ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1523/2011

Asupra

recursului de față

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 382 din 27 septembrie

2010, pronunțată în

dosar nr. 2596/208/2010, Judecătoria Caransebeș a

dispus trimiterea cauzei la primul procuror al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut

în fapt următoarele:

La primul

termen de judecată din ședința publică din data de 27 septembrie 2010, instanța

de fond a pus în discuție faptul că, în conformitate cu art. 278 C. proc. pen.,

împotriva rezoluției procurorului care în speță este de fapt rezoluția

prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, trebuia

formulată plângere la prim-procuror, respectiv în speță la prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

În această

situație, având în vedere prevederile art. 278

1

pct. 13 C. proc.

pen., instanța de fond a dispus trimiterea cauzei la

prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul G.P., criticând-o

pentru netemeinicie și nelegalitate.

Tribunalul

Caras Severin prin decizia penală nr. 272/R din 09 noiembrie 2010, pronunțată

în dosar nr. 2596/208/2010, a respins, ca nefondat recursul declarat de

petentul G.P., împotriva sentinței penale nr. 382 din 27 septembrie 2010,

pronunțată de Judecătoria Caransebeș.

În baza

disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

a obligat pe recurentul petent la plata sumei de 25 lei - cheltuieli judiciare

față de stat.

Examinând

sentința atacată față de cererea de recurs, cât și din oficiu, sub toate

aspectele legalității și temeiniciei, prin prisma

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3), art. 385

14

C.

proc. pen., s-a constatat de

către tribunal, că recursul declarat de

petentul G.P. este nefondat.

Tribunalul a

reținut că, în mod corect, prima instanță a dispus trimiterea cauzei

Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru a se

pronunța cu privire la plângerea petentului G.P.

S-a constatat

că petentul a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 8 iulie

2010 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș în

dosarul 2434/P/2009 direct la instanța de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 278 alin. (2) și (3)

C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor prim-procurorului prin

care s-a dat

o soluție de neîncepere sau scoatere de sub urmărire penală

se poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la procurorul

ierarhic superior, iar, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (1)

C. proc. pen., împotriva ordonanțelor sau rezoluțiilor procurorului prin care

s-a dat o soluție de netrimitere în judecată se poate face plângere la instanță

după soluționarea plângerii, în condițiile art. 275-278 C. proc. pen., de către

primul-procuror.

Așa cum corect

a reținut și instanța de fond, și cum rezultă din adresa nr. 2434/P/2009 din 10

august 2010 emisă de Parchetul de pe

lângă

Judecătoria Caransebeș, petentul nu a formulat plângere împotriva

rezoluției

procurorului din 8 iulie 2010 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Caransebeș în dosarul 2434/P/2009.

Având în

vedere că potrivit dispozițiilor legale prev. de art. 278

1

alin.

(13) C. proc. pen. plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar

competent și față de considerentele mai sus expuse, Tribunalul Caraș-Severin a

reținut că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală.

Împotriva

deciziei penale nr. 272/R din 09 noiembrie 2010 a Tribunalului Caraș-Severin

petentul G.P. a declarat recurs.

Curtea de Apel

Timișoara prin decizia penală nr. 50/R din 17 ianuarie 2011 a respins ca

inadmisibil recursul declarat de petentul G.P., motivând că petentul a uzat de

calea de atac a

recursului prevăzută de

textul de lege menționat, astfel încât o nouă cale

de atac introdusă de

petent și neprevăzută de lege în enumerarea limitativă, este inadmisibilă.

Împotriva

deciziei penale nr. 50/R din 17 ianuarie 2011 a declarat recurs petiționarul,

pe care l-a motivat în scris la filele 2 și 7 din dosar.

Recursul

declarat de petiționar împotriva deciziei este inadmisibil.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel a dispus

respingerea recursului ca inadmisibil.

Din analiza

deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din

oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

retine următoarele:

Potrivit art. 385 C. proc. pen. „ pot fi atacate cu

recurs:

a) sentințele pronunțate de judecătorii în cazurile

prevăzute de lege;

b) sentințele pronunțate de tribunalele militare în

cazul infracțiunilor contra ordinii și disciplinei militare, sancționate de

lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea

Militară de Apel;

d)

sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

d

A

1) sentințele privind infracțiunile

pentru care punerea în mișcare a

acțiunii

penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;

e)

deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale

militare teritoriale, curți de apel și Curtea

Militară de Apel;

f)

sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară

de cazul când legea prevede altfel, precum și

cele privind reabilitare".

De asemenea potrivit art. 278

1

C. proc.

pen. înainte de modificarea acestuia prin Legea 202/2010 „ Hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) poate fi atacată cu

recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana față de

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală

sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice altă persoană ale cărei

interese legitime sunt vătămate."

Având în vedere dispozițiile mai sus arătate, care

arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând

că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte va

respinge ca inadmisibil recursul petentului G.P. și-l va obliga la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurentul petiționar G.P. împotriva deciziei penale nr. 50/R din 17 ianuarie

2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală .

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 aprilie 2011.