ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2411/2020

Obiectul cauzei: Prin cererea, astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara ca urmare a declinării de competență de către Judecătoria Brad, prin sentința nr. 270 din data de 18 aprilie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brad, reprezentată prin primar, Primarul Municipiului Brad, Comisia Locală de Fond Funciar Brad, Comisia Județeană de Fond Funciar Hunedoara, Comisia Locală pentru Inventarierea Terenurilor din Municipiul Brad, Prefectul și Instituția Prefectului Județului Hunedoara, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Hunedoara, Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând următoarele: - luarea în considerare a opțiunii sale la Legea nr. 165/2013, de restituire în natură a unei diferențe de teren în suprafață de 199 mp, pe același amplasament cu cel expropriat inițial pentru terenul înscris în CF x Brad, nr. top. x, nr. cad. x, teren expropriat prin Decretul nr. 120 din 25 aprilie 1988; - obligarea Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să demareze procedurile legale necesare în vederea schimbării regimului juridic al terenurilor ce fac obiectul situației centralizatoare aflate în proprietatea publică a statului și trecerii acestora, în condițiile legii, în proprietatea privată a statului pentru a fi afectate restituirii în natură; - obligarea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară să cuprindă în situația comparativă a cererilor și disponibilului de teren și a diferenței de 199 mp din terenul solicitat ca diferență de restituit; - anularea tuturor documentelor nelegale care au fost comise la CF Brad prin care terenul înscris în CF x Brad, nr. top. x, cad. 968 în suprafață de 88 mp, proprietatea reclamantului, a fost scos din indiviziunea cu Statul Român fără să existe un document legal; - să se dispună Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să analizeze și să opereze conform legii cererea de acordare a diferenței de 199 mp teren către reclamant, teren liber retrocedabil existent pe același amplasament, luând în considerare inclusiv erorile tehnice din Dispoziția Primarului nr. 1267/2004; - să se dispună tuturor entităților abilitatea susmenționate să urgenteze validarea dosarului de restituire a bunurilor rezultate din Dispoziția nr. 1267/2004 și completate cu prezenta acțiune; - să se dispună obligarea pârâților să îi acorde titlurile de valoare nominală; - acordarea de despăgubiri pentru lipsă folosință teren în suprafață tabulară de 88 mp, situat în Brad, str. x, nr. cad. x, pe perioada octombrie 2014 - octombrie 2017 și în continuare până la punerea în posesie prin proces-verbal conform Dispoziției nr. 1267/2004.

Sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția I civilă: Prin sentința nr. 147 din data de 27 februarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul A..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă: Prin decizia nr. 1868 din data de 21 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței tribunalului.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 10 februarie 2020, sub nr. x/2017.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului, fiind o hotărâre definitivă. Raportul întocmit în cauză a fost analizat în complet de filtru și, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, s-a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea unui punct de vedere. Prin punctul de vedere depus la dosar, recurentul-reclamant A., în esență, a susținut că prezentul recurs este admisibil, în raport de dispozițiile art. 460 C. proc. civ., care reglementează unicitatea căii de atac, și de împrejurarea că principalul capăt al cererii cu care a învestit instanța de judecată îl reprezintă "Admiterea și judecarea excepției de nelegalitate a actelor nelegale pe baza cărora se dorește a se face punerea în posesie cu cei 88 mp și a celorlalte din dosar". Totodată, a arătat că obiectul cauzei și limitele procesului au fost fixate încă din faza apelului, curtea de apel reținând că obiectul apelului pe care l-a formulat nu mai vizează în integralitate cererea inițială introductivă de instanță, ceea ce se contestă prin calea de atac declarată și formează obiect al devoluțiunii fiind numai cererile de punere în posesie cu cei 88 mp și înscrierile din Cartea Funciară. Făcând trimitere la dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția României, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, având în vedere că a invocat excepția de nelegalitate a documentelor nelegale din dosar. Recurentul-reclamant a apreciat că dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât vizează litigiile demarate până la data de 31 decembrie 2016, iar prezentul demers judiciar a fost demarat la data de 30 iunie 2017. Intimata-pârâtă Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, susținând că prezenta cale de atac nu este admisibilă, având în vedere dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013. Celelalte părți nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză. La data de 15 octombrie 2020, prin intermediul poștei electronice, recurentul-reclamant A. a depus o cerere prin care a solicitat suspendarea judecării prezentului recurs până la soluționarea în mod definitiv a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, prin rezoluția din data de 22 octombrie 2020, a fixat termen la data de 17 noiembrie 2020, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului: Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei." Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele stabilite de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În speță, din motivarea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, cu care reclamantul A. a învestit instanța, rezultă că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania. Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede că:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." Reiese, așadar, că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel. Totodată, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Contrar susținerilor recurentului-reclamant aceste dispoziții legale sunt aplicabile în prezentul litigiu, înregistrat pe rolul instanțelor la data de 30 iunie 2017, în raport de prevederile art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile art. XII alin. (2), art. XIV-XVII, art. XVIII alin. (2) și art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare, se aplică și proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv". Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă și, ca atare, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Nu pot fi primite cele arătate de recurentul-reclamant prin punctul de vedere depus cu privire la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit cărora capătul principal de cerere ar fi reprezentat de "Admiterea și judecarea excepției de nelegalitate a actelor nelegale pe baza cărora se dorește a se face punerea în posesie cu cei 88 mp și a celorlalte din dosar", având în vedere că partea a înțeles să invoce în susținerea cererii de chemare în judecată dispozițiile Legii nr. 165/2013, iar obiectul învestirii se stabilește de către prima instanță, care, în speță, a constatat în mod corect că pricina are izvorul în dispozițiile acestui act normativ. Față de cele anterior reținute cu privire la temeiul de drept al prezentului litigiu, nici invocarea, prin punctul de vedere la raport, a dispozițiilor art. 52 din Constituția României, nu este de natură a determina concluzia că prezenta cale de atac ar fi admisibilă. Totodată, contrar celor arătate de recurentul-reclamant, potrivit cărora obiectul cauzei și limitele procesului au fost fixate încă din faza apelului, Înalta Curte constată că instanța de apel a procedat la stabilirea limitelor învestirii sale ca instanță de control judiciar și nu a dat o altă calificarea juridică obiectului litigiului decât a făcut-o prima instanță. În raport de considerentele expuse și de dispozițiile legale evocate, cum prezentul recurs este formulat împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de recurentul-reclamant A.. În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării prezentului recurs până la soluționarea în mod definitiv a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, formulată de către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că aceasta ar putea fi analizată numai în situația în care prezentul recurs ar fi admisibili în principiu și s-ar fixa termen de judecată în ședință publică, pentru soluționarea pe fond a acestuia. Cum Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul, cererea de suspendare a judecății nu poate fi supusă analizei instanței, fiind formulată într-o cale de atac nerecunoscută de lege. PENTRU ACESTE MOTIVE,