ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2186/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1074,

pronunțată, în ședința publică de la 21 februarie 2000, de Tribunalul București,

secția comercială, a fost respinsă, ca nefondată, excepția insuficientei

timbrări a cererii reclamantei, formulată de pârâta SC N.A.D. SRL București. De

asemenea, pe fond, a fost admisă în parte cererea modificată, formulată de

reclamanta SC M.L.B. SRL cu sediul în București, sector 4, având sediul actual

în București, sector 2, față de pârâta SC N.A.D. SRL, cu sediul în București,

sector 2, a fost respinsă ca nefondată față de pârâtele SC A.P.O. SA cu sediul

în București, sector 2 și Primăria municipiului București, cu sediul în sectorul

5 și, în consecință, a fost obligată pârâta, SC N.A.D. SRL București, către

reclamantă, la plata sumei de 1.972.300.000 lei, reprezentând contravaloare

investiții aferente reparării și amenajării spațiului ce a făcut obiectul

contractului de colaborare încheiat, la data de 15 aprilie 1996, între

reclamantă și pârâta SC N.A.D. SRL București și la plata sumei de 51.197.900

lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respins, ca nefondat,

capătul de cerere privind dreptul de retenție.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâta SC N.A.D. SRL București a avut

încheiat cu SC D.I.H. SA, contractul de asociere nr. 780632/1993, cu termen de

6 ani, începând cu data de 30 martie 1993, data înregistrării contractului. La

capitolul V art. 5 lit. d) din contract, părțile au convenit în sensul că SC N.A.D.

SRL putea să colaboreze cu alte firme sau persoane fizice, prin contract de colaborare,

în vederea sporirii activității comerciale. Astfel, SC D.I.H. SA deținea

spațiul din București, sos. S.M., nr. 17, sector 2, în baza contractului de

închiriere nr. 202 din 1 octombrie 1973, încheiat cu SC A.P.O. SA, care, conform

sentinței civile nr. 8696 din 7 decembrie 1992, a obținut rezilierea

contractului de închiriere și evacuarea pârâtei SC D.I.H. SA din spațiul

respectiv.

Se mai reține că, la data de

30 martie 1993, când SC D.I.H. SA a încheiat contractul de asociere cu SC N.A.D.

SRL, prima se afla în litigiu pentru spațiul în discuție. În acest cadru,

pârâta, SC N.A.D. SRL, a încheiat contractul de colaborare cu SC M.L.B. SRL,

având ca obiect schimbarea specificului restaurantului, în restaurant cu

specific franțuzesc. Instanța de fond a interpretat clauzele contractului de

colaborare, în sensul că, pentru schimbarea specificului, erau necesare modificări

ale spațiului și angajare de personal, iar ,după adaptările specifice, pârâta a

împiedicat reclamanta să mai folosească spațiul, astfel că aceasta, conform

procesului-verbal din 1 februarie 1997, a hotărât încetarea activității, dar nu

și părăsirea spațiului. Au fost luate în considerație raporturile de expertiză

tehnică și contabilă efectuate, fiind înlăturate concluziile expertului

consilier al pârâtei.

A fost respins capătul de

cerere privind dreptul de retenție, motivat de faptul că reclamanta nu ocupă

spațiul în litigiu, neputând folosi acest drept ca mijloc specific de garantare

a obligațiilor, nefiind în posesia bunului.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia civilă nr. 38, pronunțată în ședința publică de

la 15 ianuarie 2001, a admis apelul declarat de SC N.A.D. SRL împotriva

sentinței civile nr. 1074 din 21 februarie 2000, pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială, în contradictoriu cu SC M.L.B. SRL, SC A.P.O. SA

și Primăria municipiului București, în sensul că a schimbat în parte sentința

civilă atacată, respingând acțiunea reclamantei față de SC N.A.D. SRL, ca

nefondată. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate

și obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că acțiunea reclamantei-intimate a avut ca obiect

restituirea sumelor pretins investite pentru reparații și amenajările făcute în

baza contractului de colaborare încheiat la data de 15 aprilie 1996, lucrări

efectuate în perioada iulie-decembrie 1996.

