ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2431/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 23 februarie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și B., obligarea Direcției Naționale Anticorupție la restituirea sumei de 118.650 USD, cu cheltuieli de judecată. În drept, reclamantul s-a prevalat de dispozițiile art. 1635 alin. (1) și următ. și art. 1345 C. civ. Prin cererea completatoare, reclamantul a solicitat, în subsidiar, obligarea B. la eliberarea sumei de 118.650 USD ce se găsește în contul Direcției Naționale Anticorupție, deschis la respectiva unitate bancară.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 800 din 9 iunie 2017 a admis acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. L-a obligat pe pârât să restituie către reclamantul A. suma de 118.650 USD consemnată la dispoziția D.N.A. în contul deschis la B.. A respins acțiunea precizată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată. L-a obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la plata către reclamant a sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 10 noiembrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 800/2017 formulată de reclamant. A lămurit dispozitivul sentinței în sensul că l-a obligat pe pârât să restituie către reclamant suma de 118.650 USD, consemnată la data pronunțării soluției la dispoziția D.N.A. în contul x deschis la B.. 2.1. Decizia pronunțată de curtea de apel, în primul ciclu procesual Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 471A din 10 mai 2018, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței tribunalului. A admis apelurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței și încheierii din 10 noiembrie 2017, pe care le-a schimbat în tot. A obligat-o pe pârâta B. să restituie reclamantului suma de 118.650 USD, aflată în contul indicat, având ca titulară Direcția Națională Anticorupție. A obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată. A respins acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 800 din 9 iunie 2017 ca rămasă fără obiect. 2.2. Decizia Înaltei Curți Prin decizia nr. 1084 din 30 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de pârâta B. și de reclamantul A. împotriva deciziei curții de apel nr. 471A/2017, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Decizia pronunțată de curtea de apel, în al doilea ciclu procesual Rejudecând după casare, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței nr. 800/2017 și a încheierii din 10 noiembrie 2017 pronunțate de tribunal. A schimbat parțial sentința apelată în sensul că i-a adăugat și următorul alineat: Constată executată obligația de restituire menționată, potrivit adresei nr. DJ/360123i din 29 octombrie 2018 emisă de B. S.A. - Direcția Juridică (aflată la dosarul de recurs). A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței și încheierii apelate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Prin cererea de recurs, ale cărei motive au fost subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., pârâtul a apreciat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este vădit neîntemeiată, întrucât nu a lămurit nicidecum admiterea acțiunii în contradictoriu cu D.N.A., atât timp cât nu există text normativ care să rețină competența acesteia cu privire la actele de executare ulterioare pronunțării definitive din dosarul penal. Recurentul a arătat că, practic, Curtea de Apel București a menținut hotărârea tribunalului prin care a fost obligat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să restituie către reclamant suma de 118.650 USD, consemnată la dispoziția D.N.A. în contul deschis la B., fără a preciza în drept vreun articol care să justifice legalitatea acestei căderi în pretenții. Astfel, a susținut că ulterior transmiterii rechizitoriului și - mai mult -ulterior finalizării procesului penal, Direcția Națională Anticoruptie este desesizată și nu se mai poate pronunța cu privire la măsurile dispuse în dosarul penal, cu atât mai mult asupra măsurilor luate pe latură civilă, nefiind competentă a verifica și soluționa etape din faza de executare a hotărârilor penale, competența fiind în exclusivitate a instanței civile de judecată și/sau a executorului judecătoresc. Așadar, a subliniat faptul că suma de bani respectivă asupra căreia a fost instituit sechestru asiguratoriu, menținut definitiv de instanța penală, este consemnată într-un cont bancar deschis la B., Sucursala Unirea, la dispoziția Direcției Naționale Anticoruptie, aceasta fiind procedura standard în situația luării unor măsuri asigurătorii având ca obiect sume de bani (art. 252 alin. (8) C. proc. pen.). De altfel, prin prisma dispozițiilor de procedură penală, competența soluționării unei plângeri împotriva măsurilor și actelor dintr-un dosar penal aparține procurorului sau instanței penale, atât timp cât dosarul se află în instrumentarea acestora. Ulterior, numai o instanță civilă poate dispune cu privire la măsura asiguratorie în condițiile art. 250 alin. (8) C. proc. pen., respectiv "După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii". În raport cu specificul acestor norme, recurentul a susținut că este exclusă competența concomitentă a mai multor organe judiciare