ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2395/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

1651 din 22 decembrie 2004 a Tribunalului București a fost condamnat inculpatul

M.I. la 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 2

alin. (2), cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

S-a computat prevenția de la

18 februarie 2004 la zi. S-a menținut starea de arest a inculpatului.

Inculpatul a fost obligat la

2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că la 18 februarie 2004, inculpatul M.I. a procurat o doză

de heroină pentru martorul B.M.D. contra sumei de 500.000 lei. Martorul și

inculpatul au fost imediat imobilizați după efectuarea tranzacției, asupra lor

găsindu-se drogul respectiv banii reprezentând prețul acestuia.

Prin decizia penală nr. 79/

A din 2 februarie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului Marin Ion care a cerut schimbarea încadrării juridice dată faptei

și reducerea pedepsei.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul care a cerut

schimbarea încadrării juridice dată faptei din art. 2

din Legea nr. 143/2000 în art. 4 din aceeași lege,

motiv de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea dispozițiilor

art. 2 și 4 din Legea 143/2000 rezultă că diferența de esență între

infracțiunile reglementate în aceste dispoziții este aceea că în timp ce

operațiile privind circulația drogurilor în cazul art. 4 din aceeași lege, se

face în scopul consumului propriu pentru care legea prevede o pedeapsă mai

ușoară în cazul art. 2 din aceeași lege, operațiile privind circulația acestor

substanțe se face în alt scop decât consumul propriu adică pentru consumul

altuia.

Or, în cauză este evident că

inculpatul a procurat o doză de heroină lui B.M.D. căruia i-a vândut-o cu

500.000 lei.

Așa fiind, fapta lui

constituie infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea 143/2000 și nu

aceea prevăzută de art. 4 din aceeași lege.

În cauză s-a făcut aplicarea

art. 16 din aceeași lege și s-au redus limitele pedepsei în cauză.

În raport și de dispozițiile

art. 72 C. pen., instanța a făcut o corectă individualizare a pedepsei.

Prin urmare, Curtea în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul, ca

nefondat, și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat. Se va

computa detenția preventivă din durata pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 79/ A din 2

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 18 februarie 2004 la 8 aprilie

2005.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 aprilie 2005.