ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 857/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 841

din 6 noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare a fost

declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA cu

sediul în Sânnicolau Mare, județul Timiș în contradictoriu cu pârâtele SC C.R.

SRL cu sediul în Sânnicolau Mare, județul Timiș și SC C. SRL cu sediul în

localitatea Biled, județul Timiș, având ca obiect evacuarea, în favoarea

Tribunalului Timiș, cu motivarea că evacuarea vizează un imobil care face parte

din fondul de comerț al societăților comerciale iar raportul juridic dedus

judecății este între doi comercianți.

Tribunalul Timiș, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 481 pronunțată în ședința publică din 27

februarie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

SC C. SRL și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva

pârâtelor SC C. România SRL și SC C. SRL, a dispus evacuarea pârâtelor din

imobilul situat în localitatea Sânnicolau Mare, obligând pârâtele în solidar

față de reclamantă la plata sumei de 5.174.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului situat în

localitatea Sânnicolau Mare, str. Drumul Saravale, județul Timiș, conform

extrasului C.F. nr. 15024 și nr. top 8435.

Între reclamantă și pârâta

de ordinul I a intervenit contractul de închiriere nr. 21 din 14 octombrie 1998

având ca obiect închirierea și folosirea imobilului indicat mai sus pentru o

perioadă de 5 ani. Pentru același spațiu a fost încheiat și contractul nr. 30

din 26 noiembrie 2001 cu pârâta de ordinul II pentru un termen de 3 luni cu

mențiunea prevăzută la cap. III potrivit căreia „la data expirării prezentului

contract, în situația în care părțile nu convin asupra prelungirii lui, contractul

de închiriere încetează de drept”.

Deși pârâtele au fost în

repetate rânduri somate și notificate, inclusiv prin executori judecătorești,

acestea au refuzat eliberarea spațiilor închiriate, astfel că acțiunea

reclamantei a fost considerată întemeiată și a fost admisă în conformitate cu

dispozițiile art. 480 C. civ.

Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 147

pronunțată în ședința publică din 12 mai 2004, a respins apelurile declarate de

pârâtele SC C. România SRL și SC C. SRL împotriva sentinței civile nr. 481 din

27 februarie 2004 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimata SC A. SA,

obligând apelantele să plătească intimatei suma de 5.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a stabilit că reclamanta în calitate de proprietar a închiriat

pârâtei SC C.R. SRL pe o perioadă de 5 ani spațiul situat în Sânnicolau Mare,

str. Drumul Saravale, județul Timiș, a cărui durată a expirat.

Pentru același spațiu,

reclamanta a încheiat contract de închiriere și cu pârâta II pe termen de 3

luni, expirat la data de 1 martie 2002.

Din materialul probator

administrat a rezultat că pârâtele au continuat să ocupe spațiul închiriat și

după expirarea termenului, deși au fost somate în repetate rânduri să-l

elibereze.

În privința apelului

declarat de pârâta SC C. SRL Sânnicolau Mare criticile formulate de aceasta

sunt nejustificate.

Prima instanță declarându-se

competentă și verificând legalitatea procedurii de citare, a procedat la

cercetarea în fond a pricinii în baza probelor care dovedesc existența

raportului juridic litigios. Chiar dacă contractul de închiriere a expirat,

apelanta a continuat să ocupe spațiul în litigiu cu personalul angajat, având

depozitate bunuri, stare de fapt confirmată cu prilejul executării silite de

către executorul judecătoresc la data de 27 aprilie 2004, 3 mai 2004, respectiv

4 mai 2004. Găsind astfel motivele neîntemeiate, Curtea a respins apelul

declarat de pârâta SC C. SRL Sânnicolau Mare.

Și în privința apelului

declarat de pârâta SC C. România SRL Biled criticile sunt neîntemeiate. Prin

întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat în apărare un drept de retenție

asupra spațiului, până la data la care reclamanta o va despăgubi pentru

investițiile făcute.

Întrucât dreptul de retenție

reprezintă o garanție a realizării prin plată a unei creanțe, din conținutul

dosarului nu rezultă că s-a născut o creanță în legătură cu îmbunătățirile la

imobil nefiind formulată o cerere reconvențională în despăgubire. Numai în

prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile urmează să i se recunoască

deținătorului un drept de retenție și întrucât pârâta ocupă fără forme legale

spațiul, apelul declarat de SC C.R. SRL apare ca nefondat urmând a fi respins.

Împotriva deciziei civile

nr. 147 din 12 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC C.R. SRL

Sânnicolau Mare care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate

și netemeinicie, sub aspectele că cererea intitulată „întâmpinare” greșit nu a

fost apreciată ca o cerere cu caracter reconvențional, chiar dacă nu era

timbrată, deoarece valoarea putea fi determinată pe baza facturilor, era

necesară o expertiză pentru a stabili valoarea investițiilor, iar instanța de

fond s-a antepronunțat considerând cererea netimbrată, în acest fel fiind

încălcat și dreptul la apărare. De asemenea, au fost executate silit alte firme

în baza unui titlu executoriu opozabil și la data pronunțării deciziei în apel

pârâta era deja evacuată, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile

art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Intimata reclamantă SC A. SA

Sânnicolau Mare a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept prin care a

solicitat respingerea recursului, precum și constatarea nulității, deoarece

cererea nu cuprinde mențiunile art. 302 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat,

recursul promovat de pârâta SC C.R. SRL, pentru următoarele considerente. De

asemenea, urmează a respinge, ca nefondată, excepția nulității recursului,

invocată în întâmpinare de intimata reclamantă SC A. SA.

