ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 980/2011

Ședința publică de la 3 martie 2011 Asupra contestației în anulare de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin decizia nr. 173 din 20 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de C.A. (succesor cu titlu particular al doamnei L.V.K.). În argumentarea acestei soluții instanța supremă a reținut, în esență, că neîndeplinirea obligației de a achita prețul contractului de vânzare-cumpărare acțiuni s-a datorat recurentului, fapt pentru care a solicitat continuarea executării contractului ceea ce înseamnă că nu există dol asupra substanței obiectului actului juridic dedus judecății, întrucât nu există mijloacele viclene, dolosive ca element obiectiv și nici intenția ca element subiectiv, recurentul era în deplină cunoștință de cauză cu privire la datele și informațiile necesare ca potențial cumpărător al societății comerciale.

Referitor la critica recurentului privind omiterea instanței de apel de a pune în discuția părților problema confirmării actului anulabil prin alegerea executării acestuia Înalta Curte a reținut că, în dispozitiv nu este cuprinsă soluția privind operarea confirmării actului anulabil prin încheierea unor acte juridice subsecvente care au condus la nulitatea relativă generată de un pretins dol la încheierea contractului. Or, în cauză instanța de apel se referă exclusiv la pactul comisoriu înserat și la care a renunțat ca urmare a neîndeplinirii obligației de plată a prețului contractului. Împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare C.A.

pentru motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, contestatorul a susținut că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare, respectiv cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. referitor la faptul că instanța de apel și-a depășit limitele cu care a fost investită pentru soluționarea apelului apelantei A.V.A.S. Pentru acest motiv contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 173 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și rejudecarea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul ca instanța de recurs să se pronunțe dacă Curtea de Apel București și-a depășit sau nu limitele judecății cu care a fost investită de către apelanta A.V.A.S.

Prin concluziile scrise depuse la dosar contestatorul susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil insistând în susținerea neprimirii întâmpinării, că aceasta a fost depusă într-un singur exemplar și că nu există dovada la dosar că întâmpinarea i-ar fi fost comunicată prin plic la data de 4 februarie 2011, iar pe fondul contestației în anulare a reluat motivele prezentate și dezvoltate în cererea inițială. Contestația în anulare este nefondată pentru următoarele considerente: Referitor la susținerea contestatorului că întâmpinarea nu i-a fost înmânată, din verificările efectuate s-a constatat că la data de 4 februarie 2011 (conform mențiunii făcute pe prima pagină a întâmpinării de serviciul arhivă, fila 28 dosar contestație în anulare) întâmpinarea i-a fost comunicată contestatorului „prin plic”.

Având în vedere că ne aflăm într-o cale extraordinară de atac de retractare susținerile contestatorului privind încălcarea dreptului său la apărare și la un proces echitabil, formulate prin concluziile scrise, nu pot face obiectul contestației în anulare, fiind impropriu acestui stadiu procesual. Potrivit art. 318 teza 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare dacă s-a omis din greșeală să se cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare. Prin decizia nr. 173 din 20 ianuarie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de C.A. (succesor cu titlu particular al doamnei L.V.K.). Pentru a hotărî astfel, Curtea, în debutul considerentelor deciziei contestate arată rațiunile care au impus adoptarea acestei soluții prezentând amplu de ce instanța de apel nu și-a depășit limitele investirii sale.

În raport de aceste considerente Înalta Curte constată că ipoteza reglementată de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. care permite exercitarea contestației în anulare speciale, nu este îndeplinită în cauză, în condițiile în care instanța de recurs a examinat motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 astfel cum fost invocat, și totodată a argumentat confirmarea actului anulabil prin alegerea reclamantei de a executa în continuare contractul, ceea ce reprezintă o examinare explicită a criticilor invocate prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. În realitate, prin argumentele aduse în susținerea motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., contestatorul tinde la rejudecarea motivelor sale de recurs, respinse ca nefondate, însă nu se poate reține în sarcina instanței de recurs că a omis să analizeze motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. în sensul avut în vedere de dispozițiile de lege evocate. În consecință, Înalta Curte procedând la verificarea omisiunii cercetării vreunui motiv de casare, constată că elementele cerute de art. 318 teza 2 C. proc. civ. nu se regăsesc în argumentele contestației în anulare, urmând ca aceasta să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul C.A. împotriva deciziei nr. 173 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2011.