ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin recursul în anulare declarat la data de 1 martie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat decizia civilă nr. 369 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Iași, apreciind-o ca fiind vădit netemeinică și pronunțată cu încălcarea esențială a legii. S-a arătat că prin acțiunea ulterior precizată, L.G.
a solicitat instanței, în contradictoriu cu Ministerul de Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, obligarea pârâților la plata sumei de 161.331.867 lei, reprezentând costul degradărilor cauzate autoturismului marca Ford Sierra, reținut abuziv la 9 iulie 1996 și lipsa de folosință aferentă anilor 1996 - 2001. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că Inspectoratul de Poliție al Județului Iași i-a confiscat autoturismul, iar, ulterior, prin sentința civilă nr. 87/1998 a Curții de Apel Iași, rămasă irevocabilă, s-a anulat procesul - verbal de contravenție și s-a dispus restituirea bunului. De asemenea, s-a precizat că autoturismul nu a fost ridicat deoarece se afla într-o stare avansată de degradare, datorată condițiilor improprii de păstrare și nefolosirii pe o perioadă lungă de timp.
Prin sentința civilă nr. 13427 din 24 iunie 2002, Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâților să plătească reclamantului suma de 10.572.356 lei, cu titlu de daune. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 87/1998, Curtea de Apel Iași a dispus anularea procesului - verbal din 9 iulie 1996 prin care s-a procedat la confiscarea autoturismului, dar. la acea dată, acesta era deteriorat, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 1633 alin. (2) C. civ. În privința lipsei de folosință, s-a apreciat că nu poate fi reținută culpa pârâților deoarece confiscarea nu s-a produs prin aplicarea defectuoasă a legii. Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 369 din 28 februarie 2003, a admis recursul declarat de reclamant, a modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 161.131.897 lei, cu titlu de daune.
Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de Interne. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că pârâtele sunt vinovate nu numai pentru distrugerile cauzate autoturismului prin staționare și nefolosire, dar și de lipsa de folosință a acestuia, deoarece, deși prin hotărâre judecătorească s-a dispus restituirea, bunul nu a intrat în posesia proprietarului. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că prin sentința civilă nr. 87 din 16 iulie 1998, Curtea de Apel Iași a constatat că măsura confiscării este nelegală deoarece art. 234 din Regulamentul Vamal, în temeiul căruia confiscarea s-a realizat, a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională.
Potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția revizuită, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale. Prin urmare, s-a apreciat greșită susținerea instanței de recurs în sensul că măsura confiscării ar fi fost ilegală deoarece dispozițiile în discuție au devenit neconstituționale de la data încheierii procesului verbal și nu de la data pronunțării deciziei Curții Constituționale. În al doilea rând, s-a susținut că nici ulterior pronunțării hotărârii, autoturismul nu a fost reținut ilegal de către pârâți.
Reclamantul a solicitat restituirea bunului la data de 20 septembrie iar la data de 25 septembrie 2000, Inspectoratul de Poliție al Județului Iași i-a comunicat acestuia că se poate prezenta la sediu pentru a reintra în posesia autoturismului. Reclamantul a refuzat ridicarea autoturismului, invocând degradarea lui. În acest context, nu se poate reține culpa pârâtelor pentru depozitarea bunului și, pe cale de consecință, nu li se poate imputa lipsa de folosință pentru perioada 1996 - 2001. Analizând motivele dezvoltate ale recursului în anulare, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și îl va respinge ca atare pentru următoarele motive: Prin procesul verbal de contravenție încheiat la data de 9 iulie 1996, lucrători ai Poliției Municipiului Iași au constatat că a fost înstrăinat un autoturism introdus temporar în țară și în baza art. 234 alin. ultim din Decretul nr. 337/1981, au dispus confiscarea acestuia.
Prin sentința nr. 87 din 16 iulie 1998, Curtea de Apel Iași a anulat procesul - verbal. În considerentele deciziei se reține cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul, fiind student cu reședința în România, pe perioada șederii, poate deține cu orice titlu autoturisme și să le înmatriculeze cu număr special. Reclamantul „este scutit de plata taxelor vamale, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 234 din Regulamentul vamal, aprobat prin Decretul nr. 337/198. (…) Faptele prevăzute de art. 234 alin. (1), nu constituie infracțiuni sau contravenții încât, fapta reclamantului, nefiind prevăzută la art. 246 – 250 din Decret 337/1981, ca o contravenție, măsura confiscării dispusă în temeiul art. 234 alin. (2) din Decret 337/1981, este neconstituțională”.
Este evident, așadar, că prin sentința pronunțată instanța a constatat că măsura confiscării a fost nelegal aplicată nu datorită faptului că textul în baza căruia a fost dispusă a fost ulterior declarat neconstituțional, ci datorită nerespectării dispozițiilor legale în materie la acea dată. Existența unei fapte pe care o instanță anterioară a calificat-o cu putere de lucru judecat ca fiind o faptă ilicită, existența unui prejudiciu și, de necontestat, a unei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciu duc la concluzia că raportul juridic născut între cele două părți este guvernat de regulile și principiile răspunderii civile delictuale și nu ale răspunderii depozitarului în caz de sechestru judiciar.
Or, în caz de răspundere civilă delictuală, persoana care a suferit un prejudiciu are drept la dezdăunări reprezentând atât valoarea prejudiciului efectiv suferit cât și a beneficiului nerealizat. Pe cale de consecință, în mod corect Tribunalul Iași a apreciat că reclamantul are dreptul la despăgubiri în valoare de 11.697.07 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor la autoturismul Ford Sierra în perioada 9 iulie 1996 - 31 martie 2001 dar și la suma de 149.634.792 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe aceeași perioadă. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că reclamantul a fost în culpă pentru că nu a solicitat autoturismul decât în anul 2000 și a refuzat primirea acestuia, Înalta Curte o va considera ca neîntemeiată deoarece pârâta avea obligația restituirii autoturismului din momentul în care, prin hotărâre definitivă, a fost obligată la restituire.
Pentru toate aceste considerente, recursul în anulare va fi privit ca nefondat și se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 369 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.