ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică

de la 10 februarie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1270 din 24 iunie

2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr. 1065/63/2009,

s-a respins ca nefondată acțiunea precizată formulată de reclamanta SC U.P. SRL

Craiova împotriva pârâtelor SC G.B.I.N.V., sucursala România și G.B.I.N.V., agenția

Craiova.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că între pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România, și

reclamanta SC U.P. SRL s-a încheiat contractul de credit nr. 4177 din 24

octombrie 2008, potrivit căruia facilitatea 1 privea credit acordat pentru

finanțarea activității curente în sumă de 150.000 dolari SUA, iar facilitatea 2

era destinată emiterii de scrisori de garanție.

Instanța a constatat că litigiul

este comercial întrucât, pe de o parte, cele două părți din proces sunt

societăți comerciale și între acestea au existat relații comerciale în baza

contractului de credit. Văzând dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 56 C. com.

și ținând seama de obiectul patrimonial al acțiunii, cu o valoare peste 10.000

lei, s-a reținut competența soluționării în primă instanță a Tribunalului Dolj,

secția comercială, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Pe fond, s-a reținut că solicitările

reclamantei de utilizare a creditului trebuiau să fie înaintate pârâtei SC G.B.I.N.V.,

sucursala România, cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de data propusă pentru

utilizare, iar conform art. 2.2 cererea de utilizare trebuia să fie însoțită de

documentele necesare băncii, pentru ca aceasta din urmă să se convingă că

utilizarea se face în deplină concordanță cu termenii și condițiile stabilite

în „Condiții speciale”.

Potrivit art. 2.7 din contract,

părțile au convenit că pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România, are dreptul să

refuze solicitarea reclamantei de utilizare a creditului, banca putând oricând

notifica pe reclamantă în legătură cu retragerea dreptului de utilizare a

creditului.

S-a mai reținut că, din facilitatea

1, prima utilizare a creditului pentru suma de 75.275 dolari SUA, a fost

acordată reclamantei pentru rambursarea creditului acordat acesteia în baza

contractului de credit nr. 46 din 24 noiembrie 2006 încheiat cu C.E.B.,

rămânând neutilizată din plafonul acestei linii de credit suma de 74.725 dolari

SUA.

Din răspunsurile la interogatorii

ale reclamantei SC U.P. SRL și pârâtei SC G.B.I.N.V., sucursala România,

coroborate cu celelalte acte aflate la dosar, instanța de fond a mai reținut că

pe data de 21 noiembrie 2008 reclamanta a formulat cerere de utilizare a sumei

de 42.205,92 dolari SUA din facilitatea 1 de credit, iar pe data de 24

noiembrie 2008 această cerere a fost aprobată de pârâtă.

Prima instanță a mai constatat că,

deși reclamantei i se aprobase cererea de utilizare a sumei, aceasta a

notificat-o pe pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România, cu adresa nr. 205 din 25

noiembrie 2008, prin care solicita rezilierea contractului de credit nr. 4177

din 24 decembrie 2008, pentru ca la data de 26 noiembrie 2008 să se încheie

actul adițional prin care părțile au hotărât de comun acord încetarea

contractului de credit începând cu data de 26 noiembrie 2008.

Potrivit art. 998 C. civ., pentru

angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ patru

condiții: 1) să existe o faptă ilicită săvârșită de pârâtă, 2) să existe un

prejudiciu cauzat reclamantei, 3) să existe o legătură de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu, iar ultima condiție 4) vinovăția pârâtei care

răspunde, iar sarcina probei acestor condiții revine reclamantului, conform

dispozițiilor art. 1169 C. civ., potrivit cărora cel care face o afirmație în

fața instanței, trebuie să o dovedească.

Instanța a constatat că nu se poate

reține în sarcina pârâtei SC G.B.I.N.V., sucursala România, comiterea vreunei

fapte ilicite, întrucât cererea de utilizare a creditului pentru suma de

42.205,95 dolari SUA a fost aprobată de pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România,

pe data de 24 noiembrie 2008, adică în termenul prevăzut de art. 2.2 din

contractul de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008, conform adresei aflate la

fila 191 dosar, iar reclamanta a avut cunoștință de acest lucru, așa cum a

recunoscut chiar aceasta în răspunsurile la interogatorii, cu atât mai mult,

s-a constatat că încetarea contractului de credit a avut loc chiar la cererea

reclamantei și s-a materializat prin actul adițional încheiat între părți la

data de 26 noiembrie 2008.

S-a constatat că nu sunt justificate

pretențiile reclamantei pentru suma de 495.000 lei, reprezentând echivalentul

în lei a sumei de 150.000 dolari SUA, și nici pentru suma de 6.138,8 lei,

reprezentând cheltuieli suportate cu închiderea contractului de credit,

întrucât încetarea acestui contract s-a făcut la cererea reclamantei, iar nu la

cererea pârâtei SC G.B.I.N.V., sucursala România.

Instanța de fond a reținut

dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, constatând încheierea

contractului de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008 cu pârâta SC G.B.I.N.V.,

sucursala România.

În litigiul dedus judecății s-a

reținut că societatea reclamantă este în culpă procesuală și, potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. datorează cheltuieli de judecată, însă potrivit art.

274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să

micșoreze onorariile avocaților față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită

de avocat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC U.P. SRL Craiova, care a invocat nelegalitatea și

netemeinicia soluției.

Prin decizia civilă nr. 120 din 27

mai 2010 Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamanta SC U.P. SRL Craiova.

A obligat apelanta reclamantă SC U.P.

SRL Craiova la 14.977,23 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC G.B.I.N.V.,

sucursala România, agenția Craiova.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel reține că agenția nu stă în proces ca subiect distinct de drept, ci ca

agenție a băncii centrale.

De altfel, așa s-a prevăzut și în

contract, că „banca” este G.B.I.N.V., sucursala România, reprezentată legal de B.S.,

în calitate de director agenție și de D.I. în calitate de manager relații cu

clienții I.M.M. ai băncii, contractul fiind parafat de G.B.I.N.V., sucursala România,

agenția Craiova.

Pe fond, Curtea reține că

seriozitatea și conținutul unei oferte de a contracta au relevanță numai în

etapa de negociere a contractului, negociere în timpul căreia oferta și cererea

pot suferi diverse modificări. După încheierea negocierilor și realizarea

acordului de voință, cererea și oferta, cu modificările acceptate de către

părți, își încetează efectele juridice, drepturile și obligațiile fiind

exclusiv cele stabilite în contract și obligatorii potrivit principiului

înscris în art. 969 C. civ.

Prin contractul examinat în cauză,

banca a aprobat două servicii pentru SC U.P. SRL Craiova: facilitatea 1: credit

pentru finanțarea activităților curente și facilitatea 2: emiterea de scrisori

de garanție.

În „condițiile speciale” ale

contractului s-a prevăzut, concret, că din facilitatea 1 prima utilizare a

sumei de 60.000 Euro în echivalent dolari SUA are ca destinație achitarea unui

credit angajat de împrumutat la C.E.B.

,

iar

restul creditului se va utiliza ulterior pentru activitatea curentă. Ca urmare,

suma nu a fost acordată sau pusă la dispoziție integral, în cont,

împrumutatului, pentru a fi folosită discreționar, ci acesta trebuia să

solicite utilizarea restului de credit pe bază de documente (art. 2.3. din

contract – fila 13 din dosarul de fond).

SC U.P. SRL Craiova nu contestă

conținutul clauzei prevăzute de art. 2.2 din contract. În adresa depusă în

apel, G.B.I.N.V., sucursala România, explică faptul că solicitarea clientului

pentru efectuarea unei plăți în valută poate avea regim de procesare „normal”

sau „urgent”. Procesarea plății poate avea loc „value today”, data decontării

fiind aceeași cu data plății, „spot”, în situația în care data decontării este

situată la două zile lucrătoare de la data tranzacției sau „value tomorrow”,

caz în care data decontării este ziua lucrătoare următoare datei tranzacției.

Din mențiunile dispoziției de plată

externă din 21 noiembrie 2008, reiese că reclamanta a optat pentru varianta

„spot” și nicidecum pentru plata în regim de urgență. Pe dispoziția întocmită

de SC U.P. SRL Craiova este bifată rubrica „spot”, consemnându-se în dreptul

acestei rubrici „1 day”, adică plata după o zi lucrătoare de la depunerea

cererii (sau, altfel spus, la două zile lucrătoare de la data tranzacției).

Apelanta reclamantă, deși informată de bancă referitor la posibilitatea

efectuării plății în aceeași zi, a făcut alegerea procedurii standard, astfel

încât nu poate decât să regrete această opțiune și nicidecum să o impute

băncii.

