ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2501/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2501/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020
Asupra cauzei de față, reține următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III a civilă, petenții A., în calitate de Președinte interimar, B., C., în calitate de împuterniciți ai D. conform Actului Constitutiv al D. autentificat de către avocat E. sub numărul x din data de 22.10.2019, în temeiul Legii nr. 114 din 19 mai 2015 privind modificarea și completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 346 din 20 mai 2015, au solicitat înregistrarea D..
Prin decizia civilă 88/DEC/P din 18.12.2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea și a dispus înregistrarea D. în Registrul Partidelor Politice ținut de Tribunalul București.
Prin decizia nr. 337 din 18 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis excepția tardivității declarării apelului și a respins, ca tardiv, apelul declarat apelantul F. împotriva sentinței civile nr. 88/DEC/IP din 18.12.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.
Împotriva acestei decizii, F. a formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Se constată că obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea petenților A., B. și C. de înregistrare a D..
Potrivit art. 21 din Legea nr. 14/2003:
(1) Tribunalul București se pronunță asupra cererii de înregistrare a partidului politic în cel mult 15 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 18 alin. (2).
(2) Împotriva deciziei Tribunalului București pot face apel la Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de la comunicare, persoanele prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. a), Ministerul Public sau persoanele prevăzute la art. 20 alin. (2).
(3) Curtea de Apel București va examina apelul în ședință publică, în termen de cel mult 15 zile de la înregistrarea acestuia.
(4) Decizia Curții de Apel București este definitivă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Așadar, având în vedere textele de lege citate mai sus, Înalta Curte constată că asupra cererii de înregistrare a unui partid politic se pronunță tribunalul, a cărui hotărâre este supusă exclusiv căii de atac a apelului.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.
Față de natura pretenției dedusă judecății, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte reține că decizia nr. 337A din data de 18 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, fiind definitivă, nu mai este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de apelantul F..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul F. împotriva deciziei nr. 337A din data de 18 mai 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2020.