ÎCCJ, Secția penală

Decizia

nr.

281/A/2016

Deliberând asupra apelurilor de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 87/A din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins contestația în anulare formulată de condamnații A., B., C. și pentru D. împotriva Deciziei penale nr. 621/A din 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/108/2014.

S-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

S-a respins cererea de sesizare ca Curții Constituționale.

Pentru a decide astfel, cu privire la condamnații B. și A., Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 31 din data de 28 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/108/2014, Tribunalul Arad,

în baza

art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.,art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat inculpatul A., arestat la domiciliu, la 3 (trei) pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de persoane și 3 pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și h) pe o perioadă de 3 ani, fiecare.

În baza art. 342 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

În baza art. 38, 39 lit. b), 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pe care a sporit-o cu 2 (doi) ani și 1 (una) lună închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani și 1 (una) lună închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și h) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza

art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.,art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat inculpatul B., în arest la domiciliu, la 3 pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de persoane și 3 pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și h) pe o perioadă de 3 ani, fiecare.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism prevăzută și pedepsită de art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 38, 39 lit. b), 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pe care a sporit-o cu 2(doi) ani închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și h) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

Prin Decizia penală nr. 621/A din 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/59/2015, în baza art. 421 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Arad și inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 31 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalului Arad în Dosar nr. x/108/2014.

S-a desființat, în latură penală, sentința penală apelată și, rejudecând:

S-au înlăturat dispozițiile de contopire a pedepselor în privința inculpaților B. și Șumăndan Ioan.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută și pedepsită de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. (parte vătămată E.).

În temeiul art. 213 alin. (1) C. pen. a condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de:

3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism și pedeapsa complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și h) pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 38, 39 lit. b), 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a contopit pedepsele mai sus aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare pe care a sporit-o cu 2 (doi) ani închisoare, rezultând de executat de către acesta o pedeapsă principală de 5 (cinci) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și h) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

Împotriva acestor hotărâri, condamnații A. și B. au declarat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Printr-un memoriu separat s-au invocat o serie de excepții prejudiciale formulându-se o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru pronunțarea unei hotărâri preliminarii cu privire la un număr de nouă chestiuni prejudiciale, în temeiul art. 267 Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene; în temeiul art. 430 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii și evident suspendarea judecății până la soluționarea cauzei Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Totodată, inculpații A. și B. au solicitat în temeiul art. 475 C. proc. pen. rap. la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, sesizarea Înaltei Curții de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegări chestiuni de drept în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile vizând următoarele chestiuni:

- dacă în cazul decesului unui inculpat instanța constatând încetarea procesului penal art. 396 alin. (5) C. proc. pen. în faza de apel permite sau nu acțiune oblică sau pauliană în care prejudiciul sau cheltuielile civile din sarcina inculpatului decedat ajung în sarcina celorlalți inculpați, deși art. 397 alin. (5) C. proc. pen. și art. 25 alin. (5) C. proc. pen. impun lăsarea ca nesoluționată a laturii civile.

- dacă în conținutul art. 210 C. pen. (trafic de persoane) intră și situația în care o prostituată este concubină cu o persoană care o adăpostește contribuind financiar la întreținerea casei, bugetul de concubinaj sau o asemenea conjunctură nu se încadrează în scopul exploatării;

- dacă în conținutul sintagmei de la art. 213 alin. (1) C. pen. (proxenetismul) obținerea de foloase materiale de pe urma prostituției intră și situația în care o prostituată întreține financiar concubinajul și dacă art. 213 C. pen. interzic relații de concubinaj cu prostituate precum și adăpostirea, transportarea acestora fără interes financiar;

- dacă art. 421 C. proc. pen. permite ca instanța de apel să nu pronunțe o soluție explicită în sensul respingerii sau admiterii sau dacă prin hotărârea apelului instanța s-a pronunțat numai cu privire la apelurile unor părți, este îndreptățită instanța pe fond să constate hotărârea definitivă în dreptul celorlalte părți (inculpați) și să emită Mandatul de Executarea Pedepsei Închisorii? Dacă în acest caz instanța de contestație în anulare este obligată să constate nulitatea hotărârii și în temeiul art. 432 C. proc. pen. să repună pe rol apelul.

