de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 308 alin. (3) C. proc.

civ. criticile formulate vor fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În cauza dedusă judecății, prezentul litigiu comercial are ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administrație din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012 ale SC S. SA, formulate de reclamanții P.I. și L.L.M. Prin decizia recurată s-a soluționat conflictul pozitiv de competentă ivit între Judecătoria Drobeta Turnu Severin și Tribunalul Mehedinți în favoarea acestei din urmă instanțe, considerată competentă materia, să judece cauza în temeiul dispozițiilor art. 63 din Legea nr. 31/1990. Contrar susținerilor recurentei, soluția pronunțată în regulatorul de competență este corectă în raport de circumstanțele particulare ale speței.

Întreaga argumentare a recurentei privind aplicabilitate dispozițiilor art. 216 alin. (1) și alin. (3) Noul C. proc. civ., nu va fi reținută, având în vedere că în prezenta cauză, la momentul introducerii acțiunilor conexate, respectiv, 18 și 19 decembrie 2012 și 7 și 25 ianuarie 2013, erau aplicabile, astfel cum corect a reținut și instanța de emitere a regulatorului de competență, dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora „cererile și căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție teritorială își are societatea sediul principal”.

Totodată este de menționat faptul că, dispozițiile art. 63 din Legea societăților comerciale se corelează cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, precum șî cu cele ale art. 15 C. proc. civ. conform căruia cererile în materie de societate, până Ia sfârșitul lichidării în fapt, sunt de competența locului unde societatea își are sediul principal.

Curtea de Apel a reținut cu titlu generic aplicabilitatea dispozițiilor art. 114 și art. 132 din Legea societăților comerciale, soluția pronunțată de aceasta în cadrul regulatorului de competență fiind întemeiata în mod corect pe dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 care au caracter imperativ, astfel că impun o competența teritorială cu caracter exclusiv, iar nu alternativ așa încât indiferent de obiectul cererilor și căilor de atac care formulează/exercită în condițiile legii mai sus menționate, părțile nu pot deroga de la acesta. Având în vedere că instanța competentă să soluționeze conflictul pozitiv de competență, a statuat în favoarea Tribunalului Mehedinți competența de soluționare a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc.

civ., raportat Ia art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC S. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC S. SA împotriva deciziei nr. 12/2013 din 2 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.