Întârzierea plății sumei de

42.205,92 dolari SUA se datorează faptului că SC U.P. SRL nu a emis dispoziția

de plată externă în timp util pentru ca plata să se realizeze în procedura

standard la scadența de la data de 21 noiembrie 2008 și nici nu a acceptat

procedura de urgență pentru plata în aceeași zi, de 21 noiembrie 2008.

Dispoziția de plată externă a fost adresată băncii la data de 21 noiembrie

2008, într-o zi de vineri, astfel încât partea refuzând plata în regim de

urgență, ziua lucrătoare dinaintea plății era ziua de luni, 24 noiembrie 2008,

iar ziua plății cea de marți, 25 noiembrie 2008. Deși la data de 24 noiembrie

2008 tranzacția a fost aprobată, așa cum reiese din înscrisul depus la fila nr.

286 din dosarul de fond, la data de 25 noiembrie 2008, SC U.P. SRL Craiova a

comunicat băncii cu adresa nr. 205 că înțelege să solicite rezilierea

contractului de credit.

După aprobarea utilizării sumei, la

data de 24 noiembrie 2008, au intervenit neînțelegeri și nemulțumiri reciproc

acceptate, care au atras revenirea asupra aprobării și apoi încheierea actului

adițional nr. 1 din 26 noiembrie 2008 prin care părțile „de comun acord” au

hotărât încetarea contractului de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008.

Urmare a încheierii acestui act

adițional, banca a făcut adrese de radiere a contractelor de ipotecă din cartea

funciară, adresă de radiere a garanțiilor mobiliare, a eliberat din garanție

cash-ul colateral, a predat polițele de asigurare și biletele la ordin emise în

garantarea creditului și a restituit împrumutatului și suma de 747,25 dolari

SUA, reprezentând comision de acordare a liniei de credit.

Banca a fost de acord să restituie

și celelalte cheltuieli, în valoare de 6138,80 lei, solicitând doar dovezile

corespunzătoare.

Contractul nu a fost reziliat, nu

s-a reținut nicio culpă, părțile făcând aplicarea regulii „

mutus dissensus

”,

convenind inclusiv cu privire la desocotire, ce a fost condiționată doar de

depunerea dovezilor cu privire la cuantumul cheltuielilor efectuate.

Instanța mai reține că, întrucât

piața serviciilor bancare este liberă și intens concurențială, împrumutatul

poate alege între serviciile bancare existente pe cele mai avantajoase, fără a

putea, însă, opune G.B.I.N.V., sucursala România, servicii oferite de alte

instituții de credit, dar neprevăzute în contractul încheiat cu această bancă

și că este lipsită de orice relevanță dovada făcută de apelanta reclamantă cu

privire la faptul că C.E.B. a dat curs unei dispoziții de plată externă din 26

noiembrie 2008 a SC U.P. SRL către partenerul său coreean la data de 28

noiembrie 2008, chiar dacă procedura aleasă de împrumutat a fost și în acest

caz „spot”.

Partea nu a invocat, în concret, în

ce mod a fost prejudiciată activitatea sau imaginea sa prin plata sumei

datorate partenerului coreean cu o întârziere de 4 sau 7 zile de la scadență,

respectiv la 25 noiembrie 2008 sau la 28 noiembrie 2008.

Totodată, instanța apreciază că nu

este utilă cauzei proba cu expertiză contabilă cerută de apelanta reclamantă.

În ceea ce privește facilitatea 2 a

condițiilor speciale ale contractului, referitoare la emiterea unei scrisori de

garanție pentru suma de 100.000 dolari SUA în favoarea P.M.C.K., Curtea reține

că în acțiunea introductivă și în cererile depuse la fond partea a invocat doar

existența acestei clauze, nu și nerespectarea ei de către bancă, astfel încât

se constată că nu se poate primi direct în apel [art. 294 alin. (1) C. proc.

civ.] o astfel de critică și, prin urmare, este inutilă și examinarea apărării

băncii cu privire la inexistența oricărei solicitări de emitere a scrisorii de

garanție conform modelului de cerere depus în apel.

Împotriva acestei decizi a declarat

recurs reclamanta SC U.P. SRL Craiova, invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

într-o primă teză, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare pentru completarea probatoriului astfel cum acesta a fost

solicitat în fața instanței de apel întrucât, instanța în cursul judecății prin

respingerea probelor solicitate a lipsit recurenta de posibilitatea de a dovedi

toate aspectele puse în discuție. Pe de altă parte motivarea este

contradictorie și neclară, departe de a constitui o argumentație logică ce ar

susține soluția instanței.