Prin același memoriu, B. în temeiul art. 10 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la Legea nr. 47/1992 a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 210 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și art. 213 alin. (1) și alin. (4) C. pen. în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2) și art. 26 alin. (1) din Constituție.

În acest sens, s-a arătat că neconstituționalitatea este față de art. 11 alin. (1) din Constituție în raport de tratatul bilateral româno-austriac având în vedere faptul că art. 210 alin. (1) C. pen. prevede că recrutarea, transportarea, transferarea sau adăpostirea unei persoane prin oferire, dare, acceptare în schimbul consimțământului exploatării constituie infracțiunea de trafic de persoane.

Această exprimare a legii prin existența cumulativă a termenului de exploatare și cel de consimțământ creează cadrul de arbitrar al incriminării întrucât nici consimțământul și nici exploatarea nu sunt explicate sau reglementate de legi conexe sau alți termeni.

Existența cumulativă a termenului exploatare și consimțământ extinde sfera incriminării în spețe transfrontaliere incriminând fapte care în statul austriac nu reprezintă infracțiuni, iar în România asemenea fapte sau ocupații sunt interzise.

Neconstituționalitatea față de art. 16 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din Constituție pornește de la sintagma prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. obținerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției prin forțarea legii așa cum este și în cazul de față, instanțele ajung să condamne la închisoare funcționalitatea efectivă a unei relații de concubinaj cu o prostituată chiar și atunci când aceasta prestează aceste servicii în străinătate cu contract de muncă. Interzicerea dării de bani de către o prostituată către concubinul ei în scopul contribuției la cheltuieli gospodărești este evidentă prin posibilitatea incriminării.

Art. 213 alin. (4) C. pen. aduce incriminarea activității de prostituție interzicând această activitate în contradicție flagrantă cu protecția vieții intime din Constituție, viața intimă nefiind prevăzută obligatoriu cu titlu gratuit în Constituție. Art. 213 alin. (4) C. pen. încadrează inclusiv prostituția în partea activă a infracțiunii de proxenetism prin sintagma „în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul”, practic prin lege prostituata este invitată să-și ofere gratuit serviciile sexuale și nu are voie să-și întrețină familia cu bani, aspect care constituie o neconstituționalitate flagrantă față de art. 16 din Constituție.

Asupra cererilor formulate de către contestatori privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Timișoara a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.”

Astfel cum rezultă din textul legii mai sus citat, pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea unor dispoziții din legi și ordonanțe trebuie să fie întrunite cumulativ mai multe condiții:

Prima dintre condiții acestea aceea ca neconstituționalitatea dispoziției să fie invocată în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial.

Această dispoziție este îndeplinită în cauză, contestatorii invocând neconstituționalitatea unor articole C. pen. în cadrul prezentului dosar aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara.

O a doua condiție este ca dispozițiile art. 210 alin. (1) și (3) C. pen. precum și cele ale art. 213 alin. (1) și (4) din actualul C. pen. să fie în vigoare la data prezentă.

O altă condiție care se cere este aceea ca dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest caz, Curtea a constatat faptul că dosarul în care au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate vizează o contestație în anulare (o cale extraordinară de atac), fiind în fază incipientă înainte de admiterea în principiu a contestației în anulare, situație în care judecătorul nu pătrunde pe fondul cauzei, ci verifică numai îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege, astfel cum sunt ele arătate în disp. art. 431 C. proc. pen.

Abia după această fază a contestației, în situația admiterii în principiu se trece la soluționarea acesteia conform dispozițiilor art. 432 C. proc. pen.

Cum până la acest moment procesual în cauză nu s-a pronunțat o hotărâre de admitere în principiu, Curtea a constatat faptul că în cauză nu putem vorbi despre analizarea pe fond a speței în ceea ce privește art. 210 alin. (1) și (3) și art. 213 alin. (1) și (4) C. pen., astfel că nu se poate vorbi despre o legătură a acestor articole cu soluționarea cauzei.

Ca urmare a celor mai sus arătate, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În același sens, s-a procedat și cu cererea referitoare la sesizarea Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în prezenta cauză în calea de atac extraordinară a contestației în anulare, până la momentul admiterii în principiu nu putem vorbi despre o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Referitor la sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-a constatat că și în această situație contestatorii au făcut referiri la fondul cauzei și nu la perioada anterioară a admiterii în principiu a contestației în anulare, astfel că și în acest caz urmează a fi respinsă.

În ceea ce privește fondul contestației în anulare, Curtea a constatat faptul că inculpații deși au arătat că își întemeiază contestația pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocând existența unui caz de încetare a procesului penal, în realitate aceștia și-au motivat contestația pe chestiuni ce vizează fondul cauzei urmărind obținerea unei soluții de achitare în speță și nu de încetare a procesului penal.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 87/A din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală

,

condamnații B. și A. au declarat apel; totodată, condamnatul A. a declarat apel și împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cuprinsă în dispozitivul aceleiași hotărâri; nu au fost indicate motivele apelurilor formulate.

În cadrul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu a susținut admisibilitatea cererilor formulate de către condamnați.

Analizând apelurile formulate, în raport cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, conținută în dispozitivul Deciziei penale nr. 87/A din data de 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, este cuprinsă în dispozitivul unei hotărâri definitive, pronunțată în calea extraordinară de atac a contestației în anulare - etapa examinării admisibilității în principiu, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 C. proc. pen., hotărâre împotriva căreia nu mai este prevăzută de lege nicio cale de atac.

Declararea unui apel împotriva hotărârii menționate ori împotriva unei dispoziții conținută de aceasta nu respectă regulile reglementate de legea procesual penală, aceasta stabilind un sistem coerent al căilor de atac, a căror admisibilitate este condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie; or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. 210 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și art. 213 alin. (1) și alin. (4) C. pen., Înalta Curte reține că este pronunțată de Curtea de Apel Timișoara cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Astfel, referitor la admisibilitatea unei asemenea sesizări, se are în vedere că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de condamnații B. și A. în cursul examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare declarate împotriva Deciziei penale nr. 621/A din 10 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/59/2015, aflată pe rolul Curții de Apel Timișoara, și are în vedere neconstituționalitatea unor texte legale în vigoare care nu a fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că aceasta nu este realizată, având în vedere că îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit. Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate trebuie să o aibă în judecarea cauzei.

Având în vedere că dispozițiile art. 210 alin. (1) și alin. (3) C. pen. și art. 213 alin. (1) și alin. (4) C. pen. reglementează infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism pentru săvârșirea cărora apelanții B. și A. au fost condamnați, Înalta Curte apreciază că invocarea excepției de neconstituționalitate ar fi justificat interes în cursul judecării fondului acțiunii penale, când soluționarea excepției ar fi prezentat utilitate.

Într-adevăr, calea de atac a contestației în anulare constituie o cale extraordinară de atac care și-a păstrat, și în noua reglementare, natura juridică mixtă, atât de anulare, în sensul că pe această cale poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, de competența însăși a instanței care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, însă, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior parcurgerii etapei admisibilității în principiu, reglementată de dispozițiile art. 431 C. proc. pen.

Față de dispozițiile legale incidente, se constată că examinarea contestației în anulare, în etapa admisibilității în principiu, este limitată la verificarea existenței condițiilor de admitere în principiu a acesteia, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ. Prin urmare, se examinează dacă cererea de contestație în anulare privește hotărâri penale definitive, dacă este introdusă de o persoană care are calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, dacă este introdusă în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației sunt depuse dovezi ori sunt invocate dovezi care sunt la dosar.

Ca atare, cauza aflându-se în etapa examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, se constată că a fost depășit momentul oportun la care se putea susține, cu efecte juridice, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale invocate și prin urmare, nu se mai poate aprecia că ar exista un interes actual pe care autorii excepției să îl poată valorifica prin sesizarea Curții Constituționale, admisibilitatea cererii de sesizare fiind legată inclusiv de o astfel de apreciere.

Așadar, în speță se constată că, doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, context în care se reține că, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Prin urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de condamnații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 87/A din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va obliga apelanții condamnați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 87/A din data de 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de condamnații B. și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 87/A din 26 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă apelanții condamnați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 iunie 2016.