ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2120/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantele Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Comerțului să înregistreze mențiunea suspendării activității SC V. SRL la punctul de lucru situat în Timișoara, Calea Martirilor, până la data autorizării de către Primăria Municipiului Timișoara. În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că prin procesul verbal de contravenție din 11 noiembrie 2008 s-a dispus amendarea SC V. SRL ca măsură complementară, fiind dispusă suspendarea activității acestei societăți la punctul de lucru situat în Timișoara, până la data autorizării de către Primăria Municipiului Timișoara.

Societatea nu a contestat procesul verbal și a continuat activitatea, situație în care s-a aplicat o nouă amendă contravențională, prin procesul verbal din 26 ianuarie 2009. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 7 și 25 din Legea nr. 26/1990, art. 5, 6, 80, 84, 89 din Legea nr. 650/2002 și O.G. nr. 2/2001. Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 464/ PI din 21 aprilie 2009 a respins cererea formulată de reclamante. Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut că prin prezenta cerere reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Oficiul Registrului Comerțului Timiș la înscrierea mențiunii privind suspendarea activității, în temeiul art. 7 și 25 din Legea nr. 26/1990.

Dispozițiile sus menționate privesc mențiunile ce se impun a se înregistra din oficiu, în consecința statuării de către o instanță asupra unei situații litigioase deduse judecății și la procedura necontencioasă a radierii unei mențiuni. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, iar Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 135/A din 28 septembrie 2009 a respins apelul ca nefondat. Analizând criticile invocate de către reclamante, Curtea a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că dispozițiile art. 7 și 25 din Legea nr. 26/1990, invocate de către reclamante în susținerea acțiunii nu pot întemeia o soluție de admitere a cererii. Refuzul Oficiul Registrului Comerțului de a înregistra mențiunea suspendării activității trebuie constatat prin încheiere pronunțată de judecătorul delegat, în condițiile art. 6 din Legea nr. 26/1990, solicitantul putând să conteste încheierea pe calea recursului.

Pe de altă parte, Curtea a arătat că din actele depuse la dosar de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că această societate nu este înregistrată în Registrul Comerțului Timiș, ci în Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, astfel încât nici din acest punct de vedere acțiunea nu este întemeiată. Decizia a fost recurată de către reclamantele Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond admiterea acțiunii.

Prin criticile formulate reclamantele au susținut că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 7 și art. 25 din Legea nr. 26/1990, întrucât în conformitate cu prevederile invocate, Oficiul Registrului Comerțului poate efectua suspendarea activității, dacă această măsură este dispusă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Reclamantele apreciază acțiunea ca fiind admisibilă având în vedere că procesul verbal este un act administrativ jurisdicțional prin care s-au dispus sancțiuni obligatorii, iar înregistrarea acestora la Registrul Comerțului asigură opozabilitatea față de terți. Recursul este nefondat. Prin acțiunea de față reclamantele au solicitat obligarea pârâtei Oficiul Registrului Comerțului la înregistrarea mențiunii privind suspendarea activității SC V. SRL, prin procesul verbal de contravenție din 11 noiembrie 2008 încheiat de Primăria Municipiului Timișoara.

În raport de temeiul acțiunii, respectiv art. 7 și art. 25 din Legea nr. 26/1990, în mod legal instanța de apel a menținut soluția respingerii acțiunii. Astfel, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 reglementează acțiunea în radiere care poate fi exercitată de o orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau mențiuni în registrul comerțului, acțiune pentru exercitarea căreia se cer îndeplinite trei condiții: existența unei hotărâri anterioare irevocabile, prin care să fi fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de mențiuni în registrul comerțului privind desființarea sau modificarea actului iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin acea înregistrare.

Art. 7 din Legea nr. 26/1990 prevede obligativitatea pentru instanțele judecătorești să trimită Registrului Comerțului, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor și încheierilor care se referă la acte și mențiuni a căror înregistrare este cerută de lege. Rezultă că instanțele au dat o interpretarea corectă textelor legale invocate de către reclamante în susținerea acțiunii pentru următoarele considerente: Radierea unei mențiuni în condițiile în care actele juridice care au stat la baza înregistrării nu au fost desființate printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă nu este posibilă decât pe calea acțiunii în anulare, în cadrul unei proceduri cu caracter contencios, iar nu pe calea acțiunii formulată în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990.

Având în vedere aceste considerente, reclamantele solicită înregistrarea unei mențiuni în registrul comerțului, care să modifice înregistrarea mențiunii privind autorizarea activității unui punct de lucru, pe calea unei acțiuni vizând,, obligația de a face,, eludând dispozițiile prevăzute de Legea 26/1990 privind formalitățile de înregistrare a comercianților, respectiv solicitarea înregistrării acestei mențiuni judecătorului delegat și eventual exercitarea recursului împotriva încheierii pronunțată în condițiile art. 6 din lege. Criticile recurentelor privind menționarea procesului verbal pentru asigurarea opozabilității față de terți nu pot fi primite în condițiile în care pentru operațiunea tehnico materială de înregistrare a unei mențiuni în registrul comerțului, Legea nr. 26/1990 prevede mijloace procedurale specifice, neputând fi utilizată procedura de drept comun.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile subsumate acestuia nu au fost prezentate, Înalta Curte urmează a constata că invocarea acestuia s-a făcut în mod formal, motiv pentru care nu poate fi analizat. Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 135/A din 28 septembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.