ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2017

HOTĂRÂRE
16.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3008/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 27 aprilie 2016 sub nr. 1350/90/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata despăgubirilor bănești, respectiv actualizarea sumei de 130.757 RON cu indicele de inflație până la data încasării efective a sumei, așa cum este prevăzut de dispozițiile H.G. nr. 1120/2006, art. 18, alin. (5), lit. c) si alin. (6), precum și de dispozițiile art. 10, alin. (2) din Legea nr. 290/2003.

Prin sentința nr. 1399/28 octombrie 2016 Tribunalul Vâlcea a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiate, a admis cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 36.259 RON reprezentând diferența de actualizare în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum a despăgubirilor în cuantum de 130.757 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând admiterea acestuia, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 369/R/23 martie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, împotriva sentinței nr. 1399 din 28 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, intimat fiind reclamantul A., a casat sentința în parte și, în rejudecare, respinge cererea ca prescrisă, menținând sentința cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin cererea formulată la 22 mai 2017, A. a solicitat în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) revizuirea deciziei nr. 369/R-Cont pronunțată la 23 martie 2017 de Curtea de Apel Pitești.

În motivare s-a arătat că, prin decizia a cărei retractare se solicită a fost admis recursul formulat împotriva sentinței nr. 1399/28.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, hotărâre ce a fost casată, iar cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca prescrisă.

În opinia revizuentului, această statuare a instanței este contrară deciziei nr. 1666/R-Cont/29.11.2016, hotărâre definitivă, prin care recursul actualei intimate, ce punea în discuție termenul de prescripție, a fost respins. A arătat revizuientul că cele două hotărâri sunt contradictorii și sunt astfel incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se revizuirea celei pronunțate cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Examinând cu prioritate excepția tardivității, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge cererea de revizuire ca tardivă, pentru considerentele ce urmează.

Art. 509 pct. 8 C. proc. civ. prevede că:

"revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] 8. există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Potrivit dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

"Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."

În situația hotărârii a cărei revizuire se solicită, anume Decizia nr. 369 din 23 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, termenul în care se putea solicita revizuirea, sub sancțiunea decăderii prevăzute de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., începea să curgă de la data pronunțării acesteia, dată la care era și definitivă, în speță 23 martie 2017.

Din examinarea înscrisurilor depuse de către revizuent, Înalta Curte constată că acesta a solicitat revizuirea Deciziei nr. nr. 369/R-CONT din 23 martie 2017 la data de 17 mai 2017 (conform datei aflată pe plicul de corespondență existent la dosarul de revizuire, fila 13-dosar de fond), cu depășirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii cererii de revizuire ca tardiv formulată.

PENTru aceste motive, Înalta Curte va admite excepția de tardivitate a formulării cererii de revizuire și va aplica sancțiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform art. 103 alin. (1) teza I din C. proc. civ.

Admite excepția de tardivitate invocată din oficiu.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 369/R-CONT din 23 martie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-06-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2664/2018
și Ministerul Finanțelor Publice; s-a admis excepția inadmisibilității extinderii și precizării de acțiune și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea extinsă și precizată formulată de reclamanții A. și B. față de pârâtul Ministerul Finanțelor;
ÎCCJ 2020-02-05
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 307/2020
Ședința publică din data de 5 februarie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la data de 04.04.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., s
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3242/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Tere
ÎCCJ 2021-11-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2350/2021
95/2019 din 20 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Vâlcea – secția I Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. I.F.N., având ca obiect "nulitate act"; a admis cere
ÎCCJ 2017-09-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1338/2017
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 611A din 20 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 780 din 09
Sursă