ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 767/2018

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 599 C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 12 din 10 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 209/A din 5 iunie 2015 pronunțată de ÎCCJ.

În acest sens, a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 8 februarie 2018 sub nr. y/2/2018, petentul condamnat A. - deținut în Penitenciarul București - Jilava - a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., să se constate că a intervenit o cauză de micșorare a pedepselor aplicate, în sensul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile în baza cărora a fost condamnat și se află în prezent în executarea pedepsei.

În motivarea contestației petentul condamnat A. a arătat că, prin Sentința penala nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 pronunțata de Curtea de Apel București, secția a II-a penală a fost condamnat în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a) și b), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

Prin Decizia nr. 209/A din 5 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Naționala Anticorupție împotriva Sentinței penale nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 a desființat, în parte, sentința mai sus menționata, a înlăturat dispozițiile de schimbare a încadrării juridice din cuprinsul sentinței de fond și rejudecând a menținut inculpatului pedepsele aplicate prin sentința inițiala acesta urmând sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

A mai învederat petentul că la data de 5 februarie 2013, anterior condamnării în prima instanța, A. a formulat un denunț cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mita, prev. de art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 C. pen. și șantaj prev. de art. 131 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că primarul comunei Jilava numitul B. i-a pretins, în repetate rânduri sume de bani pe care a fost nevoit sa i le remită pentru a-și putea derula operațiunile comerciale cu terenuri pe care le realiza prin intermediul firmei sale. La sfârșitul acestui denunț acesta a arătat ca dorește să beneficieze de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Petentul a arătat că datorită faptului că dosarul în care a formulat denunțul a presupus o activitate de urmărire penală complexă, până la momentul la care a fost condamnat în mod definitiv nu a putut beneficia de aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv pentru care solicită a se constata că a intervenit o cauză de reducerea a pedepselor și a se dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei ținând cont de limitele de pedeapsă reduse cu ½.

În drept, contestația a fost întemeiată pe disp. art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În cadrul cercetării judecătorești, Curtea de Apel a dispus efectuarea unei adrese către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA prin care s-a solicitat să se comunice dacă există cauze înregistrate ca urmare a unui denunț formulat de petent și, în caz afirmativ, stadiul cercetărilor efectuate.

Prin adresa înaintată la dosar la data de 2 martie 2018, Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA a confirmat denunțul formulat de petent și faptul că acesta a facilitat identificarea și tragerea la răspunderea penală a persoanelor ce au fost trimise în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2013 din 30 octombrie 2017.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri, când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Practica instanțelor judecătorești este constantă în a considera că instituția reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 este o cauză legală de reducere a pedepsei cu caracter personal. Această practică a fost confirmată prin considerentele Deciziei nr. 3 din 28 februarie 2018 pronunțate de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, în mod constant s-a apreciat de doctrină, dar și de jurisprudență că momentul până la care această atitudine activă a martorului trebuie să intervină este oricând până la finalizarea judecății. ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept confirmă această practică în aceleași considerente amintite mai sus, arătând că recunoașterea efectelor cauzelor de atenuare reclamă intervenirea atitudinii active, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracțiunea comisă de martorul însuși.

Cu alte cuvinte, această cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei va fi analizată până la judecarea definitivă a cauzei având ca obiect infracțiunea comisă de martorul însuși, din perspectiva individualizării pedepsei aplicate în limitele de pedeapsă prevăzute de lege reduse cu ½, iar după judecarea definitivă a cauzei având ca obiect infracțiunea comisă de martorul însuși, din perspectiva principiului legalității pedepsei aplicate, potrivit art. 2 C. pen. și art. 7 alin. (1) teza a II-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârșirii infracțiunii.

Având în vedere aceste considerații de ordin teoretic, Curtea a constatat că, contestația la executare este admisibilă, în sensul că disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 invocate de petent reprezintă o cauză de reducere a pedepsei și aceasta a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform adresei Parchetului de pe lângă ICCJ - DNA, cu toate că atitudinea activă a petentului (în sensul denunțului și al facilitării la tragerea la răspunderea penală) nu a depășit reperul temporal maximal prevăzut de lege și anume, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Cu privire la temeinicia contestației la executare, Curtea a stabilit, din perspectiva art. 7 alin. (1) teza a II-a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care erau pedepsele aplicabile, în cazul în care atitudinea activă a petentului (în sensul denunțului și al facilitării la tragerea la răspunderea penală) s-ar fi materializat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, prin reducerea cu ½ a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile la care a fost condamnat și le va compara cu cele la care inculpatul a fost condamnat pentru a stabili dacă sunt mai severe.

