ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1290/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2008 pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brăila prin primar și Prefectura Brăila, solicitând obligarea acestora la emiterea deciziei sau dispoziției motivate, ca răspuns la notificarea nr. x din 12 noiembrie 2001, având ca obiect restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 390 m.p. situat în Brăila, str. x. Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâților la plata unei amenzi civile de 50 RON/zi, până la îndeplinirea efectivă a obligației, începând de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea ulterioară depusă la dosar la data de 14 aprilie 2008, reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 390 m.p. situat în municipiul Brăila, str. x, precum și obligarea pârâților în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt, reclamanta a susținut că imobilul a cărui restituire o solicită este constituit dintr-un teren situat topografic în B., la intersecția străzii Grivița cu str. x, acesta fiind ocupat parțial de construcții provizorii.

Imobilul a fost dobândit de părinții săi, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1951 și, prin Decretul de expropriere nr. 76 din 14 martie 1985, nepublicat, acesta, împreună cu construcțiile de pe el, a fost preluat abuziv de stat, construcțiile fiind demolate ulterior.

Pentru restituirea imobilului, reclamanta a urmat procedura administrativă reglementată de Legea nr. 10/2001, dar nu s-a emis nicio dispoziție cu privire la notificarea formulată.

Pârâtul Municipiul Brăila prin primar a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, pentru același imobil, a mai fost depusă o notificare, de către numita C. După completarea dosarului de către reclamanta A. cu înscrisuri, prin care a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său asupra imobilului notificat, s-a revocat dispoziția nr. x/2006 și s-a dispus emiterea dispoziției de respingere a notificării nr. x din 18 februarie 2008 formulată de C. Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație C., prin tutore D., contestația formând obiectul dosarului nr. x/2008, dosar în care, prin încheierea din data de 18 iulie 2008, s-a luat act de renunțarea contestatoarei la judecată.

Pe parcursul procesului, a fost emisă Dispoziția nr. x din 5 decembrie 2008 de către Municipiul Brăila prin primar, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Brăila, str. x, compus din teren în suprafață de 390 m.p., în favoarea notificatoarei A.

Împotriva acestei dispoziții a formulat contestație A., fiind format dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Brăila.

Prin Încheierea din data de 9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2008, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2008, în conformitate cu dispozițiile art. 164 C. proc. civ., iar prin Sentința civilă nr. 870 din 16 noiembrie 2009, Tribunalul Brăila, secția civilă, a admis contestația conexă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin primar și a anulat Dispoziția nr. x din 5 decembrie 2008 emisă de către Municipiul Brăila prin primar, pentru imobilul notificat situat în Brăila, str. x compus din teren în suprafață de 390 m.p., a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 390 m.p. și a respins ca rămasă fără obiect acțiunea conexă având ca obiect obligație de a face, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin primar, a respins acțiunea conexă având ca obiect obligație de a face pentru lipsa calității procesuale pasive.

Prin Decizia civilă nr. 94 din 09 septembrie 2014, Curtea de Apel Galați a respins apelul declarat de pârât ca nefundat și cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Direcția Administrației Piețelor și E.

Primul ciclu procesual s-a finalizat prin Decizia civilă nr. 117 din 16 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel și a încheierii din data de 25 iunie 2014, apreciind că excepția perimării a fost corect soluționată de către instanța de apel, în cauză nefiind incidente dispozițiile legale ce reglementează această instituție și a admis recursurile declarate de pârât și intervenientă, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că instanța de apel nu a cercetat situația faptică și juridică a terenului în litigiu, în sensul că, deși a fost invocat și admis ca probă în proces, Decretul nr. 76/1985 nu a fost depus la dosar, iar cauza nu a fost analizată sub aspectul stabilirii modului de realizare a scopului exproprierii și, consecutiv, pe temeiul dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001.

În concret, instanța de recurs a reținut că, pentru stabilirea măsurilor reparatorii, importantă este dovedirea preluării imobilului ca urmare a unui act normativ individual de expropriere și verificarea realizării scopului pentru care a fost dispusă exproprierea ce face obiectul litigiului. Astfel, se impunea a se verifica dacă preluarea a avut loc în temeiul decretului de expropriere și modalitatea în care s-a realizat scopul respectivei exproprieri. Cum instanța de apel nu a analizat cererea dedusă judecății care vizează un imobil expropriat prin Decretul nr. 76/1985 prin prisma dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, ci pe temeiul dispozițiilor art. 10 din același act normativ, Înalta Curte a constatat că se impune casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a fi analizată în baza temeiului de drept incident.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați la data de 30 martie 2015.

