ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 427/2012

Ședința publică de la 2 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC L.K.W. M. & T. SRL prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, a solicitat instanței obligarea pârâtei SC M.P. SRL la plata sumei de 386.874,86 lei, din care suma de 105.503,86 lei reprezintă chirie neachitată și 281.370,86 lei reprezintă penalități de 1% pe zi de întârziere. Prin cererea reconvențională pârâta a solicitat obligarea reclamantei să plătească despăgubiri în valoare de 150.000 lei întrucât de la data de 22 august 2008 ocupă terenul său abuziv. Prin sentința civilă nr. 4544 din 10 noiembrie 2010, Tribunalul Maramureș a respins acțiunea formulată de către reclamanta SC L.K.W.

M. & T. SRL, în insolvență, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală activă. S-a constatat că a intervenit suspendarea de drept cu privire la cererea reconvențională formulată de către pârâta-reclamantă SC M.P. SRL. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că întrucât societatea reclamantă se află în procedură de insolvență acțiunea este scutită de taxă de timbru cu condiția să fie introdusă de către administratorul judiciar, cel care are de altfel capacitatea procesuală de a introduce o asemenea acțiune pe parcursul acestei etape a procedurii insolvenței și cum la termenul acordat în acest scop, administratorul judiciar P.I. IPURL nu a înțeles să-și însușească acțiunea introdusă de către administratorul statutar al societății reclamante, instanța a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Cu privire la cererea reconvențională introdusă de către pârâta SC M.P. SRL instanța a constatat că o asemenea cerere este suspendată de drept în virtutea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Apelul declarat de reclamanta SC L.K.W. M. & T. SRL, împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 130/2011 din 29 iunie 2011, când s-a anulat în parte sentința apelată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe spre rejudecare în ceea ce privește acțiunea principală. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că prin încheierea nr. 554 din 9 martie 2009 dată în dosar nr. 409/100/2009 al Tribunalului Maramureș judecătorul sindic a deschis procedura generală a insolvenței împotriva reclamantei din prezenta cauză fără însă a dispune în sensul ridicării dreptului de administrare.

S-a constatat că în această ipoteză formularea de acțiuni în justiție în numele debitoarei constituie apanajul atât al practicianului în insolvență, cât și al administratorului statutar. Totodată instanța de apel a constatat că administratorul judiciar a ratificat actele de procedură îndeplinită de către administratorul statutar în prezenta cauză, astfel încât sancțiunea lipsei calității procesuale active se impune a fi înlăturată. S-a apreciat că doar dintr-o eroare materială în dispozitivul sentinței recurate instanța a făcut referire la capacitatea procesuală fiind evident faptul că potrivit considerentelor hotărârii excepția pusă în discuție și analizată a fost aceea a lipsei calității procesuale.

Împotriva acestei decizii recurenta pârâtă SC M.P. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., în susținerea căruia a arătat că interpretarea dată apelului de instanța de apel nu este în concordanță cu dispozițiile legale care guvernează materia insolvenței și a falimentului în speță dispozițiile art. 20 din Legea nr. 85/2006. Astfel, susține recurenta, la data deschiderii procedurii insolvenței și numirii administratorului judiciar, chiar și în ipoteza în care societății debitoare nu i s-a ridicat dreptul de administrare în mod expres, societatea își desfășoară activitatea sub supravegherea judecătorului sindic, care urmărește îndeplinirea obligațiilor legale de către administratorul judiciar numit în cauză, între care și obligația de a reprezenta societatea debitoare în instanță, prin formularea de cereri în fața instanței competente și încheierea unor contracte de asistență juridică cu avocați care să apere interesele societății.

Recurenta, față de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 85/2006, consideră că nu poate fi reținută interpretarea dată de către instanța de apel conform căreia trebuie să distingem între două ipoteze, în care s-a dispus ridicarea dreptului de administrare al debitoarei și cea de-a doua în care nu a fost ridicat dreptul de administrare al acesteia și că doar în prima dintre acestea administratorul statutar nu ar putea promova în nume propriu acțiuni în instanță. Totodată susține recurenta acțiunea introductivă a fost formulată, semnată doar de către administratorul special (statutar) al reclamantei, făcându-se abstracție de normele de drept conținute de Legea nr. 85/2006, iar administratorul special nu a avut mandat din partea administratorului judiciar să formuleze această cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe cale de consecință respingerea apelului reclamantei și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond. Recursul este nefondat. Prin încheierea nr. 554 din 9 martie 2009 a Tribunalului Maramureș, a fost deschisă procedura generală de insolvență împotriva debitoarei SC L.K.W. M. & T. SRL, a fost numit administrator judiciar P.I. IPURL fără a fi ridicat dreptul de administrare. Prin încheierea nr. 3680 din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Maramureș a fost admis planul de reorganizare a activității debitoarei SC L.K.W. M. & T. SRL, iar acțiunea a fost inițiată în data de 13 aprilie 2010. Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar.

Față de aceste precizări se constată că susținerile recurentei conform cărora administratorul special al debitoarei nu avea dreptul de a iniția și semna acțiuni ci numai administratorul judiciar desemnat, sunt nefondate, întrucât administratorul statutar are dreptul de a conduce activitatea societății reclamante și de a reprezenta societatea în raporturile cu terții atunci când nu a fost ridicat dreptul de administrare. Astfel, instanța de apel în mod corect a apreciat că în ipoteza neridicării dreptului de administrare al debitoarei, formularea de acțiuni în justiție în numele debitoarei constituie apanajul atât al practicianului în insolvență, cât și al administratorului statutar. În consecință se apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale și este la adăpost de orice critică de nelegalitate și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.P. SRL împotriva deciziei civile nr. 130/2011 din 29 iunie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.