Decizia nr. 41/2022 — ÎCCJ — contestație

A condamnat pe inculpata A. la: - 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. - 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. - 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. - 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 din C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 din C. pen. anterior a contopit pedepsele aplicate inculpatei A. și a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior. În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 25 februarie 2015 la 16 iunie 2015. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., a achitat pe inculpata A. pentru tentativă la infracțiunea de folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 20 din C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

A condamnat pe inculpatul B. la: - 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 5 din C. pen. - 1 an și 4 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 5 din C. pen. - 1 an și 4 luni închisoare pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 5 din C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) din C. pen. anterior a contopit pedepsele aplicate inculpatului B. și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior. Conform art. 861 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului B., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 862 din C. pen. anterior. În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul B. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. A constatat că inculpatul B. a fost reținut și arestat la domiciliu în perioada 2 februarie 2015 - 21 mai 2015.

A condamnat pe inculpata C. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior. Conform art. 861 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei C. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 862 din C. pen. anterior. În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpata C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele ei de existență. A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A condamnat pe inculpatul D. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen. pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzute de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. și la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. Conform art. 65 din C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și lit. b) din C. pen. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 7 februarie 2015 la 16 iunie 2015.

A condamnat pe inculpatul E. la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzute de art. 255 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior. Conform art. 861 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. anterior, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului E. pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 862 din C. pen. anterior. În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul E. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A condamnat pe inculpatul F. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. În baza art. 71 din C. pen. anterior, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior. Conform art. 861 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. anterior a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului F. pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 862 din C. pen. anterior. În baza art. 863 din C. pen. anterior a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatul F. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova, conform programului stabilit de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. anterior a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A condamnat pe inculpatul G. la: - 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior și art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen. - 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. Conform art. 863 raportat la art. 85 alin. (1) din C. pen. anterior, a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală și a constatat că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul G. este concurentă cu faptele reținute în prezenta cauză. În baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 și art. 35 din C. pen. anterior, a contopit pedepsele aplicate inculpatului G. și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, arestării preventive și a arestului la domiciliu, de la 4 februarie 2014 la 10 iunie 2014, din 2 februarie 2015 și de la 5 februarie 2015 la 22 iunie 2015. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G. pentru infracțiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a achitat pe inculpatul H. pentru participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru infracțiunea de folosirea influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. A obligat pe inculpatul G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. I. la plata către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice prin A.N.A.F a sumei de 737.507 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de Codul de procedură fiscală aferente debitului principal, calculate de la data scadenței debitului principal și până la plata integrală a acestuia. A respins, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile S.N.T.G.N. Transgaz S.A. Mediaș, J., S.N. Nuclearelectrica S.A.București, S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., S.N.G.N. K. S.A. Mediaș, S.P.E.E.H Hidroelectrica S.A., S.C. IAR S.A. Ghimbav, C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. A obligat pe inculpata A. la plata sumei de 8.116.800 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Națională pentru Turism. Conform art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, a confiscat, în folosul statului, de la inculpata A., sumele de 695.367 RON și 296.076 RON. În baza art. 255 alin. (3) și alin. (5) din C. pen. anterior a obligat pe inculpata A. să restituie echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății al sumei de 600.000 euro către martorul L. și echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății al sumei de 300.000 euro către martorul M.. Conform art. 254 alin. (3) din C. pen. anterior, a confiscat în folosul statului, de la inculpatul G. suma de 3.000.000 RON. A menținut măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpaților A. și G., măsură dispusă prin ordonanța nr. 50/P/2014 din 17.02.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție. A ridicat măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului H., măsură dispusă prin aceeași ordonanță. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 a dispus comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a copiei dispozitivului prezentei hotărâri la data rămânerii definitive a acesteia. În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat inculpații A. și D. la plata sumei de câte 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Conform art. 274 alin. (3) din C. proc. pen. a obligat pe inculpatul G., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. I. la plata sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. a obligat inculpații B., C., E. și F. la plata sumei de câte 15.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariile parțiale ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații A., G., D., B., C., E. și H., în sumă de câte 500 RON pentru fiecare inculpat, au rămas în sarcina statului. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul F., în sumă de 400 RON, a rămas în sarcina statului. II. Împotriva Sentinței penale nr. 181 din data de 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015, au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, inculpații A., G., D., B., F., C. și E., precum și părțile civile SNTGN Transgaz S.A., S.N. Nuclearelectrica S.A., Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., SNGN K. S.A. și N. S.A. Prin Decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, a dispus următoarele: A admis apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul G. împotriva Sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2015. 1. A desființat în parte sentința apelată, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul G., sub aspectul încadrării juridice date faptelor de evaziune fiscală reținute în sarcina sa și al omisiunii aplicării pedepsei accesorii și, rejudecând: 2. A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior în pedepsele componente astfel: - 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. - 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din C. pen. - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 din C. pen. și - 3 ani închisoare, aplicată inculpatului G. prin Sentința penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pedepse pe care le-a repus în individualitatea lor; 3. În baza art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor de evaziune fiscală reținute în sarcina inculpatului G., din infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 din C. pen. și art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen., text în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul G. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior. 4. În baza art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 34 și art. 35 din C. pen. anterior a contopit: - pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. anterior pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) din C. pen. anterior și art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. cu - pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior și art. 5 din C. pen. și cu - pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului G. prin Sentința penală nr. 983 din 17 iunie 2015 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 495 din 22 martie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior. 5. În baza art. 71 din C. pen. anterior a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. anterior. 6. A menținut restul dispozițiilor din sentința apelată. 7. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., D., B., F. și E., precum și de părțile civile SNTGN Transgaz S.A., SN Nuclearelectrica S.A., Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., SNGN K. S.A. și N. S.A. împotriva aceleiași sentințe. A luat act de retragerea apelului declarat de inculpata C. împotriva aceleiași sentințe. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de apelul formulat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și de către inculpatul G. au rămas în sarcina statului. În baza art. 275 alin. (2) și (4) din C. proc. pen., a obligat apelanții intimați inculpați și apelantele părți civile la plata cheltuielilor judiciare către stat astfel: pe apelanta intimată inculpată A. la plata sumei de 1000 de RON, pe apelantul intimat inculpat D. la plata sumei de 700 de RON, pe apelanții intimați inculpați B., F. și E. și pe apelantele părți civile civile SNTGN Transgaz S.A., SN Nuclearelectrica S.A., Societatea Națională a Apelor Minerale S.A., SNGN K. S.A. și N. S.A. la plata sumei de câte 600 RON, iar pe apelanta intimată inculpată C. la plata sumei de 200 de RON. În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați A., G., D., B., F., C., E., precum și pentru apelantul intimat inculpat H., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 130 RON, s-au suportat din fondul Ministerului Justiției. III. Împotriva acestei decizii, în termenul legal, au formulat contestații în anulare Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și condamnații A., D., F. și G.. Contestațiile în anulare formulate au fost înregistrate succesiv, astfel: - la data de 23 noiembrie 2018, sub numărul x/2018, cererea formulată de condamnata A., - la data de 29 noiembrie 2018, sub numărul x/2018, cererea formulată de condamnatul G.; - la data de 4 decembrie 2018, sub numărul x/2018, cererea formulată de condamnatul D.; - la data de 6 decembrie 2018, sub numărul x/2018, cererea formulată de condamnatul F.; - la data de 21 decembrie 2018, sub numărul x/2018, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Contestațiile în anulare au fost întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., iar în susținerea acestora a fost invocată Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 1021/29.11.2018, prin care instanța de contencios constituțional a admis sesizarea formulată de prim ministrul Guvernului României și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, generat de hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 302/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 255/2013. La termenul din data de 19 decembrie 2018, s-a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare formulată de condamnatul G. și admiterea cererii de suspendare a executării Sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă prin Decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare. La termenul din data de 20 decembrie 2018, s-a dispus reunirea Cauzei nr. 3204/1/2018 la cauza 3089/1/2018, admiterea în principiu a contestațiilor în anulare formulate de condamnații A. și D. și admiterea cererilor de suspendare a executării Sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă prin Decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, până la soluționarea definitivă a contestațiilor în anulare. La termenul din 25 februarie 2019 s-a admis, în principiu, contestația în anulare formulată de condamnatul F. împotriva aceleiași decizii. La termenul din 25 martie 2019 s-a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și reunirea Dosarelor nr. x/2018, nr. y/2018 și nr. 3411/1/2018 la Dosarul nr. x/2018. La același termen, instanța a pus în discuția părților sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, fiind adus la cunoștința părților conținutul întrebărilor preliminare, pentru ca acestea să formuleze un punct de vedere. La termenul din data de 22 aprilie 2019, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare: 1. Art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 325 alin. (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, art. 1 alin. (1) lit. a) și b) și art. 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene și principiul securității juridice trebuie interpretate în sensul că se opun adoptării unei decizii de către un organ exterior puterii judecătorești, Curtea Constituțională a României, care să aprecieze asupra legalității compunerii unor complete de judecată cu consecința creării premiselor necesare admiterii unor căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate într-un interval de timp? 2. Articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune constatării de către un organ exterior puterii judecătorești a caracterului lipsit de independență și imparțialitate al unui complet din care face parte un judecător având funcție de conducere și care nu a fost desemnat aleatoriu, ci în baza unei reguli transparente, cunoscute și necontestate de părți, regulă aplicabilă în toate cauzele completului respectiv, hotărârea adoptată fiind obligatorie potrivit dreptului intern? 3. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, pronunțată într-o sesizare vizând un conflict constituțional, obligatorie în dreptul național? De asemenea, s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cererii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Sesizarea Înaltei Curți cu întrebările preliminare menționate a fost înregistrată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene sub nr. C-357/19. La data de 23 decembrie 2021, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a comunicat Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători hotărârea pronunțată în cauzele preliminare conexate C-357/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19 în copie certificată. Prin decizia preliminară menționată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, a statuat astfel: "1. Decizia 2006/928/CE a Comisiei din 13 decembrie 2006 de stabilire a unui mecanism de cooperare și de verificare a progresului realizat de România în vederea atingerii anumitor obiective de referință specifice în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției este, atât timp cât nu a fost abrogată, obligatorie în toate elementele sale pentru România. Obiectivele de referință care figurează în anexa la aceasta urmăresc să asigure respectarea de către acest stat membru a valorii statului de drept prevăzute la articolul 2 TUE și au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că acesta din urmă este ținut să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ținând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alin. (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisia Europeană pe baza deciziei respective, în special de recomandările formulate în rapoartele menționate. 2. Articolul 325 alin. (1) TFUE coroborat cu articolul 2 din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia hotărârile în materie de corupție și de fraudă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (TVA) care nu au fost pronunțate, în primă instanță, de completuri de judecată specializate în această materie sau, în apel, de completuri de judecată ai căror membri au fost desemnați toți prin tragere la sorți sunt lovite de nulitate absolută, astfel încât cauzele de corupție și de fraudă în domeniul TVA-ului în discuție trebuie, dacă este cazul, în urma unei căi extraordinare de atac împotriva unor hotărâri definitive, să fie rejudecate în primă instanță și/sau în apel, în măsura în care aplicarea acestei reglementări sau a acestei practici naționale este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general. Obligația de a se asigura că astfel de infracțiuni fac obiectul unor sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv nu scutește instanța de trimitere de verificarea respectării necesare a drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fără ca această instanță să poată aplica un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care să implice un asemenea risc sistemic de impunitate. 3. Articolul 2 și articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, precum și Decizia 2006/928 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia deciziile curții constituționale naționale sunt obligatorii pentru instanțele de drept comun, cu condiția ca dreptul național să garanteze independența curții constituționale menționate în special față de puterile legislativă și executivă, astfel cum este impusă de aceste dispoziții. În schimb, aceste dispoziții din Tratatul UE și decizia menționată trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale potrivit căreia orice nerespectare a deciziilor curții constituționale naționale de către judecătorii naționali de drept comun este de natură să angajeze răspunderea lor disciplinară. 4. Principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară articolului 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alin. (1) TFUE sau Deciziei 2006/928." În raport cu dispozițiile art. 2 alin. (7) din Legea nr. 340/2009, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a constatat că se impune citarea părților în vederea discutării repunerii pe rol a cauzei cu nr. x/2018 și reluării judecării contestațiilor în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și condamnații A., D., F. și G. împotriva Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017. La termenul din 7 februarie 2022, instanța a admis cererile de amânare formulate de contestatoarea-inculpată A. și apărătorul său ales pentru imposibilitate de prezentare și a acordat termen la data de 7 martie 2022. La termenul din data de 7 martie 2022, față de împrejurarea că procedura de citare cu intimata parte responsabilă civilmente S.C. I. S.R.L. nu a fost legal îndeplinită, întrucât aceasta se afla în procedură de insolvență, fiind desemnat în acest sens lichidator judiciar O., instanța a amânat judecarea cauzei la data de 4 aprilie 2022, termen la care au avut loc dezbaterile. *** Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând contestațiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și condamnații A., D., F. și G. împotriva Deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017 constată, în majoritate, că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Astfel, prin decizia penală atacată au fost soluționate apelurile declarate împotriva Sentinței nr. 181/28.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, soluțiile de condamnare rămânând definitive în privința următoarelor acuzații: i - infracțiuni de corupție constând în aceea că în perioada 2010 - 2012, inculpata A., ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a coordonat un sistem prin care persoane apropiate acesteia au primit sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor executate în beneficiul unor unități administrativ teritoriale în cadrul unor programe finanțate din bugetului ministerului, în condițiile în care alocația bugetară a fost redusă semnificativ, iar deciziile cu privire la obiectivele de investiții care se promovau și care primeau finanțare erau luate în fapt de ministru, existând mari întârzieri la decontarea lucrărilor. În concret, în cursul anului 2010, inculpata A. a primit, în mod indirect, pentru sine, dar și pentru P., prin intermediul inculpatului B., consilier personal al ministrului, sumele de 499.739,9 RON și de 195.627,16 RON, pentru a asigura finanțarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de S.C. Q. S.A. cu autoritățile locale ale localităților Cavnic și Borsec în cadrul programului "Schi pentru România", mita fiind deghizată sub forma unor contracte fictive de intermediere a unor achiziții. De asemenea, inculpatele A. și C. -director al Companiei Naționale de Investiții, cu complicitatea inculpaților D. - asistent personal al ministrului și B., au primit de la inculpatul E., în cursul anilor 2010-2011, suma de 335.486 RON, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de S.C. R. S.A. în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Națională de Investiții, mita fiind deghizată sub forma unor contracte fictive de consultanță. Totodată, inculpații A. și F., secretar general al ministerului, cu complicitatea inculpaților G. și B., au pretins la data de 7 februarie 2011 un procent de 10% din plățile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Q. S.A. și S.C. S. S.R.L., pentru a asigura finanțarea la timp a lucrărilor. Din sumele de bani pretinse, inculpata A. a primit efectiv suma de 900.000 euro, inculpatul F. a primit suma de 200.000 euro, de la martorul M. cu ajutorul lui B., iar inculpatul G. a primit suma de 3.000.000 RON de la același martor prin încheierea unui contract de publicitate fictiv. ii - infracțiunea de abuz în serviciu constând în aceea că în cursul anului 2011, inculpata A., în calitate de ministru, a determinat încheierea unui contract de servicii între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și S.C. I. S.R.L., având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfășurate cu ocazia organizării Galei Internaționale de Box profesionist de către Federația Română de Box. S-a reținut că, în realitate, evenimentul sportiv a fost organizat de S.C. I. S.R.L., administrată de G., care prin atribuirea achiziției de servicii de publicitate a beneficiat de fonduri publice în cuantum de 8.116.800 RON, pentru organizarea unui eveniment comercial ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv. Ca atare, fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziție publică, fiind achiziționate servicii care nu se regăseau printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanțare europeană în cadrul proiectului "Promovarea brandului turistic al României", prin Programul Operațional Regional 2007-2013 (POR 2007 - 2013), împrejurări care au atras refuzul de decontare a fondurilor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât sumele de bani care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral din bugetul de stat, paguba cauzată Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului fiind în cuantum de 8.116.800 RON. iii - infracțiuni de evaziune fiscală constând în aceea că, pentru a diminua cuantumul taxelor datorate la bugetul de stat pentru veniturile obținute prin faptele menționate mai sus, inculpatul G. a înregistrat în contabilitatea societății pe care o administra - S.C. I. SRL- înscrisuri emise de societăți de tip fantomă care atestau cheltuieli fictive, pretins efectuate cu servicii de publicitate și consultanță, ceea ce a cauzat un prejudiciu în suma de 646.838 RON - din care TVA în sumă de 388.103 RON și de 90.669 RON - din care TVA în sumă de 54.402 RON. După rămânerea definitivă a hotărârii, s-a pus în executare pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului D. și pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului G., prin încarcerarea acestora, în timp ce pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatei A. nu a putut fi pusă în executare întrucât aceasta a părăsit teritoriul României, fiind ulterior arestată în vederea extrădării în Costa Rica. În ce le privește pe celelalte persoane condamnate, B., C., E. și F., acestora le-au fost aplicate pedepse cu închisoare a căror executare a fost suspendată sub supraveghere. Cererile de contestație în anulare au fost admise în principiu prin încheieri succesive, instanța constatând că sunt îndeplinite formal condițiile de admisibilitate, respectiv contestatorii au calitatea procesuală pentru a exercita calea extraordinară de atac, contestația în anulare a fost formulată în termenul prevăzut de lege și se întemeiază pe unul dintre cazurile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile interne aplicabile, respectiv instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii. Prin cererile introductive, contestatorii au invocat, în esență, faptul că, după rămânerea definitivă a soluției de condamnare, a intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 685/07.11.2018 prin care, cu majoritate de voturi, s-a admis sesizarea Guvernului României și s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de hotărârile Colegiului de conducere al acesteia, începând cu Hotărârea nr. 3/2014, potrivit cărora au fost desemnați prin tragere la sorți doar 4 din cei 5 membri ai Completurilor de 5 judecători, contrar celor prevăzute de art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În consecință, contestatorii au solicitat să se constate că decizia Curții Constituționale este obligatorie și produce efecte asupra hotărârii atacate deoarece Completul de 5 judecători care a judecat apelul nu a fost compus potrivit legii și, ca atare, se impune admiterea contestațiilor în anulare, desființarea deciziei și rejudecarea apelurilor. Se reține că, din completul de apel care a pronunțat decizia atacată, a făcut parte președintele secției penale și alți 4 judecători desemnați prin tragere la sorți, potrivit practicii administrative instituită prin art. 28 și art. 29 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicat în M. Of. nr. 1076/30.11.2005, necontestat și aplicat unanim în practica judiciară a completelor de 5 judecători. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, Curtea Constituțională a adoptat decizia invocată de contestatori, prin care a stabilit că modalitatea în care Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a interpretat normele primare cuprinse în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, atunci când a adoptat Regulamentul de organizare și funcționare administrativă, este eronată și a condus la compunerea nelegală a tuturor Completurilor de 5 Judecători începând cu data de 1 februarie 2014. Prin aceeași decizie s-a statuat și cu privire la efectele constatării conflictului juridic de natură constituțională asupra hotărârilor definitive, în sensul că intervine nulitatea absolută a acestora, nulitate ce poate fi invocată în calea extraordinară de atac corespunzătoare. Constatând că, în cauză, contestatorii A., D., F. și G. au fost condamnați pentru infracțiuni a căror sancționare intră sub incidența dreptului Uniunii și având în vedere elementele de interpretare a dispozițiilor europene aplicabile furnizate de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, va lăsa neaplicată Decizia nr. 685/2018 a Curții Constituționale, aplicarea standardului instituit prin decizia ultim menționată, relativ la noțiunea de instanță constituită potrivit legii, fiind de natură a genera încălcarea dispozițiilor articolului 325 alin. (1) TFUE, precum și a obiectivelor de referință enunțate în anexa la Decizia 2006/928, în condițiile în care viciul constatat nu este de natură să afecteze dreptul la un proces echitabil potrivit standardelor europene. În raport cu argumentele părților în susținerea inaplicabilității sau lipsei de efect a deciziei pronunțate de instanța europeană, Înalta Curte subliniază caracterul obligatoriu al dezlegării date prin hotărârea prealabilă, instanța națională fiind ținută de decizia pronunțată cu titlu preliminar de Curte în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor dreptului Uniunii în cauză, în vederea soluționării litigiului principal (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal, 106/77, Hotărârea din 5 aprilie 2016, PFE, C-689/13). Astfel cum se precizează în paragraful 257 al deciziei menționate, jurisprudența instanței europene a afirmat, în mod constant, că instanța națională care a exercitat opțiunea sau și-a îndeplinit obligația de a sesiza Curtea cu o cerere de decizie preliminară, în temeiul articolului 267 TFUE, este obligată a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura o reglementare sau o practică națională care ar constitui un eventual obstacol în calea eficacității depline a normelor dreptului Uniunii. Această obligație face parte integrantă din atribuțiile de instanță a Uniunii care îi revin instanței naționale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a normelor dreptului Uniunii, iar exercitarea acestei puteri constituie o garanție inerentă independenței judecătorilor care decurge din articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE. În concret, principiul supremației impune instanței naționale însărcinate cu aplicarea dispozițiilor dreptului Uniunii obligația, în cazul în care nu poate să procedeze la o interpretare a reglementării naționale care să fie conformă cu cerințele dreptului Uniunii, să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional. Or, astfel cum s-a reținut în paragraful 253 al deciziei, din jurisprudența Curții rezultă că articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE, articolul 325 alin. (1) TFUE, precum și obiectivele de referință enunțate în anexa la Decizia 2006/928 sunt formulate în termeni clari și preciși și nu sunt însoțite de nicio condiție, astfel încât ele au efect direct, în acest sens Curtea menționând ca relevante Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, precum și Hotărârea din 18 mai 2021, Asociația Forumul Judecătorilor din România și alții, C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 și C-397/19. În ce privește conținutul principiului supremației dreptului comunitar, Curtea a stabilit în jurisprudența sa constantă și a reamintit în cuprinsul paragrafelor 244 - 262 din decizie, că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menționate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept național, indiferent de natura acestora, existând altfel riscul ca acest drept să își piardă caracterul comunitar și ca fundamentul juridic al Comunității înseși să fie pus în discuție. Curtea a considerat astfel că, deși a fost încheiat sub forma unui acord internațional, Tratatul CEE constituie carta constituțională a unei comunități de drept, iar caracteristicile esențiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituite sunt în special supremația acesteia în raport cu dreptul statelor membre și efectul direct al unei întregi serii de dispoziții aplicabile statelor membre și resortisanților lor. În acest sens există o jurisprudență constantă și bogată a Curții, anterioară aderării României la Uniunea Europeană, relevante fiind hotărârile pronunțate în cauzele nr. 26/62 - van Gend&Loos din data de 5 februarie 1963, nr. 6/64 - Costa din data de 15 iulie 1964, nr. 106/77 - Simmenthal din data de 9 martie 1978, nr. 11/70 - Internationale Handelgesellschaft din data de 17 decembrie 1970, al căror caracter obligatoriu pentru toate instituțiile statelor membre, inclusiv instanțele naționale, a fost cunoscut, acceptat și asumat de statul român. Curtea a adăugat că, întrucât articolul 4 alin. (2) TUE prevede că Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, aceasta nu poate respecta o astfel de egalitate decât dacă statele membre se află, în temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, în imposibilitatea de a face să prevaleze, împotriva ordinii juridice a Uniunii, o măsură unilaterală, indiferent de natura acesteia. În acest context, Curtea a arătat că, în exercitarea competenței sale exclusive de a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, acesteia îi revine sarcina de a preciza întinderea principiului supremației dreptului Uniunii în raport cu dispozițiile relevante ale acestui drept, întinderea menționată neputând depinde nici de interpretarea unor dispoziții ale dreptului național, nici de interpretarea unor dispoziții de drept al Uniunii reținută de o instanță națională, care nu corespund interpretării Curții. Potrivit Curții, efectele asociate principiului supremației dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne, inclusiv de ordin constituțional, să poată împiedica acest lucru. Instanțele naționale sunt ținute să lase neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică națională contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional (parag. 245 - 252 din decizia amintită). Curtea a reiterat recent acest aspect în jurisprudența sa, în urma sesizării de către o altă instanță română, statuând explicit și categoric prin Hotărârea pronunțată în cauza C-430/21 la data de 22 februarie 2022 că "Articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 și cu articolul 4 alin. (2) și (3) TUE, cu articolul 267 TFUE, precum și cu principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale în virtutea căreia instanțele de drept comun ale unui stat membru nu au abilitarea să examineze compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei legislații naționale pe care curtea constituțională a acestui stat membru a constatat-o ca fiind conformă cu o dispoziție constituțională națională care impune respectarea principiului supremației dreptului Uniunii." Prin aceeași decizie, Curtea a reamintit că deține o competență exclusivă pentru a furniza interpretarea definitivă a dreptului Uniunii, iar în cadrul acestei competențe îi revine sarcina de a preciza întinderea principiului supremației care nu poate