Prin Decizia nr. 119 A din 4 mai 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de către pârâtul Municipiul Brăila prin primar împotriva Sentinței civile nr. 870 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Brăila, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul apelantului-pârât, formulată de intervenienta Direcția Administrației Piețelor și E.; a schimbat în parte Sentința civilă nr. 870 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Brăila, în sensul că a respins, ca nefondată, contestația formulate de reclamanta A. împotriva Dispoziției nr. x din 05 decembrie 2008 emisă de Municipiul Brăila prin primar.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate (de respingere ca rămasă fără obiect a acțiunii conexe privind obligația de a face formulată în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin primar, de respingere a acțiunii conexe privind obligația de a face în contradictoriu cu Prefectura Brăila, pentru lipsa calității procesuale pasive și de respingere a cererii de obligare a pârâtului Municipiului Brăila prin primar la plata cheltuielilor de judecată) și înlăturată din cuprinsul hotărârii dispozițiile contrare prezentei decizii (de anulare a Dispoziției nr. x din 05 decembrie 2008 și de restituire în natură a terenului în suprafață de 390 m.p.).

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că apelul declarat de pârât, precum și cererea de intervenție accesorie în interesul acestuia formulată de Direcția Administrației Piețelor și E. sunt fondate și se impune a fi admise, cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate și a respingerii contestației formulate de reclamantă, pentru considerentele ce succed:

Solicitarea reclamantei de restituire în natură a terenului în suprafață de 390 mp, situat în Brăila, str. x nu poate fi primită întrucât terenul a aparținut autoarei reclamantei, F. și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 76/1985, fiind expropriat, în sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar, din analiza Decretului nr. 76 din 14 martie 1985 și a anexei la acesta, rezultă că imobilul a fost expropriat în scopul explicit menționat în paragraful al doilea al Decretului, respectiv realizarea unui număr de 775 apartamente și a dotărilor comerciale, de servire și tehnico-edilitare aferente în zona de locuințe "Calea x" din Brăila.

Prin expertiza efectuată în cauză, în primul ciclu procesual, s-a stabilit că suprafața de 390 mp teren este ocupată, în prezent, în limita suprafeței de 221 mp, de construcții ușoare, module comerciale din aluminiu și sticlă, cu utilități: apă, canal, gaze, energie electrică. Pavilionul comercial amplasat pe terenul în suprafață de 221 mp este o construcție parter, alcătuită din module metalice alăturate, așezate pe o placă de beton cu grosimea de 15 - 20 cm, structura de rezistență a modulelor fiind executată din elemente (stâlpi și grinzi) metalice, din țevi și învelitoare din panouri de tablă zincată. Terenul în litigiu face parte din suprafața totală de 3558 mp denumită "B.".

Curtea a reținut că, în realitate, scopul exproprierii a fost îndeplinit, lucrările pentru efectuarea cărora s-a dispus exproprierea ocupând funcțional întregul teren, astfel încât, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, măsurile reparatorii urmând a se stabili în echivalent.

Astfel, deși observația reclamantei, în sensul că pe terenul ce a aparținut autoarei sale, în suprafață de 390 mp, nu au fost edificate blocuri de locuințe, este corectă, Curtea a constatat că această împrejurare nu este suficientă pentru a justifica concluzia că scopul exproprierii nu a fost realizat, întrucât, așa cum în mod evident rezultă din cuprinsul Decretului de expropriere, scopul acestei măsuri nu l-a constituit în mod exclusiv realizarea celor 775 apartamente, ci și realizarea dotărilor comerciale, de servire și tehnico-edilitare aferente, inclusiv realizarea unor artere de circulație în zonă, în lungime totală de 410 metri.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că pe terenul ce a făcut obiectul exproprierii, în suprafață de 25.355,40 mp, au fost edificate atât blocuri de locuințe, cât și amenajări comerciale de utilitate publică și artere de circulație.

Pe terenul în litigiu, este amplasată o parte a B., piață ce intră în categoria dotărilor comerciale, de servire și tehnico-edilitare la care face referire decretul de expropriere și care, în mod evident, a fost realizată în cadrul lucrărilor de sistematizare pentru care s-a dispus exproprierea.

Prin urmare, împrejurarea că s-ar fi renunțat la edificarea, exact pe terenul autoarei reclamantei, a blocului ce fusese prevăzut inițial, nu este echivalentă cu nerealizarea scopului exproprierii, câtă vreme terenul a fost folosit pentru amenajarea pieței ce deservește blocurile de locuințe construite pe terenul expropriat, adică a unei dotări comerciale, în sensul decretului de expropriere, absolut necesară celor ce locuiesc în apartamentele din zonă.

