ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1270/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

P.N.A. – Serviciul teritorial

București, prin rechizitoriul din 16 noiembrie 2004, trimite în judecată pe

inculpata

L.c.r.

, pentru

infracțiunile de:

a) trafic de influență,

prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două

fapte);

b) instigare la fals sub

semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 din

același cod și la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.;

c) favorizarea

infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., toate aceste

infracțiuni raportate și la art. 33 lit. a) din același cod.

Actul de învinuire reține,

în esență, că:

a) la data de 27 mai 2003,

inculpata, avocat în Baroul București, a pretins suma de 20.000 dolari S.U.A.,

din care a primit 11.000 dolari S.U.A., de la cetățeanul iranian M.A. (arestat

preventiv și trimis în judecată pentru trafic de droguri) și de la soția sa,

E.M.M., afirmând că are influență asupra unor lucrători de poliție și a unor

judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe lângă care poate

interveni, în vederea întocmirii unor acte de urmărire penală (denunțuri

fictive, privind alți traficanți de droguri), care să permită reținerea, în

favoarea celui judecat, a art. 16 din Legea nr. 143/2000, în temeiul căruia

acesta urma să beneficieze de o reducere a pedepsei aplicate;

b) la data de 3 iunie 2003,

a determinat-o pe E.M.M. să întocmească, în fals, un înscris (denunț) referitor

la alte persoane care traficau droguri, iar la 29 octombrie 2003, l-a

determinat pe martorul E.C.A. să însereze o dată fictivă pe „denunțul” întocmit

în numele lui M.A.; totodată, a instigat-o pe E.M.M. să contrafacă semnătura

lui M.A., pe acel „denunț”;

c) prin instigarea la

întocmirea denunțului fals al lui M.A., din 29 octombrie 2003, în temeiul

căruia a fost emisă adresa nr. 5110/ P din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul București, depusă în dosarul nr. 159/2003 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, l-a ajutat pe „denunțătorul” M.A. să zădărnicească

judecata;

d) în luna septembrie 2003,

în calitate de avocat, a pretins suma de 10.000 dolari S.U.A., din care a

primit 7.500 dolari S.U.A., de la cetățeanul turc A.S., arestat preventiv

pentru trafic de droguri, afirmând că are influență asupra judecătorilor de la

Tribunalul București, pe lângă care va interveni pentru a-l pune în libertate.

În ședința publică din 25

ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, sesizată cu

judecarea cauzei (dosar nr. 4001/2004), inculpata invocă, în temeiul art. 301 –

art. 302 C. proc. pen., raportate la art. 13 alin. (2) din O.U. nr. 43/2002

privind P.N.A., modificată prin Legea nr. 161/2003, excepția nulității actului

de sesizare a instanței și cere revocarea măsurii arestării preventive.

Inculpata motivează că, în

aceeași cauză, este trimis în judecată și inculpatul L.A., procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, încât instanța putea fi, legal,

sesizată numai de P.N.A., singurul competent să instrumenteze cauze cu

magistrați, și că, deci, nu se justifică menținerea ei în stare de arest.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin încheierea din 26 ianuarie 2005, respinge, ca nefondată,

excepția invocată de inculpată, pe care o menține în stare de arest.

Instanța motivează că

rechizitoriul a fost întocmit la data de 16 noiembrie 2004, când erau în

vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum au fost modificate prin

O.U.G. nr. 24/2004, act normativ prin care au fost înlăturate diferențele în

ceea ce privește competența, dintre structura centrală și cele teritoriale ale

P.N.A.

Inculpata a declarat recurs.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia penală nr. 862 din 7 februarie 2005, a respins, ca

inadmisibil, recursul.

Instanța supremă a motivat

că potrivit art. 385

1

pct. 2 C. proc. pen., încheierile pot fi

atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția

cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

În ședința publică din 8

februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, inculpata cere, din

nou, punerea în libertate, reiterând motivarea formulată în ședința publică din

25 ianuarie 2005.

Curtea de apel, prin

încheierea din 14 februarie 2005, respinge, ca nefondată, cererea inculpatei.

Inculpata declară recurs,

reiterând excepția nulității actului de sesizare a instanței și cererea de

punere în libertate.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 385

1

pct. 2 C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu

sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii (art.

141 din același cod), pot fi atacate separat cu recurs.

Ca atare, încheierea în

discuție poate fi atacată cu recurs numai odată cu sentința ce se va pronunța

în cauză.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil, conform

dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpata L.E.C. împotriva încheierii din 14 februarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr.

4001/2004.

Obligă recurenta inculpată

la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 februarie 2005.