Din conținutul contractului

de colaborare nu a rezultat nici direct, nici implicit că reclamanta-intimată

avea obligația să facă vreo reparare și amenajare a spațiului. Singura

obligație a acestei societăți, potrivit contractului încheiat, a fost aceea de

a aduce o parte din mijloacele fixe, care, la sfârșitul colaborării, rămâneau

în proprietatea acesteia. În aceste condiții, chiar dacă s-ar fi efectuat

aceste lucrări, pârâta-apelantă, față de clauzele stipulate, nu avea obligația

achitării acestora.

De altfel, lucrările pretins

executate de reclamanta-intimată nu se regăsesc fizic pe teren și nu există

nici o probă din care să rezulte că reclamanta-intimată ar fi executat

lucrările respective. Această concluzie se desprinde din conținutul

coraportului de expertiză efectuat de consilierul expert N.T., în care se face

trimitere la actele dosarului pe care le analizează.

S-a apreciat că instanța de

fond a făcut referire la raportul de expertiză efectuat de ing. D.S., care se

bazează pe simple ipoteze, nu pe realitățile fizice constatate pe teren. De

asemenea, s-a reținut că, la dosarul cauzei, nu există un proces-verbal de

predare-primire a unor utilaje sau lucrări de orice natură predate în grija, în

custodie sau sub orice formă către SC N.A.D. SRL, care să justifice răspunderea

acestei societăți pentru paza lucrărilor sau utilajelor, iar prin aceste

înscrisuri să se justifice existența lor. Autorizația de construcție nr. 105

din 12 februarie 1997, a fost emisă pe numele deținătorului spațiului,

respectiv SC N.A.D. SRL, susținerea instanței de fond potrivit căreia odată

ținută a acoperi lipsa sa pentru lucrările executate, nu poate fi însușită,

motivat de faptul că aceasta nu este pe numele reclamantei-intimate, iar pe de

altă parte, a fost obținută după ce aceasta a hotărât unilateral încetarea

activității, respectiv, 1 februarie 1997.

Procedând astfel,

reclamanta-intimată și-a asumat riscurile cu privire la eventualul patrimoniu

pe care l-ar fi obținut prin părăsirea fără pază a pretinselor investiții

efectuate.

Nu a fost primită nici

motivarea instanței de fond, potrivit căreia la data încheierii contractului de

asociere cu SC N.A.D. SRL, SC D.I.H. SA se afla în litigiu pentru spațiul în

discuție, întrucât acest aspect nu are relevanță în raporturile de asociere

dintre apelanta-pârâtă și reclamanta-intimată, iar, pe de altă parte, instanța

nu a făcut cercetările necesare privind acest spațiu, cu atât mai mult cu cât

autorizația de construcție obținută în anul 1997 a fost eliberată pe numele SC D.I.H.

SA și SC N.A.D. SRL.

În concluzie, s-a reținut că

asocierea intervenită între părțile în litigiu nu face referire la obligațiile

efectuării unor reparații sau amenajări și nu s-a făcut nici dovada efectuării

acestora.

Împotriva deciziei civile nr.

38 din 15 ianuarie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

a declarat recurs reclamanta SC M.L.B. SRL, care a criticat această hotărâre

judecătorească pentru nelegalitate și netemeinice, sub aspectele că instanța a

dat o interpretare greșită întregului probatoriu administrat, inclusiv

clauzelor contractului de colaborare încheiat, la data de 15 aprilie 1996,

între părți, având ca obiect schimbarea specificului restaurantului din Șos.

S.M., nr. 17, sector 2, aprecierea eronată a coraportului de expertiză tehnică

întocmit de consilier expert N.T., înlăturarea fără justificare a înscrisurilor

existente în contabilitatea reclamantei, invocând, ca temei de drept al

recursului, dispozițiile art. 304 pct. 8, 9, 10, 11 C. proc. civ.

