ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4694/2020

Ședința publică din data de 24 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 septembrie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, a solicitat obligarea pârâtei să răspundă la petiția trimisă prin poștă electronică la data de 28 februarie 2017, de la adresa electronică av@avocat-popescu.eu către adresa electronică x@x.ro, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 145 din 19 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și excepția prematurității acțiunii privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Națională Anticorupție, ca neîntemeiate și a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 62 RON cheltuieli de judecată, constând în taxa de timbru în sumă de 50 RON și cheltuieli poștale 12 RON.

Împotriva sentinței civile nr. 145 din 19 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, prin care a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, după cum în mod neîntemeiat a decis instanța de fond.

Recurentul-pârât apreciază că hotărârea pronunțată de instanța de fond este vădit neîntemeiată în ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 și art. 454 din C. proc. civ., precum și faptul că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, întrucât acțiunea a rămas fără obiect, Direcția Națională Anticorupție răspunzând solicitării reclamantului în termen, după luarea la cunoștință de conținutul cererii sale.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 aprilie 2018, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, a învederat că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 453 C. proc. civ., iar cheltuielile de judecată acordate sunt modice, reprezentând taxa judiciară de timbru și cheltuielile poștale efectuate cu expedierea cererii de chemare în judecată.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, solicitând obligarea pârâtului să răspundă la petiția trimisă prin poștă electronică la data de 28 februarie 2017, de la adresa electronică av@avocat-popescu.eu către adresa electronică x@x.ro, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința recurată s-a respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și excepția prematurității acțiunii și s-a admis excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție fiind obligat la plata sumei de 62 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin memoriul de recurs, pârâtul a criticat hotărârea doar în ceea ce privește soluția privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 și art. 454 din C. proc. civ., precum și faptul că autoritatea pârâtă nu avea cum să cadă în pretenții, întrucât acțiunea a rămas fără obiect, Direcția Națională Anticorupție răspunzând solicitării reclamantului în termen, după luarea la cunoștință de conținutul cererii sale.

Analizând criticile formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că acestea se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care instanța de control juridiciar îl apreciază ca nefondat, argumentele de ordin critic invocate de către recurent nefiind în măsură să conducă la reformarea sentinței recurate.

Înalta Curte reține că reclamantul a transmis pârâtului o petiție la data de 28 februarie 2017, de la adresa sa electronică, av@avocat-popescu.eu, către adresa electronică oficială a pârâtului, x@x.ro, postată pe site-ul de internet oficial al acestuia, prin care a solicitat rectificarea unui comunicat de presă, postat pe site-ul pârâtului la data de 27 februarie 2017, în care Consiliul Legislativ și Consiliul Superior al Magistraturii erau calificate ca fiind "ministere".

La data de 10 noiembrie 2017, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a comunicat reclamantului, prin Adresa nr. x/2017, răspunsul la petiția transmisă la data de 28 februarie 2017.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.

Înalta Curte constată că instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere care privește comunicarea unui răspuns la o petiție, în sensul dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, astfel că în cauză, sunt incidente prevederile O.G. nr. 27/2002.

Prin Adresa nr. x/2017, pârâtul a comunicat reclamantului un răspuns la petiția sa, cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtului la emiterea unui răspuns cu privire la petiția transmisă în 28 februarie 2018 rămânând fără obiect, însă pârâtul nu a comunicat răspunsul în termenul de 30 zile prevăzut de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002, Adresa nr. x/2017 fiind emisă după introducerea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 454 C. proc. civ., constată că recurentul-pârât se afla de drept în întârziere, ca urmare a expirării termenului legal de comunicare a răspunsului la petiție, iar aspectele tehnice referitoare la modalitatea de recepție de către autoritatea pârâtă a petițiilor transmise prin intermediul poștei electronice și modul în care aceasta înțelege să se organizeze intern în ceea ce privește managementul corespondenței electronice, nu sunt de natură să o exonereze de la obligația de a respecta termenele legale prevăzute de O.G. nr. 27/2002.

În consecință, Înalta Curte nu va avea în vedere ca moment de raportare al curgerii termenului de răspuns momentul indicat de intimatul-pârât, ci data la care reclamantul a transmis prin poștă electronică petiția sa, respectiv data de 28 februarie 2017.

În aceste condiții, în mod judicios s-a apreciat că cererea intimatului-reclamant de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar este întemeiată, întrucât recurentul-pârât nu i-a comunicat un răspuns în termenul prevăzut de lege.

Chiar dacă recurentul-pârât a emis Adresa nr. x/2017, prin care i-a comunicat intimatului-reclamant un răspuns la petiția sa, acest aspect nu prezintă relevanță, după cum s-a reținut anterior, pârâtul fiind în culpă procesuală atunci când își execută obligațiile pe parcursul procesului și cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect judecătorul fondului a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, hotărârea recurată fiind dată cu corecta aplicare a dispozițiilor legale incidente circumstanțelor de fapt reținute.

Pentru argumentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței civile nr. 145 din 19 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2020.