ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2264/2013

Asupra recursului

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19

decembrie 2012 la Tribunalul Mehedinți, reclamanții P.I. și L.L.M. au chemat în

judecată pe pârâta SC S. SA pentru a se dispune anularea hotărârii consiliului de

administrație din 10 decembrie 2012. Cererea a fost înregistrată în Dosarul nr.

12853/101/2012. Prin încheierea pronunțată în acest dosar Ia data de 23 ianuarie

2013, Tribunalul Mehedinți a constatat că este competent să soluționeze acțiunea

cu care a fost învestit.

La aceeași dată,

19 decembrie 2012, reclamanții au investit și Judecătoria Drobeta Turnu Severin

cu acțiunea în anularea hotărârii consiliului de administrație din 10 decembrie

2012, fiind înregistrat Dosarul nr. 18791/225/2012.

La 18

decembrie 2012, reclamanții P.I. și L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC

S. SA pentru a se

dispune anularea

hotărârii consiliului de administrație din 3 decembrie 20112. Cererea a fost adresată

Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și a fost înregistrată sub nr. 18693/225/2012.

La 7 ianuarie

2013, reclamanții P.I. și L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru

a se dispune și anularea hotărârii consiliului de administrație din 28

decembrie 2012. Cererea a fost adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și a

fost înregistrata sub nr. 126/225/2013.

Reclamantul P.I.

a mai introdus o acțiune Ia Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la data de 25

ianuarie 2013, care a fost înregistrată sub nr. 1213/225/2013, având ca obiect anularea

hotărârii consiliului de administrație din 28 decembrie 2012.

Judecătoria Drobeta

Turnu Severin, prin încheierea a conexat la Dosarul nr. 18693/225/2012, ca urmare

a admiterii excepției de conexitate, Dosarele 126/225/2013 și nr. 18791/225/2012,

toate acțiunile în anularea hotărârilor consiliului de administrație din 3

decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012 urmând a fi soluționate

împreună.

Aceeași instanță,

prin încheierea din 4 martie 2013 a conexat la Dosarul nr. 18693/225/2012 și Dosarul

nr. 1213/225/2013 care are ca obiect anularea hotărârii consiliului de administrație

din 28 decembrie 2012.

Prin încheierea

din 4 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 18693/225/2012, Judecătoria Drobeta

Turnu Severin a constat că este competentă să soluționeze cauza (cu toate cererile

conexate) și că s-a ivit un conflict pozitiv de competență față de faptul că Tribunalul

s-a declarat competent să soluționeze acțiunea în anularea hotărârii consiliului

de administrație din 10 decembrie 2012, pnn încheierea 23 ianuarie 2013, pronunțată

în Dosarul nr. 12853/101/2012.

Astfel, a învestit

Curtea cu soluționarea conflictului pozitiv de competență, conform art. 20 pct.

1 raportat Ia art. 22 alin. (2) C. proc. civ. de Ia 1864.

Regulatorul de

competență a fost stabilit prin decizia nr. 12/2013 din 2 aprilie 2013 a Curții

de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, prin care a fost stabilită în favoarea Tribunalului

Mehedinți, secția a ll-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, competența

de soluționare a acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor consiliului de

administrație din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28 decembrie 2012

ale SC S. SA, formulate de P.I. și L.L.M.

Curtea a apreciat

că în cauză, față de obiectul cererilor care se întemeiază pe prevederile art. 114

raportat la art. 132 din Legea societăților comerciale, fiind vorba de atacarea

hotărârilor organului de conducere ale unei societăți pe acțiuni, competența este

determinată de dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 astfel cum a fost modificat

prin art. 10 din Legea nr. 71/2010 pentru punerea în aplicare a noului C. civ.

Potrivit art.

63 din Legea nr. 31/1930 astfel cum este în vigoare, „Cererile și căile de atac

prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se soluționează

de tribunalul în a cărui circumscripție își are societatea sediul principal”.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs recurenta SC S. SA, fără a-l încadra în drept.

În

memoriul de recurs, recurenta a susținut

faptul că în mod eronat s-a reținut că obiectul cererilor reclamanților se întemeiază

pe prevederile art. 114 raportat la art. 132 din Legea nr. 31/1990 și s-a stabilit,

în temeiul art. 63, competența de soluționare în favoarea Tribunalului.

Recurenta arată

că art. 132 reglementează căile de atac împotriva hotărârilor adunării generale

a acționarilor, iar nu împotriva hotărârilor consiliului de administrație.

Susține că cererile

și acțiunile împotriva hotărârilor consiliului de administrație sunt reglementate

de art. 218 și urm. noul C. civ., iar cererile și acțiunile împotriva hotărârilor

adunării generale sunt reglementate strict și în mod expres prevăzute în art. 132

din Legea nr. 31/1990.

În realitate,

acțiunile reclamanților au ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administrație,

iar nu anularea unor hotărâri ale adunării generale a acționarilor.

Susține că, într-adevăr

art. 63 din Legea nr. 31/1990 pe baza căruia instanța de fond stabilește competența

de soluționare în favoarea Tribunalului, se prevede faptul că „cererile și căile

de atac prevăzute de prezenta lege se soluționează de tribunal” însă Legea nr.

31/1990 nu prevede cereri și căi de atac decât împotriva hotărârilor adunării generale

(art. 132), cererile și căile de atac împotriva hotărârilor consiliului de administrație

fiind prevăzute și reglementate de noul C. civ.

Astfel, recurenta

arată că Judecătoria Drobeta Turnu Severin este competentă să soluționeze pricina

și nu Tribunalului Mehedinți așa cum în mod greșit a stabilit instanța de fond,

motiv pentru care solicită admiterea recursului și modificarea deciziei din 2

aprilie 2013 în sensul sabilirii în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin

a competenței de soluționare a acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor consiliului

de administrație.

Analizând hotărârea

recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Deși, prin recursul

declarat, recurenta nu a indicat temeiul de drept, în conformitate cu dispozițiile

art. 308 alin. (3) C. proc. civ. criticile formulate vor fi încadrate în motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În cauza dedusă

judecății, prezentul litigiu comercial are ca obiect anularea hotărârilor consiliului

de administrație din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 și din 28

decembrie 2012 ale SC S. SA, formulate de reclamanții P.I. și L.L.M.

Prin decizia recurată

s-a soluționat conflictul pozitiv de competentă ivit între Judecătoria Drobeta Turnu

Severin și Tribunalul Mehedinți în favoarea acestei din urmă instanțe, considerată

competentă materia, să judece cauza în temeiul dispozițiilor art. 63 din Legea

nr. 31/1990.

Contrar susținerilor

recurentei, soluția pronunțată în regulatorul de competență este corectă în raport

de circumstanțele particulare ale speței.

Întreaga argumentare

a recurentei privind aplicabilitate dispozițiilor art. 216 alin. (1) și alin.

(3) Noul C. proc. civ., nu va fi reținută, având în vedere că în prezenta cauză,

la momentul introducerii acțiunilor conexate, respectiv, 18 și 19 decembrie 2012

și 7 și 25 ianuarie 2013, erau aplicabile, astfel cum corect a reținut și instanța

de emitere a regulatorului de competență, dispozițiile art. 63 din Legea nr. 31/1990,

astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora „cererile și căile

de atac prevăzute de prezenta lege, de competența instanțelor judecătorești, se

soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție teritorială își are societatea

sediul principal”.

Totodată este

de menționat faptul că, dispozițiile art. 63 din Legea societăților comerciale se

corelează cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea îndreptată

împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei

principal, precum șî cu cele ale art. 15 C. proc. civ. conform căruia cererile în

materie de societate, până Ia sfârșitul lichidării în fapt, sunt de competența locului

unde societatea își are sediul principal.

Curtea de Apel

a reținut cu titlu generic aplicabilitatea dispozițiilor art. 114 și art. 132 din

Legea societăților comerciale, soluția pronunțată de aceasta în cadrul regulatorului

de competență fiind întemeiata în mod corect pe dispozițiile art. 63 din Legea

nr. 31/1990 care au caracter imperativ, astfel că impun o competența teritorială

cu caracter exclusiv, iar nu alternativ așa încât indiferent de obiectul cererilor

și căilor de atac care formulează/exercită în condițiile legii mai sus menționate,

părțile nu pot deroga de la acesta.

Având în vedere

că instanța competentă să soluționeze conflictul pozitiv de competență, a statuat

în favoarea Tribunalului Mehedinți competența de soluționare a cauzei, Înalta

Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., raportat Ia art.

312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta

SC S. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurenta SC S. SA împotriva deciziei nr. 12/2013 din 2 aprilie

2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.