ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2580/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 15 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu Municipiul Craiova prin Primar și Primăria Municipiului Craiova, să se constate faptul că pârâții nu au niciun drept real asupra imobilului proprietatea sa, situat în municipiul Craiova, strada x, numărul 1, Parcul Nicolae Romanescu- Complexul Comercial Debarcader.

Hotărârea Tribunalului Dolj Prin sentința civilă nr. 717 din 4 noiembrie 2019, Tribunalul Dolj a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, excepție invocată de către pârâtul Municipiul Craiova prin întâmpinare; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Craiova, prin Primar, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia nr. 1001 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins apelul formulat de apelanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 717 din 4 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză La 3 august 2020, împotriva deciziei nr. 1001 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A.. În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a arătat că instanța de apel nu prezintă în mod concret motivele pe care își întemeiază decizia de respingere a apelului, limitându-se doar la a enumera în motivare aspectele reținute de către instanța de fond în sentința pronunțată, iar hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în sensul că, prin interpretarea dată, se concluzionează că cererea de chemare în judecată nu se circumscrie definiției acțiunii negatorii. A susținut că pârâții solicită de la recurentă plata lipsei de folosință pentru un teren asupra căruia aceștia exercită numai nuda proprietate, dreptul de uz și uzufruct aparținând recurentei, care îl folosește și îi culege fructele. A învederat că pârâții solicită de la reclamantă fructele terenului, respectiv rezultatul uzufructului, aspect ce se circumscrie în mod definitoriu în contextul acțiunii negatorii promovate. A mai arătat că, în mod tacit, pârâtele recunosc în favoarea reclamantei un drept de superficie asupra terenului, proprietatea acestora, atât timp cât nu au solicitat decât plata uzufructului, practic plata superficiei.

Apărările formulate în cauză La 24 ianuarie 2020, intimații Municipiul Craiova prin Primar și Primăria Municipiului Craiova au depus întâmpinare, prin care au invocat, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, arătând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile acțiunii negatorii, prevăzute de art. 564 C. civ., intimații nefiind titulari ai unui dezmembrământ al dreptului de proprietate; aceștia nu au pretins alt drept real cu privire la imobilul construcție situat în Craiova, b-dul x nr. 1. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând excepția invocată și decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: 1. Excepția nulității recursului Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 488 C .pr.civilă. Recurența a indicat ca motive de casare dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" (pct. 6), respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" (pct. 8). Intimații au invocat, însă, că aceste motive de casare nu sunt incidente în cauză, context în care recursul ar fi nul conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora sancțiunea nulității intervine și "în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea atacată nu este motivată, instanța de apel limitându-se doar la a enumera în motivare aspectele reținute de către instanța de fond în sentința pronunțată. Din această perspectivă, se constată că motivele invocate de recurentă se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., respectiv lipsa motivării proprii a instanței de apel. Cât privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a indicat în mod expres ce dispoziții de drept material au fost aplicate greșit de instanța de apel; totuși, în expunerea motivelor de recurs a arătat că au fost greșit avute în vedere dispozițiile ce vizează acțiunea negatorie, prevederi pe care și-a întemeiat acțiunea, sub acest aspect fiind incident motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. În consecință, sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi reținută cât timp motivele de recurs invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor prevăzute de acestea urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs. 2. Recursul Conform art. 488 pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Potrivit acestui text de lege, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate, obligativitatea motivării hotărârilor constituind o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen în concret al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. Atât timp cât în considerente instanța nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. Nici motivarea sumară a hotărârii judecătorești nu corespunde exigențelor suscitatului text, întrucât lipsa de consistență a acesteia face imposibilă realizarea controlului judiciar. Raportând considerațiile teoretice de mai sus la decizia pronunțată de curtea de apel, ce face obiect al recursului, Înalta Curte observă, răspunzând criticilor din recurs referitoare la faptul că instanța de apel s-a limitat la enumerarea în motivare a aspectelor reținute de către instanța de fond în sentința pronunțată, că aceste apărări nu sunt fondate. Sub acest aspect