În teza subsidiară, în raport de

dispozițiile art. 304, pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului,

schimbarea sentinței pronunțate de instanța de fond și admiterea acțiunii, cu

cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurenta a susținut, în esență, următoarele:

- Decizia conține motive străine de

natura pricinii, instanța de apel la soluționarea cauzei raportându-se fie la

aspecte neinvocate de părți, fie la argumente străine pricinii față de temeiul

de drept al cererii introductive de instanță. Prin cererea introductivă s-a invocat

faptul că intimata pârâtă a lansat o ofertă mincinoasă, de natură a determina

recurenta să încheie cu aceasta contractul de creditare, ofertă pe care însă nu

a menținut-o pe tot parcursul derulării raporturilor contractuale, fapt ce a

prejudiciat grav recurenta în activitatea pe care o desfășoară. Deși recurenta

nu a înțeles să invoce drept temei al cererii răspunderea contractuală, totuși

instanța de apel, prin motivarea dată își întemeiază soluția în întregime pe

argumente ce țin de derularea contractului de creditare și îndeplinirea

obligațiilor contractuale de către părți. Nici instanța de apel nu analizează

dovedirea sau nu a faptului cauzator de prejudicii prin prisma aspectelor

invocate în cererea introductivă de instanță, ci se raportează strict la

executarea obligațiilor contractuale, aspecte ce pot fi analizate în cazul în

care părțile se prevalează de convenția existentă între acestea și înțeleg să

angajeze răspunderea contractuală și nu în cazul răspunderii delictuale.

- Instanța a procedat la schimbarea

înțelesului vădit neîndoielnic al actului dedus judecății. S-a susținut că în

îndeplinirea obligației de plată stipulată în art. 2.2 din convenție instanța

nu a avut în vedere însă și refuzul inițial al pârâtei, care în mod

nejustificat a refuzat deschiderea linie de credit, fără nici o motivare.

Instanța s-a raportat numai la adresa depusă de intimată în fața instanței de

apel aflată la fila 68 din dosar în care se explică faptul că solicitarea de

efectuare a unei plăți poate avea regim de procesare normal sau urgent.

- Soluția recurată este rezultatul

greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor legale incidente în cauză,

respectiv art. 998 C. civ. Nu s-a invocat răspunderea contractuală ci

răspunderea delictuală constând în conduita neserioasă și inconsecventă a

intimatei.

- Încheierea contractului de

creditoare a fost determinată de nevoia de finanțare sigură și consistentă

întrucât în perioada octombrie – noiembrie 2008 societatea recurentă a negociat

și a încheiat mai multe contracte cu parteneri externi, pentru a căror derulare

era necesară finanțarea promisă prin convenția de creditare. În susținerea

argumentelor s-au depus la dosar copii de pe toate contractele negociate precum

și acte contabile care atestă faptul că aceste contracte nu au putut fi

derulate, urmare a dificultăților financiare generate de refuzul nejustificat

al societății intimate de a-și îndeplini obligațiile conform ofertei avansate

inițial către reclamantă, valoarea totală a contractelor astfel încheiate se

ridică la suma de 1.000.000 de dolari. La o astfel de cifră de afaceri,

societatea reclamantă avea un beneficiu estimat de 15% deci 150.000 dolari SUA.

Emiterea cu întârziere a dispoziției de plată externă a cărei scadență era pe

21 noiembrie 2008 a creat recurentei un real prejudiciu de imagine și

deteriorarea raporturilor contractuale cu partenerii externi. Instanța de apel

menționează că nu a fost dovedit prejudiciul de imagine cauzat și nici legătura

dintre plata efectuată cu întârziere și deteriorarea relațiilor cu partenerii

de afaceri străini, însă aceste aspecte sunt confirmate de actele contabile

depuse la dosar, care reflectă o scădere a cifrei de afaceri după acest moment

și o slăbire a raporturilor contractuale cu partenerul P.M.C.K. Pe de altă

parte expertiza solicitată a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.

- Este nelegală decizia recurată și

cu privire la soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale

pasive a SC G.B.I.N.V., agenția Craiova.