Piața ce exista inițial în zonă a fost extinsă, necesitatea realizării acestei amenajări publice rezultând din referatul întocmit de Administrația Piețelor Brăila nr. x din 01 iulie 1993 și din Hotărârea Consiliului Local Municipal Brăila nr. 38 din 23 iulie 1993, prin care s-a aprobat destinația de Piață agroalimentară a terenului liber de construcții cuprins între strada x, y și clădirea Administrației Piețelor din B., teren în suprafață de 1732 mp, care include și terenul în suprafață de 390 mp ce face obiectul prezentului litigiu.

Această hotărâre a avut la bază nevoia imperioasă de a se extinde piața ce exista deja în zonă, ca urmare a creșterii considerabile a populației și a numărului de agenți economici, aspect ce rezultă din referatul mai sus menționat întocmit de Administrația Piețelor Brăila.

Prin urmare, Curtea a reținut că terenul ce a aparținut autoarei reclamantei face parte din suprafața pe care sunt amplasate construcții cu destinația de obiective comerciale ce compun B., obiective ce intră în categoria dotărilor comerciale, de servire și tehnico-edilitare la care face referire Decretul nr. 76/1985, ceea ce justifică concluzia că scopul exproprierii a fost realizat, astfel că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură.

În cauză, terenul ce a aparținut autoarei reclamantei este cuprins în integralitatea lui în suprafața de teren ocupată de B., caracterul construcțiilor edificate pe acesta - permanente sau ușoare, demontabile - neavând nicio importanță, câtă vreme ele fac parte din amenajarea de utilitate publică privită în ansamblul ei și este lipsită de relevanță și împrejurarea că terenul în litigiu este afectat sau nu de alte servituți legale, respectiv de rețele subterane de canalizare, electricitate, etc., întrucât o astfel de analiză a situației terenului excede dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 și este inutilă câtă vreme terenul este în ansamblul lui afectat de o amenajare de utilitate publică.

Piața agroalimentară ce funcționează pe terenul în litigiu este o amenajare de utilitate publică în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001 și al art. 10.3 din Normele metodologice de punere în aplicare a acestui act normativ, respectiv o amenajare destinată a deservi nevoile comunității, pentru realizarea căreia s-a dispus exproprierea și care servește orașul Brăila, scopul exproprierii fiind îndeplinit în totalitatea lui, astfel încât terenul nu poate fi restituit în natură, reclamanta putând beneficia doar de măsuri reparatorii prin echivalent, așa cum s-a stabilit prin dispoziția nr. x din 5 decembrie 2008, emisă de către Municipiul Brăila prin primar.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul G., pe care l-a întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanța de apel a făcut o analiză lipsită de temei legal cu privire la verificările dispuse prin decizia de casare în sensul în care scopul exproprierii a fost sau nu îndeplinit și asupra măsurilor reparatorii cuvenite, în raport de dispozițiile art. 11 din Legea 10/2001, dezlegarea dată de instanța de apel fiind rezultatul unei interpretări greșite a probelor din dosar.

Instanța de apel a reținut, contrar probelor administrate în cauză, faptul că scopul exproprierii a fost îndeplinit chiar în condițiile în care a reținut că pe terenul revendicat nu au fost edificate blocuri de locuințe.

Recurentul consideră că scopul exproprierii nu a fost îndeplinit întrucât exproprierea dispusă prin Decretul nr. 76/1985 nu viza, cum greșit se reține de instanța de apel, amenajarea B., ci realizarea unor imobile de locuințe.

Drept consecință, pentru a fi îndeplinită afectațiunea expres menționată în decretul de expropriere, ar fi trebuit ca pe terenul revendicat să se fi edificat imobile (blocuri) cu destinație de locuințe.

Or, după cum rezultă din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie, pe terenul revendicat situat la adresa din Municipiul Brăila, str. x, nu există nicio construcție autorizată tip bloc locuințe, terenul revendicat fiind ocupat nu de lucrările ce ar fi trebuit executate în baza decretului de expropriere, ci de construcții neautorizate.

Din interpretarea art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 și ale normelor de aplicare ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, rezultă cu evidență faptul că terenul pe care există imobile neautorizate se restituie în natură. Or, în speța de față, raportul de expertiză administrat în cauză, necontestat de Municipiul Brăila, evidențiază tocmai lipsa actelor de autorizare.

În consecință, instanța de apel trebuia să rețină faptul că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu s-au executat pe terenul revendicat, situație în care nu pot fi reținute în cauză prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În cauză a formulat întâmpinare Municipiul Brăila, prin primar, solicitând respingerea recursului, cu motivarea că art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dispunând în mod imperativ că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent dacă suprafața care trebuie restituită este afectată de amenajări de utilitate publică, iar pentru a nu exista niciun dubiu, însuși legiuitorul a explicat ce înseamnă sintagma "amenajare de utilitate publică" în art. 10 din H.G. nr. 250/2007: "suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele".

Din cele două texte de lege rezultă că legiuitorul a exceptat în mod expres de la restituirea în natură suprafața de teren afectată de amenajări de utilitate publică, iar piața, fiind destinată satisfacerii nevoilor comunității publice, este în mod cert o situație care trebuie exclusă de la restituirea în natură.

Un alt aspect dedus judecății este acela că pe suprafața de teren solicitată se afla construcții ușoare, demontabile. Fapt complet eronat, așa cum corect a fost reținut și de instanță, existența amenajării de utilitate publică, respectiv B., ca piață agroalimentară, se regăsește atestată în Inventarul domeniului public al Municipiului Brăila (aprobat prin HCLM Brăila 55/2005) și în PUG al Municipiului Brăila.

Pentru populația ce urma să ocupe cele 775 apartamente construite, era imperios necesar să se modifice și să se modernizeze și spațiile din "B." în sensul măririi capacității acesteia, extinderii prin construirea unor spații noi, moderne și prin fluidizarea fluxurilor de circulație în această piață.

Așadar, instanța în mod corect și legal a reținut că extinderea și modernizarea B. s-a făcut, inclusiv pe terenul revendicat, în cadrul lucrărilor de sistematizare a localității, fiind destinată, așa cum definește legea, unor amenajări de utilitate publică, în cauza de față fiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 10 din H.G. nr. 250/2007.

Analizând recursul formulat, în raport de motivul invocat, Înalta Curte constată următoarele:

Imobilul în litigiu, în suprafață de 390 mp, situat în Brăila, str. x, a aparținut autoarei reclamantei, F., și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 76/1985 în scopul realizării unui număr de 775 apartamente și a dotărilor comerciale, de servire și tehnico-edilitare aferente zonei de locuințe "Calea x" din Brăila, astfel cum reiese în mod explicit din paragraful al doilea al Decretului nr. 76/1985.

Prin urmare, nu doar edificarea unor blocuri de locuințe a constituit scopul acestei exproprieri, ci și construcția de dotări comerciale, de servire și tehnico-edilitare aferente zonei de locuințe, în categoria cărora este inclusă și B., astfel că este nefondată susținerea recurentului că, pentru a fi îndeplinită afectațiunea expres menționată în decretul de expropriere, ar fi trebuit ca pe terenul revendicat să se fi edificat numai imobile (blocuri) cu destinație de locuințe.

Față de situația concretă a imobilului în litigiu, alcătuit din teren în suprafață de 390 mp, de pe care a fost demolată în totalitatea construcția existentă, în urma exproprierii dispuse în baza Decretului nr. 76/1985, dar mai ales luând în considerare faptul că a fost realizat scopul exproprierii, terenul în litigiu nu mai este liber, acesta fiind ocupat pe o suprafață de 221 mp de construcțiile aferente dotărilor comerciale, iar restul de alte amenajările care servesc zona de locuințe, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

În contextul în care au fost executate lucrările pentru care s-a dispus exproprierea și acestea ocupă integral terenul în litigiu, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, acestea fiind aplicabile numai dacă terenul ar fi rămas liber, în întregime sau parțial, ca urmare a neexecutării totale sau parțiale a lucrărilor pentru care s-a dispus exproprierea, cerințe care nu sunt îndeplinite în cauză.

Recurentul susține că, potrivit raportului de expertiză administrat în speță, nu există acte de autorizare a construcțiilor edificate pe terenul în litigiu, situație în care instanța ar fi trebuit să constate că nu s-au executat pe terenul revendicat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.

Aceste susțineri nu sunt fondate întrucât noțiunea de "teren liber" se analizează în raport de scopul exproprierii și, atât timp cât probele administrate în cauză au stabilit că terenul în litigiu este afectat în întregime de activitatea B., este fără relevanță dacă construcțiile din interiorul pieței sunt sau nu autorizate.

Întrucât s-a dovedit că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, apreciind că restituirea în natură nu mai este posibilă.

De altfel, potrivit tezei a doua a art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Municipiul Brăila prin primar, prin Dispoziția nr. x din 5 decembrie 2008, a propus în favoarea notificatoarei A. acordarea de despăgubiri, în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru întreaga suprafață de teren expropriat.

Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs invocat și, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul G. împotriva Deciziei nr. 119 A din 4 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP