ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 196/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 noiembrie 2005, nr. 266/ CC pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 11342/2005, a fost admisă cererea formulată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Timișoara și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților F.I.D., G.I., R.L., D.F., V.M. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 25 noiembrie 2005 până la 24 decembrie 2005. Tribunalul a considerat că în cauză se impune prelungirea măsurii arestării preventive potrivit art. 159 C. proc. pen., deoarece există indicii cu privire la săvârșirea faptelor prevăzute de legea penală de către inculpat, iar temeiurile care au stat la baza luării măsurii impun în continuare privarea de libertate, respectiv că infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar aceștia prezintă pericol pentru ordinea publică.

În ce privește participarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. s-a reținut că apărătorul inculpaților R.L. și D.F. nu a indicat textul legal care impune aceasta, făcând o analogie cu judecarea infracțiunii de corupție. Cu privire la termenul de 5 zile prevăzut de alin. (1) al art. 159 C. proc. pen., instanța a apreciat că acesta este un termen de recomandare, care nu are drept consecință imposibilitatea prelungirii arestării preventive. Ca urmare excepțiile invocate au fost respinse. Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații F.I.D., D.F. și R.L. Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii nr. 266/ C. civ. Din 25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, constatând că prima instanță în conformitate cu dispozițiile art. 23 pct. 5 din Constituția României și art. 159 C. proc.

pen., în mod corect a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților, reținând că sunt motive certe și plauzibile că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați și avându-se în vedere modul organizat de săvârșire a faptelor s-a apreciat corect că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva deciziei instanței de recurs nr. 1243 din 14 decembrie 2005 au declarat recurs inculpații D.F. și R.L., criticând dispoziția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 159 alin. (1) C. proc. pen. Se susține că în mod nelegal instanța a respins cererea cu motivarea că această excepție a mai fost ridicată și a trecut la judecarea cauzei respingând și cererea de suspendare a judecății.

Consideră recurenții că termenii în care sunt formulate prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt imperativi, sesizarea Curții Constituționale nefiind apanajul instanței, întrucât normele care reglementează astfel de situații de neconstituționalitate sunt imperative și nu supletive. Recursul declarat de inculpați referitor la dispoziția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale este nefondat. Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată „dacă excepția invocată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare”.

Rezultă așadar că împotriva dispoziției instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale inculpații au deschisă calea recursului la instanța superioară, respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție căreia de altfel s-au și adresat în termenul de 48 ore prevăzut de legiuitor. Pe de altă parte însă, criticile invocate de aceștia referitoare la nelegalitatea dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt nefondate atâta timp cât dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 permit instanțelor o atare măsură în condițiile în care excepția invocată este inadmisibilă. Din cuprinsul hotărârii atacate rezultă că instanța a respins justificat cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivându-și această hotărâre în condițiile art. 29 din actul normativ menționat.

Așa fiind, recursurile declarate de inculpați cu privire la această dispoziție a instanței sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.F. și R.L. împotriva deciziei penale nr. 1243/ R din 14 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 12177/P/2005. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei (câte 1.000.000 lei), din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 40 lei (câte 400.000 lei), se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2006.