ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 857/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 841 din 6 noiembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau Mare a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SA cu sediul în Sânnicolau Mare, județul Timiș în contradictoriu cu pârâtele SC C.R. SRL cu sediul în Sânnicolau Mare, județul Timiș și SC C. SRL cu sediul în localitatea Biled, județul Timiș, având ca obiect evacuarea, în favoarea Tribunalului Timiș, cu motivarea că evacuarea vizează un imobil care face parte din fondul de comerț al societăților comerciale iar raportul juridic dedus judecății este între doi comercianți.

Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 481 pronunțată în ședința publică din 27 februarie 2004, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC C. SRL și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâtelor SC C. România SRL și SC C. SRL, a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul situat în localitatea Sânnicolau Mare, obligând pârâtele în solidar față de reclamantă la plata sumei de 5.174.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului situat în localitatea Sânnicolau Mare, str. Drumul Saravale, județul Timiș, conform extrasului C.F. nr. 15024 și nr. top 8435. Între reclamantă și pârâta de ordinul I a intervenit contractul de închiriere nr. 21 din 14 octombrie 1998 având ca obiect închirierea și folosirea imobilului indicat mai sus pentru o perioadă de 5 ani.

Pentru același spațiu a fost încheiat și contractul nr. 30 din 26 noiembrie 2001 cu pârâta de ordinul II pentru un termen de 3 luni cu mențiunea prevăzută la cap. III potrivit căreia „la data expirării prezentului contract, în situația în care părțile nu convin asupra prelungirii lui, contractul de închiriere încetează de drept”. Deși pârâtele au fost în repetate rânduri somate și notificate, inclusiv prin executori judecătorești, acestea au refuzat eliberarea spațiilor închiriate, astfel că acțiunea reclamantei a fost considerată întemeiată și a fost admisă în conformitate cu dispozițiile art. 480 C. civ.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 147 pronunțată în ședința publică din 12 mai 2004, a respins apelurile declarate de pârâtele SC C. România SRL și SC C. SRL împotriva sentinței civile nr. 481 din 27 februarie 2004 a Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimata SC A. SA, obligând apelantele să plătească intimatei suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că reclamanta în calitate de proprietar a închiriat pârâtei SC C.R. SRL pe o perioadă de 5 ani spațiul situat în Sânnicolau Mare, str. Drumul Saravale, județul Timiș, a cărui durată a expirat.

Pentru același spațiu, reclamanta a încheiat contract de închiriere și cu pârâta II pe termen de 3 luni, expirat la data de 1 martie 2002. Din materialul probator administrat a rezultat că pârâtele au continuat să ocupe spațiul închiriat și după expirarea termenului, deși au fost somate în repetate rânduri să-l elibereze. În privința apelului declarat de pârâta SC C. SRL Sânnicolau Mare criticile formulate de aceasta sunt nejustificate. Prima instanță declarându-se competentă și verificând legalitatea procedurii de citare, a procedat la cercetarea în fond a pricinii în baza probelor care dovedesc existența raportului juridic litigios.

Chiar dacă contractul de închiriere a expirat, apelanta a continuat să ocupe spațiul în litigiu cu personalul angajat, având depozitate bunuri, stare de fapt confirmată cu prilejul executării silite de către executorul judecătoresc la data de 27 aprilie 2004, 3 mai 2004, respectiv 4 mai 2004. Găsind astfel motivele neîntemeiate, Curtea a respins apelul declarat de pârâta SC C. SRL Sânnicolau Mare. Și în privința apelului declarat de pârâta SC C. România SRL Biled criticile sunt neîntemeiate. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat în apărare un drept de retenție asupra spațiului, până la data la care reclamanta o va despăgubi pentru investițiile făcute. Întrucât dreptul de retenție reprezintă o garanție a realizării prin plată a unei creanțe, din conținutul dosarului nu rezultă că s-a născut o creanță în legătură cu îmbunătățirile la imobil nefiind formulată o cerere reconvențională în despăgubire.

Numai în prezența unei creanțe certe, lichide și exigibile urmează să i se recunoască deținătorului un drept de retenție și întrucât pârâta ocupă fără forme legale spațiul, apelul declarat de SC C.R. SRL apare ca nefondat urmând a fi respins. Împotriva deciziei civile nr. 147 din 12 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC C.R. SRL Sânnicolau Mare care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că cererea intitulată „întâmpinare” greșit nu a fost apreciată ca o cerere cu caracter reconvențional, chiar dacă nu era timbrată, deoarece valoarea putea fi determinată pe baza facturilor, era necesară o expertiză pentru a stabili valoarea investițiilor, iar instanța de fond s-a antepronunțat considerând cererea netimbrată, în acest fel fiind încălcat și dreptul la apărare.

De asemenea, au fost executate silit alte firme în baza unui titlu executoriu opozabil și la data pronunțării deciziei în apel pârâta era deja evacuată, invocând ca temei de drept al recursului dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Intimata reclamantă SC A. SA Sânnicolau Mare a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept prin care a solicitat respingerea recursului, precum și constatarea nulității, deoarece cererea nu cuprinde mențiunile art. 302 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâta SC C.R. SRL, pentru următoarele considerente.