În conformitate cu

dispozițiile imperative impuse de art. 302

1

pct. 1 C. proc. civ.,

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității următoarele mențiuni:

numele, domiciliul sau reședința părților, pentru persoanele juridice,

denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în

registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul

unic de înregistrare sau, după caz, C. fisc. și contul bancar, indicarea

hotărârii care se atacă, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază

recursul și dezvoltarea lor, precum și semnătura.

Verificând aspectele

opozabile nulității recursului așa cum sunt expuse în întâmpinare rezultă că

toate cerințele textului art. 302

1

C. proc. civ., anterior invocat

au fost respectate. Astfel, pârâta SC C.R. SRL, a indicat inițial în

întâmpinarea depusă la fond, sediul social în localitatea Biled, județul Timiș,

urmat de C. fisc. R 6571847 și înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului

Timiș – J 35/3776/1996, a menținut aceste elemente de identificare în dosarul

nr. 405/2004 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială, iar ulterior

în cererea de apel și în cererea de recurs a fost precizat, în concordanță cu

reglementările art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părți

în timpul judecății, indicându-se sediul ales în Timișoara, str. Ion Slavici,

județul Timiș.

Cererea de recurs este

motivată în fapt și în drept, criticile aduse sunt precizate pentru fiecare

element de nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept în

cauză. Toate aspectele invocate în întâmpinarea intimatei-reclamante SC A. SA,

nu sunt de natură a conduce la aplicarea sancțiunii nulității cererii de

recurs, deoarece mențiunile stipulate expres în art. 302

1

C. proc.

civ., se regăsesc atât în cererea de recurs cât și în actele existente la

dosar, părțile în prezentul litigiu fiind identificate complet privind

calitatea lor procesuală.

Printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit

adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate prin contractul de închiriere nr. 21 din 14 octombrie

1998, cu o perioadă de valabilitate de 3 ani, cu raportare la preț și modul de

plată, garanții, modificare, nulitate, rezilierea contractului, clauze

stabilite prin liberul lor consimțământ exprimat, răspunderea care se instituie

în situația nerespectării clauzelor contractuale și cadrul juridic aplicabil

litigiului de natură comercială.

Este de necontestat că

pârâta SC C.R. SRL, în faza procesuală a fondului, a formulat o cerere

intitulată „întâmpinare”, prin care a cerut declinarea competenței materiale în

favoarea Tribunalului Timiș, suspendarea cauzei și instituirea unui drept de

retenție asupra spațiului până la despăgubirea de către reclamantă a

investițiilor făcute în imobil, în dovedirea susținerilor solicitând acte

justificative și o expertiză de specialitate pentru evaluarea exactă plăților.

Din modul de redactare și prezentarea situației de fapt, dar în special a

temeiului de drept indicat, respectiv art. 115 și următoarele C. proc. civ.,

fără echivoc, cererea este încadrată în instituția juridică a întâmpinării.

Corect a fost calificată de instanțele judecătorești anterioare această cerere

întâmpinare și nu cerere reconvențională, deoarece o asemenea cerere există

numai atunci când pârâtul exprimă neîndoios pretenții în legătură cu cererea

reclamantului, iar forma trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru o

cerere de chemare în judecată. Evident că nu se regăsesc în speță condițiile

imperativ impuse de art. 119 C. proc. civ., care reglementează promovarea

cererii reconvenționale. Mai mult, orice cerere de chemare în judecată, conform

art. 112 pct. 3 C. proc. civ., trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea

lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, însă

pârâta, deși a anexat la întâmpinare mai multe facturi, nu a înțeles să

valorifice aceste acte printr-o evaluare provizorie, care să fundamenteze juridic

conținutul unei cereri reconvenționale.

Nu este justificată nici

critica formulată în legătură cu antepronunțarea instanței de fond referitor la

netimbrarea cererii, acest aspect nefiind pus în discuția părților, iar

instanța s-a pronunțat numai cu privire la respingerea instituirii dreptului de

retenție cu motivarea că trebuia cerut prin cerere reconvențională depusă în

termen legal, precum și la respingerea cererii de suspendare cu motivarea că

obiectul cauzei este evacuarea și nu realizarea, unei creanțe.

Dreptul la apărare a fost

respectat pentru toate părțile în proces, în egală măsură, cererile și

excepțiile fiind puse în discuția părților, care prin reprezentanții legali

și-au exprimat poziția procesuală.

Sunt lipsite de relevanță și

criticile referitoare la condițiile evacuării, urmând a fi dată o eficiență

maximă recunoașterii constante din partea pârâtei, în toate fazele procesuale,

că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect iar SC C. SRL nu mai are personal

care să ocupe spațiul în litigiu.

Amplu argumentat și bine

motivat, instanțele judecătorești anterioare au stabilit corect situația de

fapt și de drept, iar pentru aceste rațiuni juridice urmează a respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.R. SRL cu sediul în Sânnicolau Mare,

județul Timiș, nefiind îndeplinite nici una din condițiile reglementate de art.

304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 147 din

12 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursului invocată de intimata SC A. SA Sânnicolau Mare.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC C.R. SRL Sânnicolau Mare împotriva deciziei nr.

147 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2005.