ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7357/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta A.F. a solicitat, în principal, anularea hotărârii din data de 24

august 2012 emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj cu consecința

recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 și,

în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri care să recunoască

faptul că are calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada

1943-1945.

Motivează reclamanta că, din înscrisurile depuse

și din declarațiile martorilor, pârâta ar fi trebuit să rețină calitatea sa de persoană

îndreptățită a beneficia de aceste drepturi, întrucât a fost nevoită să părăsească

localitatea de domiciliu datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de

către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.

fața instanței de fond

Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii. Arată că, din adeverința școlară depusă

reiese prezența reclamantei în altă localitate decât cea a refugiului.

Prin sentința nr. 928 din 26 noiembrie 2012, Curtea

de Apel Cluj a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

A reținut instanța, în esență, că reclamanta nu

și-a probat susținerile din cererea introductivă.

Declarațiile martorilor V.I. și D.G., ale căror

declarații notariale au fost depuse în susținerea cererii, audiați nemijlocit de

prima instanță, nu au putut fi coroborate cu probele depuse la dosar, pentru a se

reține că familia reclamantei a părăsit localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor

etnice.

Astfel, nu s-a putut reține îndeplinirea condițiilor

instituite de legiuitor pentru a se putea reține calitatea de persoană persecutată

din motive etnice în sensul art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea

nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, reclamanta A.F. a formulat recurs, solicitând modificarea hotărârii

recurate și, rejudecând cauza, să se admită acțiunea.

Motivează recurenta-reclamantă că, în mod greșit,

prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile instituite de Legea

nr. 189/2000, având în vedere că în perioada 1943-1945 s-a refugiat, împreună cu

părinții, din localitatea Tagsor în localitățile Sarmasel Gara, Camarasu, Mociu,

Ghirisu Roman, Gadalin, județul Cluj, urmare a Dictatului de la Viena din 1940.

Dovada că îndeplinește condițiile prevăzute de

lege rezultă din declarațiile martorilor V.I. și D.G., care s-au întâlnit cu familia

sa, în localitatea Gadalin, în perioada 1943-1945, și care cunoșteau motivul refugierii

lor, frica de soldații maghiari care au persecutat populația din zona Transilvaniei

de Nord și din pricina persecuțiilor de natură etnică a trupelor maghiare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul

este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de

la 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se

în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată

sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în

altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care

au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație

ca urmare a unui tratat bilateral.

În mod corect, prima instanță a constatat că reclamanta

nu a făcut dovada că îndeplinește condițiile de acordare a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000. Aspectele ce reies din declarațiile martorilor sunt generice

și sumare, neputând oferi mai multe detalii referitoare la împrejurările care au

determinat refugiul recurentului și a familiei sale, cât și perioada de refugiu.

Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată

refugiu cauzat de persecuții etnice.

Înalta Curte reține că, din adeverința emisă de

Grupul Școlar din orașul Sarmasu, județul Mureș, rezultă că reclamanta a absolvit

clasa a IV-a în anul școlar 1942-1943, urmând cursurile școlare clasele I-IV în

perioada 1939-1943, iar din declarația martorului D.G. reiese că acesta ar fi întâlnit

familia reclamantei în primăvara anului 1941, în localitatea Gadalin, județul Cluj,

știind că familia acesteia s-ar fi refugiat din localitatea Sarmasu.

Astfel, întemeiat, a reținut instanța de fond

că mărturiile persoanelor audiate în cauză nu pot fi coroborate cu alte probe aflate

la dosar astfel încât să se poată susține cu temei că familia reclamantei a părăsit

localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice exercitate asupra acesteia.

Prin urmare, Înalta Curtea apreciază că dezlegarea

dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea

și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.F. împotriva sentinței

civile nr. 928 din 26 noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie

2013.