De asemenea, urmează a respinge, ca nefondată, excepția nulității recursului, invocată în întâmpinare de intimata reclamantă SC A. SA. În conformitate cu dispozițiile imperative impuse de art. 302 1 pct. 1 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității următoarele mențiuni: numele, domiciliul sau reședința părților, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, C. fisc. și contul bancar, indicarea hotărârii care se atacă, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, precum și semnătura.

Verificând aspectele opozabile nulității recursului așa cum sunt expuse în întâmpinare rezultă că toate cerințele textului art. 302 1 C. proc. civ., anterior invocat au fost respectate. Astfel, pârâta SC C.R. SRL, a indicat inițial în întâmpinarea depusă la fond, sediul social în localitatea Biled, județul Timiș, urmat de C. fisc. R 6571847 și înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului Timiș – J 35/3776/1996, a menținut aceste elemente de identificare în dosarul nr. 405/2004 aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială, iar ulterior în cererea de apel și în cererea de recurs a fost precizat, în concordanță cu reglementările art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății, indicându-se sediul ales în Timișoara, str. Ion Slavici, județul Timiș.

Cererea de recurs este motivată în fapt și în drept, criticile aduse sunt precizate pentru fiecare element de nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea temeiului de drept în cauză. Toate aspectele invocate în întâmpinarea intimatei-reclamante SC A. SA, nu sunt de natură a conduce la aplicarea sancțiunii nulității cererii de recurs, deoarece mențiunile stipulate expres în art. 302 1 C. proc. civ., se regăsesc atât în cererea de recurs cât și în actele existente la dosar, părțile în prezentul litigiu fiind identificate complet privind calitatea lor procesuală.

Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanțele judecătorești anterioare au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate prin contractul de închiriere nr. 21 din 14 octombrie 1998, cu o perioadă de valabilitate de 3 ani, cu raportare la preț și modul de plată, garanții, modificare, nulitate, rezilierea contractului, clauze stabilite prin liberul lor consimțământ exprimat, răspunderea care se instituie în situația nerespectării clauzelor contractuale și cadrul juridic aplicabil litigiului de natură comercială. Este de necontestat că pârâta SC C.R.

SRL, în faza procesuală a fondului, a formulat o cerere intitulată „întâmpinare”, prin care a cerut declinarea competenței materiale în favoarea Tribunalului Timiș, suspendarea cauzei și instituirea unui drept de retenție asupra spațiului până la despăgubirea de către reclamantă a investițiilor făcute în imobil, în dovedirea susținerilor solicitând acte justificative și o expertiză de specialitate pentru evaluarea exactă plăților. Din modul de redactare și prezentarea situației de fapt, dar în special a temeiului de drept indicat, respectiv art. 115 și următoarele C. proc. civ., fără echivoc, cererea este încadrată în instituția juridică a întâmpinării.

Corect a fost calificată de instanțele judecătorești anterioare această cerere întâmpinare și nu cerere reconvențională, deoarece o asemenea cerere există numai atunci când pârâtul exprimă neîndoios pretenții în legătură cu cererea reclamantului, iar forma trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute pentru o cerere de chemare în judecată. Evident că nu se regăsesc în speță condițiile imperativ impuse de art. 119 C. proc. civ., care reglementează promovarea cererii reconvenționale. Mai mult, orice cerere de chemare în judecată, conform art. 112 pct. 3 C. proc. civ., trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, însă pârâta, deși a anexat la întâmpinare mai multe facturi, nu a înțeles să valorifice aceste acte printr-o evaluare provizorie, care să fundamenteze juridic conținutul unei cereri reconvenționale.

Nu este justificată nici critica formulată în legătură cu antepronunțarea instanței de fond referitor la netimbrarea cererii, acest aspect nefiind pus în discuția părților, iar instanța s-a pronunțat numai cu privire la respingerea instituirii dreptului de retenție cu motivarea că trebuia cerut prin cerere reconvențională depusă în termen legal, precum și la respingerea cererii de suspendare cu motivarea că obiectul cauzei este evacuarea și nu realizarea, unei creanțe. Dreptul la apărare a fost respectat pentru toate părțile în proces, în egală măsură, cererile și excepțiile fiind puse în discuția părților, care prin reprezentanții legali și-au exprimat poziția procesuală. Sunt lipsite de relevanță și criticile referitoare la condițiile evacuării, urmând a fi dată o eficiență maximă recunoașterii constante din partea pârâtei, în toate fazele procesuale, că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect iar SC C. SRL nu mai are personal care să ocupe spațiul în litigiu.

Amplu argumentat și bine motivat, instanțele judecătorești anterioare au stabilit corect situația de fapt și de drept, iar pentru aceste rațiuni juridice urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.R. SRL cu sediul în Sânnicolau Mare, județul Timiș, nefiind îndeplinite nici una din condițiile reglementate de art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia civilă nr. 147 din 12 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata SC A. SA Sânnicolau Mare. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.R. SRL Sânnicolau Mare împotriva deciziei nr. 147 din 12 mai 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2005.