ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1270/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: P.N.A. – Serviciul teritorial București, prin rechizitoriul din 16 noiembrie 2004, trimite în judecată pe inculpata L.c.r. , pentru infracțiunile de: a) trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două fapte); b) instigare la fals sub semnătură privată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 290 din același cod și la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; c) favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., toate aceste infracțiuni raportate și la art. 33 lit. a) din același cod. Actul de învinuire reține, în esență, că: a) la data de 27 mai 2003, inculpata, avocat în Baroul București, a pretins suma de 20.000 dolari S.U.A., din care a primit 11.000 dolari S.U.A., de la cetățeanul iranian M.A.

(arestat preventiv și trimis în judecată pentru trafic de droguri) și de la soția sa, E.M.M., afirmând că are influență asupra unor lucrători de poliție și a unor judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe lângă care poate interveni, în vederea întocmirii unor acte de urmărire penală (denunțuri fictive, privind alți traficanți de droguri), care să permită reținerea, în favoarea celui judecat, a art. 16 din Legea nr. 143/2000, în temeiul căruia acesta urma să beneficieze de o reducere a pedepsei aplicate; b) la data de 3 iunie 2003, a determinat-o pe E.M.M. să întocmească, în fals, un înscris (denunț) referitor la alte persoane care traficau droguri, iar la 29 octombrie 2003, l-a determinat pe martorul E.C.A.

să însereze o dată fictivă pe „denunțul” întocmit în numele lui M.A.; totodată, a instigat-o pe E.M.M. să contrafacă semnătura lui M.A., pe acel „denunț”; c) prin instigarea la întocmirea denunțului fals al lui M.A., din 29 octombrie 2003, în temeiul căruia a fost emisă adresa nr. 5110/ P din 5 decembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, depusă în dosarul nr. 159/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, l-a ajutat pe „denunțătorul” M.A. să zădărnicească judecata; d) în luna septembrie 2003, în calitate de avocat, a pretins suma de 10.000 dolari S.U.A., din care a primit 7.500 dolari S.U.A., de la cetățeanul turc A.S., arestat preventiv pentru trafic de droguri, afirmând că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București, pe lângă care va interveni pentru a-l pune în libertate.

În ședința publică din 25 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, sesizată cu judecarea cauzei (dosar nr. 4001/2004), inculpata invocă, în temeiul art. 301 – art. 302 C. proc. pen., raportate la art. 13 alin. (2) din O.U. nr. 43/2002 privind P.N.A., modificată prin Legea nr. 161/2003, excepția nulității actului de sesizare a instanței și cere revocarea măsurii arestării preventive. Inculpata motivează că, în aceeași cauză, este trimis în judecată și inculpatul L.A., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, încât instanța putea fi, legal, sesizată numai de P.N.A., singurul competent să instrumenteze cauze cu magistrați, și că, deci, nu se justifică menținerea ei în stare de arest.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din 26 ianuarie 2005, respinge, ca nefondată, excepția invocată de inculpată, pe care o menține în stare de arest. Instanța motivează că rechizitoriul a fost întocmit la data de 16 noiembrie 2004, când erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 43/2002, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 24/2004, act normativ prin care au fost înlăturate diferențele în ceea ce privește competența, dintre structura centrală și cele teritoriale ale P.N.A. Inculpata a declarat recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 862 din 7 februarie 2005, a respins, ca inadmisibil, recursul. Instanța supremă a motivat că potrivit art. 385 1 pct. 2 C. proc.

pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. În ședința publică din 8 februarie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, inculpata cere, din nou, punerea în libertate, reiterând motivarea formulată în ședința publică din 25 ianuarie 2005. Curtea de apel, prin încheierea din 14 februarie 2005, respinge, ca nefondată, cererea inculpatei. Inculpata declară recurs, reiterând excepția nulității actului de sesizare a instanței și cererea de punere în libertate. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 385 1 pct. 2 C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii (art. 141 din același cod), pot fi atacate separat cu recurs.

Ca atare, încheierea în discuție poate fi atacată cu recurs numai odată cu sentința ce se va pronunța în cauză. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca inadmisibil, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata L.E.C. împotriva încheierii din 14 februarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 4001/2004. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2005.