Decizia nr. 2362/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 6649/2017 a Judecătoriei Sectorului 1

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 12 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. Casa Albă S.R.L. i-a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București, prin primarul general, și Municipiul București, prin Consiliul General al Municipiului București, solicitând obligarea acestora să facă dovada dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.500 mp teren, platformă betonată, cu destinație de parcare, respectiv pentru suprafața de 179,40 mp, depozite, clădiri și 1.300 mp teren aferent, situat București, Aleea x, în raport de care procedează la perceperea lunară a unei sume de bani, cu titlu de chirie, pentru imobilele descrise anterior. Prin cererea depusă la 6 iunie 2017, reclamanta a precizat că obiectul cererii de chemare în judecată este obligația de a face, solicitând obligarea pârâtelor să prezinte titlul de proprietate în baza căruia procedează la perceperea lunară a chiriei pentru imobilul în suprafață de 1.500 mp teren, platformă betonată, cu destinație de parcare, respectiv pentru suprafața de 179,40 mp, depozite, clădiri și 1.300 mp teren aferent, situat în București, Aleea x.

Sentința Judecătoriei Sectorului 1 București Prin sentința civilă nr. 6649/2017 din 13 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Sentința Tribunalului București, secția a IV-a civilă Prin sentința nr. 2078 din 16 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a IV a civilă a respins cererea formulată de reclamanta S.C. Casa Albă S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primarul general, și Municipiul București, prin Consiliul General al Municipiului București, ca neîntemeiată.

Decizia Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia nr. 1535 din 25 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de reclamanta S.C. Casa Albă S.R.L. împotriva sentinței nr. 2078 din 16 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Recursul Împotriva deciziei nr. 1535 din 25 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs reclamanta S.C. Casa Albă S.R.L., la 27 ianuarie 2020. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 483 și următ. C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat eronat înscrisurile depuse la dosar și nu a avut în vedere toate apărările pe care aceasta le-a invocat și nici probatoriul administrat în cauză. Astfel, recurenta a menționat că, prin mijloacele probatorii administrate în cauză, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate sau a dreptului de folosință al pârâtelor asupra imobilului în litigiu, situație în care perceperea chiriei se face în mod ilegal. Recurenta a susținut că a preluat un contract încheiat între Direcția Domeniului Public și A. București, contract care a fost perfectat în lipsa unei baze legale, fără a exista un titlu valabil conform căruia să se procedeze la închirierea terenului menționat în cererea de chemare în judecată. În acest context, recurenta a expus pe larg istoricul relațiilor contractuale dintre părți și aspecte de natură să releve modalitatea în care se utilizează și se transmite folosința corpurilor de clădire situate pe terenul din București, Aleea x. Astfel, a arătat că terenul și clădirile anexă, ce fac obiectul litigiului, sunt administrate de recurentă, care s-a comportat ca un bun proprietar, achitând impozitul și cheltuielile de administrare. Susține că nu există niciun document din care să rezulte că terenul și clădirile anexă sunt deținute de Primăria Generală a Municipiului București sau de altă persoană fizică sau juridică, iar prin adresa din 4 iunie 2010, emisă de Primăria Municipiului București, s-a menționat că, în urma consultării listelor de inventar și a documentelor aflate în arhiva sa, în perioada 1930-1938, nu figurează ca fiind eliberată autorizație de construire privind imobilul în care funcționează restaurantul "Casa Albă" (fost "Pădurea Băneasa").

Procedura de filtru Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a reținut că, deși decizia nr. 1535A din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie are deschisă calea de atac a recursului, în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, în condițiile în care recurenta nu a criticat punctual dezlegările în drept ale instanței de apel asupra aspectelor deduse judecății, cu referire la incidența art. 1527 C. civ., ci a învederat aspecte ce vizează modul de interpretarea a probelor și a prezentat istoricului relațiilor contractuale dintre părți și situația de fapt. De asemenea, s-a reținut că, în cauză, nu se identifică motive de ordine publică, care să poată fi invocate în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (3) C. proc. civ. Raportul a fost comunicat părților la 14 septembrie 2020. La 18 septembrie 2020, recurenta a depus un punct de vedere la raport. Intimații nu și-au exprimat poziția procesuală cu privire la aspectele reținute în cuprinsul acestuia. Prin rezoluția din 20 octombrie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, la 12 noiembrie 2020. La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, din perspectiva dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2), raportate la cele ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În raport de prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acest act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform dispozițiilor art. 248 alin. (2) din același Cod, excepția nulității recursului, invocată din oficiu, asupra căreia constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat". Dispozițiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Motivarea recursului înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În cauză, din conținutul cererii de recurs nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată. Prin cererea de recurs recurenta a susținut nelegalitatea deciziei recurate fără a combate, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de casare, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii. Astfel, în cuprinsul cererii de recurs recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat eronat înscrisurile depuse la dosar și nu a avut în vedere toate apărările pe care aceasta le-a invocat și nici probatoriul administrat în cauză, care nu a relevat existența dreptului de proprietate sau a dreptului de folosință al pârâtelor asupra imobilului în litigiu, situație în care perceperea chiriei se face în mod ilegal. Invocând aspecte de ordin factual, referitoare la relațiile contractuale dintre părți, recurenta a arătat că a preluat un contract încheiat între Direcția Domeniului Public și A. București, perfectat în lipsa unui titlu valabil, în baza căruia să se procedeze la închirierea terenului în discuție. În acest context, recurenta a arătat că administrează terenul și clădirile anexă ce fac obiectul litigiului, comportându-se ca un bun proprietar, achitând impozitul și cheltuielile de administrare. De asemenea, a susținut că nu există niciun document din care să rezulte că terenul și clădirile anexă sunt deținute de Primăria Generală a Municipiului București sau de altă persoană fizică sau juridică, iar prin adresa din 4 iunie 2010, emisă de Primăria Municipiului București, s-a menționat că, în urma consultării listelor de inventar și a documentelor aflate în arhiva sa, în perioada 1930-1938 nu figurează ca fiind eliberată autorizație de construire privind imobilul în care funcționează restaurantul "Casa Albă" (fost "Pădurea Băneasa"). Față de motivele invocate în cererea de recurs, Înalta Curte reține că recurenta a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care vizează greșita aplicare a legii de către instanța de apel, deducând judecății aspecte de fond, care privesc modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză și a situației de fapt deduse judecății. În acest fel, recurenta a nesocotit reglementarea și conținutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate în limite precis determinate, cărora le excedează aspectele legate de fondul cauzei și de probele administrate. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. Având în vedere că recurenta nu a indicat care sunt aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate și că nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate de instanță, din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 lit. d) din acest act normativ, sub sancțiunea nulității conform alin. (3) al aceluiași articol din același cod. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta S.C. Casa Albă S.R.L. împotriva deciziei nr. 1535 din 25 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. PENTRU ACESTE MOTIVE,