ÎCCJ, Decizia nr. 106/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 314 din data de 22 mai 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală l-a condamnat pe inculpatul A. la 4 ani închisoare și 4 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Conform art. 65 din C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

Totodată, prima instanță l-a condamnat pe inculpatul B. la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În baza art. 91 alin. (1) din C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, potrivit art. 92 din C. pen.

Conform art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a impus inculpatului B. următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza dispozițiilor art. 93 alin. (3) din C. pen., coroborat cu art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a dispus ca același inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile în cadrul Primăriei Voluntari sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

A constatat că inculpatul B. a fost reținut 24 de ore, la data 28.12.2016.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a obligat ambii inculpați la plata sumei de câte 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A. și B., în sumă de 360 RON și, respectiv, 400 RON, să rămână în sarcina statului.

Împotriva Sentinței penale nr. 314 din data de 22 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A.

Prin apelul formulat, inculpatul A. a criticat soluția instanței de fond, atât sub aspectul nelegalității, cât și sub aspectul netemeiniciei, apreciind că nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de luare de mită nici sub aspectul elementului material al acestei infracțiuni și nici sub aspectul reprezentării subiective a implicării sale în comiterea acesteia.

II. Prin Decizia nr. 209 din 7 octombrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 314 din data de 22 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluționarea apelului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat apelantul intimat inculpat A. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelantul intimat A. și pentru intimatul inculpat B., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 217 RON, au rămas în sarcina statului.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor din apel formulate, instanța de control judiciar a constatat că baza factuală, astfel cum a fost conturată și obiectivată din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală și în cea a cercetării judecătorești în primă instanță nu a suferit modificări, rămânând aceeași și după administrarea probelor din apel, motiv pentru care și-a însușit-o în integralitate, urmând a fi făcute referire punctual la situații cu relevanță juridică în justificarea soluției pronunțate, în sensul că acțiunile subsumate infracțiunii de luare de mită imputate inculpatului A., contrar susținerilor acestuia, se circumscriu unei fapte având conotație penală, săvârșită de acesta cu vinovăție și a cărei existență rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, din probele administrate în cauză.

Pentru susținerea acuzației de luare de mită Înalta Curte, secția penală a reținut că trebuie dovedite din punct de vedere obiectiv:

- conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu banii sau foloasele: pretinderea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin; primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin; acceptarea promisiunii de bani sau foloase care nu i se cuvin, faptul că nu a respins o asemenea promisiune;

- conduita proprie a persoanei acuzate în legătură cu actele de serviciu: îndeplinirea, neîndeplinirea ori a întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, realizarea unui act contrar acestor îndatoriri;

- legătura dintre banii sau foloasele necuvenite și actul de serviciu. Banii sau produsele trebuie să fie pretinse, primite etc. cu titlul de echivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă și anume pentru îndeplinirea neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a unui act de serviciu. Dacă legătura lipsește, fapta nu are caracter penal. Dacă însă scopul urmărit se realizează și acuzatul face un act contrar îndatoririlor de serviciu, act care constituie prin el însuși o infracțiune, cum ar fi un fals în înscrisuri, infracțiunea de luare de mită intră în concurs cu acea infracțiune (Tribunalul Suprem, secția penală, Decizia nr. 3839 din 1970).

Consumarea infracțiunii are loc în momentul săvârșirii acțiunii sau inacțiunii incriminate, în momentul pretinderii, primirii, acceptării promisiunii de bani sau foloase care nu i se cuvin ori în momentul în care nu a respins o asemenea promisiune. Este suficientă simpla acceptare a promisiunii făcute, predarea banilor sau a foloaselor putând să aibă loc anterior sau chiar să nu se mai realizeze (Tribunalul Suprem, secția penală, Decizia nr. 1032 din 1968). Orice activitate ulterioară acestui moment, de exemplu, refuzul primirii folosului promis sau restituirea acestuia, ori cercetarea celui care a dat mită pentru infracțiuni similare celei pentru care au fost primiți banii nu are influență asupra existenței luării de mită, putând constitui doar o circumstanță atenuantă personală (ÎCCJ, Decizia penală nr. 2348 din 03 iulie 2012).

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, analizând cronologia faptelor și reevaluând probatoriul administrat prin prisma considerațiilor teoretice mai sus expuse, dar și prin raportare la atribuțiile specifice de serviciu ce îi reveneau inculpatului A., magistrat procuror, precum și la activitățile desfășurate de inculpatul B., a constatat că sub aspectul infracțiunilor de luare de mită și respectiv complicitate la luare de mită sunt îndeplinite condițiile de tipicitate, probele administrate fiind neîndoielnic în sensul existenței actelor de conduită și a vinovăției celor doi inculpați.

În propriul demers analitic, instanța de apel a constatat că, din coroborarea elementelor de fapt care rezultă din mijloacele de probă existente la dosar, rezultă fără dubiu următoarele aspecte stabilite cu caracter de certitudine, parte din acestea nefiind contestate de inculpatul apelant:

- inculpatul A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică avea în instrumentare Dosarul nr. x/2014, în care era cercetat pentru evaziune fiscală și spălare de bani, între alte persoane, martorul denunțător din prezenta cauză - numitul C.

- inculpatul A. i-a povestit inculpatului B. că are în instrumentare acest dosar și că urma, la data de 20 decembrie 2016, să procedeze la audierea lui C.

- în cursul zilei de 19 decembrie 2016, C. a fost contactat telefonic de către o persoană necunoscută care i-a spus că știa că în ziua de 20 decembrie 2016 urmează să fie audiat într-un dosar penal aflat în instrumentarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și care i-a comunicat că ar putea să-l ajute în scopul adoptării unei soluții favorabile, sens în care i-a propus o întâlnire în aceeași zi în jurul orei 19:00, acesta acceptând să se întâlnească cu persoana respectivă în zona indicată; în acest context, denunțătorul C. s-a întâlnit cu un bărbat pe care nu îl cunoștea (inculpatul B.), acesta comunicându-i că în schimbul sumei de 260.000 de euro ar putea să-l ajute în sensul celor prezentate;de asemenea, i-a dat detalii cu privire la întrebările ce urmau a-i fi adresate în ziua următoare, în cursul anchetei de către procurorul A.

- la data de 20 decembrie 2016 C. a fost audiat de procurorul A. în calitate de inculpat în Dosarul nr. x/2014, împrejurare în care i-au fost adresate și întrebările la care s-a referit inculpatul B.

- anterior audierii, inculpatul A. îi ceruse ofițerului de poliție judiciară D. să participe la audiere, comunicându-i că intenționează să creeze un moment psihologic pentru persoana audiată, prin aceea că, la un moment dat, când o să-i facă un semn, respectiv să-și lase ochelarii pe birou, ofițerul de poliție judiciară să adreseze personal o întrebare lui C. și să-i urmărească reacția; întrebarea se referea la faptul dacă numitul C. a mers împreună cu numitul E. la sediul S.C. F. Pe parcursul audierii lui C., ofițerul de poliție judiciară a adresat întrebarea respectivă persoanei audiate, răspunsul fiind consemnat în declarația dată .

- în aceeași zi (20 decembrie 2016), inculpatul B. s-a întâlnit cu inculpatul A., care i-a relatat cum au decurs audierile, faptul că a existat un anumit incident în sensul că apărătorul inculpatului nu avea legitimația vizată la zi și purta o ținută nepotrivită pentru o audiere la procuror

- în seara zilei de 22 decembrie 2016, martorul C., conform înțelegerii cu inculpatul B., s-a deplasat la separeul restaurantului G. situat în incinta H., unde a lăsat o geantă tip laptop în care se afla doar un bilet olograf, în care martorul arăta faptul că nu a reușit să facă rost de o sumă de bani atât de mare într-un termen atât de scurt, că va face demersuri pentru a avea suma respectivă până la data de 27 decembrie 2016, rugându-l, totodată, să ia legătura pentru stabilirea unei alte întâlniri, întrucât după data de 27 decembrie 2016 va fi plecat din țară; martorul C. l-a văzut pe inculpatul B. stând la o masă lângă bar însă, conform indicațiilor prealabile ale acestuia, nu au luat legătura, iar inculpatul B. i-a cerut martorului I. - ospătar la restaurantul G. să-l servească pe C. cu ceva de băut și să-i transmită totodată mesajul "ne vedem în ianuarie".

- la data de 23 decembrie 2016, inculpatul B. l-a contactat telefonic pe martorul C. și a stabilit cu acesta să aducă jumătate din suma de bani pretinsă la data de 27 decembrie 2016, la restaurantul G.

- la data de 26 decembrie 2016, inculpatul B. s-a întâlnit cu inculpatul A. și i-a relatat că martorul C. nu a adus suma de bani pretinsă la restaurant, precum și faptul că acesta a promis că o va remite după Crăciun, respectiv la data de 27 decembrie 2016, ocazie cu care inculpatul A. i-a cerut inculpatului B. să păstreze suma de bani la domiciliul său, întrucât va pleca din țară începând cu data de 27 decembrie 2016 și va reveni în luna ianuarie 2017

- la data de 27.12.2016, conform înțelegerii cu inculpatul B., numitul C. s-a deplasat la restaurantul G. unde a lăsat o geantă tip laptop, de culoare neagră, în care se afla suma de 30.000 euro, pe care martorul J. i-a adus-o inculpatului B. la solicitarea acestuia. Inculpatul a luat banii pe care i-a pus în buzunarul stâng al jachetei pe care o purta, iar geanta tip laptop a lăsat-o într-o anexă a restaurantului, moment în care au intervenit organele de urmărire penală, fiind realizat flagrantul

- ulterior acestei date, inculpatul A. a evitat discuțiile cu inculpatul B., refuzând de mai multe ori să se întâlnească cu acesta

Pornind de la aceste împrejurări și coroborând mijloacele de probă administrate în cauză, Completul de 5 judecători a reținut, în acord cu prima instanță și contrar apărărilor inculpatului, că este dovedită săvârșirea de către inculpatul A. a infracțiunii de luare de mită și de către inculpatul B. a infracțiunii de luare de mită sub forma complicității, în forma și modalitatea descrise în actul de sesizare.

Contrar apărărilor apelantului A. care, în esență, a susținut că nu a avut nicio implicare în activitatea infracțională desfășurată de inculpatul B., din ansamblul probator administrat în cauză a reieșit, fără echivoc că, la începutul lunii decembrie 2016, având cunoștință despre faptul că inculpatul B. avea probleme financiare, inculpatul A. discutând cu inculpatul B., a avut inițiativa pretinderii sumei de bani (260.000 de euro) de la martorul C., în schimbul adoptării unei soluții de clasare în Dosarul nr. x/2014 aflat în instrumentarea sa, ca procuror, dosar în care, printre alții, era cercetat și martorul denunțător, astfel justificându-se toate demersurile efectuate de inculpat în acest sens și care au constat în aceea că inculpatul A. i-a furnizat inculpatului B. anumite detalii despre cercetările care se efectuau în dosarul respectiv, despre faptul că martorul va fi audiat la data de 20 decembrie 2016, precizându-i, deopotrivă, unele dintre întrebările ce urmau a-i fi adresate lui C. cu acea ocazie, dar și răspunsurile la acestea, tocmai pentru a-i crea și întări convingerea martorului că suma de bani era pretinsă pentru adoptarea unei soluții favorabile acestuia, înmânându-i, de asemenea, inculpatului B. un bilet cu nr. de telefon al martorului C. și solicitându-i să achiziționeze o cartelă prepay în scopul contactării acestui martor, fără a-și declina identitatea.

