ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6894/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6894/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații R.L.A. și I.E. împotriva deciziei penale nr. 1182/ R pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la 7 decembrie 2004, în dosarul nr. 10772/P/2004, constată următoarele: Prin încheierea nr. 55 pronunțată la 3 decembrie 2004, în dosarul nr. 6956/2004, Tribunalul Arad, secția penală, a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad privind prelungirea arestării preventive a inculpaților I.E. și R.L.A. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția penală cu numărul de dosar 10772/P/2004. La termenul de la 7 decembrie 2004, intimații inculpați au invocat neconstituționalitatea prevederilor art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.
pen., în raport cu dispozițiile art. 23 alin. (2) și (11), precum și în raport cu art. 20 din Constituție, acest din urmă text al legii fundamentale fiind raportat la diverse prevederi ale unor convenții internaționale la care România este parte după cum urmează: art. 11 pct. 1 din D.U.D.O., art. 14 pct. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 5 pct. 1 lit. c) și art. 6 pct. 2 din C.A.D.O.L.F. În aceeași ordine de idei s-a solicitat de către inculpați suspendarea judecării recursului și trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru judecarea excepției menționate.
La același termen instanța s-a pronunțat, în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, iar în urma dezbaterilor care au avut loc a fost pronunțată decizia penală nr. 1182/ R din 7 decembrie 2004. În dispozitivul deciziei a fost menționată din nou respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, precizându-se că această măsură putea fi atacată cu recurs. Totodată a fost admis recursul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost casată încheierea nr. 55 dată de Tribunalul Arad la 3 decembrie 2004, în dosarul nr. 6956/2004 și s-a procedat la rejudecarea cauzei. Ca urmare a fost admisă propunerea Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad prelungindu-se, pe timp de câte 30 de zile, arestarea preventivă a inculpaților care au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare, cu mențiunea că soluționarea acestor aspecte este definitivă.
Prin declarațiile verbale, făcute în ședința publică de la 7 decembrie 2004, ca și prin declarații scrise la 8 decembrie 2004, fiecare dintre inculpați au formulat recurs împotriva dispoziției instanței prin care „a fost respinsă excepția de neconstituționalitate”, cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 7053/2004. Cu ocazia dezbaterilor care au avut loc la 17 decembrie 2004, recursul a fost motivat oral, criticându-se soluția atacată în special pentru lipsa de temei legal a respingerii excepției. S-a afirmat astfel că instanța a încălcat vădit prevederile Legii nr. 47/1992 care conferă Curții Constituționale competența materială exclusivă în materie și că, pe de altă parte, au fost ignorate argumentele aduse în sprijinul excepției, precizându-se că acestea sunt în continuare susținute de recurenți.
O altă critică a vizat faptul că respectiva soluție a fost dată, nelegal, printr-o decizie, iar nu printr-o încheiere. În raport cu aceste motive apărarea recurenților a solicitat ca instanța de recurs să procedeze la suspendarea judecării cauzei și la sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției amintite, iar în subsidiar s-a cerut admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea corectei aplicări a prevederilor Legii nr. 47/1992.
Ca urmare a dispoziției acestei Curți au fost depuse de către apărătorul recurenților și note scrise prin care: se solicită punere în libertate a inculpaților în raport cu impasul procedural generat de încălcările aduse prevederilor legale prin decizia atacată, sunt expuse pe larg punctele de vedere ale recurenților în legătură cu concluziile puse în recurs de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și sunt reiterate motivele recursurilor declarate de inculpați. Recursurile sunt nefondate. În acest sens, Curtea are în vedere că partea introductivă a deciziei recurate cuprinde toate elementele unei încheieri de ședință, redând integral dezbaterile desfășurate la 7 decembrie 2004, în legătură cu excepția de neconstituționalitate, soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale și chiar declarațiile de recurs formulate oral de inculpați împotriva acesteia.
Așa fiind, este cu totul formală și lipsită de suport critica potrivit căreia instanța ar fi încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/2002 și ale art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nepronunțându-se printr-o încheiere. Inserarea și în dispozitivul hotărârii a soluției de respingere a cererii menționate nu poate duce la o altă concluzie, fiind evident că, în acest mod, instanța a urmărit să sublinieze mai cu seamă că decizia pronunțată era definitivă, iar dreptul părților de a declara recurs viza exclusiv respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Nu lipsită de relevanță din punctul de vedere analizat este și împrejurarea că înșiși inculpații au precizat expres în recursurile lor scrise că acestea sunt declarate „împotriva încheierii din data de 07 decembrie 2004”.
De altfel critica analizată nu poate fi primită nici în raport cu prevederile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., dat fiind că inculpații nu au suferit nici o vătămare cât privește dreptul lor de a declara recurs, drept care a fost exercitat atât oral, în ședința publică de la 7 decembrie 2004, cât și în scris, la 8 decembrie 2004. Pe de altă parte este de amintit că, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/2002, instanța în fața căreia a fost ridicat o excepție de neconstituționalitate care este „inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3)” ale aceluiași articol este obligată să respingă cererea de sesizare a Curții Constituționale. În speță Curtea de Apel Timișoara s-a conformat acestor prevederi legale respingând, într-o formă lipsită de echivoc, cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar nu excepția invocată de inculpați.
Este deci nefondată critica recurenților conform căreia decizia atacată ar fi fost dată cu încălcarea normelor legale care delimitează competența materială a instanțelor de judecată de aceea a Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este de reținut că inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., fost pe larg argumentată de către instanță inclusiv prin raportare la prevederile legii fundamentale, la convențiile internaționale ce reglementează problematica drepturilor omului, astfel cum acestea au fost evocate de inculpați, precum și la jurisprudența constantă a Curții Constituționale. Așa fiind, și având în vedere că în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385 9 alin. (1) și (3) C. proc.
pen., Curtea va face aplicarea art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, respingând recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați urmează a fi obligați la plata cheltuielilor judiciare prilejuite de soluționarea cauzei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații R.L.A. și I.E. împotriva deciziei penale nr. 1182 din 7 decembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în suma de câte 800 000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.