Curtea, analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse în cererea de

recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele

raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate

reciproc în cadrul contractului de colaborare încheiat, la data de 15 aprilie

1996, între SC N.A.D. SRL și SC M.L.B. SRL, răspunderea care se instituie în

cazul nerespectării clauzelor contractuale, precum și cadrul legal aplicabil

litigiului de natură comercială.

Esența contractului de

colaborare dintre SC N.A.D. SRL și SC M.L.B. SRL, așa cum se remarcă din

conținutul său, o constituie clauza de schimbare a specificului restaurantului

situat în București, sos. S.M., nr. 17, sector 2, din restaurant cu specific

arab în restaurant cu specific franțuzesc, având ca scop o profitabilitate

superioară pentru părți.

Se constată că în mod expres

și precis au fost menționate contractual toate obligațiile care incumbă fiecărei

părți, respectiv, pentru reclamantă, firmă cu experiență în domeniul bucătăriei

franceze, să pună la dispoziție, personalul de specialitate și o parte din

mijloacele fixe, cu precizarea că, la sfârșitul colaborării, acestea vor rămâne

în proprietatea ei, iar pentru SC N.A.D. SRL să pună la dispoziție spațiul

comercial deținut în baza contractului de asociere nr. 780 din 30 martie 1993,

încheiat cu SC D.I.H. SA București.

De necontestat că schimbarea

specificului restaurantului în speță, impunea anumite amenajări, transformări

și dotări corespunzătoare a spațiului, totuși, părțile, exprimându-și liber și

neîngrădit consimțământul, atunci când au negociat contractul de colaborare, nu

au menționat nimic în legătură cu aceste aspecte deosebit de importante, astfel

încât, corect a apreciat instanța de apel că investițiile, chiar dacă s-ar fi

efectuat de reclamantă, intimata-pârâtă SC N.A.D. SRL, raportat la clauzele

riguros stipulate, nu are obligația achitării acestora.

Nu poate fi primită nici

critica formulată în cererea de recurs, în sensul că s-a procedat de către

instanța de apel la o interpretare restrictivă, literară a clauzelor

contractuale, fără a se avea în vedere intenția comună a părților existentă la

data încheierii contractului, deoarece din întreaga economie a redactării

clauzelor contractuale, rezultă neîndoios că părțile, nici direct, nici

indirect, nu au făcut referire la efectuarea demersurilor materiale și

financiare, care impuneau aceste investiții cu o valoare ridicată. Dacă ar fi

fost în intenția părților contractante aceste aspecte legate de efectuarea

investițiilor, ele fiind cele mai relevante din punct de vedere juridic,

financiar și economic, cu certitudine că ar fi fost stipulate în mod expres și

cu maximă claritate în conținutul contractului.

Nejustificată este și

critica din cererea de recurs, privitoare la împrejurarea că instanța de apel

și-a întemeiat soluția pe însușirea coraportului de expertiză tehnică întocmit

de consilierul expert N.T., propus de pârâta SC N.A.D. SRL, deoarece, din

verificarea întregii documentații de natură economico-financiară depusă de

părți, expertul inginer N.T., amplu motivat și bine argumentat, a concluzionat

că în spațiul în litigiu, nu s-au executat lucrările de construcții pretinse,

reclamanta nedepunând la dosar nici o dovadă din care să rezulte execuția

fizică a lucrărilor.

Mai mult, reclamanta nu a

depus în dovedirea pretențiilor documentele obligatorii prevăzute de Legea nr. 10/1995,

care să confirme execuția fizică a lucrărilor respective: cartea construcției,

grafice de lucrări, dispoziții de șantier, procese-verbale de recepție parțiale

sau finale a lucrărilor, ștate de plată sau facturi.

Aceste argumentări juridice

fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie neîntemeiate, urmând a respinge,

ca nefondat, recursul promovat de reclamanta SC M.L.B. SRL București, nefiind

îndeplinită nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând, ca

legală și temeinică, decizia civilă nr. 38 din 15 ianuarie 2001, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC M.L.B. SRL București, împotriva deciziei

civile nr. 38 din 15 ianuarie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 22 iunie 2004.