ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 196/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 25 noiembrie 2005,

nr. 266/ CC pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 11342/2005, a fost

admisă cererea formulată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Timișoara și s-a

dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților F.I.D., G.I., R.L., D.F.,

V.M. pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 25 noiembrie 2005 până la 24

decembrie 2005.

Tribunalul a considerat că în cauză

se impune prelungirea măsurii arestării preventive potrivit art. 159 C. proc.

pen., deoarece există indicii cu privire la săvârșirea faptelor prevăzute de

legea penală de către inculpat, iar temeiurile care au stat la baza luării

măsurii impun în continuare privarea de libertate, respectiv că infracțiunile

pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani, iar aceștia prezintă pericol pentru ordinea publică.

În ce privește participarea unui

procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. s-a reținut că apărătorul inculpaților R.L. și

D.F. nu a indicat textul legal care impune aceasta, făcând o analogie cu judecarea

infracțiunii de corupție.

Cu privire la termenul de 5 zile

prevăzut de alin. (1) al art. 159 C. proc. pen., instanța a apreciat că acesta

este un termen de recomandare, care nu are drept consecință imposibilitatea

prelungirii arestării preventive.

Ca urmare excepțiile invocate au

fost respinse.

Împotriva încheierii au declarat

recurs inculpații F.I.D., D.F. și R.L.

Curtea de Apel Timișoara a respins,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii nr. 266/

C. civ. Din 25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, constatând că

prima instanță în conformitate cu dispozițiile art. 23 pct. 5 din Constituția

României și art. 159 C. proc. pen., în mod corect a dispus prelungirea

arestării preventive a inculpaților, reținând că sunt motive certe și

plauzibile că inculpații au comis infracțiunile pentru care sunt cercetați și

avându-se în vedere modul organizat de săvârșire a faptelor s-a apreciat corect

că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva deciziei instanței de

recurs nr. 1243 din 14 decembrie 2005 au declarat recurs inculpații D.F. și R.L.,

criticând dispoziția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 159 alin. (1) C.

proc. pen.

Se susține că în mod nelegal

instanța a respins cererea cu motivarea că această excepție a mai fost ridicată

și a trecut la judecarea cauzei respingând și cererea de suspendare a

judecății.

Consideră recurenții că termenii în

care sunt formulate prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt imperativi,

sesizarea Curții Constituționale nefiind apanajul instanței, întrucât normele

care reglementează astfel de situații de neconstituționalitate sunt imperative

și nu supletive.

Recursul declarat de inculpați

referitor la dispoziția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale este nefondat.

Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea

nr. 47/1992 republicată „dacă excepția invocată este inadmisibilă, fiind

contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Încheierea poate fi atacată numai cu

recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la

pronunțare”.

Rezultă așadar că împotriva

dispoziției instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale inculpații au deschisă calea recursului la instanța superioară,

respectiv la Înalta Curte de Casație și Justiție căreia de altfel s-au și

adresat în termenul de 48 ore prevăzut de legiuitor.

Pe de altă parte însă, criticile

invocate de aceștia referitoare la nelegalitatea dispoziției de respingere a

cererii de sesizare a Curții Constituționale sunt nefondate atâta timp cât

dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 permit instanțelor o atare

măsură în condițiile în care excepția invocată este inadmisibilă.

Din cuprinsul hotărârii atacate

rezultă că instanța a respins justificat cererea de sesizare a Curții Constituționale,

motivându-și această hotărâre în condițiile art. 29 din actul normativ

menționat.

Așa fiind, recursurile declarate de

inculpați cu privire la această dispoziție a instanței sunt nefondate, urmând a

fi respinse ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații D.F. și R.L. împotriva deciziei penale nr. 1243/ R din

14 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 12177/P/2005.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 100 lei (câte 1.000.000

lei), din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de

câte 40 lei (câte 400.000 lei), se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 ianuarie 2006.