pentru soluționarea plângerii în aceeași fază procesuală, pentru că s-ar contraveni principiului unicității organului judiciar în raport cu fiecare etapă procesuală și s-ar crea o situație inadmisibilă de interferență concomitentă, lipsită de finalitate, între atribuțiile mai multor organe judiciare. În tot acest parcurs procesual, organul penal care a luat măsura asiguratorie, respectiv Direcția Națională Anticoruptie, este lipsit de orice competență ulterior finalizării procesului penal. În consecință, a precizat că nu se poate reține vreo culpă procesuală a Direcției Naționale Anticoruptie în raport de prevederile C. proc. pen., care specifică doar obligația procurorilor de aducere la îndeplinire a măsurilor asigurătorii și la consemnarea sumelor de bani, conform art. 251 și art. 252 alin. (8) C. proc. pen., nu și cea de remitere a sumelor ulterior finalizării procesului penal. Mai mult, obligația de restituire este prevăzută expres în sarcina "procurorului sau a judecătorului de drepturi si libertăți" doar în cazul în care dosarul se află "în cursul urmăririi penale" (art. 255 C. proc. pen.). De asemenea, în motivare se reține culpa pârâtei în nerestituirea către reclamant a sumei consemnate la B. de D.NA., urmare a sechestrului instituit în dosarul penal, însă se invocă în susținere încheierea din data de 6 iulie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, prin care Tribunalul București a dispus "admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Naționala Anticoruptie". Practic, încheierea precizată mai sus, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 620A/15 decembrie 2015, a reținut lipsa calității procesuale a pârâtei în faza de executare a dosarului penal în care a fost condamnat reclamantul A., beneficiind de autoritate de lucru judecat. Ca atare, recurentul a învederat că își menține poziția în ceea ce privește lipsa calității sale procesuale pasive, concomitent cu concluzia previzibilă că - atât timp cât D.N.A. nu este competentă a dispune asupra sumelor de bani sub sechestru, consemnate la B.., ulterior finalizării procesului penal, aceasta nu poate cădea nici în pretenții cu privire la cheltuielile de judecată solicitate în prezenta cauză, cheltuieli pretinse neîntemeiat de reclamant. Urmare a comunicării recursului, intimata - pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. A arătat că recurentul a criticat soluția ca fiind nelegală, întrucât, în mod greșit, instanța de apel ar fi stabilit că pârâtul are calitate procesuală pasivă în cauză. Or, decizia nu este susceptibilă de respectiva critică, în condițiile în care calitatea procesuală pasivă a recurentului a fost definitiv lămurită prin decizia de casare a Înaltei Curți și nu prin decizia decizia atacată. În cauză a formulat întâmpinare și intimatul - reclamant A., prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, având în vedere că unica critică formulată de pârât, respectiv calitatea procesuală pasivă a D.N.A. a fost tranșată prin decizia de casare în primul ciclu procesual, nemaiputând fi astfel pusă în discuție. Urmare a comunicării întâmpinărilor, recurentul nu a depus răspuns la acestea.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 25 februarie 2020, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului. Prin raportul din 15 iulie 2020 s-a reținut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. La 30 august 2020, intimata - pârâtă B. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat anularea recursului. Prin rezoluția din 8 septembrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., la 18 noiembrie 2020, în camera de consiliu, fără citare părți. 3. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. În speța dedusă judecății, se constată că motivele recursului, deși circumscrise celor prevăzute la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi încadrate în respectivul text de lege. Aceasta, în condițiile în care recurentul, reiterând motivele de apel privitoare la calitatea sa, nu a formulat critici în raport de considerentele deciziei atacate, care, în adoptarea soluției a valorificat problema de drept dezlegată prin decizia de casare referitor la calitatea procesual pasivă. Se observă astfel că prin decizia pronunțată în apel după casare, atacată, s-a constatat, pornind de la dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., că instanța de recurs a dezlegat problema de drept referitoare la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție cu caracter obligatoriu. În aceste condiții, reluând motivele legate de calitatea procesuală pasivă, recurentul a ignorat că obiect al căii extraordinare de atac exercitate este decizia atacată și nu a dedus judecății critici care să se încadreze în motivele de casare prevăzute limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ. și prin care să arate în ce mod, concret, este eronat raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Prin urmare, ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurentul nu a criticat în niciun fel hotărârea atacată, prin reiterarea motivelor de apel privitoare la calitatea sa făcând abstracție de judecata în fața curții de apel. Ca atare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.