Decizia nr. 2509/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.08.2018 pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.A.A.R. (Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România) - prin F.P.V.S. (Fondul de Protecție al Victimelor Străzii) obligarea acestuia la plata următoarelor despăgubiri: 1) pentru A. (soție moștenitoare a defunctului I.), suma de 20 000 euro; 2) pentru F., prin reprezentant legal A. (fiica moștenitoare a defunctului I.), suma de 25.000 euro; 3) pentru B., prin reprezentant legal A. (fiica moștenitoare a defunctului I.), suma de 25.000 euro; 4) pentru C., prin reprezentant legal A. (fiul moștenitor al defunctului I.), suma de 25.000 euro; 5) pentru D. (mama moștenitoare a defunctului I.), suma totala de 13.250 euro; 6) pentru E. (fratele moștenitor al defunctului I.), suma totala de 5.750 euro; 7) pentru G. (sora moștenitoare a defunctului I.), suma totala de 5.750 euro; 8) pentru H. (sora moștenitoare a defunctului I.), suma de 5.750 euro.

Valoarea obiectului litigiului Obiectul litigiului are valoarea de 116.085 RON, care este echivalentul în RON a sumei de 25.000 euro, la data cererii de chemare în judecată.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 1119/23.08.2018, secția a II-a civilă a Tribunalului Constanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile. Prin sentința civilă nr. 2851/21.11.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Biroul Asigurătorilor Auto din România prin Direcția Fondul de Protecție al Victimelor Străzii. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor Auto din România prin Direcția Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 782 A din 17.05.2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2851/21.11.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamanții au formulat recurs. Prin cererea de recurs, reclamanții au arătat că hotărârea cuprinde motive străine și contradictorii de natura cauzei, cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și că este dată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. A susținut că este greșită reținerea instanței de apel, cu privire la situația juridică a atelajului. În opinia reclamanților, atelajul este supus înregistrării, conform art. 12 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, actul normativ având deopotrivă și reguli stabilite în vederea circulației atelajelor pe drumurile publice. În aplicarea prevederilor Codului Rutier, autoritățile statului aveau prin urmare obligația de a identifica, la data evenimentului rutier, pe conducătorul atelajului care a părăsit locul accidentului, absența acestor date activând pentru părțile vătămate dreptul de a fi despăgubite de organismul de despăgubire creat pentru a interveni in cazul daunelor materiale cauzate de un vehicul neidentificat. Reclamanții au arătat că este irelevantă permisa avută în vedere de către instanța de fond și respectiv instanța de apel, anume că al doilea vehicul implicat în accidentul de circulație nu era supus răspunderii RCA, câtă vreme actele adoptate de instituțiile europene până la momentul producerii accidentului au avut în vedere și asigurarea unui mecanism similar de protejare a victimelor accidentelor de circulație, prin crearea în acest sens a unor organisme naționale speciale. În raport de toate dispozițiile legale indicate, reclamanții au considerat că Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, ca Organism de Plata a Despăgubirilor - prin Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii reprezintă organismul de despăgubire vizat prin directivele europene, chiar dacă vehiculul implicat în producerea concurentă a accidentului de circulate era supus doar înregistrării (nu și înmatriculării), atelajul nefiind un vehicul în sensul dat de art. 1 din Directiva 72/166/CEE, dar unul în sensul dat de art. 6 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările si completările ulterioare. Au solicitat ca instanța de recurs să aibă în vedere împrejurarea că excluderea de către legislația internă a unui asemenea vehicul de la obligația încheierii RCA nu are nici o relevanță atunci când autoritățile statului nu au fost în măsură sa identifice pe conducătorul atelajului aflat pe drumul public, ca participant la trafic. Într-o atare situație, revine entității create pentru protecția victimelor - care are o poziție mai bună decât partea vătămată în raport cu cel culpabil de producerea accidentului - să o indemnizeze pentru prejudiciul material și cel moral suportat (par. 18 din preambulul Directivei nr. 2009/103/CE). În ceea ce privește lipsa calității procesual pasive, reclamanții au susținut că instanța de apel a analizat superficial dispozițiile legale, preluând și interpretând aprecierile instanței de fond, relativ la faptul că din cele arătate și care decurg din Ordinul nr. 1/2008, instanța constată că plata pentru despăgubiri o poate face pârâta numai în măsura în care în accident este implicat un vehicul sau tramvai ce trebuie asigurat cu asigurare obligatorie de răspundere civilă. Au solicitat și judecarea cauzei în lipsă. În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Raportul Raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților la data de 18 septembrie 2020 și 28 septembrie 2020.

Poziția părților La data de 24 iunie 2020, intimatul Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La data de 10 iulie 2020, recurenții reclamanți au depus răspuns la întâmpinare. Părțile nu au depus punct de vedere la raport. II. Soluția și considerentele instanței Obiectul recursului, cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, fie în legea de procedura civilă, fie în legi speciale. În acest context, exercitarea cailor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă ca o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Legalitatea căilor de atac este totodată și o regulă cu valoare de principiu constituțional, consacrat în art. 129 din legea fundamentală, conform căruia: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Prin urmare, proclamând dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești, textul constituțional arată însă, că aceasta se poate face numai "în condițiile legii", evocând astfel nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii. Legalitatea căilor de atac implică totodată și consecința că mențiunea greșita făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși n-a prevăzut-o. În acest sens, mențiunea greșită de către instanța de apel a căii de atac ce poate fi exercitată nu poate acorda dreptul părții la respectiva cale de atac, întrucât căile de atac nu sunt cele menționate în hotărârea atacată, ci acelea prevăzute de lege. În cauză, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat acordarea unor sume de bani diferite, pentru fiecare reclamant în parte, pretenții ce își au izvorul într-un accident auto. Prin raportare la art. 99 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt", se reține că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este cea care se stabilește în raport de suma cea mai mare dintre cele solicitate de reclamanți, care este cea de 25.000 euro. Or, echivalentul în RON al sumei de 25.000 euro, la data de 21.08.2018, care este data cererii de chemare în judecată, cu un curs BNR de 4.6434 RON pentru un euro, este suma de 116.085 RON. Cum această sumă este mai mică de pragul valoric de 200.000 RON prevăzut de art. 94 alin. (1) pct. k) C. proc. civ., rezultă că în cauză sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Așadar, cum valoarea litigiului dedus judecății este sub pragul valoric de 200.000 RON, rezultă că hotărârea pronunțată în apel nu mai este supusă recursului, fiind definitivă. Față de cele ce preced, în raport de textele legale mai sus enunțate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză.