ÎCCJ, Decizia nr. 240/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2695 din 24 octombrie 2002 a Judecătoriei Galați, inculpatul M.M. a fost condamnat la 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) C. pen.

Prin aceeași sentință, făcându-se aplicarea art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 199 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen.

Prin decizia penală nr. 648/A din 30 mai 2003, Tribunalul Galați a respins apelul declarat de partea civilă S.A.B. SA Galați și, admițând apelurile declarate de procuror și inculpat, a condamnat pe inculpat la 9 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 alin. (1) C. pen. și a majorat la 1 an și 6 luni închisoare pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de delapidare.

S-a constatat că ambele pedepse sunt grațiate în întregime, condiționat, potrivit art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpatul și partea civilă, ambele recursuri fiind respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 1106/R din 18 noiembrie 2003 a Curții de Apel Galați.

Împotriva deciziei menționate, condamnatul M.M. a formulat contestație în anulare, această contestație fiind respinsă, ca nefondată, prin decizia penală nr. 44/R din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați.

Condamnatul M.M. a declarat recurs, împotriva acestei decizii.

Recursul declarat de condamnat a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 2221 din 23 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și justiție, secția penală, cu motivarea că decizia vizată nu se încadrează în nici unul din cauzele pentru care legea prevede o atare cale de atac, iar dispoziția din alineatul final al art. 392 C. proc. pen., potrivit căreia sentința dată în contestație este supusă apelului iar decizia dată în apel este supusă recursului, nu-și au aplicabilitate în cauză.

Condamnatul a declarat recurs și împotriva acestei din urmă decizii.

Recursul nu este admisibil.

În adevăr, așa cum corect s-a relevat, prin considerentele deciziei pronunțate în recurs, prin art. 392 alin. (4) C. proc. pen., în care sunt reglementate căile de atac ce se pot exercita împotriva hotărârilor pronunțate asupra contestației în anulare, se prevede că „sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului”.

Din această prevedere neechivocă a legii rezultă, deci, că decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați, ca instanță de recurs, prin care a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnat, nu mai era supusă recursului.

Așa fiind, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, în mod corect, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnat, împotriva deciziei menționate.

În atare situație, cât timp noul recurs declarat de condamnat este exercitat împotriva unei decizii prin care a fost respinsă o cale de atac inadmisibilă, nici acest nou recurs nu poate fi considerat admisibil.

În consecință, urmează a se dispune respingerea recursului declarat în cauză, ca inadmisibil, și a-l obliga pe condamnat să plătească statului cheltuielile judiciare ce s-au efectuat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul M.M., împotriva deciziei nr. 2221 din 23 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe condamnat să plătească statului suma de 600.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 20 septembrie 2004.