ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5753/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin recursul în anulare declarat la

data de 1 martie 2004, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție a criticat decizia civilă nr. 369 din 28 februarie

2003 a Tribunalului Iași, apreciind-o ca fiind vădit netemeinică și pronunțată

cu încălcarea esențială a legii.

S-a arătat că prin acțiunea ulterior

precizată, L.G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu Ministerul de

Interne și Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, obligarea pârâților la plata

sumei de 161.331.867 lei, reprezentând costul degradărilor cauzate

autoturismului marca Ford Sierra, reținut abuziv la 9 iulie 1996 și lipsa de

folosință aferentă anilor 1996 - 2001.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că Inspectoratul de Poliție al Județului Iași i-a confiscat

autoturismul, iar, ulterior, prin sentința civilă nr. 87/1998 a Curții de Apel

Iași, rămasă irevocabilă, s-a anulat procesul - verbal de contravenție și s-a

dispus restituirea bunului.

De asemenea, s-a precizat că autoturismul

nu a fost ridicat deoarece se afla într-o stare avansată de degradare, datorată

condițiilor improprii de păstrare și nefolosirii pe o perioadă lungă de timp.

Prin sentința civilă nr. 13427 din

24 iunie 2002, Judecătoria Iași a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea

pârâților să plătească reclamantului suma de 10.572.356 lei, cu titlu de daune.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 87/1998, Curtea de Apel Iași a

dispus anularea procesului - verbal din 9 iulie 1996 prin care s-a procedat la

confiscarea autoturismului, dar. la acea dată, acesta era deteriorat, în cauză

fiind incidente dispozițiile art. 1633 alin. (2) C. civ.

În privința lipsei de folosință, s-a

apreciat că nu poate fi reținută culpa pârâților deoarece confiscarea nu s-a

produs prin aplicarea defectuoasă a legii.

Tribunalul Iași, prin decizia civilă

nr. 369 din 28 februarie 2003, a admis recursul declarat de reclamant, a

modificat hotărârea atacată în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâții,

în solidar, să plătească reclamantului suma de 161.131.897 lei, cu titlu de

daune. Totodată, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul de

Interne.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de recurs a reținut că pârâtele sunt vinovate nu numai pentru

distrugerile cauzate autoturismului prin staționare și nefolosire, dar și de

lipsa de folosință a acestuia, deoarece, deși prin hotărâre judecătorească s-a

dispus restituirea, bunul nu a intrat în posesia proprietarului.

Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că prin sentința civilă

nr. 87 din 16 iulie 1998, Curtea de Apel Iași a constatat că măsura confiscării

este nelegală deoarece art. 234 din Regulamentul Vamal, în temeiul căruia

confiscarea s-a realizat, a fost declarat neconstituțional de către Curtea

Constituțională.

Potrivit dispozițiilor art. 147

alin. (1) și (4) din Constituția revizuită, dispozițiile din legile și

ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale.

Prin urmare, s-a apreciat greșită

susținerea instanței de recurs în sensul că măsura confiscării ar fi fost

ilegală deoarece dispozițiile în discuție au devenit neconstituționale de la

data încheierii procesului verbal și nu de la data pronunțării deciziei Curții

Constituționale.

În al doilea rând, s-a susținut că

nici ulterior pronunțării hotărârii, autoturismul nu a fost reținut ilegal de

către pârâți. Reclamantul a solicitat restituirea bunului la data de 20

septembrie iar la data de 25 septembrie 2000, Inspectoratul de Poliție al

Județului Iași i-a comunicat acestuia că se poate prezenta la sediu pentru a

reintra în posesia autoturismului. Reclamantul a refuzat ridicarea

autoturismului, invocând degradarea lui.

În acest context, nu se poate reține

culpa pârâtelor pentru depozitarea bunului și, pe cale de consecință, nu li se

poate imputa lipsa de folosință pentru perioada 1996 - 2001.

Analizând motivele dezvoltate ale

recursului în anulare, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat și îl va

respinge ca atare pentru următoarele motive:

Prin procesul verbal de contravenție

încheiat la data de 9 iulie 1996, lucrători ai Poliției Municipiului Iași au

constatat că a fost înstrăinat un autoturism introdus temporar în țară și în

baza art. 234 alin. ultim din Decretul nr. 337/1981, au dispus confiscarea

acestuia.

Prin sentința nr. 87 din 16 iulie

1998, Curtea de Apel Iași a anulat procesul - verbal. În considerentele

deciziei se reține cu putere de lucru judecat faptul că reclamantul, fiind

student cu reședința în România, pe perioada șederii, poate deține cu orice

titlu autoturisme și să le înmatriculeze cu număr special. Reclamantul „este

scutit de plata taxelor vamale, nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 234 din

Regulamentul vamal, aprobat prin Decretul nr. 337/198.

(…)

Faptele prevăzute de art. 234 alin. (1),

nu constituie infracțiuni sau contravenții încât, fapta reclamantului, nefiind

prevăzută la art. 246 – 250 din Decret 337/1981, ca o contravenție, măsura

confiscării dispusă în temeiul art. 234 alin. (2) din Decret 337/1981, este

neconstituțională”.

Este evident, așadar, că prin

sentința pronunțată instanța a constatat că măsura confiscării a fost nelegal

aplicată nu datorită faptului că textul în baza căruia a fost dispusă a fost

ulterior declarat neconstituțional, ci datorită nerespectării dispozițiilor

legale în materie la acea dată.

Existența unei fapte pe care o instanță

anterioară a calificat-o cu putere de lucru judecat ca fiind o faptă ilicită,

existența unui prejudiciu și, de necontestat, a unei legături de cauzalitate

între faptă și prejudiciu duc la concluzia că raportul juridic născut între

cele două părți este guvernat de regulile și principiile răspunderii civile

delictuale și nu ale răspunderii depozitarului în caz de sechestru judiciar.

Or, în caz de răspundere civilă

delictuală, persoana care a suferit un prejudiciu are drept la dezdăunări

reprezentând atât valoarea prejudiciului efectiv suferit cât și a beneficiului

nerealizat.

Pe cale de consecință, în mod corect

Tribunalul Iași a apreciat că reclamantul are dreptul la despăgubiri în valoare

de 11.697.07 lei reprezentând contravaloarea distrugerilor la autoturismul Ford

Sierra în perioada 9 iulie 1996 - 31 martie 2001 dar și la suma de 149.634.792

lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pe aceeași perioadă.

În ceea ce privește critica

referitoare la faptul că reclamantul a fost în culpă pentru că nu a solicitat

autoturismul decât în anul 2000 și a refuzat primirea acestuia, Înalta Curte o

va considera ca neîntemeiată deoarece pârâta avea obligația restituirii

autoturismului din momentul în care, prin hotărâre definitivă, a fost obligată

la restituire.

Pentru toate aceste considerente,

recursul în anulare va fi privit ca nefondat și se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 369 din 28 februarie 2003 a

Tribunalului Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

octombrie 2004.