Intimata SC G.B.I.N.V., agenția

Craiova, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat,

cu cheltuieli de judecată.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea motivelor de recurs

prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de

apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin

recursul declarat de reclamantă.

Motivul de recurs întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât decizia

recurată nu conține motive străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii este clară,

precisă, răspunde în fapt și drept cererilor formulate de părți, conducând în

mod logic și convingător la soluția din dispozitiv, respectând astfel

prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Din considerentele deciziei rezultă

că instanța de apel a analizat motivele de apel invocate de reclamantă și s-a

pronunțat în raport de temeiul de drept al acțiunii formulate și de situația de

fapt descrisă.

Referindu-se la răspunderea civilă

delictuală pentru prejudiciile cauzate în faza precontractuală instanța de apel

a analizat rolul ofertei de a contracta în contextul faptelor imputate de SC U.P.

SRL Craiova intimatei, motivând în mod corect că seriozitatea și conținutul

ofertei de a contracta au relevanță numai în etapa de negociere a contractului,

negociere în timpul căreia oferta și cererea pot suferi diverse modificări.

După încheierea negocierilor și realizarea acordului de voință, cererea și

oferta, cu modificările acceptate de către părți își încetează efectele juridice,

drepturile și obligațiile fiind exclusiv cele stabilite în contract și

obligatorii potrivit principiului înscris în art. 969 C. civ. Instanța de apel

a reținut în mod legal că în măsura în care clauzele contractuale nu corespund

ofertei lansate precontractual de către bancă, înșelarea așteptărilor

clientului se datorează exclusiv unei negocieri defectuoase a clauzelor

convenției, unei neînțelegeri exacte a clientului cu privire la drepturile și

obligațiile sale ori comparației făcute ulterior, cu serviciile oferite de alte

bănci.

Instanța a analizat și aspectele

invocate de reclamantă cu titlu de faptă ilicită, prejudiciu, legătura de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtei, în contextul

argumentelor prezentate prin cererea de chemare în judecată și prin motivele de

apel, astfel că nu se poate susține că în cuprinsul hotărârii s-ar regăsi

considerente care nu au legătură cu cauza.

În cadrul expunerii consacrate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta nu arată

în concret în ce ar consta schimbarea naturii sau înțelesului actului juridic,

ci face aprecieri legate de probatoriul administrat cu privire la obligațiile

stipulate în art. 2.2 din convenție.

Aspectele invocate în susținerea

motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct .8 C. proc. civ.

privesc o chestiune de fapt tranșată de instanța de apel. Această chestiune se

circumscrie aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate, încât nu pot fi

supuse controlului instanței de recurs.

De altfel, instanța de apel a

apreciat corect raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de

credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008, neschimbând natura și înțelesul

acestuia.

Reținând că răspunderea civilă

delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile și că din momentul

încheierii de părți a unui contract intervine răspunderea în raport cu

drepturile și obligațiile stabilite contractual, instanța de apel a analizat

corect susținerile reclamantei prin raportare la clauzele contractuale, astfel

cum au fost invocate prin acțiune și motivele de apel. În raport de starea de

fapt stabilită necenzurabilă în recurs, instanța de apel a reținut legal

neîndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile.

Restul criticilor tind la reaprecierea

situației de fapt prin reanalizarea probelor și a concludenței acestora,

nefiind susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Chiar și referirile la forța

probantă ce trebuie acordată unor probe, vizează aspecte de netemeinicie a

hotărârii recurate.

În ce privește expertiza solicitată

în cauză se apreciază că respingerea acestei probe nu constituie motiv de

nelegalitate a hotărârii atacate, neputându-se cenzura aprecierea făcută de

judecător cu privire la utilitatea, pertinența și concludența probei.

Instanța de apel a reținut legal că

agenția nu stă în proces ca subiect distinct de drept, ci ca agenție a băncii

centrale împuternicită să reprezinte banca centrală în raporturile cu clienții,

fiind aplicate corect prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990.

Pentru considerentele expuse se

apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc.

civ. se va respinge recursul ca nefondat.

Făcând aplicarea prevederilor art. 274

C. proc. civ. se va obliga recurenta să plătească intimatei SC G.B.I.N.V., agenția

Craiova, suma de 13.248,47 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC U.P.

SRL Craiova împotriva deciziei nr. 120 din 27 mai 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatei G.B.I.N.V., sucursala România, agenția Craiova, suma de 13248,47 lei

cu titlul de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2011.