ÎCCJ, Decizia nr. 34/2024

Deliberând asupra apelului formulat de revizuenta A împotriva sentinței penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în dosarul nr. x/1/2023, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 691 din data de 12 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/1/2023, Înalta Curte – Secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/1/2015, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2017, precum și împotriva sentinței penale nr. 45 din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2017, definitivă prin decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. x/2/2017.

A fost obligată revizuenta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că revizuenta A a invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a și e) C. proc. pen.

Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., în cererea de revizuire s-a arătat că există probe noi care dovedesc fapte și împrejurări noi, necunoscute la judecarea cauzei în fond și în apel, revizenta susținând, în esență, pe de o parte, că pe perioada cât a deținut funcția de ministru a delegat prin ordin pe numitul B să exercite atribuțiile de serviciu, iar pe de altă parte, a făcut referire la cadrul legislativ, respectiv art. 49 din Legea nr. 90/2001 și art. 20 - 22 din Legea nr. 500/2002, la declarațiile martorilor, precum și la faptul că situația de fapt este identică în cele două dosare.

Prima instanță a apreciat că revizuienta A a urmărit prelungirea probatoriului și readministrarea mijloacelor de probă, având în vedere că motivele invocate de revizuentă sub acest aspect, nu constituie fapte sau împrejurările noi care să se circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen.

S-a reținut că, pentru a fi incident acest caz de revizuire, este necesar ca faptele și împrejurările noi să fi preexistat hotărârii atacate, iar acestea nu au putut fi cunoscute de instanță indiferent din care motiv. Aspectele învederate de revizuienta A nu se circumscriu sintagmei „fapte și împrejurări noi”, întrucât acestea echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, care nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii. Legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, acestea au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor cu privire la împrejurări deja avute în vedere și verificate. Faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prezentate de apărare, precum martorii audiați, situația de fapt reținută și cadrul juridic.

Cu privire la documentul clasificat despre care revizuenta a arătat că relevă faptul că dosarul nr. x/P/2014 a fost constituit prin redeschiderea unui dosar din anii 2010-2011, instanța a reținut că însăși apărarea revizuitentei a precizat că acest înscris a fost prezentat în fața Curții de Apel București, a fost lecturat și restituit apărării, apreciind că nu este util pentru soluționarea cauzei.

În consecință, Înalta Curte – Secția penală a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, toate aspectele expuse de către revizuienta A fiind invocate în mod formal, neputând fi circumscrise dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 453 lit. e C. proc. pen., conform cărora revizuirea poate fi cerută atunci când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia, prima instanță a reținut că pentru existența acestui caz, este necesară întrunirea mai multor condiții, respectiv: existența a cel puțin două hotărâri penale definitive, hotărârile să conțină o rezolvare a fondului cauzei și hotărârile să nu se poată concilia.

În cauză, cu privire la susținerile referitoare la contrarietatea hotărârilor, respectiv decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și încheierea nr. 383 din 06.07.2023 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că prin această încheiere nu a fost rezolvat fondul conflictului de drept penal, motiv pentru care nu se poate constata existența a două hotărâri definitive care soluționează fondul și care conțin dispoziții contrare, atâta timp cât una dintre acestea este încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară, prin care s-a stabilit competența instanței.

Totodată, prima instanță a constatat că între cele două soluții dispuse cu privire la inculpată, respectiv sentința penală nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători și sentința penală nr. 45 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, nu există o contrarietate, întrucât sunt fapte diferite, cu încadrări juridice diferite, precum și soluții diferite.

În consecință, instanța de fond a constatat că motivele formulate de revizuenta A au fost, în mod formal, încadrate în cazul de revizuire invocat, în condițiile în care acestea relevă nemulțumirea apărării relativ la încadrarea juridică, situația de fapt reținută, precum și soluția de condamnare, aspecte ce nu pot fi subsumate cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. e C. proc. pen., nefiind incidentă situația în care două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia, întrucât situațiile de fapt reținute în cele dosare este diferită.

II. Împotriva sentinței penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, în dosarul nr. x/1/2023, în termen legal, revizuenta A a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/1/2024.

Prin apelul formulat, revizuenta A a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și admiterea în principiu a cererii de revizuire ca urmare a constatării ca fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 453 art. 456 art. 459 alin. (2) și (3) C. proc. pen., în sensul că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a și e) C. proc. pen., a fost formulată în termenul prevăzut de lege, faptele și mijloacele de probă a căror administrare a fost solicitată nu au fost utilizate printr-o altă cerere de revizuire, acestea conducând la dovedirea netemeiniciei hotărârilor judecătorești indicate.

Apelanta a solicitat suspendarea executării hotărârii de condamnare a cărei revizuire se solicită și suspendarea mandatului de executare emis în baza acestei hotărâri.

A solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, pentru a fi analizată și admisă cererea de revizuire, cu consecința anulării hotărârii de condamnare, a rejudecării cauzei și a pronunțării unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, având în vedere faptul că, pe de o parte au apărut împrejurări și fapte noi ce nu au fost cunoscute la momentul soluționării cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 181 din 28 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători și care dovedesc netemeinicia și nelegalitatea hotărârilor pronunțate, iar pe de altă parte, dată fiind împrejurarea că există două hotărâri penale definitive care au calificat diferit aceeași situație de fapt referitoare la exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatei, în calitate de ministru, cu consecințe sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina sa.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței criticate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe motivat cu privire la condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, apreciind că instanța de fond a ignorat analiza strictă a dispozițiilor art. 459 alin. (3) C. proc. pen., antamând aspectele care țin de fondul cauzei.

În susținerea apelului declarat, revizuenta A a arătat că a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen. cu privire la sentința penală nr. 181 din data de 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, solicitând rejudecarea cauzei cu consecința pronunțării unei noi hotărâri, având în vedere faptul că au părut elemente noi, probe și un raționament juridic nou, necunoscute la judecarea cauzei și care dovedesc netemeinicia soluției pronunțate.

S-a arătat că probele depuse în sprijinul cererii de revizuire erau de natură a conduce la nevinovăția inculpatei, fiind apte a determina concluzia că nu au fost săvârșite faptele pentru care aceasta a fost condamnată, deoarece, pe de o parte, nu a deținut atribuția în exercițiul căreia s-a reținut că ar fi fost la data săvârșirii faptelor, atribuție care fusese delegată în totalitate, dar și pentru că nu a pretins, nu a primit, nu a utilizat pentru sine sau pentru altul vreo sumă de bani sau vreun folos, în acest sens fiind înscrisul și declarațiile de martori invocate în cererea de revizuire.

Referitor la probele noi, depuse în sprijinul cererii de revizuire, s-a arătat că înscrisul (nota) care descrie lanțul infracțional în cauză este o proba nouă și relevantă. În mod greșit, instanța de fond a apreciat că înscrisul ar fi fost prezentat la judecarea pe fond a cauzei în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, deoarece aspectele la care apărarea a făcut referire erau despre prezentarea notei într-un alt dosar, cel finalizat prin sentința penală nr. 45 din 2 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală.

S-a mai susținut că nici declarațiile notariale, respectiv sub semnătură privată depuse în sprijinul cererii de revizuire nu au fost analizate de instanța de fond și nici nu au fost audiați martorii pentru a se afla veridicitatea celor reținute pentru condamnarea revizuentei (declarațiile numiților C, D și E). Mai precis, martorii care cunoșteau exact împrejurări esențiale pentru săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatei, au dat declarații în sensul că faptele nu au existat.

Astfel, împrejurarea nouă care se probează este aceea că la întâlnirea din data de 07.02.2011, de la Pensiunea F din Bușteni, revizuenta A nu a pretins „donații” ori „sponsorizări” pentru partid și nici „comisioane”, dar și faptul că plățile pentru AT nu s-au făcut din sumele obținute de la G, ci de la alți sponsori ai AT, de la H (dosarul sponsorizării referendumului lui I), singura legătură directă cu activitățile infracționale, fiind presupusa discuție din 7.02.2011 pe care A a purtat-o cu G în prezența lui C.

S-a arătat că aceste probe noi tind să dovedească faptul că revizuenta A nu a pretins ori primit pentru sine sau pentru altul mita pentru care a fost condamnată, singurele „probe” rămase fiind declarațiile sau denunțurile coinculpaților care și-au recunoscut propriile fapte și au încercat să obțină clemență, motiv pentru care se impune soluția achitării.

S-a susținut că prezenta cauză poate fi examinată și din perspectiva similarității cu cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b C. proc. pen., avându-se în vedere că G, J, C și D au mințit când au afirmat în declarațiile lor că ar fi primit mita în numele inculpatei A de la K, iar pe de altă parte că ar fi cheltuit în numerar o parte din aceasta pentru AT București, la cererea inculpatei sau că i-ar fi dat bani în cash.

Totodată, cererea de revizuire a fost întemeiată și pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e C. proc. pen. cu privire la sentința penală nr. 181 din data de 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 93 din data de 5 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători și sentința penală nr. 45 din data de 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 232/A din data de 11 iulie 2023 pronunțată de Înalta Curte Casație și Justiție - Secția penală, susținându-se că cele două hotărâri nu se pot concilia cu toate că vizează aceeași stare de fapt și circumstanțe referitoare la exercitarea de către ministrul A a atribuțiilor de serviciu.

Prin criticile formulate s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că cererea de revizuire vizează ireconciliabilitatea unei hotărâri definitive de condamnare și a unei încheieri de cameră preliminară.

În mod concret, ireconciliabilitatea invocată de revizuentă vizează sentința penală nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, prin care s-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei, au fost comise în calitate de ministru, aspect care reprezintă cerința esențială a laturii obiective - elementul material, pentru constarea existenței infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, aflată în contradicție ca stare de fapt, raționament juridic și implicit situație juridică cu sentința penală nr. 45 din data de 2 martie 2021 a Curții de Apel București - Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală.

În legătură cu această ultimă sentință, revizuenta a arătat că prin încheierea nr. 383 din 06 iulie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. y/1/2017/a1, a fost admisă, în temeiul art. 346 alin. (6) rap. la art. 40 art. 47 și art. 48 alin. (1) lit. a C. proc. pen., excepția de necompetență după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost trimisă cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București. Prin această încheiere, instanța a constatat că inculpata A deținea calitatea de ministru doar la nivel declarativ, deoarece își delegase atribuțiile de ministru către inculpatul B, încă din luna februarie 2009, astfel încât nu mai este îndeplinită cerința esențială prevăzută de lege, cea a exercitării atribuțiilor de serviciu, necesară pentru a reține săvârșirea în calitate de autor a anumitor categorii de infracțiuni.

Or, prin sentința penală nr. 181 din data de 28 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 93 din data de 05 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, deși era incident același aspect al delegării atribuțiilor de serviciu, instanța a reținut contrariul, respectiv împrejurarea că inculpata a comis faptele în exercitarea atribuțiilor de serviciu, deși acestea erau în realitate, delegate.

Revizuenta a susținut că în ambele cauze, premisele și circumstanțele de comitere a faptelor aferente stării de fapt sunt identice, din analiza celor două stări de fapt expuse în cele două rechizitorii și menținute prin hotărârile definitive pronunțate, rezultă că între cele două dosare există o legătură indisolubilă și de identitate cu privire la mai multe aspecte. Astfel, au fost avuți în vedere, printre alții, aceiași inculpați și entități, inculpata A îndeplinea la momentul presupusei comiteri a faptelor, funcția de ministru al Turismului, respectiv al Dezvoltării Regionale și Turismului, iar despre inculpatul B se reține în ambele cazuri că fost promovat temporar în funcția publică de secretar general al Ministerului Turismului la data de 26.02.2009, prin decizie a prim-ministrului, și a fost numit în această funcție la data de 22.11.2009, având printre atribuții asigurarea continuității conducerii și realizarea legăturilor funcționale dintre structurile Ministerului Turismului. Prin ordinul ministrului A din data de 04.03.2009, inculpatului B i-a fost delegată calitatea de ordonator principal de credite, iar la data de 05.03.2009 i-a fost delegat dreptul de semnătură pentru atribuțiile care reveneau ministrului. De asemenea, inculpatul coordona activitatea Direcției Generale Economice și Administrative, care aviza toate plățile efectuate de minister. S-a mai arătat că perioada de comitere a faptelor imputate este cursivă, octombrie - noiembrie 2009 (primul dosar) și 2010-2012 (al doilea dosar), fiind vizate aceleași programe ale ministerului, respectiv procedura după care se derulau programele incluse în programul „Schi în România”.

III. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform dispozițiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se reține că, prin raportare la dispozițiile art. 452 și următoarele C. proc. pen., calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. Fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanței să revină asupra propriei hotărâri, prin intermediul său fiind constatate și înlăturate erorile judiciare intervenite în rezolvarea cauzelor penale.

Revizuirea poate fi exercitată, în principiu, împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, care conțin o rezolvare a fondului cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, hotărând asupra învinuirii aduse inculpatului și dispunând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal (în același sens, Decizia Curții Constituționale nr. 873 din 15 decembrie 2015 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 211 din 22 martie 2016, Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile Unite).

Fiind o cale extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile judiciare grave, cazurile în care se poate introduce o cerere de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege, reglementarea asigurând, pe de o parte stabilitatea hotărârilor definitive, iar, pe de altă parte, principiul securității raporturilor juridice care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția acestora să nu poată fi repusă în discuție.

Înalta Curte reține că, în etapa admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța de judecată verifică cererea sub aspectul regularității sale și îndeplinirii condițiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată - judicium rescindes, pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire.

Conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu a cererii de revizuire, se examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.; b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.; c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

În prezenta cauză, prin raportare la dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în majoritate, constată că cererea este formulată în termen, cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen., fiind indicate temeiurile legale pentru redeschiderea procedurilor penale, iar faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.

Însă, se constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen., apreciind că faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea de revizuire nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, motivele invocate de către revizuenta A neputând constitui un temei pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Distinct de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a și alin. (4) teza I C. proc. pen., sintagma „mijloace de probă” din conținutul art. 459 alin. (3) lit. e C. proc. pen. semnifică acele mijloace de probă indicate în cererea de revizuire și care probează existența unuia dintre cazurile de revizuire prevăzute de legea procesual penală, nu doar ipoteza prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen.

Se reține că prin cererea de revizuire au fost invocate cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a și e) C. proc. pen., iar prin hotărârile definitive criticate, au fost constatate următoarele:

- 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. anterior pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 din C. pen. anterior, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei A și s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. anterior.

În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b C. pen. anterior.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, perioada arestării preventive și a arestului la domiciliu de la 25 februarie 2015 la 16 iunie 2015.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A pentru tentativă la infracțiunea de folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 181 alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile L S.A. Mediaș, M S.A. Constanța, N S.A. București, S.C. O S.A., Societatea Națională P S.A., Q S.A. Mediaș, R S.A., S.C. S S.A. Ghimbav, T S.A.

A fost obligată inculpata A la plata sumei de 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Autoritatea Națională pentru Turism.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpații A, U, D, C, B, V și K, precum și părțile civile L S.A., N S.A., Societatea Națională P S.A., Q S.A. și R S.A.

Prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/1/2017, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelanta intimată inculpată A.

Printre altele, au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și de inculpatul U împotriva sentinței penale nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. x/1/2015, s-a desființat în parte sentința apelată, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul U, sub aspectul încadrării juridice date faptelor de evaziune fiscală reținute în sarcina sa și al omisiunii aplicării pedepsei accesorii și s-au menținut restul dispozițiilor din sentința apelată.

Au fost respinse, ca nefondate, printre altele, apelul declarat de inculpata A, precum și apelurile declarate de părțile civile W, N S.A., Societatea Națională P S.A., Q S.A. și R S.A. împotriva aceleiași sentințe.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că faptele inculpatei A care, în cursul anului 2010, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a primit, în mod indirect, pentru sine, dar și pentru Organizația AT București, prin intermediul inculpatului C, suma de 499.739,9 lei și, respectiv, suma de 195.627,16 lei de la martorii G și X, pentru a asigura finanțarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de S.C. Y S.A. cu U.A.T. Cavnic și U.A.T. Borsec, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) din Codul penal anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Totodată, s-a constatat că faptele inculpatelor A și J de a primi, în cursul anilor 2010-2011, suma de 296.076 lei, cu ajutorul inculpatului D, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de S.C. Z S.A. în baza contractelor încheiate de această societate cu Compania Națională de Investiții, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a reținut că faptele inculpatei A care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a pretins, la data de 7 februarie 2011 martorului G, un procent de 10% din plățile efectuate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru contractele de lucrări încheiate de S.C. Y S.A. și S.C. AK S.R.L., iar la data de 6 octombrie 2011 a primit efectiv suma de 900.000 euro de la martorii G și AA, în schimbul garanției că plățile către aceste societăți se vor efectua la timp de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. anterior raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În plus, s-a constatat că fapta inculpatei A care, în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, în cursul anului 2011, cu ocazia achiziționării serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentului sportiv din data de 9 iulie 2011, și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu încălcarea normelor legale, cu consecința producerii unei pagube în patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în cuantum de 8.116.800 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 coroborat cu art. 2481 C. pen. anterior cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la luare de mită (fapta din octombrie – noiembrie 2009, instigat fiind coinculpatul B).

În baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a art. 13 C. pen. din 1969 a fost condamnată inculpata A la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la luare de mită (fapta din octombrie – noiembrie 2009, instigat fiind coinculpatul AB).

În baza art. 65 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie – decembrie 2009, infracțiunea predicat - luare de mită săvârșită de B).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie – decembrie 2009, infracțiunea predicat - luare de mită săvârșită de coinculpatul AB).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor (fapta din februarie 2010, infracțiunea predicat - delapidare săvârșită de coinculpatul AC).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor (fapta din octombrie – decembrie 2009, infracțiunea predicat – evaziune fiscală săvârșită de persoana condamnată AD).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 13 C. pen. din 1969, a fost condamnată inculpata A la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor (fapta din perioada 30.10. – 18.11.2009 privind suma de 305.118 lei).

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A și s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare sporită la 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969. În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a teza a doua, b) C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatei exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat din momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri și până când pedeapsa principală rezultantă a fost executată sau considerată ca executată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpații AC, A, AE, B și AB.

Prin decizia penală nr. 232/A din 11 iulie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, în dosarul nr. x/2/2017, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpata A împotriva sentinței penale nr. 45 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr. x/2/2017.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și rejudecând, cu referire la inculpata A, în baza art. 396 alin. (1) și (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și Decizia nr. 67 din 25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata A, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de instigare la luare de mită, prevăzute de art. 47 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., și a cinci infracțiuni de spălare a banilor, prevăzute de art. 49 alin. (1) lit. a din Legea nr. 129/2019 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a menținut dispoziția de confiscare specială de la inculpata A a sumelor de 691.029,63 lei, 918.864 lei și de 305.118 lei.

S-au menținut măsurile asigurătorii dispuse în cauză prin ordonanțele nr. x/P/2015 din 16 martie 2017 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, astfel cum acestea au fost menținute prin sentința penală nr. 45 din 2 martie 2021 a Curții de Apel București – Secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2/2017, cu privire la bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatelor A și AE.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare acestei decizii.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva aceleiași sentințe penale.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că fapta inculpatei A care, în perioada octombrie – noiembrie 2009, l-a determinat pe secretarul general al Ministerul Turismului, inculpatul B să ceară suma de 918.864 lei de la martorul AF, reprezentantul societății AL S.A., societate care avea în derulare contracte finanțate de minister, pentru a asigura finanțarea corespunzătoare a acestora, suma urmând să fie folosită pentru plata serviciilor prestate în favoarea candidatului susținut de partidul din care făcea parte inculpata, întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de luare de mită.

S-a reținut că fapta inculpatei A care, în perioada octombrie – noiembrie 2009, l-a determinat pe inculpatul AB, președintele Consiliului Județean AU, să ceară suma de 691.029,63 lei de la martorul AG, reprezentantul societății AM S.R.L., societate care avea în derulare mai multe contracte cu Consiliul Județean, pentru a asigura finanțarea corespunzătoare a acestora, suma urmând să fie folosită pentru plata serviciilor electorale prestate în favoarea candidatului susținut de partidul din care făcea parte inculpata, întrunește elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de la luare de mită.

S-a constatat că faptele inculpatei A care, în perioada octombrie – decembrie 2009, a schimbat sumele de bani în cuantum de 918.864 lei, obținute prin infracțiunea de luare de mită săvârșită de B și transferate în patrimoniul societății AN, în servicii de publicitate prestate către campania electorală a candidatului I, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

S-a mai reținut că faptele inculpatei A care, în perioada octombrie – decembrie 2009, a schimbat sumele de bani în cuantum de 691.029,63 lei, obținute prin infracțiunea de luare de mită săvârșită de inculpatul AB și transferate în patrimoniul societăților AN, AO, AP și AQ, în servicii de publicitate prestate către campania electorală a candidatului I, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

S-a constatat că faptele inculpatei A care, în cursul lunii februarie 2010, a transferat în patrimoniul lui AD și al inculpatei AE, sumele de bani în cuantum de 100.000 lei obținute prin infracțiunea de delapidare săvârșită de AC, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

Totodată, s-a reținut că faptele inculpatei A care, în perioada octombrie – decembrie 2009, a participat la transferul sumelor de bani în cuantum de 735.098 lei obținute prin infracțiunea de evaziune fiscală săvârșite de AD către AO S.R.L., AR S.R.L. și AS S.R.L. și le-a schimbat în servicii prestate în campania electorală, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor.

În soluționarea căii ordinare a apelului, instanța de control judiciar a constatat, cu privire la inculpata A și instigarea la infracțiunea de luare de mită (persoană instigată – inculpatul AB) reținută în sarcina acesteia, că termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în noiembrie 2017.

În ceea ce privește instigarea la infracțiunea de luare de mită (persoană instigată – inculpatul B), s-a constatat că termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în noiembrie 2017.

Totodată, s-a constatat împlinirea termenelor generale de prescripție a răspunderii penale pentru acuzațiile de spălare a banilor, în decembrie 2017 (faptele din octombrie – decembrie 2009, infracțiunea predicat – luare de mită săvârșită de inculpatul B; infracțiunea predicat – luare de mită săvârșită de coinculpatul AB și infracțiunea predicat – evaziune fiscală săvârșită de persoana condamnată AD), în februarie 2018 (fapta din februarie 2010, infracțiunea predicat – delapidare săvârșită de coinculpatul AC) și în 17 noiembrie 2017 (fapta din perioada 30 octombrie – 18 noiembrie 2009 privind suma de 305.118 lei), ceea ce a atras incidența cauzei de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f C. proc. pen.

În consecință, în privința inculpatei A s-au înlăturat toate consecințele răspunderii sale penale, respectiv aplicarea pedepselor principale, accesorii și complementare, precum și a tratamentului sancționator corespunzător concursului real de infracțiuni. Totodată, având în vedere că inculpata A a precizat expres că, în ipoteza constatării incidenței prescripției răspunderii sale penale, nu înțelege să își exercite dreptul prevăzut de art. 18 C. proc. pen., de a solicita continuarea procesului penal, Înalta Curte a apreciat că nu mai este necesară examinarea motivelor de apel formulate de către inculpată.

A. Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în majoritate de 4 judecători, reține că revizuenta A a invocat acest caz cu privire la sentința penală nr. 181 din 28 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 93 din 5 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, solicitând rejudecarea cauzei cu consecința pronunțării unei hotărâri temeinice si legale în considerarea faptului că au apărut elemente noi, probe și un raționament juridic nou, necunoscute la judecarea cauzei în apel și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

Cu titlu prealabil, se reține că, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Prin raportare la art. 453 alin. (4) C. proc. pen., revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiționări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, necunoscute instanței care a soluționat cauza și să poată dovedi netemeinicia hotărârii atacate, impunându-se pronunțarea unei hotărâri diametral opuse acesteia.

În ceea ce privește expresia „fapte sau împrejurări”, aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.

Constituie fapte sau împrejurări noi acele fapte care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fie pentru că nu au fost invocate în fața acesteia și nici nu rezultă din materialul probator existent la dosar, fie au fost învederate instanței, însă au rămas simple afirmații deoarece nu s-a putut proceda la dovedirea lor, fapt ce a avut ca rezultat ignorarea de către instanțe a unor întâmplări, împrejurări sau a oricăror altor situații cu aptitudini probatorii care dacă ar fi fost cunoscute ar fi fost de natură să schimbe soluția dată.

Ca atare, cerința de noutate trebuie să subziste pentru instanța de judecată, adică faptele sau împrejurările descoperite nu figurau în materialul probator al dosarului, nefiind necesar ca aceasta să aibă un caracter absolut. Noțiunea de descoperire trebuie raportată la instanță, la judecătorii care au pronunțat și ulterior au confirmat hotărârea rămasă definitivă. În procesul penal sarcina probei revine organelor judiciare, astfel că atitudinea pasivă a celor care au avut cunoștință de existența unor date și informații relevante nu dispensează organele judiciare de a afla adevărul.

Faptele și împrejurările invocate în revizuire sunt considerate noi pentru instanța de judecată atunci când actele dosarului și considerentele reținute atestă că nu a fost posibilă cunoașterea acestora din lipsa unor mijloace de probă corespunzătoare. Cu alte cuvinte, constatarea și evaluarea faptelor sau a împrejurărilor noi invocate nu a fost posibilă probator, descoperirea ulterioară având semnificația lipsei materialului probator cu consecința necunoașterii de către instanță la soluționarea cauzei.

Descoperirea ulterioară va fi socotită ca necunoscută instanței și în cazul când instanța a cunoscut alte probe care erau invocate în dovedirea aceleiași situații, probe pe care instanța le-a înlăturat ca lipsite de valoare, ceea ce nu ar fi făcut dacă ar fi cunoscut descoperirea ulterioară a faptelor invocate pe calea revizuirii.

Cu alte cuvinte, chiar dacă o anumită faptă sau împrejurare a fost învederată instanței, însă aceasta s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a administra probe relevante și concludente, fapta sau împrejurarea poate fi invocată pe calea revizuirii, atunci când proba a devenit administrabilă. Așadar, necunoașterea faptelor sau împrejurărilor nu trebuie înțeleasă în mod absolut, în sensul că despre acestea nu s-a amintit nimic în actele și lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor.

Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație ș