ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5876/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.I. SRL Vicovu de Sus, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit 1 N-E Iași, a solicitat anularea proiectului de proces-verbal din data de 17 decembrie 2011 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, a arătat că a beneficiat de un contract de finanțare pentru înființarea unei ferme de melci în localitatea Vicovu de Sus din jud. Suceava, perioada de implementare fiind 12 iulie 2005 - 14 martie 2007 cu o valoare de 130.512,33 lei, din care au fost efectuate plăți în două tranșe, respectiv la data de 28 februarie 2006 suma de 25.528,43 lei și la data de 14 martie 2007 suma de 8.924, 67 lei.

Reclamanta a procedat la punerea în practică a acestui proiect, iar pentru a respecta cerințele legii și pentru a se asigura de îndeplinirea proiectului, a încheiat un contract de asigurat cu SC G.A. SA. A mai arătat reclamanta că, din primul an, respectiv iarna anului 2005-2006, din cauza condițiilor meteo total nefavorabile, producția de melci a pierit în procent de 99%, în această împrejurare a demarat procedurile judiciare pentru a beneficia de ajutor în caz de calamitate în condițiile Legii nr. 381/2012. Ulterior a început un lung șir de procese finalizate în cele din urmă prin sentința civilă nr. 5107 din data de 2 decembrie 2009 a Judecătoriei Suceava, sentință rămasă definitivă prin respingerea recursului.

În fine, a arătat reclamanta că, deși a pierdut litigiul civil, consideră că nu poate fi obligată la restituirea sumelor primite deoarece a fost un caz de forță majoră și nu poate fi trasă la răspundere civilă. Prin întâmpinare, pârâta A.P.D.R.P., pe cale de excepție, a invocat necompetența materială a Tribunalului Suceava, motivat de faptul că actele administrative a căror anulare se solicită sunt emise de A.P.D.R.P.- Autoritate Publică Centrală, situație care se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 8 din Legea nr. 554/2004. Tot pe cale de excepție, a invocat și lipsa capacității procesuale de folosință a Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Iași, învederând instanței faptul că A.P.D.R.P.

este o instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea M.A.D.R., care funcționează în baza prevederilor O.U.G. nr. 13 din 22 februarie 2006, care are în structură 8 centre regionale de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit, fără personalitate juridică. De asemenea, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că obiectul unei acțiuni în contencios administrativ nu poate fi decât verificarea legalității unei act administrativ sau refuzul nejustificat al unei autorități publice de a soluționa o cerere. 1. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin sentința nr. 5025 din 13 septembrie 2012, Tribunalul Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect “anulare act administrativ” în favoarea Curții de Apel Suceava.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, iar conform dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., curțile de apel judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

În prezenta cauză, s-a reținut că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ emis de A.P.D.R.P., care este o autoritate publică centrală. 1. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința nr. 8 din 11 ianuarie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în drept să hotărască asupra conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat că, în finalul proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 27 decembrie 2011, se menționează că, potrivit art. 43 lit. a) din O.G. nr. 66/2011 „prezentul proces-verbal de constatare constituie titlu executoriu, în caz de neplată”. Deoarece dispozițiile legale incidente prevăd că procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ, trimiterea la art. 141 C. proc. fisc. îl califică ca act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc. , a cărui executare poate fi suspendată în condițiile art. 215 alin. (2) C. proc.

fisc care stabilesc dreptul contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Pentru determinarea competenței, relevante sunt normele de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Așadar, dacă litigiul are caracter fiscal, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.

În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară 34.453,10 - sub suma de 500.000 lei - asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. 2. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect anularea proiectului de proces-verbal de completare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, emis la data de 27 decembrie 2011 de autoritatea pârâtă, cu privire la suma de 34.453,10 lei. Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G.

nr. 92/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță. De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G. nr. 92/2003.

Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

În acest context, î n temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unui act ce vizează o creanță bugetară al cărei cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 lei, respectiv suma de 34.453,10 lei, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că reclamanta a optat pentru instanța de la sediul său. În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC M.I. SRL Vicovu de Sus în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. - Centrul Regional de Plăți și Dezvoltare Rurală și Pescuit 1 N-E Iași, în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.