Totodată, din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, precum și a conversațiilor înregistrate în mediul ambiental, ce se coroborează cu celelalte probe administrate în dosar, inclusiv cu declarațiile inculpatului B. și ale martorului C., a rezultat că în toată această perioadă, inculpatul B. l-a informat permanent pe inculpatul A. despre discuțiile avute cu martorul C., despre faptul că acesta dorea să dea banii în două tranșe "avans și lichidare", dar și despre tot ce s-a întâmplat la data de 22 decembrie 2016, când martorul C. a lăsat la restaurant geanta în care se afla în loc de suma convenită doar un înscris olograf prin care se angaja ulterior că va plăti jumătate din sumă, respectiv 130.000 euro, la data de 27 decembrie 2016. Mai mult, inculpatul B. a mai relatat că, în acest context A. i-a cerut să păstreze la el suma de bani, întrucât pe data de 27 decembrie 2016 urma să plece din țară și să revină la începutul lunii ianuarie 2017, când o să îl contacteze și conform propriilor declarații, inculpatul B. întâlnindu-se cu inculpatul A., fie în apropierea locuinței acestuia din urmă, fie în apropierea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori comunicând prin telefon sau prin mesaje tip SMS, inculpatul A. instalând, în acest scop, pe telefonul inculpatului lui B. aplicația "x" și activând și opțiunea de ștergere automată a mesajelor primite.

De asemenea, din denunțul și declarația lui C. a rezultat că inculpatul B. i-a furnizat anumite date care nu ar fi putut fi cunoscute decât de o persoană care a luat parte la ancheta desfășurată în biroul magistratului-procuror, iar din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în prezenta cauză s-a demonstrat că informațiile privind ancheta derulată în dosarul instrumentat de procurorul A. au fost furnizate inculpatului B. chiar de inculpatul A., întrucât martorii D. și K., persoane care au participat la audierea lui C. (în calitate de ofițer de poliție și, respectiv de grefier) nu aveau nicio legătură cu inculpatul B.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat așadar că, deși inculpatul A. a negat faptul că ar fi pretins de la martorul denunțător C. suma de 260.000 euro, prin intermediul lui B., pentru a adopta o soluție favorabilă martorului în dosarul în care acesta era cercetat și care se afla în instrumentarea magistratului procuror, probatoriul administrat a dovedit în afara oricărui dubiu existența unor elemente factuale care au demonstrat că inculpatul A. a pretins suma de 260.000 euro martorului denunțător C., pentru a dispune o soluție favorabilă acestuia în Dosarul nr. x/2014 aflat în instrumentarea sa. În concret, inculpatul a întreprins următoarele acțiunile:

- i-a dat numărul de telefon al martorului denunțător și i-a spus cum să acționeze (să achiziționeze o cartelă prepay, să nu-l sune de pe telefonul său;

- i-a devoalat ce întrebări îi vor fi adresate cu ocazia audierii din data de 20 decembrie 2016, dar și răspunsurile pe care martorul denunțător trebuia să le dea cu ocazia audierii respective) relatându-i aspecte legate de incidentul referitor la faptul că avocatul ales al lui C. nu avea vizată legitimația la zi la audierea din data de 20 decembrie 2016,

- l-a "avertizat" pe B. să nu încalce înțelegerea avută de a păstra doar o anumită parte din banii primiți.

Probele administrate au demonstrat dincolo de orice îndoială rezonabilă că magistratul procuror A. a fost cel care a furnizat lui B. toate aceste informații legate de Dosarul nr. x/2014, tocmai în scopul pretinderii sumei de 260.000 euro și pentru a-i crea martorului denunțător convingerea că problema juridică a acestuia poate fi soluționată în schimbul plății unei sume de bani.

Prin urmare, în acord cu prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că fapta inculpatului A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, de a pretinde în cursul lunii decembrie 2016, în mod indirect, prin intermediul inculpatului B., suma de 260.000 euro de la martorul denunțător C., cercetat pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani în Dosarul nr. x/2014 aflat în instrumentarea magistratului procuror, cu scopul adoptării unei soluții favorabile martorului denunțător întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că, în cauză, s-a dovedit, în afara oricărui dubiu rezonabil, săvârșirea de către inculpatul A. a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în actul de acuzare, nerezultând niciun element care să conducă la concluzia inexistenței infracțiunii de luare de mită în sarcina acestui inculpat ori că fapta nu ar întruni cerințele de tipicitate.

III. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., arătând, în esență, că judecata în fond s-a realizat de un complet nelegal constituit.

Cererea de recurs în casație a fost formulată la data de 22 aprilie 2020, iar dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, după efectuarea procedurii de comunicare a cererii de recurs în casație. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

La data de 9 iunie 2020, în conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent a întocmit și depus la dosar raportul asupra recursului în casație ce formează obiectul prezentului dosar.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a apreciat că argumentele invocate de recurentul se circumscriu cazului de casare invocat (în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente), astfel că, fiind îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., sub acest aspect recursul în casație a fost apreciat ca fiind admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 15 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 209 din data de 7 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018.

Totodată, cauza a fost trimisă Completului de 5 Judecători - Penal 1 - 2020, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpatul A., fiind fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 6 iulie 2020.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, în cuprinsul cererii formulate, recurentul inculpat a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. (în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente) și în motivarea acestuia, s-a susținut că în cauză sunt incidente dispozițiile enunțate, din perspectiva judecării cauzei în fond, de către un complet nespecializat în judecarea cauzelor având ca obiect fapte de corupție.

În conformitate cu dispozițiile art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a solicitat desființarea Deciziei penale nr. 209 din data de 7 octombrie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, și rejudecarea apelului, iar în cadrul acestei căi ordinare de atac, să fie pusă în discuție împrejurarea nelegalei compuneri a completului de judecată de la instanța de fond, urmând a se constata existența unei nulități absolute, respectiv aceea reglementată de art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în sensul că judecata în fond nu s-a realizat de un complet specializat în judecarea infracțiunilor de corupție, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Susținând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., recurentul a precizat că la data soluționării apelului, respectiv 7 octombrie 2019, Decizia Curții Constituționale nr. 417/2019 nu fusese încă motivată și publicată în Monitorul Oficial, motiv pentru care nelegala compunere a completului de judecată de la fond nu a putut fi legal invocat ca și motiv de apel și a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și pronunțarea unei soluții de achitare pentru infracțiunea anterior menționată, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., apreciind că această soluție se impune întrucât, din punctul său de vedere, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de luare de mită și nici cele ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Criticile recurentului inculpat A. sunt nefondate.

Referitor la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. (în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente), acesta vizează încălcarea unor norme de procedură și are în vedere încălcarea normelor privind competența materială și personală a instanțelor de judecată atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente, adică atunci când este incidentă sancțiunea nulității absolute.

În examinarea criticilor formulate se reține că, potrivit art. 40 alin. (1) din C. proc. pen. "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă în primă instanță infracțiunile de înaltă trădare, infracțiunile săvârșite de senatori, deputați și membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curții Constituționale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție."

Astfel, în raport cu criteriul calității persoanei, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța națională competentă, potrivit dispozițiilor procesual penale române (art. 40 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.), să judece cauza de față, fiind, totodată, în măsură să garanteze dreptul la un proces echitabil, asigurând, astfel, respectarea exigențelor instituite de art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Totodată, se constată că în materia infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, dispozițiile art. 29 alin. (1) din această lege consacră obligativitatea caracterului specializat al completurilor care judecă în primă instanță infracțiuni de corupție .

În cauză, inculpatul A. a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește sancțiunea judecării unei cauze de un complet specializat în condițiile în care competența revenea unuia nespecializat este nulitatea absolută [a se vedea Deciziile 24 nr. 328 din 20 ianuarie 2004, nr. 1052 din 24 februarie 2004, nr. 1436 din 12 martie 2004, nr. 3395 din 18 iunie 2004, nr. 401 din 19 ianuarie 2005 și nr. 32 din 5 ianuarie 2005, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală]. Prin urmare, și viceversa, respectiv judecarea unei cauze de un complet nespecializat în condițiile în care competența revenea unuia specializat, atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii astfel pronunțate.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. nu invocă aspecte de nelegalitate, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., ci, practic, solicită trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul de a se valorifica decizia Curții Constituționale nr. 417 din 03 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 10 octombrie 2019, a cărei incidență nu a putut fi reținută în cursul judecării apelului formulat de inculpat întrucât Decizia penală nr. 209 din 7 octombrie 2019 a Completului de 5 Judecători al instanței supreme, dată în Dosarul nr. x/2018, a fost pronunțată anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 417 din 03 iulie 2019 în Monitorul Oficial al României.

Astfel, referitor la efectele Deciziei nr. 417 din 03 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 865 din 10 octombrie 2019, invocată de recurentul inculpat în susținerea cazului de casare menționat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, particularizând categoriile de cauze ce vizează situații juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora li se aplică decizia pronunțată, instanța de contencios constituțional în decizia amintită a limitat sfera cauzelor ce intră sub incidența sa, în considerarea principiului stabilității raporturilor juridice și a identificat două categorii de cauze ce vizează situații juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie.

Astfel, în paragraful nr. 170 s-a reținut:" Raportat la decizia de față și ținând seama de faptul că judecata în primă instanță a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 a fost afectată de conduita neconstituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce a produs un blocaj instituțional implicit, Curtea identifică două categorii de cauze ce vizează situații juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie.

Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanță a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019 și, la data publicării deciziei, se aflau în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completurilor de 5 judecători.

Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecății în primă instanță a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) și ale art. 126 alin. (1), (2) și (4) din Constituție, urmează a fi rejudecate, în condițiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data publicării prezentei decizii, și anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală.

Această primă categorie de cauze are ca punct de demarcație Hotărârea Colegiului de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, mai exact vizează cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și soluționate de aceasta în primă instanță anterior acestei hotărâri, în măsura în care nu au devenit definitive.

Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, având în vedere aprobarea anuală a numărului și a compunerilor completurilor care judecă în primă instanță la nivelul secției penale și care, în sistemul ECRIS, au fost deschise la repartizare aleatorie pentru toate obiectele asociate materiei, inclusiv pentru cauze de corupție, cu unanimitate, s-a aprobat funcționarea în continuare a completurilor specializate în materia Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

De asemenea, se constată că instanța de control constituțional, în decizia menționată, a reținut că practica neconstituțională a Înaltei Curți de Casație și Justiție a încetat odată cu adoptarea Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, așadar, înainte de sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea prezentului conflict juridic de natură constituțională.

Or, așa cum s-a arătat anterior, Decizia penală nr. 209 din 7 octombrie 2019 a Completului de 5 Judecători al instanței supreme, dată în Dosarul nr. x/2018, a fost pronunțată anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019 și respectiv a publicării deciziei Curții Constituționale nr. 417 din 03 iulie 2019 în Monitorul Oficial al României.

Prin urmare, Decizia nr. 417 din 03 iulie 2019 a Curții Constituționale nu este aplicabilă și situației inculpatului A. întrucât, la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019, cauza în care acesta a fost condamnat nu se mai afla în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul Completului de 5 judecători, hotărârea rămânând definitivă la 7 octombrie 2019, prin pronunțarea Deciziei penale nr. 209 din aceeași dată a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

De altfel, în paragraful 171 al deciziei menționate, Curtea Constituțională a subliniat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost soluționate definitiv cauzele care intră sub incidența Legii nr. 78/2000, până la data publicării deciziei, nu este atinsă.

Ca urmare, atâta timp cât instanța de contencios constituțional, ale cărei decizii sunt aplicabile erga omnes și produc efecte doar pentru viitor, nu a avut în vedere și hotărârile definitive, aflate în etapa de executare, ci doar situația cauzelor aflate în faza apelului, așadar nedefinitiv consolidate, pronunțarea Deciziei nr. 417 din 03 iulie 2019 a Curții Constituționale nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de recurs formulate, situația invocată de recurent neputând fi încadrată în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, având în vedere că judecata cauzei în prima instanță a avut loc în fața unui complet de judecată specializat pentru judecarea cauzelor de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, nefiind încălcate dispozițiile privind compunerea instanței, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 209 din 07 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018 va fi respins ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 209 din 07 octombrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iulie 2020.

GGC - ED