ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 427/2012

Ședința publică de la 2 februarie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC L.K.W. M. & T. SRL prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, a solicitat instanței

obligarea pârâtei SC M.P. SRL la plata sumei de 386.874,86 lei, din care suma

de 105.503,86 lei reprezintă chirie neachitată și 281.370,86 lei reprezintă

penalități de 1% pe zi de întârziere.

Prin cererea

reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantei să plătească

despăgubiri în valoare de 150.000 lei întrucât de la data de 22 august 2008

ocupă terenul său abuziv.

Prin sentința civilă

nr. 4544 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea

formulată de către reclamanta SC L.K.W. M. & T. SRL, în insolvență, ca

fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală activă.

S-a constatat că a

intervenit suspendarea de drept cu privire la cererea reconvențională formulată

de către pârâta-reclamantă SC M.P. SRL.

Pentru a pronunța

această sentință instanța de fond a reținut că întrucât societatea reclamantă

se află în procedură de insolvență acțiunea este scutită de taxă de timbru cu

condiția să fie introdusă de către administratorul judiciar, cel care are de

altfel capacitatea procesuală de a introduce o asemenea acțiune pe parcursul

acestei etape a procedurii insolvenței și cum la termenul acordat în acest

scop, administratorul judiciar P.I. IPURL nu a înțeles să-și însușească

acțiunea introdusă de către administratorul statutar al societății reclamante,

instanța a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate

procesuală activă.

Cu privire la cererea

reconvențională introdusă de către pârâta SC M.P. SRL instanța a constatat că o

asemenea cerere este suspendată de drept în virtutea prevederilor art. 36 din

Legea nr. 85/2006.

Apelul declarat de

reclamanta SC L.K.W. M. & T. SRL, împotriva acestei sentințe a fost admis

de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, prin decizia civilă nr. 130/2011 din 29 iunie 2011, când s-a anulat în

parte sentința apelată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe spre

rejudecare în ceea ce privește acțiunea principală. Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că prin încheierea nr.

554 din 9 martie 2009 dată în dosar nr. 409/100/2009 al Tribunalului Maramureș

judecătorul sindic a deschis procedura generală a insolvenței împotriva

reclamantei din prezenta cauză fără însă a dispune în sensul ridicării

dreptului de administrare.

S-a constatat că în

această ipoteză formularea de acțiuni în justiție în numele debitoarei

constituie apanajul atât al practicianului în insolvență, cât și al

administratorului statutar.

Totodată instanța de

apel a constatat că administratorul judiciar a ratificat actele de procedură

îndeplinită de către administratorul statutar în prezenta cauză, astfel încât

sancțiunea lipsei calității procesuale active se impune a fi înlăturată.

S-a apreciat că doar

dintr-o eroare materială în dispozitivul sentinței recurate instanța a făcut

referire la capacitatea procesuală fiind evident faptul că potrivit

considerentelor hotărârii excepția pusă în discuție și analizată a fost aceea a

lipsei calității procesuale.

Împotriva acestei

decizii recurenta pârâtă SC M.P. SRL a declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., în susținerea căruia a arătat

că interpretarea dată apelului de instanța de apel nu este în concordanță cu

dispozițiile legale care guvernează materia insolvenței și a falimentului în

speță dispozițiile art. 20 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, susține

recurenta, la data deschiderii procedurii insolvenței și numirii

administratorului judiciar, chiar și în ipoteza în care societății debitoare nu

i s-a ridicat dreptul de administrare în mod expres, societatea își desfășoară

activitatea sub supravegherea judecătorului sindic, care urmărește îndeplinirea

obligațiilor legale de către administratorul judiciar numit în cauză, între

care și obligația de a reprezenta societatea debitoare în instanță, prin

formularea de cereri în fața instanței competente și încheierea unor contracte

de asistență juridică cu avocați care să apere interesele societății.

Recurenta, față de

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 85/2006, consideră că nu poate fi reținută

interpretarea dată de către instanța de apel conform căreia trebuie să

distingem între două ipoteze, în care s-a dispus ridicarea dreptului de

administrare al debitoarei și cea de-a doua în care nu a fost ridicat dreptul

de administrare al acesteia și că doar în prima dintre acestea administratorul

statutar nu ar putea promova în nume propriu acțiuni în instanță.

Totodată susține

recurenta acțiunea introductivă a fost formulată, semnată doar de către

administratorul special (statutar) al reclamantei, făcându-se abstracție de

normele de drept conținute de Legea nr. 85/2006, iar administratorul special nu

a avut mandat din partea administratorului judiciar să formuleze această

cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe

cale de consecință respingerea apelului reclamantei și menținerea ca temeinică

și legală a sentinței instanței de fond.

Recursul este

nefondat.

Prin încheierea nr. 554

din 9 martie 2009 a Tribunalului Maramureș, a fost deschisă procedura generală

de insolvență împotriva debitoarei SC L.K.W. M. & T. SRL, a fost numit

administrator judiciar P.I. IPURL fără a fi ridicat dreptul de administrare.

Prin încheierea nr. 3680

din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Maramureș a fost admis planul de

reorganizare a activității debitoarei SC L.K.W. M. & T. SRL, iar acțiunea a

fost inițiată în data de 13 aprilie 2010.

Potrivit

dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 85/2006,

pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul

special, sub supravegherea administratorului judiciar.

Față de aceste

precizări se constată că susținerile recurentei conform cărora administratorul

special al debitoarei nu avea dreptul de a iniția și semna acțiuni ci numai

administratorul judiciar desemnat, sunt nefondate, întrucât administratorul

statutar are dreptul de a conduce activitatea societății reclamante și de a

reprezenta societatea în raporturile cu terții atunci când nu a fost ridicat

dreptul de administrare.

Astfel, instanța de

apel în mod corect a apreciat că în ipoteza neridicării dreptului de

administrare al debitoarei, formularea de acțiuni în justiție în numele

debitoarei constituie apanajul atât al practicianului în insolvență, cât și al

administratorului statutar.

În consecință se

apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale

și este la adăpost de orice critică de nelegalitate și în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC M.P. SRL împotriva deciziei civile nr. 130/2011

din 29 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2012.