Petentul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală definitivă prin Decizia nr. 209/A din 5 iunie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție la următoarele pedepse:

- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (2) din legea nr. 78/2000;

- 10 luni închisoare pentru infr. prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969;

- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969;

- 3 ani închisoare pentru infr. prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Nici una din pedepsele la care a fost condamnat petentul nu depășește limita de ½ din maximul prevăzut de lege pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat și anume: 7 ani și 6 luni pentru luare de mită (limite închisoare 3 - 15 ani), 3 ani și 6 luni pentru dare de mită (limite închisoare 6 luni - 7 ani), 2 ani și 6 luni pentru fals intelectual (limite închisoare 6 luni - 5 ani), 7 ani și 6 luni pentru grup infracțional organizat (limite închisoare 3 - 15 ani), 7 ani și 6 luni pentru spălare de bani (limite închisoare 3 - 15 ani).

Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că pedepsele aplicate petentului condamnat nu sunt mai severe decât limita maximă redusă cu ½ a pedepselor aplicabile în cazul în care, în timpul judecății, s-ar fi valorificat art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Împotriva Sentinței penale nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală a formulat contestație condamnatul A.

Examinând sentința penală aplicată, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația la executare este mijlocul procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penala sau procesual penala ivite înainte ori în timpul executării hotărârii penale definitive sau după executarea hotărârii penale definitive, dar în legătură cu aceasta.

Contestația la executare privește numai incidentele în legătură cu executarea hotărârii definitive, fără a se putea ajunge la modificarea dispozițiilor din hotărârea instanței care au intrat în puterea lucrului judecat.

Prin Decizia penală nr. 209/A din 5 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2013, prin altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 12/F din 10 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Din analiza considerentelor Deciziei penale nr. 209/A din 5 iunie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală se observă că prin încheierea din 20 martie 2015, s-a admis cererea în probațiune formulată de apelantul inculpat A. și s-a încuviințat proba testimonială constând în ascultarea martorului C., proba cu înscrisuri pe situația de fapt și în circumstanțiere precum și solicitarea de a se emite o adresă către Direcția Națională Anticorupție pentru a se comunica dacă, în raport cu denunțurile formulate, poate beneficia de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În acest sens, s-a menționat că:

"prin adresa din 16 aprilie 2015, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a comunicat că pe baza denunțurilor formulate de inculpatul A. au fost formate Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2015, în care se efectuează acte de urmărire penală, însă nu a fost pusă în mișcare acțiunea și nu s-a dispus trimiterea în judecată, nefiind, așadar, îndeplinită condiția tragerii la răspundere penală a vreunei persoane pentru infracțiuni atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002 în competența sa ".

Totodată, Înalta Curte observă că, instanța de apel a constatat că "inculpatul A. nu poate beneficia de aplicarea art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002, nefiind îndeplinite condițiile textului de lege menționat, întrucât prin adresa din 16.04.2015, Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a comunicat că pe baza denunțurilor formulate de inculpatul A. au fost formate Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2015, în care se efectuează acte de urmărire penală, însă nu a fost pusă în mișcare acțiunea și nu s-a dispus trimiterea în judecată, nefiind, așadar, îndeplinită condiția tragerii la răspundere penală a vreunei persoane pentru infracțiuni atribuite prin O.U.G. nr. 43/2002 în competența sa ".

În această ordine de idei, din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa înaintată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA, secția de Combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, se constată că în cuprinsul acesteia se menționează că, Dosarul nr. x/2013 al secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție s-a format ca urmare a denunțului formulat la data de 5 aprilie 2013 de numitul A., că la data de 23 noiembrie 2016 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații B. și D. iar la data de 30 octombrie 2017 s-a emis rechizitoriul și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților.

Astfel, se observă că punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații B. și D. s-a dispus la data de 23 noiembrie 2016, iar Decizia penală nr. 209/A a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală din 5 iunie 2015. Totodată, s-a reținut că instanța de apel a avut în vedere faptul că inculpatul a formulat un denunț, chiar dacă, soluția oferită de instanță a fost în sensul neaplicării dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Înalta Curte reține că aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 68/2002 referitoare la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsa este o chestiune de fond, ce trebuia avută în vedere de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei, ca un criteriu obiectiv. Aplicarea acestor prevederi legale are consecințe asupra limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea dedusă judecății, în sensul reducerii la jumătate a acestora și stabilirii unei pedepse între aceste limite în procesul complex al individualizării pedepsei realizat cu ocazia judecării pe fond a cauzei.

Înalta Curte constată că, pe calea contestației la executare, contestatorul urmărește practic reducerea pedepsei în a cărei executare se află, prin aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce, în mod evident, nu este posibil, pe această cale, a contestației la executare neputând fi modificată soluția dispusă printr-o hotărâre definitivă întrucât, în caz contrar, prin pronunțarea unei soluții diferite, în sensul reindividualizării pedepsei aplicate contestatorului, prin reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Aplicabilitatea cauzei de reducere a pedepsei la care contestatorul a făcut referire poate fi analizată cu ocazia soluționării pe fond a dosarului, neputând fi examinată ulterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare, pe calea unei contestații la executare fundamentate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Astfel, în raport cu aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 (408/2018).

Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 64/F din data de 4 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM