ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6894/2004

deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații

R.L.A. și I.E. împotriva deciziei penale nr. 1182/ R pronunțate de Curtea de

Apel Timișoara, secția penală, la 7 decembrie 2004, în dosarul nr.

10772/P/2004, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 55 pronunțată la 3 decembrie 2004,

în dosarul nr. 6956/2004, Tribunalul Arad, secția penală, a respins sesizarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad privind prelungirea arestării

preventive a inculpaților I.E. și R.L.A.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții

de Apel Timișoara, secția penală cu numărul de dosar 10772/P/2004.

La termenul de la 7 decembrie 2004, intimații

inculpați au invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 148 alin. (1)

lit. h) C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (2) și (11), precum

și în raport cu art. 20 din Constituție, acest din urmă text al legii

fundamentale fiind raportat la diverse prevederi ale unor convenții

internaționale la care România este parte după cum urmează:

art. 11 pct. 1 din D.U.D.O.,

art. 14 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și

art. 5 pct. 1 lit. c) și art. 6 pct. 2 din

C.A.D.O.L.F.

În aceeași ordine de idei s-a solicitat de către

inculpați suspendarea judecării recursului și trimiterea dosarului la Curtea

Constituțională pentru judecarea excepției menționate.

La același termen instanța s-a pronunțat, în sensul

respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în urma

dezbaterilor care au avut loc a fost pronunțată decizia penală nr. 1182/ R din

7 decembrie 2004.

În dispozitivul deciziei a fost menționată din nou

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, precizându-se că

această măsură putea fi atacată cu recurs.

Totodată a fost admis recursul Parchetul de pe lângă

Tribunalul Arad, a fost casată încheierea nr. 55 dată de Tribunalul Arad la 3

decembrie 2004, în dosarul nr. 6956/2004 și s-a procedat la rejudecarea cauzei.

Ca urmare a fost admisă propunerea Parchetul de pe

lângă Tribunalul Arad prelungindu-se, pe timp de câte 30 de zile, arestarea

preventivă a inculpaților care au fost obligați la plata cheltuielilor

judiciare, cu mențiunea că soluționarea acestor aspecte este definitivă.

Prin declarațiile verbale, făcute în ședința publică

de la 7 decembrie 2004, ca și prin declarații scrise la 8 decembrie 2004,

fiecare dintre inculpați au formulat recurs împotriva dispoziției instanței

prin care „a fost respinsă excepția de neconstituționalitate”, cauza fiind

ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția

penală, cu numărul de dosar 7053/2004.

Cu ocazia dezbaterilor care au avut loc la 17

decembrie 2004, recursul a fost motivat oral, criticându-se soluția atacată în

special pentru lipsa de temei legal a respingerii excepției.

S-a afirmat astfel că instanța a încălcat vădit

prevederile Legii nr. 47/1992 care conferă Curții Constituționale competența

materială exclusivă în materie și că, pe de altă parte, au fost ignorate

argumentele aduse în sprijinul excepției, precizându-se că acestea sunt în

continuare susținute de recurenți.

O altă critică a vizat faptul că respectiva soluție a

fost dată, nelegal, printr-o decizie, iar nu printr-o încheiere.

În raport cu aceste motive apărarea recurenților a

solicitat ca instanța de recurs să procedeze la suspendarea judecării cauzei și

la sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției amintite,

iar în subsidiar s-a cerut admiterea recursului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea corectei aplicări a

prevederilor Legii nr. 47/1992.

Ca urmare a dispoziției acestei Curți au fost depuse

de către apărătorul recurenților și note scrise prin care:

se solicită punere în libertate a inculpaților în

raport cu impasul procedural generat de încălcările aduse prevederilor legale

prin decizia atacată,

sunt expuse pe larg punctele de vedere ale

recurenților în legătură cu concluziile puse în recurs de către Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și

sunt reiterate motivele recursurilor declarate de

inculpați.

Recursurile sunt  nefondate.

În acest sens, Curtea are în vedere că partea

introductivă a deciziei recurate cuprinde toate elementele unei încheieri de

ședință, redând integral dezbaterile desfășurate la 7 decembrie 2004, în

legătură cu excepția de neconstituționalitate, soluția de respingere a cererii

de sesizare a Curții Constituționale și chiar declarațiile de recurs formulate

oral de inculpați împotriva acesteia.

Așa fiind, este cu totul formală și lipsită de suport

critica potrivit căreia instanța ar fi încălcat prevederile art. 29 din Legea

nr. 47/2002 și ale art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nepronunțându-se printr-o

încheiere.

Inserarea și în dispozitivul hotărârii a soluției de

respingere a cererii menționate nu poate duce la o altă concluzie, fiind

evident că, în acest mod, instanța a urmărit să sublinieze mai cu seamă că

decizia pronunțată era definitivă, iar dreptul părților de a declara recurs

viza exclusiv respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Nu lipsită de relevanță din punctul de vedere analizat

este și împrejurarea că înșiși inculpații au precizat expres în recursurile lor

scrise că acestea sunt declarate „împotriva încheierii din data de 07 decembrie

2004”.

De altfel critica analizată nu poate fi primită nici

în raport cu prevederile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., dat fiind că

inculpații nu au suferit nici o vătămare cât privește dreptul lor de a declara

recurs, drept care a fost exercitat atât oral, în ședința publică de la 7

decembrie 2004, cât și în scris, la 8 decembrie 2004.

Pe de altă parte este de amintit că, potrivit art.

29 alin. (6) din Legea nr. 47/2002, instanța în fața căreia a fost ridicat o

excepție de neconstituționalitate care este „inadmisibilă, fiind contrară

prevederilor alin. (1), (2) și (3)” ale aceluiași articol este obligată să

respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În speță Curtea de Apel Timișoara s-a conformat

acestor prevederi legale respingând, într-o formă lipsită de echivoc, cererea

de sesizare a Curții Constituționale, iar nu excepția invocată de inculpați.

Este deci nefondată critica recurenților conform

căreia decizia atacată ar fi fost dată cu încălcarea normelor legale care

delimitează competența materială a instanțelor de judecată de aceea a Curții

Constituționale.

Nu în ultimul rând este de reținut că

inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a art. 148 alin. (1) lit.

h) C. proc. pen., fost pe larg argumentată de către instanță inclusiv prin

raportare la prevederile legii fundamentale, la convențiile internaționale ce

reglementează problematica drepturilor omului, astfel cum acestea au fost

evocate de inculpați, precum și la jurisprudența constantă a Curții

Constituționale.

Așa fiind, și având în vedere că în cauză nu își

găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385

9

alin. (1) și

(3) C. proc. pen., Curtea va face aplicarea art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) din același cod, respingând recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții

inculpați urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare prilejuite de

soluționarea cauzei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

inculpații R.L.A. și I.E. împotriva deciziei penale nr. 1182 din 7 decembrie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în suma de câte 800 000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie

2004.