se observă că hotărârea apelată este argumentată în fapt și în drept, dezlegarea dată de instanța de fond problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente ale instanței de apel care conduc la soluția din dispozitiv. Raportat la cele consemnate în considerentele hotărârii atacate, se constată că instanța de apel și-a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 564 C. civ., în raport de situația de fapt reținută, împrejurare ce nu se circumscrie dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a concluzionat în sensul că existența concomitentă a două drepturi de proprietate, cel al reclamantei asupra imobilului construcție și cel al pârâților asupra terenului pe care a fost edificată construcția nu dă naștere vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate, respectiv că niciun element din conținutul juridic al dreptului de proprietate asupra construcției (posesia, folosința, dispoziția) nu a fost transferat în patrimoniul pârâților și nu este exercitat de aceștia. Între părți a luat naștere un raport juridic obligațional generat de îngrădirea folosinței asupra terenului proprietatea pârâților prin ocupațiunea exercitată de reclamantă ca urmare a edificării construcției, în al cărui conținut intră dreptul acestora de creanță, de a pretinde de la proprietarul construcției o sumă de bani, iar acest raport juridic nu poate fi confundat cu un eventual drept rezultat din fragmentarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției. Recurenta a invocat, în cauză, de asemenea, aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează acțiunea negatorie, instanța de apel soluționând astfel eronat cererea de chemare în judecată, apreciind că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: ... când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Critica formulată în cadrul acestui motiv de recurs vizează modalitatea în care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor legale în materia acțiunii negatorii. În acest sens, recurenta a învederat că intimații recunosc în favoarea acesteia un drept de superficie asupra terenului, având în vedere solicitarea lor de plată a lipsei de folosință pentru terenul asupra căruia intimații exercită numai nuda proprietate, în timp ce dreptul de uz și uzufruct aparține recurentei, care îl folosește și îi culege fructele. Se constată că nu este fondată această critică, în mod just instanța de apel a aplicat și interpretat prevederile legale, considerând că acțiunea negatorie, promovată de reclamantă, este neîntemeiată. Potrivit art. 564 C. civ., "Proprietarul poate intenta acțiunea negatorie contra oricărei persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de proprietate, asupra bunului său." Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se observă că, prin sentința civilă nr. 15784 din 18 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. x/2013, definitivă prin respingerea apelului, s-a statuat cu putere de lucru judecat că, prin sentința nr. 479 din 14 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2006, s-a reținut, de asemenea, cu putere de lucru judecat, că societatea-reclamantă S.C. A. S.A. este proprietara unei construcții denumită Debarcader cu destinația restaurant, potrivit Protocolului de predare-primire aferent divizării societății S.C. A. S.A., încheiat în iunie 2000, construcție care se află amplasată pe terenul situat în Parcul Nicolae Romanescu, în suprafață de 1115 mp., teren ce aparține domeniului public al Municipiului Craiova, aflat în administrarea Consiliului Local Craiova. Făcând dovada dreptului său de proprietate, reclamanta și-a justificat calitatea procesuală activă, însă nu a dovedit îndeplinirea celorlalte condiții ale acțiunii negatorii. Astfel, nu există nicio dovadă la dosar din care să rezulte că pârâții pretind a fi titularii vreunui drept real asupra construcției, dintre cele enumerate la art. 551 pct. 2-6 C. civ., astfel încât, în speță, să se regăsească situația premisă a aplicării art. 564 C. civ.. Pârâții, în cuprinsul întâmpinării formulate în fața instanței de fond, arată că sunt proprietarii terenului situat în Parcul Nicolae Romanescu, recunoscând calitatea de proprietar a reclamantei asupra construcției, fără a invoca, în favoarea lor, existența unui dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra construcției, astfel cum pretinde recurenta. Susținerile recurentei din cadrul memoriului de recurs cu privire la îndeplinirea condițiilor acțiunii negatorii, motivat de faptul că intimații solicită de la recurentă plata lipsei de folosință pentru terenul asupra căruia aceștia exercită numai nuda proprietate, în timp ce dreptul de uz și uzufruct aparține recurentei, care îl folosește și îi culege fructele acestuia, nu pot fi primite. Se invocă drept argument un eventual dezmembrământ asupra terenului, proprietatea pârâților, și nu asupra construcției, proprietatea reclamantei, astfel încât să se verifice ipoteza prevăzută de art. 564 C. civ. Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile acțiunii negatorii, prevăzute de art. 564 C. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material în materie, caz în care critica de nelegalitate instituită de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este nefondată. În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursului declarat împotriva împotriva deciziei nr. 1001 din 3 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,