ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5685/2013

Asupra cererii de revizuire; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin sentința nr. 4374 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul I.G.V.C., în contradictoriu cu pârâții M.A.E. și T.B., a obligat primul pârât să soluționeze cererea reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, sub sancțiunea unei penalități de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei sentințe, și să plătească acestuia 4,3 lei cheltuieli de judecată; de asemenea, instanța de judecată a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind despăgubirile și a respins excepția lipsei de obiect.

Decizia instanței de recurs. Prin Decizia nr. 3194 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinței civile nr. 4374 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; s-a modificat, în parte, sentința atacată, în sensul că s-a respins capătul de cerere privind soluționarea cererii reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără obiect. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că la dosarul cauzei (f. 18-20 dosar recurs) au fost depuse, în copie semnată pentru conformitate cu originalul, atât certificatul de deces privind pe T.Z.A., purtând apostila prevăzută de Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961, cât și dovada transmiterii către intimatul-reclamant a acestuia.

A apreciat Înalta Curte că nu pot fi reținute susținerile intimatului-reclamant, referitoare la lipsa de autenticitate a documentului respectiv, având în vedere ca acesta poartă toate elementele și mențiunile prevăzute de Convenția cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin O.G. nr. 66/1999, publicată în M. Of. nr. 408 din 26 august 1999, fiind eliberat de autoritățile germane, în conformitate cu dispozițiile acesteia. De asemenea, Înalta Curte a considerat greșită aprecierea primei instanțe referitoare la nerespectarea de către autoritatea pârâtă a prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 27/2002, în condițiile în care eliberarea actul solicitat de reclamant este de competența autorităților străine, autoritatea română recurentă nefiind, practic, decât transmițătorul cererii formulate de petent, pe de o parte, iar la dosar (f. 23-28) a fost depusă corespondența purtată de M.A.E. cu Consulatul României la Bonn și cu petentul, în legătură cu cererea sa, inclusiv dovada achitării de către acesta a taxei de 20 Euro, solicitată de autoritățile germane. Pentru considerentele arătate, constatându-se că intimatului-reclamant i-a fost remis actul solicitat prin petiție, a fost admis recursul și modificată sentința atacată, în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind soluționarea cererii reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără obiect.

Calea de atac exercitată. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuentul I.G.V.C. S-a invocat in cuprinsul cererii de revizuire, că cererea este întemeiată in raport de înscrisurile obținute la data de 5 noiembrie 2012, data poștei, și de faptul că M.A.E. în mod ilicit și intenționat nu și-a îndeplinit toate obligațiile, respectiv cheltuielile de judecată și dezdăunarea sa. În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire. Examinând cerea în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte de Casație și Justiție constată cererea de revizuire ca nefondată.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare. Înalta Curte constată că revizuentul formulează critici care pot fi subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., conform căruia: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”.

Din analiza acestor prevederi legale rezultă că sfera de aplicabilitate a revizuirii pentru motivul invocat de petent este foarte limitată, admisibilitatea fiind condiționată de anumite aspecte care trebuie să se regăsească cumulativ. Astfel, pentru a fi admisibilă revizuirea, partea interesată trebuie să prezinte un înscris nou care nu a fost administrat ca probă în procesul în care s-a dat hotărârea a cărei revizuire se solicită. Înscrisul trebuie să aibă forță probantă prin el însuși, să fi existat la data pronunțării hotărârii, însă să nu fi fost depus, fiind reținut de partea potrivnică sau datorită unei împrejurări mai presus de voința părților. De asemenea, înscrisurile descoperite și invocate în revizuire trebuie să aibă un caracter determinant, adică să conducă la o altă soluție decât cea pronunțată.

Or, in speță se observă că ceea ce se invocă in aparență ca fiind înscris nou este Adresa M.A.E. nr. G5-1/10747 din data de 25 octombrie 2012 de comunicare a certificatului de deces al defunctei T.Z.A., adresă depusă la acest termen, in raport de care Înalta Curte constată că are același conținut cu Adresa nr. G5-1/P/2956 din data de 4 februarie 2011 (fila 18 dosar recurs), care a fost avută in vedere de către instanța de recurs la pronunțarea soluției. Față de această împrejurare, se constată că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, se reține că revizuentul, prin cererea formulată, nu critică soluția instanței de recurs privind constatarea capătului de cerere vizând soluționarea cererii înregistrată sub numărul 13888 din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără obiect, menționând expres că MAE și-a îndeplinit obligația de a procura și remite certificatul de deces, însă doar la data de 5 noiembrie 2011, ci neîndeplinirea celorlalte obligații stabilite prin sentința nr. 4374 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București, făcând trimitere și la procedură reglementată de art. 24 din Legea nr. 554/2005. Temeiul legal al soluției pronunțate. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 326 C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de I.G.V.C. împotriva Deciziei nr. 3194 din 22 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.